Pages

Showing posts with label literatura pentru BAC. Show all posts
Showing posts with label literatura pentru BAC. Show all posts

May 27, 2010

O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

"Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, suindu-mă la această tribună pentru a vă spune și eu ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei!"

O luptă între status-quo și reformă se duce în interiorul unui partid dintr-un orășel de munte, capitală de județ. Pe de o parte avem pe Trahanache, Tipătescu, Farfuridi și Brânzovenescu - ei au puterea, ei organizează alegerile, ei au poliția în mână și se vor îngriji să iasă cine trebuie pentru că oricum lumea votează cu guvernul și, dacă nu, se dă cu guvernul după alegeri.

Pe de altă parte avem grupul tânăr, enedpandant, progresist, reprezentat de Cațavencu și niște Ionescu, Popescu, popa Pripici. Ce vor ei ca reformă concretă? Un scaun de deputat pentru al lor Cațavencu și mai departe nu știu nici ei exact ce vor dar critică tot până obțin puterea. Reforma în capul lor înseamnă doar un transfer de putere. Probabil că alegătorii de pe vremea lui Caragiale erau la fel de perplecși în fața acestei alegeri imposibile: Farfuridi sau Cațavencu, un prost sau o lichea? Ce să alegi când detești în egală măsură ambii candidați?

Cațavencu, omul cel mai ipocrit din toată piesa, flutura iubirea de țară ca pe un steag și se însoțea peste tot cu profesori de istorie și preoți, plângea cu lacrimi de crocodili pentru viitorul țării și urla că să nu se bage Europa în treburile noastre, ce avem noi cu Europa? Și exact în același timp calcula și băga intrigi, șantaja cu scrisori și falsifica polițe, intimida și se lingușea - totul pentru scaunul de deputat atât de mult visat. Când oamenii urlă că România e în pericol mai mult ca sigur că nu asta e problema care îi apasă pe ei în suflet, ci e doar o momeală pentru naivii alegători care nu știu, nu bănuiesc ce lichea se ascunde sub pălăria unui Cațavencu.

Caragiale nu este iubit atât de mult de cititori cum este Eminescu de pildă - deși Caragiale a surprins esența românismului în cele mai diverse ipostaze fie ea la țară, la oraș, la mahala, în high-life. E înspăimântător cât de actual poate fi Caragiale azi și asta explică de ce mulți oameni (rromâni verrzi) au o aversiune față de el. Cu Eminescu poți sta la un pahar și lăcrima pentru viitorul țărișoarei, dar cu Caragiale nu poți pentru că privirea lui ironică te-ar țintui ca un pumnal. Caragiale este oglinda în care nu vrem să privim de teamă, Eminescu este cerul spre care înălțăm ochii sperând că o să vedem acolo reflexia noastră.


Durata: 120 minute
Distribuţie: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Niky Atanasiu, Ion Finteşteanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Elvira Godeanu, Ion Talianu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Ion Iliescu, Horia Şerbănescu, Niculae Enache
Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1952


Durata: 118 minute
Distribuţie: Ion Lucian, Costel Constantin, Emilia Popescu, Horaţiu Mălăele, Mihai Fotino, Mircea Diaconu, Alexandru Bindea, Ilie Gheorghe, Virgil Ogăşanu, Eugen Racoţi, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Romeo Stavăr, George Grigore, Gică Andruşca
Regie: Dan Puican
Inregistrare din anul 2002

May 25, 2010

Jocul ielelor de Camil Petrescu

"Este o lege adeasupra noastră, inumană.(...) Crima lui Sinești este în conștiința mea ca un astru negru rătăcit pe cer în plină zi. Alte legi îl pot scoate de acolo decât propria noastră voință."

Gelu Ruscanu este un tânăr jurnalist comunist la 1914 pe când comunismul era doar o idee luminoasă de dreptate și nu teroarea întrupată pe pământ, așadar un idealist. Gelu se găsește într-o situație ingrată: are în mână o scrisoare de amor de la amanta sa prin care se mărturisește cum că soțul ei, acum ministru de justiție, a săvârșit mai demult o crimă. Tânărul idealist nu suportă ideea unui ministru al justiției criminal, i se pare o contradicție logică, și simte că trebuie să publice scrisoarea, să facă totul cunoscut întregii lumi. Dacă va publica scrisoarea, femeia iubită va fi dezonorată odată cu el și, printr-un ricoșeu ciudat, memoria tatălui său va fi pătată. Dar Gelu Ruscanu nu mai are cale de întoarcere, este încordat drept ca o săgeată în zbor, pentru el nu este posibil să știe așa ceva și să tacă. Fiat justitia, et pereat mundus.

Există două montări ale acestei piese la teatrul radiofonic, una din 1958 cu Constantin Codrescu în rolul titular, și cealaltă din 1984 cu Marcel Iureș. Ambele montări sunt excelente deși diferite ca viziune regizorală și interpretare, Constantin Codrescu este un Gelu Ruscanu tânăr, furios și acuzator pe când Marcel Iureș este un Ruscanu mai matur, mai calm și reflexiv, punând un accent pe latura filosofică a personajului dar tot la fel de nemilos în dreptatea lui absolută.


Durata: 99 minute
Distribuţie: Constantin Codrescu, A. Pop-Marţian, Nicolae Sireteanu, Mircea Constantinescu, Octavian Cotescu, Ion Manta, Simona Bondoc, Jules Cazaban, Ion Finteşteanu, Marieta Deculescu, Geo Maican, Marcela Rusu
Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din 1958


Durata: 108 minute
Distribuţie: Marcel Iureş, George Constantin, Mirela Gorea, Ileana Predescu, Ştefan Sileanu, Mircea Anghelescu, Mitică Popescu, Matei Alexandru, Corado Negreanu, Constantin Dinulescu, Dan Damian, Catrinel Paraschivescu, Mihai Dinvale, Ion Chelaru, Andrei Codarcea, Florin Călinescu, Sorin Gheorghiu, Ionuţ Dogaru, Valentin Teodosiu, Ion Siminie, Gheorghe Pufulete
Regie: Silviu Jicman
Înregistrare din 1984

May 19, 2010

Enigma Otiliei de George Calinescu

"- Dumitale, cum ești fără părinți, ți-ar trebui o familie așezată și o nevastă cuminte, cu zestre, care să te înțeleagă și să te țină din banii ei cât timp o să studiezi.
- Mă pot ține și singur. Iar la unchiul Costache mă simt ca acasă și Otilia mi-e ca o soră.
- N-ar fi rea Otilia dar e falsă, mai ales cu mine..."


Felix, un tânăr orfan, vine la București să studieze medicina și trage în gazdă la unchiul său Costache, un om avar și ramolit. Acolo o întâlnește pe Otilia de care se va îndrăgosti și care va deveni centrul preocupărilor sale. Dar Otilia este curtată de Pascalopol, un domn în vârstă foarte bogat care face orice pentru tânăra fată. Teoretic, Felix nu are nici o șansă în fața distinsului său rival; practic, are mai multe șanse decât crede pentru că Otilia nu este totuși o fată interesată și tinerețea, pasiunea lui Felix nu o lasă indiferentă.

Cititorul (aici ascultător) tremură de-a lungul lecturii pentru soarta lui Felix și trăiește alături de el îndoiala: pe cine va alege Otilia? Tânăra este obișnuită cu luxul, dacă îl alege pe Felix va însemna să trăiască o viață plină de sacrificii până termină el facultatea... Pascalopol îi poate oferi totul dar nu și iubirea inocentă și pură a lui Felix. Iar Otilia are nevoie mai mult decât orice să fie iubită, adorată, urcată pe un piedestal și răsfățată, ea vrea să fie totul pentru bărbatul pe care îl alege. Felix are medicina, Pascalopol nu are nimic altceva. Otilia va alege rațional pentru că știe cu o înțelepciune neobișnuită pentru vârsta ei că frumusețea ei nu va dura mult, peste 5 ani se va ofili iar ea vrea să trăiască acum. Enigma Otiliei rămâne nedezlegată: nu vom afla niciodată dacă l-a iubit cu adevărat pe Felix sau ce gândea despre el, este enigma feminității în sine.


Durata: 114 minute
Distribuţie: Toma Caragiu, Melania Cârje, Nineta Gusti, Emil Hossu, Mihai Heroveanu, Nicolae Neamţu-Ottonel, Vasile Lupu, Octavian Cotescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Rodica Sanda Ţuţuianu, Mircea Medianu, Paul Nadolski, Rodica Suciu Stroescu, Haralambie Polizu, Traian Moraru, Chiriţă Dumitrescu
Regia artistică: Cristian Munteanu

May 15, 2010

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

"O oră din viața ta va fi un veac pentru mine. Clipele vor fi decenii... și în acest timp se vor încorona regi, se vor face războaie, se vor stinge popoare, în sfârșit toate prostiile de azi se vor întâmpla și atunci..."

Toate personajele principale din proza lui Eminescu sunt tineri care seamănă cu el izbitor: poeți, săraci, geniali, cu plete negre, foarte frumoși și admirați de cei din jurul lor. Din modul cum îi descrie pe ei ne dăm seama cum s-ar fi descris pe sine. E izbitoare lipsa de modestie mai ales când își descrie fizic personajele deși poate e prea mult să cerem modestie de la un geniu care era conștient de sine. Dar în loc de modestie, Eminescu introduce ironia romantică prin care dinamitează din interior narcisismul personajelor sale.
De exemplu Dionis: un tânăr însetat de cunoaștere care citește tot felul de cărți mistice și crede sincer în ele. Iar Eminescu descrie cu ironie patima asta de cunoaștere care, de atâta sete de adevăr, cade în halucinații. Cumva Dionis este un alter ego al său mai tânăr sau mai naiv pentru că și Eminescu a citit tratate mistice în tinerețe dar se lecuise de astea.

Când scrie despre Dionis, Eminescu scrie despre tinerețea sa vieneză când se închidea în cameră cu săptămânile ca să citească cărți luate de la anticari, o tinerețe nebunească de care Eminescu se distanțase deja atunci când scria despre ea. Și atunci de unde admirația pentru Dionis? Probabil că este genul de admirație pe care orice om îl are pentru adolescența sa: nu ar mai face greșelile de atunci dar își admiră propria pasiune tinerească de a se fi aruncat în luptele fără șansă.


Înregistrare din anul 2003
Durata: 66 minute
Distribuție: Adrian Pintea, Constantin Codrescu, Constantin Dinulescu, Delia Nartea, Claudiu Istodor
Regie:Cristian Munteanu

May 9, 2010

Maitreyi de Mircea Eliade

"- Iubirea noastră nu e îngăduită.
- Ce tot spui? Mama ta îmi cere să îi spun "mamă", tatăl tău m-a adus în casa lui... de altfel cred că e mai bine ca totul să fie imposibil. Tu ești o fată rară, peste fire de frumoasă, dar ca soție ai putea fi tot atât de mediocră ca oricare alta."


Allan, tânăr inginer european, este invitat să locuiască în casa șefului său indian, Narendra Sen. Aici cunoaște pe soția și pe fiicele lui Sen, dintre care Maitreyi, fiica cea mare, se va îndrăgosti de el. Allan crede la început că toată lumea i-o împinge în brațe pe Maitreyi, că i se aranjează o căsătorie pur și simplu pentru că toți sunt prea drăguți cu el - dar nici nu bănuiește că ei au alte planuri și nimeni nici nu se gândea să i-o dea pe Maitreyi. Apoi el se îndrăgostește la rândul să de frumoasa fată și află adevărul: că nu avea voie nici măcar să se gândească la căsătorie pentru că ei sunt din casta brahmană și Allan nu este pentru ei un egal. Allan este derutat de duplicitatea asta și de aici toate neînțelegerile: pe de o parte el nu este brahman, deci le este inferior, pe de alta toți îl tratează ca și cum le este superior doar pentru că e alb și european.

Când idila celor doi tineri este descoperită, Allan este alungat pentru totdeauna și totul se încheie fără măcar un rămas bun. Povestea lor seamănă cu a lui Romeo și a Julietei dar ei sunt despărțiți de ceva mai mare decât o rivalitate între familii, sunt despărțiți de culturile lor care sunt atât de diferite - și peste asta cu greu se poate trece. Allan nu poate să o facă așa că fuge pur și simplu.

Există o anumită aroganță în modul cum cei doi eroi principali își văd propriile culturi. Allan de pildă se consideră superior indienilor (la început cel puțin) pentru că el este alb, civilizat, și mai dezinhibat în legătură căsătoria. Și Maitreyi e arogantă pentru că devine prea familiară cu Allan convinsă că nu are cum să se îndrăgostească de el, el e prea inferior cu prejudecățile lui europene, cu libertinajul lui, el nici măcar nu înțelege poezia. Dar nici o cultură nu poate stăvili atracția pur fizică dintre cei doi și catastrofa se produce. Apoi este aroganța părinților care vorbesc foarte frumos de toleranța culturii lor indiene, de prietenia cu copacii -dar nu ezită să îl arunce pe Allan în stradă când li se încalcă codul lor de onoare; vorbesc despre copii ca niște oaspeți în casa părinților, o idee foarte frumoasă, dar pe Maitreyi nu o trateaza ca pe un oaspete, ci pur și simplu ca pe o proprietate, nu le pasă de ce ar vrea ea, ea nu are nici un cuvânt în fața lor.

Ca mulți oameni bigoți, părinții lui Maitreyi flutură cultura sus ca pe un steag și se mândresc cu toleranța lor până când un fapt îi contrariază: atunci uită să mai fie toleranți și buni, atunci steagul devine un băț cu care lovesc pe cel diferit de ei și îl alungă ca pe un câine.


Durata: 103 minute
Distribuție:Mirela Gorea, Adrian Pintea, Constantin Codrescu, Margareta Pogonat, Mihai Dinvale, Vali Ogasanu, Serban Celea, Anca Pandrea, Mihai Mereuta, Catrinel Dumitrescu, Violeta Berbiuc
Regie: Leonard Popovici

Jan 27, 2010

Camil Petrescu - Suflete tari

"-Domnișoară, pentru mine nu mai este întoarcere. Am jurat ca astă seară înainte de miezul nopții să vă sărut mâna. Odată cu ultima bătaie a ceasornicului, dacă nu am izbutit să fac aceasta, îmi sfărâm tâmpla.
- Și de ce îmi spui aceasta? Ca să ma înduioșezi?
- Ca să vă arăt cât sunt de hotărât."


Probabil cea mai bună piesă de teatru a lui Camil Petrescu și din punct de vedere al construcției dramatice și al psihologiei personajelor, Suflete tari este povestea unui bibliotecar ce s-a îndrăgostit de fiica patronului său. Prăpastia socială dintre ei este de netrecut pentru că în interbelic rangurile și noblețea încă mai contau într-o căsătorie, dar totuși nu diferența de rang îl oprește pe Andrei Pietraru, ci orgoliul nemăsurat al alesei sale care nici măcar la oamenii nobili ca ea nu vrea să se uite.

Piesa reprezintă un duel furibund al orgoliilor, nu este o poveste de iubire pură sau inocentă pentru că fiecare din cei doi protagoniști nu îl cunoaște cu adevărat pe celălalt. Ioana Boiu Dorcani vede în Andrei Pietraru un haiduc modern, ea are o viziune romanțată asupra lui și nu își dă seama de fapt cine este el; iar Andrei nu vede în ea decât orgoliul nemăsurat pe care el trebuie să îl învingă pentru a-și dovedi sie însuși că poate face orice. Povestea lor este ca un război și la final amândoi pierd pentru că nici unul nu a putut să vadă cine era celălalt, fiecare învins de propriul său narcisism.

Camil Petrescu - Suflete tari
Durata:85 min
Distribuție:Constantin Codrescu, Ion Manolescu, Tanti Cocea, Toma Dimitriu, Clody Bertola, Nicolae Brancomir, Nicolae Blanescu, Tina Ionescu
Regie: Elena Negreanu

Dec 15, 2009

Iona de Marin Sorescu


"Daca nu exista ferestre, ele trebuiesc inventate"

Piesa existențialistă despre condiția umană ca întemnițare, despre limitarea fiecărui orizont metafizic. Iona este simbolul omului care, deși reușește să scape dintr-un loc mai strâmt în altul mai larg, este mereu nemulțumit de întemnițarea sa.
Câți dintre noi nu se mulțumesc mereu cu un pic mai multă libertate, câți nu se opresc din luptă la prima concesie? Iona nu este așa - deși înainte de a fi înghițit de balenă trăia inconștient, în imediat, după ce a fost confruntat cu experiența limitării a fost transformat de ea radical și nu a mai putut accepta ceea ce înainte i se părea firesc: jumătatea de libertate, jumătățile de măsuri.

Iona (1992)
Piesa inregistrata in anul 1992
Durata: 59 min
Distributie: George Constantin
Regia: Dan Puican