Pages

Feb 26, 2010

A. P. Cehov - Rău de gură

"- Cum să nu-l zvârl afară dacă făcea pe filosoful?
- Cum pe filosoful?
- Chiar așa! În timpul repetițiilor chiar și în timpul liturghiei îi dădea mereu zor cu Bismark și colac peste pupăză se abonase chiar la o revistă!"


Comedie scurtă dramatizare după o schiță a lui Cehov, Rău de gură este povestea unui om care este dat în judecată și aproape băgat la închisoare doar pentru că nu își putea ține gura și spunea tot ce gândea. În rolul principal joacă Toma Caragiu cu o interpretare memorabilă.


A.P.Cehov-Rau de gura (1970)

Durata: 33 minute
Distribuție:Toma Caragiu, Tamara Buciuceanu, Dem Savu, Emil Popescu, Stefan Mihailescu Braila, Dem Radulescu
Regie: Dan Puican

Feb 23, 2010

Vicleniile lui Scapin de Molière

"Pot spune, fără să mă laud, ca încă nu s-a găsit meșter mai mare ca mine la trasul sforilor și care să fi câștigat o faimă mai mare ca mine în această nobilă îndeletnicire. Dar, pe legea mea, astăzi iscusința nu e la preț..."

Farsă clasică prin intriga sa, Vicleniile lui Scapino prezintă peripețiile unui servitor iscusit care reușește prin intrigi și păcăleli să ajute două cupluri de îndrăgostiți să se căsătorească împotriva voinței taților lor.

Intriga este clasică pentru că Molière s-a inspirat de la Plaut și Terențiu unde aceleași probleme ale tinerilor îndăgostiți contra părinților se rezolvau cu ajutorul sclavilor isteți. Practic intriga aceasta o folosește Molière în aproape toate comediile sale dar piesele sale nu se repetă și nici nu sunt previzibile pentru că acest conflict tineri - părinți este doar canavaua pe care se construiește toată piesa în ceea ce are ea mai bun și mai interesant: replicile amuzante, situațiile haioase, bastonadele și mai ales ironiile pline de spirit. Molière nu este niciodată plictisitor deși știm de la început că cei doi tineri se vor căsători până la urmă pentru că nu asta interesează spectatorul, ci cum va reuși servitorul viclean să o scoată la capăt cu toate încurcăturile create chiar de el.


Durata: 64 minute
Distribuție: Radu Beligan, Nicolae Gărdescu, Ion Finteşteanu, Sebastian Radovici, Damian Crâşmaru, Valeria Gagealov, Rodica Suciu Stroescu, Marcel Anghelescu, Victoria Medeea, Mihai Stoenescu.
Regie: Mihai Zirra

Feb 20, 2010

Carol de Slawomir Mrozek

"- Mai întâi, bunicul nu știe să citească!
- Cum adică? Bunicul e analfabet?
- Ia vezi! Fără jigniri personale! Dumneata ești alfabet și ce-i cu asta? Îi e cuiva frică de dumneata? Dimpotrivă, dumitale iți e frică de noi..."


Sławomir Mrożek este un dramaturg polonez celebru pentru piesele sale absurde iar Carol, piesa de față, este o bijuterie a teatrului absurd.

În cabinetul unui medic oftalmolog intră un domn cu bunicul său pentru o rețetă de ochelari. Dar de ce are nevoie bunicul de ochelari? Ca să îl vâneze pe Carol! În acest scop bunicul, aproape orb, cară peste tot cu el o pușcă. Doar că bunicul nu îl poate descrie pe acest Carol, nu știe cum o să îl identifice, doar o să simtă el cine e ticălosul de Carol.

Medicul este amuzat în primă instanță, apoi nepăsător si dezgustat așa cum suntem cu toții când niște nebuni umblă cu arme și idei fixe pe lângă noi pentru că nu o să cădem tocmai noi victime, nu-i așa? Apoi survine îngrijorarea pentru că bunicul a căpătat convingerea cum că doctorul oftalmolog este Carol. Și cum nu există criteriu de verificare pentru identitatea lui Carol, pur și simplu medicul este însuși Carol dacă așa decide bunicul. Ce va face intelectualul în fața prostiei imense care îl condamnă fără drept de apel? Veți vedea.

Alegorie politică dar și existențială, Carol este o piesă care rostește un adevăr crunt: prostia celorlalți poate fi o piedică în calea libertății umane. Îi lăsăm pe proști să își întrețină ideile lor fixe, îi ignorăm ca și cum ar fi de pe altă planetă, le întoarcem spatele sperând că ei vor dispărea, dar ei nu dispar și se întorc împotriva noastră. Naziștii mărșăluind să distrugă non-arienii, proletarii în lupta lor plină de ură cu toate clasele sociale nu erau altceva decât niște bunici analfabeți și orbi căutând cu îndârjire un Carol pe care îl urau sincer fără să știe nici ei de ce.


Durata: 43 minute
Distribuție: Virgil Ogășanu, Mihai Dinvale, Valentin Teodosiu
Regie: Adrian Pintea

Feb 18, 2010

J.D. Salinger - O zi grozava pentru pestele banana

"- Ce frumos e costumul tau de baie. daca imi place ceva, e un costum de baie albastru.
- Costumul e galben, e galben."


Salinger nu a publicat teatru în timpul vieții sale și scrierile sale sunt fundamental nondramatice pentru că reprezintă fluxuri de gânduri, de senzații, sunt foarte interiorizate. Alteori reprezintă oameni făcând gesturi banale dar care semnifică ceva mult mai trist.

O zi grozavă pentru peștele banană este prima povestire din volumul 9 povestiri și prezintă ultima zi din viața lui Seymour Glass, o zi obișnuită și inexplicabilă așa cum a fost și sinuciderea sa. Seymour este un personaj despre care Salinger a mai scris pe larg în alte scrieri ale sale, un poet genial și adept al filosofiei zen. Dar nimic din toate astea nu transpare în aparent banala zi din povestirea de față.


Durata: 23 minute
Distributie: Stefan Banica jr., Adina Popescu, Rodica Sanda Tutuianu, Cezara Lucia Vladescu, Violeta Berbiuc
Regie: Leonard Popovici

Feb 15, 2010

Pescarusul de Anton Pavlovici Cehov

"Sunt un pescăruș. Nu, nu e asta... Eu sunt actriță...Da! Și el e aici! Da, da.. nu face nimic.. El nu credea în teatru, râdea de visurile mele, și încetul cu încetul n-am mai crezut nici eu și mi-am pierdut curajul. (...)Acum știu, înțeleg, Costea, că în ceea ce facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura."

În Pescărușul, la un nivel formal, avem o luptă între generații: pe de o parte tânărul scriitor Treplev și tânăra actriță Zarecinaia, pe de alta bătrânii: scriitorul Trigorin și actrița Arkadina.
Tânărul scriitor îl acuză pe bătrân de un succes nemeritat, de mediocritate și de valori învechite, de folosirea șabloanelor. În același timp noi nu putem ști cu siguranță dacă tânărul scriitor este un geniu sau doar altă mediocritate veleitară așa cum nu putem ști nici dacă bătrânul scriitor chiar este mediocru. Este o confuzie cultivată atent de Cehov care nu vrea să facă lucrurile prea ușoare pentru spectatori, nu vrea să existe baricade ale binelui și răului. Indiferent că suntem de partea lui Treplev sau a lui Trigorin, nu putem fi siguri dacă nu cumva celălalt avea dreptate. Cehov le împrumută amândurora din ideile și experiențele sale de scriitor.

Conflictul dintre cele două actrițe este mult mai subtil și niciodată pe față - aici Cehov a fost cavaler și discret pentru că nu le-a pus să se confrunte direct. Nina Zarecinaia nu are o viziune proprie despre teatru, ea nu vrea decât glorie și alte frivolități. Arkadina are glorie în schimb își dorește să fie iar tânără și să poată păstra mai ușor afecțiunea lui Trigorin. Lupta între cele două se dă pentru inima lui Trigorin care, laș, se lasă atras temporar de tânăra fată pentru a o părăsi mai apoi.

Feb 7, 2010

Trei surori de Cehov


"Ce copaci minunați! Viața ar trebui să fie neasemuit de frumoasă în preajma lor. Ia te uită la copacul ăsta uscat! Se leagănă în vânt împreună cu ceilalți. Mi se pare că dacă voi muri, voi avea totuși, ca și el, partea mea de viață, într-un fel sau altul."

În Trei surori, Cehov împinge până la extrem experimentul lui literar cu care a revoluționat dramaturgia: a arăta oameni obișnuiți în ipostaze de viață banale, în conversații obișnuite, în situații cotidiene în care nimic nu se petrece și totuși totul se întâmplă acolo.

Piesa descrie scufundarea unor oameni nobili și generoși în mocirla vieții cotidiene, înghițiți de un mic oraș de provincie cu toate meschinăriile caracteristice - doar că micul orășel nu este decât o metaforă pentru lumea întreagă fiindcă viața este la fel de urâtă și la Moscova și oriunde în altă parte, același noroi al compromisului egoist doboară oamenii pretutindeni. Niște oameni culți și idealiști sunt frânți de viață lent, milimetric dar implacabil într-un proces de prăbușire care se petrece sub ochii noștri în cele 4 acte.

Feb 6, 2010

Rinocerii de Eugen Ionescu

"Sunt un monstru, niciodată n-am să pot deveni rinocer, aș vrea să mă schimb atât de tare dar nu pot... ce urât sunt! Mi-e rușine."

Cea mai poetică piesă a lui Eugen Ionescu, Rinocerii este o metaforă a însingurării omului în mijlocul semenilor săi. Interpretările politice care i s-au dat sunt justificate parțial, rinocerii sunt și naziștii dar și comuniștii, dar a rămâne în zona alegoriei politice ar însemna să sărăcim piesa de o multitudine de semnificații mai profunde.

Într-o zi, într-un oraș, câțiva oameni se transformă în rinoceri - pur și simplu. Fenomenul este privit ca pe o boală rară, îi neliniștește pe câțiva dar atitudinea generală este aceea de încredere pentru că nu ni se poate întâmpla ceva rău nouă, nu? Mereu alții o pățesc, niciodată noi.
Apoi rând pe rând, cercul de cunoscuți ai personajului princial, Beranger, se restrânge, șeful lui, vecinii, trecătorii, un logician, cel mai bun prieten al său - devin toți rinoceri. Din ciudățenii rinocerii ajung majoritatea și atunci ei definesc normalitatea. Beranger ajunge să fie el însuși un monstru față de prietenii săi deveniți rinoceri.

Beranger nu este un erou, dimpotrivă chiar, dar la final este singurul care rezistă majorității copleșitoare, el rezistă din încăpățânare, credincios umanității sale, fără să poată explica de ce nu se transformă și el. Pentru că rinocerii au totul de partea lor: au rațiunea, au majoritatea, au normalitatea, și, vai, la final, au și frumusețea. Spre finalul piesei Beranger se simte îngrozitor de urât față cu siluetele tot mai frumoase ale rinocerilor.

Beranger nu le ține piept tuturor decât în numele fragilei sale umanități la care nu poate renunța și asta face toată diferența. Piesa se încheie cu strigătul său disperat și sfidător aruncat în singurătate: "Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt, nu capitulez!"

Durata:85 minute
Distribuție: Radu Beligan, Ion Lucian, Sanda Toma, Alexandru Repan, Mihai Fotino, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Alfred Demetriu, Petrică Popa, Stela Popescu, Ruxandra Sireteanu, Dumitru Chesa, Ada Navrot, Eugen Racotzi, Gheorghe Pufulete.
Regie: Lucian Giurchescu

Feb 3, 2010

Valsul cainilor de Leonid Andreev

"Ai niște ochi fascinanți, domnule Feklușa, și dacă nu ești dumneata un escroc sadea, atunci eu, Karl Tille, nu mă pricep deloc la oameni."

Valsul câinilor de Leonid Andreev este o piesă foarte ciudată și intrigantă. Acțiunile se succed normal, personajele sunt interesante, avem și cugetări și caractere dar totul nu are nici un sens aparent. Am putea să îi punem o etichetă: piesă expresionistă - dar cu ce ne ajută asta? Nu este teatru absurd, nu este nici un teatru întîmplător, dar pur și simplu sensul legării acestor scene la un loc scapă unei interpretări imediate. Piesa nu este deloc plictisitoare, ba chiar după ce o asculți odată mai vrei încă odata, imediat, ca să poți verifica dacă nu ți-a scăpat ceva, poate totuși era un sens ascuns...

Personajele din piesă sunt un bancher - Heinrich Tille, fratele lui cam escroc, încă un escroc cam tâmpițel, logodnica bancherului, și încă 2-3 personaje pitorești. Piesa începe cu viața aparent perfectă a bancherului care și-a programat tot restul vieții milimetric începând cu căsătoria. Dar căsătoria sa nu are loc, logodnica sa îl părăsește inexplicabil și pe neașteptate iar universul lui Heinrich Tille se prăbușește. Prăbușirea asta ciudată este reprezentată pas cu pas în piesă, la un moment dat pare că totul vrea să ia calea unei lucrări detectivistice, fratele lui Heinrich încercând să îl folosească pentru a da o spargere la bancă, apoi totul se răstoarnă și însuși bunul, cinstitul Heinrich fură banii respectivi, dar fapta sa este gratuită, fără patimă și interes, apoi el renunță la bani și... veți vedea.

Piesa beneficiază de o montare excepțională în înregistrearea aceasta la radio iar Marcel Iureș face aici un rol de zile mari.


Leonid Andreev - Valsul cainilor
Durata: 87 min
Distribuție: Marcel Iureș, Adrian Titieni, Mirela Gorea, Alexandru Bindea, Ada Navrot, Răzvan Vasilescu, Valentin Teodosiu, Orodel Olariu
Regie: Mihai Lungeanu