Pages

Showing posts with label absurd. Show all posts
Showing posts with label absurd. Show all posts

Jul 7, 2010

Capul de ratoi de Gheorghe Ciprian

"- De ce persiflați oamenii și de ce vă legați de darurile sau cusururile lor naturale?
- Dacă barba domniei sale ar fi fost naturală, nu ne-am fi îngăduit nici cea mai nevinovată glumă. Noi îndrăgim natura, domnule inspector, dar am ghicit dintr-o ochire că domnia sa poartă barbă falsă! Vedeți dumneavoastră, o barbă naturală e o întregire firească a feței, treci pe lângă cel ce o poartă ca pe lângă orice alt muritor, barba dânsului însă țipă la vedere, e ca un semnal de alarmă, ca o firmă luminoasă, ca un om pe picioroange."


O piesă interbelică puțin absurdă, comedie non-conformistă și ciudată dar fundamental o utopie. Patru prieteni, foști colegi de liceu, decid să reinstanțieze starea de grație din adolescență și să se ia de lumea oamenilor mari uitând că ei înșiși sunt acum adulți. Patru oameni care trăiesc într-un copac ca și cum ar fi niște pirați, patru oameni care aruncă peste bord respectabilitatea, ierarhiile sociale, tot ce înseamnă stabilitate, patru oameni care decid să prelungească conștient și asumat revolta adolescenței.

Revolta lor nu este una metafizică, ei nu urăsc lumea, ci mai degrabă fac niște șotii unor oameni importanți și de aici rezultă consecințele grave. Ce urăsc acești patru adolescenți tomnateci? Impostura mai ales, importanța pe care și-o atribuie oamenii cu funcții, dezumanizarea, rutina, lipsa de veselie sau spontaneitate, dezobișnuința de a mai visa. Pe parcursul piesei ei vor încerca să scoată din rutină locuitorii unui mic orășel, le vor spune că trăiesc urât și conformist, vor face farse și vor mustra burghezii adormiți și, pentru că piesa este totuși o utopie, orășelul se va trezi din amorțeală și va trece de partea lor. Oamenii vor îmbrățișa non-conformismul și își vor trăi viețile puțin mai conștient de acum încolo.

Totuși, piesa nu este revoluționară într-un sens politic, acești oameni nu schimbă mentalitățile fundamental, nu se adresează cauzelor meschinăriei umane, ei doar luptă cu manifestările ei imediate, în fond războiul cel mare al piesei se dă cu barba unui ministru... O piesă foarte nonconformistă, unică în literatura românească, ceva nou ca idee chiar și pentru spectatorii de azi.


Înregistrare din 1982
Durata: 82 minute
Distribuţie: Radu Beligan, Marin Moraru, Virgil Ogăşanu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu, George Constantin, Ştefan Mihăilescu - Brăila, Victor Ştrengaru, Mihai Mereuţă, Tamara Buciceanu - Botez, Rodica Mandache, Ileana - Stana Ionescu, Jorj Voicu, Victoria Mierlescu, Dorina Lazăr
Regia artistică: Dan Puican

Feb 6, 2010

Rinocerii de Eugen Ionescu

"Sunt un monstru, niciodată n-am să pot deveni rinocer, aș vrea să mă schimb atât de tare dar nu pot... ce urât sunt! Mi-e rușine."

Cea mai poetică piesă a lui Eugen Ionescu, Rinocerii este o metaforă a însingurării omului în mijlocul semenilor săi. Interpretările politice care i s-au dat sunt justificate parțial, rinocerii sunt și naziștii dar și comuniștii, dar a rămâne în zona alegoriei politice ar însemna să sărăcim piesa de o multitudine de semnificații mai profunde.

Într-o zi, într-un oraș, câțiva oameni se transformă în rinoceri - pur și simplu. Fenomenul este privit ca pe o boală rară, îi neliniștește pe câțiva dar atitudinea generală este aceea de încredere pentru că nu ni se poate întâmpla ceva rău nouă, nu? Mereu alții o pățesc, niciodată noi.
Apoi rând pe rând, cercul de cunoscuți ai personajului princial, Beranger, se restrânge, șeful lui, vecinii, trecătorii, un logician, cel mai bun prieten al său - devin toți rinoceri. Din ciudățenii rinocerii ajung majoritatea și atunci ei definesc normalitatea. Beranger ajunge să fie el însuși un monstru față de prietenii săi deveniți rinoceri.

Beranger nu este un erou, dimpotrivă chiar, dar la final este singurul care rezistă majorității copleșitoare, el rezistă din încăpățânare, credincios umanității sale, fără să poată explica de ce nu se transformă și el. Pentru că rinocerii au totul de partea lor: au rațiunea, au majoritatea, au normalitatea, și, vai, la final, au și frumusețea. Spre finalul piesei Beranger se simte îngrozitor de urât față cu siluetele tot mai frumoase ale rinocerilor.

Beranger nu le ține piept tuturor decât în numele fragilei sale umanități la care nu poate renunța și asta face toată diferența. Piesa se încheie cu strigătul său disperat și sfidător aruncat în singurătate: "Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt, nu capitulez!"

Durata:85 minute
Distribuție: Radu Beligan, Ion Lucian, Sanda Toma, Alexandru Repan, Mihai Fotino, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Alfred Demetriu, Petrică Popa, Stela Popescu, Ruxandra Sireteanu, Dumitru Chesa, Ada Navrot, Eugen Racotzi, Gheorghe Pufulete.
Regie: Lucian Giurchescu

Jan 6, 2010

Eugen Ionescu - Cantareata cheala

"Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!"

Prima piesă a lui Eugene Ionescu este și piesa de inaugurare a teatrului absurdului. Povestea piesei este binecunoscută: pe când Ionescu încerca să învețe limba engleză a fost șocat de absurditatea și banalitatea frazelor din manualul lui de limba engleză. A abandonat studiul englezei, a luat frazele din manual și le-a organizat astfel încât să iasă o piesă. Absurdul piesei care ne șochează atât de tare chiar și azi este absurdul unui manual de limbi străine, nefiresc ca orice manual.

Înregistrarea aceasta a piesei se remarcă printr-o regie extraordinară: cheia regizorală este automatismul personajelor, regia le vede ca pe niște mecanisme întoarse cu cheița - cum sunt păpușile din ceasurile vechi din turnurile medievale. Ele își debitează discursurile în paralel, uneori mecanismele lor se strică și discursurile lor devin repezite sau foarte lente (ca în celebra arie din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach)și totul este cu atât mai superb în absurditatea sa cu cât aceste automate vorbesc foarte serios și demn despre viețile lor mici burgheze. Niște păpuși demne.

Piesă înregistrată în anul 2008

Durata:65 minute
Distribuție:Rodica Mandache, Mircea Constantinescu, Emilia Popescu, Dan Condurache, Gabriela Popescu, Petre Lupu, Antoaneta Zaharia
Regie: Gavriil Pinte