Pages

Showing posts with label jean cocteau. Show all posts
Showing posts with label jean cocteau. Show all posts

Mar 9, 2010

Vocea umana de Jean Cocteau

"te gândești ca va trebui să taci, să închizi telefonul, să recazi în gol... în întuneric"

O piesă monolog cu un singur personaj, o femeie recent părăsită are ultima conversație cu deja fostul ei prieten. Conversația e la telefon, auzim doar vocea ei, o voce sfarșită care încearcă să pară curajoasă, vocea disperării și a depresiei, o voce care se agață de un fir de telefon ca și cum ar fi ultimul lucru de pe pământ. Nu îl ceartă și nu îi reproșează nimic, ea este de o noblețe extraordinară deși pe parcursul piesei aflăm de ce a părăsit-o: pentru bani. El se va însura cu o milionară mai tânără, iată crudul adevăr.

Nu știm multe despre el decât că e puțin cam laș pentru că a preferat să aibă discuția finală prin telefon pentru că nu suporta să îi vadă lacrimile fostei, că e leneș și preferă confortul material al unui om întreținut, că are pregătite scuzele de rigoare, că el încă simte ceva pentru ea, dacă nu erau banii el ar fi rămas... El nu se poate abține, e o necesitate care îl obligă să o părăsească.

Iar ea ascultă cuminte toate minciunile lui, îl scuză chiar și față de el însuși, nu îl acuză și nu țipă la el, pentru că orice cuvânt al lui e mai bun decât tăcerea care va urma după ce va închide telefonul.


Durata: 46 minute
Distribuție: Gina Patrichi
Regie: Titel Constantinescu