"Voi ucide păcatul, Geo. Tu ai pus pe mamă-sa în trupul ei, tu singur trebuie să o scoți."
Liana este o fată ajunsă la vârsta măritișului; a fost crescută doar de tată pentru că mama ei îl înșelase pe acesta pe vremea când Liana era foarte mică. Tatăl Lianei a alungat-o pe mama ei de acasă și nu a vrut să mai știe de ea, nu voia ca fiica lui să crească într-o atmosferă de viciu.
În prezentul piesei Liana este logodită cu un tânăr oarecare dar în jurul ei se învârte un curtezan mai neobișnuit, Geo. Iar Geo are planuri mari cu Liana: vrea să și-o facă amantă după căsătoria acesteia. Nu o vrea de soție, o vrea doar de iubită și, cum Liana e o fată virtuoasă, el îi dă lecții despre dulceața viciului chiar sub ochii tatălui ei. Mai mult, îi găsește mama și i-o aduce acasă pentru a o face pe fată să înțeleagă cât de mult are în comun cu mama ei.
Dar tatăl fetei nu are de gând să își lase fiica să ajungă o copie a mamei sale așa că o mărită pe fată cu Geo. Iar Geo trăiește cu ghimpele îndoielii în suflet: oare soția lui va aplica asupra lui lecția atât de bine învățată? Oare el va fi cel înșelat? De aici începe infernul.
Durata: 66 minute Distribuție: Fory Etterley, Mariana Mihuț, Ștefan Iordache, Nicolae Brancomir, Alexandru Repan, Tanți Cocea, Neli Barbu, Jean Reder Regie: Paul Stratilat
"Am luat-o pe Vera pentru că are o fire bună, potolită și se cade să-mi iubesc soția însă fără fleacuri sentimentale..."
Un prinț rus se căsătorește cu o tânără fată și nu știe să își arate iubirea altfel decât dăruindu-i coliere și bijuterii. Iar ea, deși s-a măritat cu el pentru bani, nu este fericită pentru că și-a trădat fostul logodnic, pe Iuri. Iuri este un fiu de moșier scăpătat, nu are avere dar are o educație și idealuri, umblă de colo colo acuzând lumea, întinzând degetul moralizator spre toți și mai ales spre fosta lui iubită măritată din interes. Piesa în sine nu este prea grozavă, acțiunea e haotică și dezlânată, conflictul nu are o explozie clarificatoare, dar totuși piesa aceasta rămâne interesantă prin colțișorul de Rusie provincială și bigotă pe care ni-l dezvăluie parțial, o Rusie în care oamenii idealiști ca Iuri se sting în tăcere fără nici un prieten care să îi înțeleagă.
Iuri este un alter ego al lui Lermontov și tot ca și el va muri in duel. Este ciudat dar Lermontov a scris mult despre dueluri, multe din personajele lui mureau în duel, și cum toate personajele lui principale masculine erau chipurile lui multiplicate literar, este ca și cum Lermontov s-a ucis pe sine de mai multe ori în opera literară înainte să moară în viața reală.
Mihail Lermontov-Chipuri din trecut Durata: 45 minute Distribuție: Victoria Mierlescu, Magda Popovici, Constantin Brezeanu, Ica Matache, Ion Lemnaru, Matei Alexandru, Boris Petroff, Mihai Niculescu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Ruxandra Sireteanu, Papil Panduru Regie: Titel Constantinescu
"Desigur că e cumplit să trăiești într-o nesiguranță atât de enervantă, nimeni dintre noi nu știe cum ar suporta o asemenea situație, dar tocmai de aceea mulți oameni își fac griji din pricina ta. Leopold, trebuie să înțelegi, cu atât mai mult se așteaptă de la tine, cu atât mai mult n-am suporta dacă tu într-un fel sau altul n-ai rezista, ne-ai dezamăgi."
Largo desolato este o piesă despre un intelectual ceh disident în vremea comunismului. Leopold a scris curajos, s-a întâlnit cu prietenii, a bârfit regimul, a trăit într-o bulă iluzorie de libertate până când au aflat organele și i-au făcut o vizită. Doi oameni misterioși vin la el și îi spun că va fi arestat foarte curând, asta dacă nu cumva se decide să colaboreze cu ele. Leopold intră într-o stare foarte ciudată, nu știe ce să facă, e speriat, e derutat, nu se gândește propriu-zis să colaboreze dar nici nu vrea să fie arestat așa repede.
Imediat dau buzna peste el prietenii, fanii muncitori, iubitele, și toți au așteptări de la el. Chiar și ezitarea lui firească în fond îi scârbește. Toți îi cer, îl somează chiar să fie erou, să sfideze regimul clar, pe față, toți stau în spatele lui și se simt exprimați de el. Dar nici unul din acești prieteni nu îi lasă loc omului Leopold să respire, nimeni nu îi pune mâna pe umăr să îl consoleze sau să îi zică că e ok să fie speriat. Pentru că toți l-au pus pe un piedestal și nu vor să îl coboare de acolo.
Leopold este filosof și a scris despre libertate, a scris frumos și curajos, a creat o anume imagine despre sine, a creat speranțe în cititorii lui, a încurajat masele de dizidenți cu teorii abstracte. Dar acum el nu mai știe cine e, nu se mai regăsește pe sine pentru că nu s-a gândit nciodată la sine ca la o ființă din carne ce ar putea simți durerea.
Piesa aceasta este extraordinară în primul rând pentru că noi, românii, nu știm cum arată o disidență adevărată, organizată, cum era de pildă aceea din Cehoslovacia iar piesa aceasta ne arată o imagine din interior. Apoi este umanismul piesei, abordarea atât de apropiată și personală asupra disidentului intelectual. Leopold nu arată ca un erou, nu vorbește ca un erou, e doar un om foarte dezorientat care a inventat niște idei mai mărețe decât el însuși. Și cel mai extraordinar la piesa asta este că ne face să înțelegem omul Leopold, să îl înțelegem atât de bine încât dacă la final Leopold alegea să colaboreze de exemplu, noi tot l-am fi înțeles și nu l-am fi condamnat.
O piesă despre o lume exotică pentru noi, lumea disidenței generalizate, a unei societăți demne în care muncitorii citesc cărțile intelectualilor și vin la ei să își ofere sprijinul moral împotriva regimului. O lume a libertății chiar și în mijlocul terorii.
Durata: 79 minute Distribuție: Ion Caramitru, Valeria Seciu, Virgil Ogășanu, Irina Mazanitis, Ana Ciontea, Paul Chiribuță, Șerban Cellea, Boris Petroff, Valentin Teodosiu, Răducu Ițcuș, Dan Bobe Regie: Titel Constantinescu
Luni, 19 aprilie, pe TVR 1 începând de la ora 21:10 va fi difuzată gala premiilor UNITER.
Pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic au fost nominalizate următoarele:
* Caii la fereastră de Matei Vișniec, regia Gavriil Pinte
* Delir în doi… în trei, în câți vrei de Eugene Ionesco, regia Atilla Vizauer
* Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre de Matei Vișniec, regia Mihai Lungeanu
Daca ar fi sa pariez pe ceva, ar fi pe cel de-al treilea spectacol, Despre senzatia de elasticitate ... e o piesă interesantă montată excelent. Dar cum 2009 a fost anul Ionesco, s-ar putea ca juriul sa dea premiu celui de-al doilea nominalizat, Delir in doi...
Pe de altă parte și Despre senzatia de elasticitate ... este tot despre Ionesco așa că i se dublează șansele.
Later edit: A câștigat Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre de Matei Vișniec, regia Mihai Lungeanu
În distribuție: Marius Manole, Irina Petrescu, Mihai Dinvale, Mircea Rusu, Manuela Ciucur, Coca Bloos, Constantin Draganescu, Constantin Dinulescu, Eusebiu Stefanescu, George Motoi, Adrian Nicolae, Alexandru Georgescu, Radu Amzulescu, Serban Cellea, Violeta Berbiuc, Constantin Cojocaru.
"- Ești vinovată (...) de când ai apărut în viața mea am uitat cărțile, studiile, idealurile mele le regăsesc într-un singur chip care întrunește albeața nordului cu flacăra sudului, chipul dumitale.
- E o replică dintr-o piesă?
- Nu, e adevărul meu."
Singurul roman al lui Eminescu, neterminat și nefinisat, lăsat baltă printre hârtii, Geniu pustiu este un roman de tinerețe și în el găsim toate subiectele care îl obsedau pe Eminescu când era june: dragostea perfectă, copila-înger, naționalismul, istoria glorioasă, decăderea societății, prietenia.
Chiar și așa neterminat este un roman complex care are mai multe personaje principale, fiecare cu povestea sa, ele își dau ștafeta narațiunii unul altuia, subiectul romanului se schimbă brusc, ba pare să fie vorba de o poveste de iubire nefericită, ba altă poveste, ba despre o revoluție în Transilvania, și această complexitate datorată nefinisării are farmecul ei. Dacă Eminescu ar fi avut timp, poate unea narațiunile și mai comasa personajele, dar așa, lăsat să se desfășoare ca o poveste fără capăt, romanul acesta ne arată ceva foarte interesant: cum visa Eminescu în tinerețe. Un roman nestăpânit despre un tânăr care purta în el toate idealurile lumii.
Durata: 86 minute
Distribuţie: Sorin Postelnicu, Alexandru Repan, Valeria Seciu, Gheorghe Cozorici, Virginia Mirea, Adrian Pintea, Mircea Anghelescu, Corado Negreanu, Papil Panduru, Andrei Codarcea, Ana Ciontea, Valentin Uritescu, Ştefan Hagimă, Alfred Demetriu, Mihai Mereuţă, Mircea Constantinescu, Şerban Cellea, Eugen Cristea, Liviu Crăciun, Cicerone Ionescu, Sergiu Demetriad, Violeta Berbiuc, Daniel Constantinescu, Gheorghe Pufulete, Ion Vlad, Nicolae Crişu, Dan Bobe şi copilul Mihai Tănăsescu
De azi găsiți o pagină nouă pe acest blog dedicată începuturilor dramaturgiei românești. Câteva piese montate excelent de cei din redacția teatru de la radio găsiți aici.
"- I-am dus un pahar cu ceai, parcă nici nu îl vede. Scrie tot timpul, mâzgâlește hârtii...
- Auzi Peseaghin? Pare să fie un exemplar periculos.
- Ce-ar fi să ne întoarcem?
- Nu fii laș!"
Ilf și Petrov au fost probabil cei mai mari umoriști ruși din perioada comunistă, tot ce scriau ei făcea haz de comunism și de noua ordine socială; îți trebuie geniu să faci haz de comunism în moduri atât de inventive încât să treci de cenzura comunistă iar ei reușeau asta pentru că în scrierile lor se legau mereu de oameni ciudați, nu spuneau nimic despre sistemul în sine, dar cumva toți oamenii aceia absurzi erau angrenați în marea mașinărie comunistă care genera tot haosul prezent în viețile lor mici.
În piesa de față, dramatizare după o schiță, doi juni reporteri de la revista Neurologul amator se duc să viziteze un nou spital de nebuni pentru un reportaj dar nimeresc din greșeală la o întreprindere oarecare. Cum nimeni nu se obosește să le spună unde sunt, toată lumea e prea ocupată, cei doi reporteri vizitează instituția cu inima cât un purice și văd peste tot semne de nebunie. Ei trec înspăimântați printre nebunii lăsați liberi care țipă, bârfesc, dorm, cântă și iar țipă. Nimeni nu le răspunde la întrebări, nimeni nu îi ghidează. Concluzia lor? E un sistem nou de tratament bazat pe încrederea în bolnavi și eliberarea lor din cămășile de forță.
Ajunși la redacție, după ce au dat articolul la publicat, află cu oroare ca spitalul de nebuni vizitat de ei era o instituție sovietică oarecare dar e prea târziu să mai repare ceva. Articolul lor are un succes real și nimeni nu află de eroarea lor până la urmă.
Piesa este de un umor nebun datorită dialogurilor savuroase și mai ales a înterpreților, o distribuție excepțională chiar și în rolurile cele mai mici. Durata: 30 minute Distribuție: Ștefan Mihăilescu Brăila, Marin Moraru, Florin Vasiliu, George Groner, Doina Șerban, Marius Pepino, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Dumitru Furdui, Mihai Stoenescu, Carol Cron Regie: Mihai Pascal
"- Dacă fata asta se lasă în voia ta pentru 6 luni pentru un experiment pedagogic, ea trebuie să înțeleagă ce face...
- Cum să înțeleagă? Nu e în stare. În afară de asta, înțelegem vreunul din noi ce facem? Daca ar fi așa, ne-am mai apuca vreodată de o treabă?"
Un lingvist și profesor particular de pronunție face un pariu cu un prieten: va învăța în 6 luni o florăreasă agramată să vorbească perfect astfel încât va putea trece drept o ducesă la balul palatului. Problema cu tânăra și naiva florărească este că are un accent foarte puternic de suburbie londoneză și acest accent trebuie gonit și înlocuit cu un accent perfect cum numai o prințesă ar putea avea. Apoi mai e desigur și problema educației și a vocabularului, dar acestea sunt aspecte secundare pentru distratul profesor Higgins.
Pentru un ascultător român nu prea pare o problemă transformarea aceasta de limbaj pur și simplu pentru că limba română nu are o varietate de accente și pronunții cum are cea engleză. Sunt câteva pronunții regionale dar în București de pildă nu întâlnim varietatea de accente specifice fiecărui cartier cum e cazul în Londra. Un accent se învață în primii ani de viață și apoi e foarte greu de eliminat de aceea sarcina profesorului Higgins este aproape imposibilă și tocmai de aceea și-o și asumă. E fascinat de ideea de a da o identitate complet nouă cuiva doar prin vorbire.
Din cauza limbajului piesa aceasta este un coșmar pentru orice traducător, pur și simplu nu ai cum echivala nuanțele și greșelile de vorbire pe care le face Eliza, toate modurile în care pocește ea limba. Dar și fără jocurile de limbaj piesa este fascinantă. În primul rând pentru că este scrisă de Shaw care era un om foarte inteligent și care adora paradoxurile și vorbele de spirit, ironiile inteligente. În al doilea rând, piesa nu este o simplă lecție de vorbire, nici pe departe; este povestea transformării spirituale a unei fete de condiție modestă, de la mahala, într-o domnișoară perfectă dar care nu își mai găsește locul în lume.
Pygmalion este legenda grecească a unui sculptor care s-a îndrăgostit de propria sa creație, o statuie feminină. Shaw se arată ironic chiar și în alegerea titlului pentru piesa sa deoarece aici raportul dintre personaje este invers: Eliza se îndrăgostește cu ciudă de creatorul ei pe când el rămâne rece și perfect mulțumit cu singurătatea sa de burlac. Experimentul uman i-a reușit, este mulțumit de asta, nu mai are nevoie de Eliza pentru că ea nu mai este o ciudățenie cu accent de mahala; odată ce a devenit perfectă, Eliza a devenit și inutilă.
Durata: 94 minute Distribuție: Alexandru Critico, Cloe Pan Cernățeanu, Virginica Romanovski, Alexandru Giugaru, Ion Manolescu, Silvia Fulga, Julieta Mărculescu, Florin Vasiliu, Lili Popovici Regie: Mihai Zirra
"- Guvernatorul, om cumsecade? E primul bandit din lume!
- Vai de mine, dar e meșter în broderia pe catifea! Și are o față atât de blândă...
- Un cap de bandit. Dați-i un cuțit și lăsați-l la drumul mare, te înjunghie pentru o copeică."
În Suflete moarte Gogol face o radiografie a societății rusești a vremii sale. După publicarea romanului mulți au fost șocați să descopere că ei parcă cunoșteau personajele acelea din roman, erau niște figuri rusești atât de caracteristice încât toți simțeau că le mai văzuseră undeva.
Pavel Ivanovici Cicikov este un escroc altfel om plăcut și fără cine știe ce calități personale, doar știința de a se face îndrăgit în orice societate - știință atât de necesară unui escroc. El colindă Rusia și cumpără de la diverși moșieri iobagi morți. Practic el cumpără doar pe hârtie dreptul de proprietate asupra lor și, fiind morți, îi cumpără pe nimic, apoi se duce și îi vinde la Stat care nu are habar că a cumpărat suflete moarte pentru că scriptele cu iobagii vii se actualizau foarte rar, cam la 30 de ani odată. O afacere perfectă și vicleană care îl poartă pe Cicikov în toate straturile sociale și pe noi odată cu el.
Există o ambiguitate în titlul romanului și Gogol a plasat-o deliberat acolo: nu știm dacă sufletele moarte sunt iobagii morți traficați în roman sau nu cumva înșiși cei care îi vând și se tocmesc pentru ei.
Durata: 94 minute Distribuție: Marin Moraru, George Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Virgil Ogăşanu, Stela Popescu, Ileana Stana Ionescu, Dorina Lazăr, Mircea Albulescu, Radu Panamarenco, Jorj Voicu, George Oprina, Elena Nica, Rodica Popescu, Mihai Mereuţă, Mihai Fotino, Victor Ştrengaru, Mitică Popescu, Boris Petroff, Papil Panduru, Dumitru Chesa, Candid Stoica, Theodor Danetti. Regie:Dan Puican
"Îl vreau pe Pasqualino al meu și nu pe marchiz, el mi se potrivește. Nu visez la mărire, nu sunt din alea care ar face orice ca să se ajungă. Titlurile nu-ți dau de mâncare. De câte ori nu se vede câte o nobilă din astea dând fuga cu câte o legăturică sub pulpană și cu câte un sfert de mălai într-o basma. Or fi și din alea care dau de noroc și din sărace ajung bogate dar pe urmă toți din casă se uită la ele ca la dracu, soacra nu le poate vedea în ochi, cumnatele se ceartă cu ele, slugile le iau în râs, bărbații se scârbesc și doamna își blestemă boneta din cap și pe ăl care i-a dat-o."
Fata cinstită este o altă comedie de Goldoni care are în centru un personaj isteț feminin, la fel cum era și Hangița. Bettina este o fată tânără și săracă ce are doi pretendenți la mâna sa: Pasqualino, un băiat sărac și fără căpătâi, și un marchiz mai batrâior. Bettina îl preferă pe Pasqualino și face tot ce poate să scape de marchiz mai ales că acesta din urmă nici nu se știe ce intenții are cu căsătoria, este probabil să o vrea pe Bettina doar pentru o distracție temporară.
Bettina este un personaj cu niște principii morale foarte ferme, nu doar că îl alungă pe marchiz și își bate joc de el cum poate, dar nici măcar pe Pasqualino nu îl lasă să o viziteze în casă pentru că Bettina nu suportă să își audă bârfe. Este o fată foarte puternică ce rezistă tentațiilor, șantajelor și presiunii tuturor, inclusiv a rudelor apropiate, inclusiv a propriilor sentimente. Pur și simplu nu se lasă doborâtă de nimeni, nu cedează nimic din ceea ce percepe ea a fi cinstea și corectitudinea la o fată iar la final ea câștigă totul.
Ce este remarcabil la piesa asta este totuși filonul comic autentic, Bettina, deși încăpățânată în dreptatea ei, nu este rigidă sau plictisitoare, situațiile în care intră ea sunt comice și chiar și cinstea ei obsesivă este comică adeseori. Dorința ei de cinste este dreaptă în ochii lui Goldoni dar modul cum alege ea să își apere această cinste certându-se cu toți este inevitabil comic și naiv.
Durata: 98 minute Distribuție: Virginia Mirea, Stela Popescu, Alexandru Repan, Ștefan Mihăilescu Brăila, Radu Panamarenco, Dorina Lazăr, Daniel Tomescu, Șerban Celea, Horia Căciulescu, Dem Savu, Candid Stoica Regie: Dan Puican
"- Fiind lângă dumneata la masă mă voi crede în sânul civilizației din Sadagura.
- Nu mai puțin eu, mă voi suvenarisî de străinătățile mele."
Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului este o piesă în 3 acte de Alecsandri însă, cum critica literară a convenit că doar primul act are valoare literară, ea a fost re-editată ca piesă într-un act și jucată tot așa și la radio. Acest unic act jucat aici are însă destulă materie dramatică pentru a sta de sine stătător și este una din cele mai bune comedii scrise vreodată de Alecsandri.
Piesa începe cu un unchi de la țară care își așteaptă nepotul, pe Iorgu, să se întoarcă acasă de la studiile finalizate în străinătate, la Sadagura. Unchiul e ros de dor după nepot, pregătește o petrecere mare la care invită toată nobilimea locală în fața căreia are de gând să se laude cu nepotul studios.
Cel care se întoarce însă este un alt om decât cel care plecase. Unchiul și vecinii descoperă uimiți un tânăr dezabuzat și cinic, atât de obișnuit cu rafinamentele occidentale încât nu mai suportă mâncărurile tradiționale și muzica lăutărească de petrecere. Cel mai rău este însă că nimeni nu înțelege în ce limbă vorbește băiatul: pare a fi moldovenească dar e atât de plină de neologisme încât le pare păsărească. Singura care îl înțelege pe nepot este cucoana Gahița, o doamnă trecută de prima tinerețe care a fost și ea prin străinătate. Spre groaza unchiului între Iorgu și Gahița se înfiripă o idilă amoroasă.
Piesa are în primul rând un comic de limbaj prin modurile atât de inventive în care Alecsandri își pune personajele să chinuiască limba românească. Iorgu și Gahița nu sunt în stare să rostească cele mai simple cuvinte fără să le atașeze sufixe și prefixe străine fără alt motiv decât acela că așa sună mai occidental.
Apoi este comicul de situație: Sadagura, orașul universitar de unde se întoarce Iorgu, este un biet orășel necunoscut pe hartă dar care nu are altă calitate decât că este peste graniță - doar asta și automat Sadagura devine un centru de civilizație. Doar o trecere a frontierei și Iorgu se simte în altă lume, capătă obiceiuri ciudate care lui îi par semn de civilizație dar totul este în capul lui.
Apoi mai sunt personajele de la țară, vecinii și unchiul, oameni vechi care încă mai purtau anterie, savuroși în uimirea lor naivă și în încăpățânarea lor de a-și păstra obiceiurile sănătoase strămoșești.
Este o piesă foarte bună a lui Alecsandri care depășește în complexitatea jocurilor de limbaj clasica Chiriță în provincie.
Durata: 29 minute Distribuție: Sergiu Tudose, Costache Sava, Ștefan Dăncinescu, Liana Mărgineanu, Dionisie Vitcu, Virgil Raiciu. Regie: Paul Stratilat
"- Dar asta e o treabă la care nu m-am gândit în viața mea, să mă fi tăiat și nu m-aș fi gândit!
- Ei și?
- Cum ei și? Cum vrei să faci așa o negustorie la care nu te-ai gandit? Înseamnă că nu era de făcut!"
Într-un mic orășel de provincie de la 1900 se stârnește o furtună când doi tineri de religii diferite vor să se căsătorească: ea este evreică, el este ortodox și în micul orășel nu s-a mai văzut așa ceva. Furtuna din comunitate nu o vedem propriu zis, îi simțim ecourile ajunse până în familiile celor doi. Tinerii au copilărit împreună fiindcă prăvălioarele părinților lor erau ușă în ușă pe aceeași stradă, și crescând împreună au ajuns să se placă firesc, pe negândite.
O prietenie de o viață îi leagă pe tații lor, Tache și Ianke, precum și pe vecinul Cadâr, negustor și el. Un creștin, un evreu și un turc - pare începutul unui banc - sunt prieteni de-o viață și nu și-au pus niciodată problema diferenței de credință sau de cultură până când copiii lor, crescuți în această normalitate, au vrut să se comporte ca și cum lumea întreagă gândea ca tații lor. Dar lumea e dură și nu suportă căsătoriile de acest gen, comunitatea se opune și părinții sunt nevoiți și ei să se împotrivească pentru a nu fi ostracizați la bătrânețe.
Piesa este superbă ca scriitură, replicile sunt pline de umor și geniu, atmosfera de provincie leneșă, comuniunea mucalită între negustori, totul e de o perfecțiune greu de egalat în literatura dramatică română. Piesa aceasta atât de minunată a fost jucată de mai multe generații de monștri sacri, ca și cum fiecare generație simte nevoia să o monteze încă odată pentru a-și da măsura talentului său.
Înregistrare din anul 1960 Durata: 66 minute Distribuție: Ștefan Ciubotărașu, Jules Cazaban, Ion Manta, Octavian Cotescu, Anca Verești, Virginia Stoicescu Regie: N. Al. Toscani
"Eu i-am dat tainul obișnuit, cei 50 de bănuți pe zi, dar cu obligația să îmi servească de șambelan la viezuri. Om l-am făcut! Era săracul ventilator pe la diverse cafenele murdare pe Covaci-Gabroveni, pe la greci."
Piesa aceasta este o dramatizare extraordinară făcută de Pușa Roth după proza lui Urmuz, iar pentru cine știe cine este Urmuz nu mai este nevoie de nici un cuvânt în plus. Scriitor genial, având un stil ce îmbina suprarealismul cu absurdul și dadaismul într-un stil foarte personal, Urmuz era un funcționar mărunt ca și Kafka. Ca și cum oamenii se apropie periculos de tare de absurdul existenței când lucrează într-un birou anost cu hârtii fără sens.
Șambelan la viezuri nu poate fi descrisă fără a i se strica din farmec, nimic nu are sens în ea dar totul se leagă perfect, personajele de acolo trăiesc în lumea lor cu reguli ciudate, o lume în care are sens ca un copil de 4 ani să fie subșef de birou sau ca un șambelan la viezuri să călătorească până în insulele Majorca și Minorca pentru a spânzura o șopârlă de clanța ușii căpităniei portului. Textul nu are vreun mesaj subversiv sau ironic, pur și simplu este perfect în lipsa de sens atât de comică. Umor gratuit și fără mesaj dar perfect și genial - acesta este stilul lui Urmuz.
Pusa Roth-Sambelan la Viezuri
dramatizare de Pușa Roth Durata: 69 minute Distribuție: Cornel Vulpe, Magda Catone, Eugen Cristea, Ion Haiduc, Alexandru Bindea, Florin Tănase, Candid Stoica, Sorin Gheorghiu, Rudy Rosenfeld Regie: Leonard Popovici
"- Ce gânduri urate îmi dezvăluie uneori vorbele tale.(...)
- Eu nu pricep cum poți tu să te fixezi uneori la o anumită idee.
- Eu nu te înțeleg cum treci tu de la una la alta cu atâta ușurință. Pe tine nu te ating ideile, nu te mișcă. O coardă lovită în clavir și tot vibrează mai mult..."
Dan este singurul roman scris de Alexandru Vlahuță și este o carte care se citește cu plăcere pentru atmosfera de epocă și pentru ideile naive ale epocii. Vlahuță a fost un scriitor minor, celebru mai mult pentru prietenii săi (Eminescu, Caragiale, Delavrancea etc) decât pentru ce a scris el însuși: Cântarea României, poezii corecte metric dar fără suflu prea intens și romanul acesta care, deși cel mai necunoscut, este, paradoxal, și cel mai bun.
În Dan Vlahuță încearcă să abordeze o problemă care preocupa foarte mult pe scriitorii vremii sale sămănătoriste și pășuniste: omul inteligent și cult ucis de societatea care nu îl înțelege. Tema este romantică dar abordarea este pășunistă sau naivă propriu zis. Mulți scriitori români și-au încercat mâna cu romane ale ratării în care societatea crudă distrugea tinerii inteligenți dar modul în care au înțeles ei ratarea era specific românesc: eroii lor abandonau repede, fără luptă, ca și cum viața le era datoare cu aplauze și dacă ei nu le primeau imediat, gata, stop joc.
Totuși, subliniez asta, romanul lui Vlahuță nu este o carte ratată, este plăcut de citit, se vede că a fost scris cu o anume sinceritate și durere de către autor care a pus multe elemente personale în el (de pildă modul cum Dan scria poezii).
Dan este poet și june, umblă prin viață fără să știe ce vrea exact dar are toate visurile tinereții: faimă, iubire, celebritate literară. O întâlnește pe Ana și se îndrăgostește de ea iar Ana pare o tânără cu toată inocența lumii în privire și, speră el, îl va ajuta să creeze acele opere nemuritoare. Dar Ana este abuzată fizic de unchiul ei, rămâne însărcinată, vrea să moară, apare Dan care o salvează și se căsătorește cu ea. Apoi, cum nu se poate trăi din poezie, Dan primește un post de judecător de pace la țară.
În provincie lumea este ignorantă și meschină, demnă de disprețul unui om cult cum e Dan. Așa că el se retrage în casă ca să scrie, rupând legăturile cu societatea. Dar în casă este Ana care s-a schimbat radical: femeie măritată cu un copil, ea nu mai are naivitățile și idealismele de domnișoară, vrea să petreacă, să fie admirată la baluri, plimbată cu caleașca, vrea o societate aleasă. Dan descoperă uimit monstrul de lângă el și nu mai are unde fugi pentru că nu mai există ieșire: nu poate scrie și nu are prieteni așa că înnebunește.
Dan este un personaj naiv când crede că este un geniu literar, naiv când nu înțelege cine este femeia cu care se căsătorește, naiv când speră ca alții să îl salveze de el însuși. Dacă el însuși nu avea forța să scrie indiferent de împrejurări se aștepta cumva ca soția sa să aibă ambiție în locul lui și să îl împingă de la spate? Dan săvârșește aceeași greșeală psihologică pe care și oamenii de azi o fac: dă vina pe alții pentru eșecul lui în viață. Dar cei de lângă el nu sunt acolo ca să fie cârje și proptele, sunt și ei ființe umane cu aspirațiile lor.
Dan este la fel de inuman ca și soția sa în final pentru că o tratează ca și cum nu ar fi o persoană. Revolta ei contra lui avea un substrat inconștient dar corect pentru că probabil Dan nu o iubea atât de tare pe cât i se părea lui dat fiind că aștepta totul de la ea dar el nu îi dădea nimic, nici măcar nu căuta să afle cine era ea cu adevărat.
Durata: 58 minute Distribuție: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marcel Anghelescu, Nicolae Neamțu Otonel, Sorin Gheorghiu, Cella Dima, Aurel Rogalski,Nineta Gusti, Ioana Ciomârtan, Eugenia Bădulescu, Nucu Păunescu, Victoria Mierlescu, Ștefan Velniciuc, Gheorghe Colceag. Regie: Constantin Moruzan
"- Ascultă, Simina, abia azi am înțeles eu ca tu toată iarna și toată primăvara te-ai gândit la feciorul lui Busuioc.
- Taci tată, așa e.
- Și crezi tu că Iorgovan o sa te ieie de nevastă?
- Nu cred.
- Gândești cuminte. Rău ar fi dacă ai crede și mai rău ar fi dacă s-ar întâmpla una ca asta."
Pădureanca, nuvela lui Slavici dramatizată aici, pornește de la o premisă comună cu cea din Mara: doi tineri se îndrăgostesc deși nu le este îngăduit de comunitate. În Mara era o problemă etnică și religioasă, aici este statutul social care îi desparte; în Mara cei doi se căsătoreau împotriva tuturor și se alegeau cu o viață destul de nefericită, ajungeau copii ale părinților lor. În Pădureanca Slavici explorează cealaltă alternativă: cei doi nu se căsătoresc, urmează calea social acceptabilă și finalul pare ceva mai fericit.
Simina este o pădureancă, adică o fată venită de sus, de la munte, să secere pentru bogătașul Busuioc împreună cu tatăl ei. Busuioc are un fiu, pe Iorgovan, care o place pe Simina și ea simte ceva foarte puternic pentru el. Dar cum ei sunt doar zilieri acolo, Busuioc este indignat că fiul său ar putea să se însoare așa, cu o fată fără zestre. Apoi mai este argatul familiei Busuioc, Șofron, care și el o place pe Simina dar ea nu are ochi pentru el.
Cum familia Busuioc nu este una boierească, ci au fost și ei cândva țărani, prăpastia socială să zicem că nu este atât de mare, și Busuioc admite în cele din urmă să își însoare fiul cu Simina. Dar băiatul nu este atât de puternic pe cât l-ar vrea ea, o place dar nu știe nici el ce vrea, se îmbată și umblă de colo colo într-un fel de rebeliune adolescentină întârziată, iar Simina nu îl mai vrea. Îl va alege pe cel mai potrivit social cu ea dar nu din cauza asta, ci pentru că acela o iubea cu adevărat și nu se comporta ca și cum i-ar fi făcut o favoare prin căsătoria cu ea.
Slavici era un moralist incurabil și ne sugerează că asta este alegerea corectă dar scriitorul foarte bun din el știe să tempereze elanurile astea moraliste și, paradoxal, Slavici este cel mai bun exact când descrie pasiunea și încălcarea convențiilor sociale, adică lucrurile care pe el personal îl indignau.
Durata: 69 minute Distribuție: Magda Popovici, Emil Liptac, Stefan Iordache, Stefan Ciubotarasu, Silvia Dumitrescu-Timica, Matei Alexandru, Eugenia Eftimie, Dem Savu, Dan Damian, Marius Pepino Regie: Paul Stratilat
"- Dreptul pe care mi-l dă dragostea mea!
- Ce înseamnă cuvântul acesta?
- Înseamnă tot ceea ce la această oră mă sfâșie."
Prima piesă a lui Camus, Neînțelegerea vorbește despre două femei, mamă și fiică, care țin un han dar de fapt se folosesc de asta pentru ca să omoare călătorii singuratici și să le fure banii. Într-o zi apare la han fiul și fratele celor două plecat de mult de acasă dar, cum el refuză să le spună cine este cu adevărat, ele îl omoară ca pe orice alt străin.
Piesa nu are o miză morală, ci una existențială. Toate personajele din acestă piesă sunt singure deși umblă câte două, fiecare vrea altceva și așteaptă de la alții ceva ce ei nu pot da. Personajul fiicei este cel mai interesant, este un personaj nietzscheean, de o libertate inumană care o face să ucidă fără remușcări pentru dreptul ei de a fi fericită.
Albert Camus - Neintelegerea (1981) Durata: 72 min Distribuție: Beate Fredanov, Simona Bondoc, Stefan Iordache, Valeria Seciu Regie: Elena Negreanu
"Singurul lucru irealizabil este să robești pe vecie spiritul omenesc"
Romanul lui Steinbeck, Nopți fără lună, a fost publicat in 1942 și a cunoscut un succes instant pentru că vorbea despre un eveniment politic curent: ocuparea Franței de armata germană. Romanul a fost scris pentru a da curaj celor ocupați și a fost tradus și distribuit ilegal de rezistența franceză la acea vreme. Dar nu numai francezilor le-a dat curaj, ci tuturor care aveau de a face cu naziștii în acea vreme. E de înțeles de ce tocmai Sebastian a simțit necesitatea de a-l dramatiza la noi.
Piesa arată cum un mic orășel minier francez este ocupat de armata nazistă și cum reacționează oamenii sub ocupație; orășelul este prețios pentru naziști tocmai pentru că are resurse de cărbuni dar ei nu pot exploata singuri cărbunii aceia, au nevoie să folosească populația locală pentru exploatare și de aici conflictele inerente.
Piesa arată eroismul unor oameni simpli care nu știau că au posibilitatea eroismului în ei, se credeau normali dar istoria i-a silit să își riște viața și ei și-o riscă pentru că nu au de ales. De cealaltă parte, naziștii sunt și ei niște oameni complecși. Mircea Albulescu joacă un colonel supus ierarhiei, un om care își face doar datoria știind totuși că face rău, dar cumva și el se lasă dus de valul istoriei. Naziștii din această piesă nu sunt toți niște brute așa cum sunt reprezentați în filmele americane, sunt oameni complecși roși de îndoieli și vinovăție, umani dar nevoiți să își nege umanitatea.
John Steinbeck-Nopti fara luna(1980) Durata: 83 min Distribuție: Ștefan Radof, Mircea Albulescu, Ion Pavlescu, Tatiana Iekel, Dorina Lazar, Irina Mazanitis, Ion Marinescu, Ion Caramitru, Corado Negreanu, Mitică Popescu, Mihai Dinvale Regie: Titel Constantinescu
"Am totul în cap, e scris cu litere de foc lungi de un kilometru. Și nu o sa fie plăcut de citit, nu o să fie un cules de crizanteme ca la nenea Woodsworth. O să fie citit cu foc și sânge, cu sângele meu."
Provește înapoi cu mânie este o piesă celebră din motive mai degrabă politice decât artistice. Este piesa unei generații de tineri revoltați care observă că societatea nu le rezervase nici un loc în structura ei.
Acțiunea se petrece in anii 1950 în Anglia când Imperiul Britanic se prăbușise pierzâdu-și coloniile și istoria cerea o regândire a claselor sociale după al doilea război mondial. Personajul principal, Jimmy Porter, este un tânăr cult și inteligent, a absolvit o facultate dar își irosește viața vânzând dulciuri la o tarabă. Pentru că un om ca el nu ăși găsește locul în societate, nu i se oferă nici o șansă de a-și folosi inteligența sau talentul.
Jimmy Porter este un om incomod și neplăcut, teribilist chiar dar foarte sincer în teribilismul său, de-a lungul piesei aruncă aforisme și cântă la trompetă, este grosolan dinadins cu toată lumea, își manifestă revolta cu orice ocazie, inclusiv de față cu prietenii săi care nu au nici o vină pur și simplu pentru că sunt și ei în aceeași situație. Piesa are și niște intrigi sentimentale fără rost pe acolo dar trebuiau băgate pentru că altfel piesa ar fi băltit în mod îngrozitor și s-ar fi transformat într-un monolog. Oamenii din piesă iubesc fără vlagă, se despart moale și se întorc nu se știe de ce. Singura forță autentică din piesă este Jimmy Porter, restul sunt personaje satelit care stau acolo ca să aibă el de cine să își izbească replicile. Este o piesă celebră pentru ideile din ea, nu pentru scriitură sau frumusețe dar și pentru personajul principal aici jucat excelent de Ștefan Iordache.
"Ca să atingi desăvârșirea trebuie să fii întocmai ei, să lepezi orice patimă și orice omenească năzuință, să te faci una cu visul și cu dorul tău până la desăvârșire."
O piesă de inspirație și atmosferă eminesciană, Deliana preia legenda Luceafărului și o povestește din perspectiva fetei, aici numită Deliana.
Deliana este o prințesă blestemată (sau dăruită) de ursitoare cu obsesia desăvârșirii, prin urmare Deliana nu poate să se mulțumească cu standardul uman și pământean al perfecțiunii - adică cu Făt Frumos - ea vrea ceva mai mult și acela este Luceafărul. Dar pentru a ajunge să urce la nivelul lui, ea trebuie să devină ea însăși desăvârșită. Făt Frumos este sacrificat de ea mereu în căutarea perfecțiunii, el este cel ignorat și uitat până când la final el o găsește pentru că ea este sortită lui și nu se poate altfel și asta fiind o formă de perfecțiune: să faci ce îți este ursit.
Piesa se petrece în aceeași lume de basm și legendă ca Ostatecul lui Radu Stanca, o lume fantastică ce permite poetizări și metafore bogate.
Dan Bota - Deliana
Durata: 97 minute Distributie:Valeria Seciu, George Motoi, Leopoldina Bălănuță, Adrian Pintea, Adela Mărculescu, Mihai Mereuță, Cristina Deleanu, Mitică Popescu, Rodica Sanda țuțuianu, Eugen Cristea, Angela Ioan, Adriana Popovici, Jeanine Stavarache, Ruxandra Sireteanu, Mirela Gorea, Răzvan Ionescu Regie: Leonard Popovici
"te gândești ca va trebui să taci, să închizi telefonul, să recazi în gol... în întuneric"
O piesă monolog cu un singur personaj, o femeie recent părăsită are ultima conversație cu deja fostul ei prieten. Conversația e la telefon, auzim doar vocea ei, o voce sfarșită care încearcă să pară curajoasă, vocea disperării și a depresiei, o voce care se agață de un fir de telefon ca și cum ar fi ultimul lucru de pe pământ. Nu îl ceartă și nu îi reproșează nimic, ea este de o noblețe extraordinară deși pe parcursul piesei aflăm de ce a părăsit-o: pentru bani. El se va însura cu o milionară mai tânără, iată crudul adevăr.
Nu știm multe despre el decât că e puțin cam laș pentru că a preferat să aibă discuția finală prin telefon pentru că nu suporta să îi vadă lacrimile fostei, că e leneș și preferă confortul material al unui om întreținut, că are pregătite scuzele de rigoare, că el încă simte ceva pentru ea, dacă nu erau banii el ar fi rămas... El nu se poate abține, e o necesitate care îl obligă să o părăsească.
Iar ea ascultă cuminte toate minciunile lui, îl scuză chiar și față de el însuși, nu îl acuză și nu țipă la el, pentru că orice cuvânt al lui e mai bun decât tăcerea care va urma după ce va închide telefonul.
Durata: 46 minute Distribuție: Gina Patrichi Regie: Titel Constantinescu
"- Dar dă-mi cel puțin o clipă de răgaz, să mă orientez...
- Nici un minut! Nici o clipă! Moartea nu așteaptă și nici viața nu trebuie să aștepte.(...) Să știi că te vei prăbuși crunt dacă nu te vei trezi la vreme."
O piesă lentă, dramatizare a unui roman despre anumite stări sufletești difuze. Un cuib de nobili se învârte în jurul personajului principal, Lavretski, un nobil de 40 de ani care nu și-a trăit viața chiar așa cum trebuie, nu se poate lăuda cu nici o împlinire la viața sa și, cel mai rău, nu și-a urmat nici un vis.
Și deodată, când nu se mai aștepta, se îndrăgostește de o tânără fată care are încă toate visele lumii în ea. Se poate reface viața unui om de la zero? Se pot împrumuta visurile și idealurile de la o tânără? Eroul nostru pare să creadă că da. Dar totul are un preț. Compromisurile cu care un om matur s-a obișnuit, toate micile lașități sunt de neînțeles pentru ea.
Tocmai pentru că e tânără și curată ea nu suportă jumătățile de măsură și îi cere să fie nobil și bun așa cum înțelege ea termenii ăștia adică naiv și idealist. Dar a fi nobil și bun înseamnă a o sacrifica pe ea pentru o datorie morală abstractă față de altcineva care nici nu merită asta. Să sacrifici o tânără pură pentru soția infidelă și nedemnă? Da, pentru că altfel tânăra nu îl va mai respecta. Nu o poate câștiga decât pierzând-o și asta va face Lavretski la final.
Ivan Turgheniev-Un cuib de nobili(1976)
Înregistrare din anul 1976 Durata: 88 minute Distribuţie: Mircea Albulescu, Valeria Seciu, Clody Berthola, Victoria Mierlescu, Fory Etterle, Stela Popescu, Virgil Ogăşanu, Alexandru Repan, Victor Ştrengaru, Jeanine Stavarache, Adina Popescu, Ileana Şerban, Gheorghe Pufulete, Constantin Diplan. Regie: Dan Puican
"- Mult timp m-ai așteptat?
- Pentru ce vrei să știi asta?
- Nu din curiozitate, ci așa, din considerente pur teoretice. Aș vrea să știu în cât timp o femeie uită pe bărbatul iubit cu patimă. A doua zi după ce s-a despărțit de el? Peste o săptamână? Ori peste o lună?"
O fată fără zestre într-un oraș de provincie din Rusia imperială. Cine s-ar însura cu ea așa, fără bani? Doar că fata este nobilă și educată, strălucește prin cultura ei în mediul provincial așa că se găsește totuși cineva. Dar ea nu îl iubește pe acel cineva, ea nu simte că i se face o favoare prin căsătoria asta așa cum îi atrage atenția prudenta ei mamă.
Când ești săracă să mai ai și pretenții la fericire? Și, ca să agraveze lucrurile, în oraș se întoarce fostul ei logodnic, singurul om pentru care ea simțise ceva vreodată, sigurul om pentru care mai simte ceva încă. Doar că omul idealizat de ea atunci s-a schimbat radical și acum chiar și el o vede ca pe o marfă de vânzare. Îi propune să fugă cu el. Ce va face ea acum? Va fugi cu omul idealizat care o disprețuiește subtil? Sau se va lăsa cumpărată într-o căsătorie fără dragoste de un om care o admiră dar pentru care ea nu simte decât dispreț?
A.N.Ostrovski-Fata fara zestre Durata: 86 minute Distribuție: Silvia Dumitrescu Timică, Clody Bertola, George Calboreanu, Nicolae Bălănescu ,Emil Botta, Geo Barton, Tanți Benescu Munteanu, Grigore Vasiliu Birlic, Ion Ulmeni, Mircea Cojan, Gheorghe Soare Regie: Radu Beligan și Mihai Zirra
"Eu nu sunt acum decât urmașul lui la tron, tatăl urmașul fiului. Îl voi cinsti așa cum se cuvine unui strămoș."
Ostatecul este o piesă foarte intensă, o tragedie poetică scrisă chiar de un poet. Se petrece într-un timp și un spațiu al legendelor, undeva unde existau cândva regate și un simț al onoarei exacerbat, într-o lume în care războiul și cavalerismul erau obișnuite. Radu Stanca are nevoie de acest spațiu și timp ireal pentru a-și face personajele să rostească cuvinte mari și grave, pentru a înscena un discurs tragic despre prietenie și moarte care nu ar fi fost posibil într-o piesă strict istorică.
Doi prinți inamici devin prieteni în mijlocul unui război devastator între regatele lor și descoperă amândoi simultan că războiul este o farsă stupidă iar onoarea adevărata nu constă în a ucide pe cineva care te-a jignit imaginar, ci în a muri pentru el. Cei doi prinți descoperă însă ideea păcii prea târziu pentru părinții lor care sunt angajați deja în anihilarea totală chiar cu prețul vieții fiilor lor.
Înregistrare din anul 1995 Durata: 101 minute Distribuție: Adrian Pintea, Răzvan Ionescu, George Constantin, Ion Marinescu, Constantin Codrescu, Constantin Dinulescu, Alexandru Repan, Ştefan Sileanu, Matei Gheorghiu, Sorin Gheorghiu, Boris Petroff Regie: Cristian Munteanu
"- Cum să nu-l zvârl afară dacă făcea pe filosoful?
- Cum pe filosoful?
- Chiar așa! În timpul repetițiilor chiar și în timpul liturghiei îi dădea mereu zor cu Bismark și colac peste pupăză se abonase chiar la o revistă!"
Comedie scurtă dramatizare după o schiță a lui Cehov, Rău de gură este povestea unui om care este dat în judecată și aproape băgat la închisoare doar pentru că nu își putea ține gura și spunea tot ce gândea. În rolul principal joacă Toma Caragiu cu o interpretare memorabilă.
A.P.Cehov-Rau de gura (1970)
Durata: 33 minute Distribuție:Toma Caragiu, Tamara Buciuceanu, Dem Savu, Emil Popescu, Stefan Mihailescu Braila, Dem Radulescu Regie: Dan Puican
"Pot spune, fără să mă laud, ca încă nu s-a găsit meșter mai mare ca mine la trasul sforilor și care să fi câștigat o faimă mai mare ca mine în această nobilă îndeletnicire. Dar, pe legea mea, astăzi iscusința nu e la preț..."
Farsă clasică prin intriga sa, Vicleniile lui Scapino prezintă peripețiile unui servitor iscusit care reușește prin intrigi și păcăleli să ajute două cupluri de îndrăgostiți să se căsătorească împotriva voinței taților lor.
Intriga este clasică pentru că Molière s-a inspirat de la Plaut și Terențiu unde aceleași probleme ale tinerilor îndăgostiți contra părinților se rezolvau cu ajutorul sclavilor isteți. Practic intriga aceasta o folosește Molière în aproape toate comediile sale dar piesele sale nu se repetă și nici nu sunt previzibile pentru că acest conflict tineri - părinți este doar canavaua pe care se construiește toată piesa în ceea ce are ea mai bun și mai interesant: replicile amuzante, situațiile haioase, bastonadele și mai ales ironiile pline de spirit. Molière nu este niciodată plictisitor deși știm de la început că cei doi tineri se vor căsători până la urmă pentru că nu asta interesează spectatorul, ci cum va reuși servitorul viclean să o scoată la capăt cu toate încurcăturile create chiar de el.
Durata: 64 minute Distribuție: Radu Beligan, Nicolae Gărdescu, Ion Finteşteanu, Sebastian Radovici, Damian Crâşmaru, Valeria Gagealov, Rodica Suciu Stroescu, Marcel Anghelescu, Victoria Medeea, Mihai Stoenescu. Regie: Mihai Zirra
"- Mai întâi, bunicul nu știe să citească!
- Cum adică? Bunicul e analfabet?
- Ia vezi! Fără jigniri personale! Dumneata ești alfabet și ce-i cu asta? Îi e cuiva frică de dumneata? Dimpotrivă, dumitale iți e frică de noi..."
Sławomir Mrożek este un dramaturg polonez celebru pentru piesele sale absurde iar Carol, piesa de față, este o bijuterie a teatrului absurd.
În cabinetul unui medic oftalmolog intră un domn cu bunicul său pentru o rețetă de ochelari. Dar de ce are nevoie bunicul de ochelari? Ca să îl vâneze pe Carol! În acest scop bunicul, aproape orb, cară peste tot cu el o pușcă. Doar că bunicul nu îl poate descrie pe acest Carol, nu știe cum o să îl identifice, doar o să simtă el cine e ticălosul de Carol.
Medicul este amuzat în primă instanță, apoi nepăsător si dezgustat așa cum suntem cu toții când niște nebuni umblă cu arme și idei fixe pe lângă noi pentru că nu o să cădem tocmai noi victime, nu-i așa? Apoi survine îngrijorarea pentru că bunicul a căpătat convingerea cum că doctorul oftalmolog este Carol. Și cum nu există criteriu de verificare pentru identitatea lui Carol, pur și simplu medicul este însuși Carol dacă așa decide bunicul. Ce va face intelectualul în fața prostiei imense care îl condamnă fără drept de apel? Veți vedea.
Alegorie politică dar și existențială, Carol este o piesă care rostește un adevăr crunt: prostia celorlalți poate fi o piedică în calea libertății umane. Îi lăsăm pe proști să își întrețină ideile lor fixe, îi ignorăm ca și cum ar fi de pe altă planetă, le întoarcem spatele sperând că ei vor dispărea, dar ei nu dispar și se întorc împotriva noastră. Naziștii mărșăluind să distrugă non-arienii, proletarii în lupta lor plină de ură cu toate clasele sociale nu erau altceva decât niște bunici analfabeți și orbi căutând cu îndârjire un Carol pe care îl urau sincer fără să știe nici ei de ce.
Durata: 43 minute Distribuție: Virgil Ogășanu, Mihai Dinvale, Valentin Teodosiu Regie: Adrian Pintea
"- Ce frumos e costumul tau de baie. daca imi place ceva, e un costum de baie albastru.
- Costumul e galben, e galben."
Salinger nu a publicat teatru în timpul vieții sale și scrierile sale sunt fundamental nondramatice pentru că reprezintă fluxuri de gânduri, de senzații, sunt foarte interiorizate. Alteori reprezintă oameni făcând gesturi banale dar care semnifică ceva mult mai trist.
O zi grozavă pentru peștele banană este prima povestire din volumul 9 povestiri și prezintă ultima zi din viața lui Seymour Glass, o zi obișnuită și inexplicabilă așa cum a fost și sinuciderea sa. Seymour este un personaj despre care Salinger a mai scris pe larg în alte scrieri ale sale, un poet genial și adept al filosofiei zen. Dar nimic din toate astea nu transpare în aparent banala zi din povestirea de față.
Durata: 23 minute Distributie: Stefan Banica jr., Adina Popescu, Rodica Sanda Tutuianu, Cezara Lucia Vladescu, Violeta Berbiuc Regie: Leonard Popovici
"Sunt un pescăruș. Nu, nu e asta... Eu sunt actriță...Da! Și el e aici! Da, da.. nu face nimic.. El nu credea în teatru, râdea de visurile mele, și încetul cu încetul n-am mai crezut nici eu și mi-am pierdut curajul. (...)Acum știu, înțeleg, Costea, că în ceea ce facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura."
În Pescărușul, la un nivel formal, avem o luptă între generații: pe de o parte tânărul scriitor Treplev și tânăra actriță Zarecinaia, pe de alta bătrânii: scriitorul Trigorin și actrița Arkadina.
Tânărul scriitor îl acuză pe bătrân de un succes nemeritat, de mediocritate și de valori învechite, de folosirea șabloanelor. În același timp noi nu putem ști cu siguranță dacă tânărul scriitor este un geniu sau doar altă mediocritate veleitară așa cum nu putem ști nici dacă bătrânul scriitor chiar este mediocru. Este o confuzie cultivată atent de Cehov care nu vrea să facă lucrurile prea ușoare pentru spectatori, nu vrea să existe baricade ale binelui și răului. Indiferent că suntem de partea lui Treplev sau a lui Trigorin, nu putem fi siguri dacă nu cumva celălalt avea dreptate. Cehov le împrumută amândurora din ideile și experiențele sale de scriitor.
Conflictul dintre cele două actrițe este mult mai subtil și niciodată pe față - aici Cehov a fost cavaler și discret pentru că nu le-a pus să se confrunte direct. Nina Zarecinaia nu are o viziune proprie despre teatru, ea nu vrea decât glorie și alte frivolități. Arkadina are glorie în schimb își dorește să fie iar tânără și să poată păstra mai ușor afecțiunea lui Trigorin. Lupta între cele două se dă pentru inima lui Trigorin care, laș, se lasă atras temporar de tânăra fată pentru a o părăsi mai apoi.
"Ce copaci minunați! Viața ar trebui să fie neasemuit de frumoasă în preajma lor. Ia te uită la copacul ăsta uscat! Se leagănă în vânt împreună cu ceilalți. Mi se pare că dacă voi muri, voi avea totuși, ca și el, partea mea de viață, într-un fel sau altul."
În Trei surori, Cehov împinge până la extrem experimentul lui literar cu care a revoluționat dramaturgia: a arăta oameni obișnuiți în ipostaze de viață banale, în conversații obișnuite, în situații cotidiene în care nimic nu se petrece și totuși totul se întâmplă acolo.
Piesa descrie scufundarea unor oameni nobili și generoși în mocirla vieții cotidiene, înghițiți de un mic oraș de provincie cu toate meschinăriile caracteristice - doar că micul orășel nu este decât o metaforă pentru lumea întreagă fiindcă viața este la fel de urâtă și la Moscova și oriunde în altă parte, același noroi al compromisului egoist doboară oamenii pretutindeni. Niște oameni culți și idealiști sunt frânți de viață lent, milimetric dar implacabil într-un proces de prăbușire care se petrece sub ochii noștri în cele 4 acte.
"Sunt un monstru, niciodată n-am să pot deveni rinocer, aș vrea să mă schimb atât de tare dar nu pot... ce urât sunt! Mi-e rușine."
Cea mai poetică piesă a lui Eugen Ionescu, Rinocerii este o metaforă a însingurării omului în mijlocul semenilor săi. Interpretările politice care i s-au dat sunt justificate parțial, rinocerii sunt și naziștii dar și comuniștii, dar a rămâne în zona alegoriei politice ar însemna să sărăcim piesa de o multitudine de semnificații mai profunde.
Într-o zi, într-un oraș, câțiva oameni se transformă în rinoceri - pur și simplu. Fenomenul este privit ca pe o boală rară, îi neliniștește pe câțiva dar atitudinea generală este aceea de încredere pentru că nu ni se poate întâmpla ceva rău nouă, nu? Mereu alții o pățesc, niciodată noi.
Apoi rând pe rând, cercul de cunoscuți ai personajului princial, Beranger, se restrânge, șeful lui, vecinii, trecătorii, un logician, cel mai bun prieten al său - devin toți rinoceri. Din ciudățenii rinocerii ajung majoritatea și atunci ei definesc normalitatea. Beranger ajunge să fie el însuși un monstru față de prietenii săi deveniți rinoceri.
Beranger nu este un erou, dimpotrivă chiar, dar la final este singurul care rezistă majorității copleșitoare, el rezistă din încăpățânare, credincios umanității sale, fără să poată explica de ce nu se transformă și el. Pentru că rinocerii au totul de partea lor: au rațiunea, au majoritatea, au normalitatea, și, vai, la final, au și frumusețea. Spre finalul piesei Beranger se simte îngrozitor de urât față cu siluetele tot mai frumoase ale rinocerilor.
Beranger nu le ține piept tuturor decât în numele fragilei sale umanități la care nu poate renunța și asta face toată diferența. Piesa se încheie cu strigătul său disperat și sfidător aruncat în singurătate: "Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt, nu capitulez!"
Durata:85 minute Distribuție: Radu Beligan, Ion Lucian, Sanda Toma, Alexandru Repan, Mihai Fotino, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Alfred Demetriu, Petrică Popa, Stela Popescu, Ruxandra Sireteanu, Dumitru Chesa, Ada Navrot, Eugen Racotzi, Gheorghe Pufulete. Regie: Lucian Giurchescu
"Ai niște ochi fascinanți, domnule Feklușa, și dacă nu ești dumneata un escroc sadea, atunci eu, Karl Tille, nu mă pricep deloc la oameni."
Valsul câinilor de Leonid Andreev este o piesă foarte ciudată și intrigantă. Acțiunile se succed normal, personajele sunt interesante, avem și cugetări și caractere dar totul nu are nici un sens aparent. Am putea să îi punem o etichetă: piesă expresionistă - dar cu ce ne ajută asta? Nu este teatru absurd, nu este nici un teatru întîmplător, dar pur și simplu sensul legării acestor scene la un loc scapă unei interpretări imediate. Piesa nu este deloc plictisitoare, ba chiar după ce o asculți odată mai vrei încă odata, imediat, ca să poți verifica dacă nu ți-a scăpat ceva, poate totuși era un sens ascuns...
Personajele din piesă sunt un bancher - Heinrich Tille, fratele lui cam escroc, încă un escroc cam tâmpițel, logodnica bancherului, și încă 2-3 personaje pitorești. Piesa începe cu viața aparent perfectă a bancherului care și-a programat tot restul vieții milimetric începând cu căsătoria. Dar căsătoria sa nu are loc, logodnica sa îl părăsește inexplicabil și pe neașteptate iar universul lui Heinrich Tille se prăbușește. Prăbușirea asta ciudată este reprezentată pas cu pas în piesă, la un moment dat pare că totul vrea să ia calea unei lucrări detectivistice, fratele lui Heinrich încercând să îl folosească pentru a da o spargere la bancă, apoi totul se răstoarnă și însuși bunul, cinstitul Heinrich fură banii respectivi, dar fapta sa este gratuită, fără patimă și interes, apoi el renunță la bani și... veți vedea.
Piesa beneficiază de o montare excepțională în înregistrearea aceasta la radio iar Marcel Iureș face aici un rol de zile mari.
Leonid Andreev - Valsul cainilor Durata: 87 min Distribuție: Marcel Iureș, Adrian Titieni, Mirela Gorea, Alexandru Bindea, Ada Navrot, Răzvan Vasilescu, Valentin Teodosiu, Orodel Olariu Regie: Mihai Lungeanu
"Ați văzut ce e în stare să facă un om care a citit romane polițiste? Ei bine, de azi încolo mă stimez pe mine însumi!"
Încă o dramatizare după Cehov, de data asta un roman pseudo-polițist în care un moșier dispare subit și cadavrul său este căutat de poliție cu tot tacâmul unei anchete judiciare: martori, dovezi ale crimei, indicii sub formă de chibrite suedeze, sânge pe pereți etc. Cel mai înflăcărat anchetator este grefierul care citise multe romane polițiste și vede indicii peste tot, conducându-i în deducții pe superiorii săi.
Romanul este pseudo-polițist pentru că Cehov ironizează (ca în Dramă la Vânătoare) mania contemporanilor săi de a citi și a scrie romane polițiste proaste, misterul se adâncește până la final când aflăm că Cehov ne-a păcălit pe toți. Este un roman ca o palmă dată scriitorilor de mistere dar totodată o scriere foarte amuzantă prin personajele și situațiile sale.
Anton Pavlovici Cehov - Chibritul suedez Durata: 60 minute Distribuție: George Vroner, George Voinescu, Nicolae Meicu, Ionescu Gion, Sandu Sticlaru, Dem Savu, Nicolae Neamțu Otonel, Niki Atanasiu, Nineta Gusti, Nucu Paunescu, Olga Tudorache, Radu Beligan
"-Domnișoară, pentru mine nu mai este întoarcere. Am jurat ca astă seară înainte de miezul nopții să vă sărut mâna. Odată cu ultima bătaie a ceasornicului, dacă nu am izbutit să fac aceasta, îmi sfărâm tâmpla.
- Și de ce îmi spui aceasta? Ca să ma înduioșezi?
- Ca să vă arăt cât sunt de hotărât."
Probabil cea mai bună piesă de teatru a lui Camil Petrescu și din punct de vedere al construcției dramatice și al psihologiei personajelor, Suflete tari este povestea unui bibliotecar ce s-a îndrăgostit de fiica patronului său. Prăpastia socială dintre ei este de netrecut pentru că în interbelic rangurile și noblețea încă mai contau într-o căsătorie, dar totuși nu diferența de rang îl oprește pe Andrei Pietraru, ci orgoliul nemăsurat al alesei sale care nici măcar la oamenii nobili ca ea nu vrea să se uite.
Piesa reprezintă un duel furibund al orgoliilor, nu este o poveste de iubire pură sau inocentă pentru că fiecare din cei doi protagoniști nu îl cunoaște cu adevărat pe celălalt. Ioana Boiu Dorcani vede în Andrei Pietraru un haiduc modern, ea are o viziune romanțată asupra lui și nu își dă seama de fapt cine este el; iar Andrei nu vede în ea decât orgoliul nemăsurat pe care el trebuie să îl învingă pentru a-și dovedi sie însuși că poate face orice. Povestea lor este ca un război și la final amândoi pierd pentru că nici unul nu a putut să vadă cine era celălalt, fiecare învins de propriul său narcisism.
Camil Petrescu - Suflete tari Durata:85 min Distribuție:Constantin Codrescu, Ion Manolescu, Tanti Cocea, Toma Dimitriu, Clody Bertola, Nicolae Brancomir, Nicolae Blanescu, Tina Ionescu Regie: Elena Negreanu
"-Valsul ăsta e de pe vremea când s-a ciocnit titanicul cu ghețarii și s-a scufundat în ocean. Ăla zic și eu naufragiu!
- Splendidă catastrofă!
- Ascultă, maică, pe Marea Neagră sunt ghețari?"
Cea mai cunoscută piesă de teatru a lui Tudor Mușatescu, Titanic Vals este povestea unui om simplu, funcționar mărunt, care moștenește dintr-odată o avere mare și se trezește propulsat de ambițiile familiei sale în politică. Omul cinstit din el se revoltă și încearcă să refuze funcția politică cumpărată cu bani grei și într-un discurs celebru le cere alegătorilor să nu îl voteze pentru că nu merită. Reacția obținută este exact inversă, alegătorii se năpustesc să voteze omul cel mai cinstit pe care l-au văzut ei vreodată.
Piesa mai are și alte intrigi secundare la fel de interesante, o poveste de iubire, un mister cu un testament, un copil înfiat în secret etc. Pentru cine nu știe piesa, ea este destul de palpitantă la prima ascultare. Pentru ceilalți rămâne plăcerea de a asculta jocul actorilor și de a admira personajele atât de pitorești din familia lui Spirache Necșulescu.
Titanic Vals - Tudor Musatescu Durata: 78 min Distribuție: George Calboreanu, Kitty Gheorghiu Muşatescu, Silvia Dumitrescu-Timică, Valeria Gagealov, Vali Voiculescu, Silvia Chicoş, Radu Beligan, Niky Atanasiu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Ion Ulmeni, Catiţa Ispas, Horia Şerbănescu Regie: Mihai Zirra
