Pages

Showing posts with label Buchner. Show all posts
Showing posts with label Buchner. Show all posts

Sep 17, 2010

Leonce si Lena de Georg Buchner

"Acești ochi dumnezeiesc de stupizi, această divină gură neroadă, acest profil grecesc de oaie, această moarte spirituală în acest trup lipsit de spirit."

Să nu ne temem de cuvinte mari, piesa aceasta este genială. Scrisă de un geniu tânăr care a murit foarte devreme, Leonce și Lena spune povestea revoltei adolescentine care sfârșește prin a confirma și continua lumea adulților. Ironia romantică, limbajul scânteietor, spiritele și dublul înțeles al cuvintelor - toate astea fac din piesă o capodoperă dar tot ele o și împiedică oarecum să aibă succes la public. E prea inteligentă, prea subtilă, glumele ei sunt amare, nu te dau pe spate de râs, pur și simplu e un alt nivel de înțelegere și asta o face inaccesibilă marelui public. Dacă o piesă poate fi acuzată de prea mult spirit și inteligență, acesta este cazul piesei de față. Apoi mai este ironia supremă în ideea de bază a piesei, tinerețea învinsă de rutină, tradiția care învinge mereu și fără scăpare, o idee prezentată atât de sprințar încât nici nu îți dai seama câtă amărăciune se află îngropată acolo.

Prințul Leonce nu vrea să se însoare pentru interesele regatului cu prințesa Lena din regatul vecin - nu a văzut-o niciodată, nu vrea să se așeze la casa lui, nu vrea să domnească, nu vrea decât să fugă în lume și să își râdă de toate. Prințesa Lena nu vrea să se mărite cu un necunoscut, ea vrea o poveste reală de iubire, așa că fuge și ea în lume de această căsătorie aranjată de părinți. La granița unui stat cei doi se întâlnesc și, neștiind cine sunt, se îndrăgostesc unul de altul. Planul părinților se realizează în mod neașteptat, cei doi acceptă căsătoria și domnia, regatele se unesc și toți sunt fericiți dar e o fericire amăruie, a tinereții învinse definitiv de o lume veche ce se va repeta la nesfârșit în urmașii lor.


Durata: 82 minute
Distribuție: Adrian Pintea, Irina Movilă, George Ivașcu, Mircea Albulescu, Constantin Dinulescu, Alfred Demetriu, Monica Ghiuță, Laura Jianu, Boris Petroff, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu
Regie: Cristian Munteanu