Pages

Dec 28, 2011

Colegi de birou de Emil Braghinski și Eldar Reazanov (1980)

"- Vă rog să beți un cocteil. 
- Tovarășe Novosîlțev, dar eu nu beau. 
- Da, știu. 
- Și atunci de ce ai venit cu tava? 
- Așa... Vă plac ciupercile? 
- Poftim? 
- Ciupercile, știți, alea albe... mânătărci. 
- Nu, nu îmi plac. 
- Ei, Ludmila Prokofievna, îmi pare sincer rău. E așa de plăcut să culegi ciuperci. Unele cresc pe lângă buturugi, altele... doar dacă e secetă trebuie să le cauți pe lângă locurile umede." Pentru fanii filmului rusesc Служебный роман, piesa aceasta nu mai are nevoie de prezentare, fiind adaptarea radiofonică a scenariului unuia din cele mai iubite filme rusești. Pentru cei care nu au văzut filmul, iată despre ce este vorba: un contabil timid are nevoie de o promovare în instituția în care lucrează. Omul e capabil dar nu știe să se facă remarcat iar șefa lui e o ființă atât de rece și inumană încât mulți ar jura că e un robot, nu se poate vorbi cu ea. Soluția i-o sugerează un coleg cu mai multă experiență de viață: ce ar fi să încerce să seducă șefa-robot? Dar cum te poți apropia de un sloi de gheață? Ce se poate vorbi cu o tipă care are în cap doar cifre și rapoarte și este suspectată că nu ar avea viață personală? Pare o întreprindere imposibilă chiar și pentru șmecheri unși cu toate alifiile, cu atât mai mult pentru naivul contabil Novosîlțev. Și totuși, acolo unde leii nu îndrăznesc să pășească mieii merg înainte... Durata: 47 minute Distribuție: Ștefan Mihăilescu Brăila, Ileana Stana Ionescu, Mircea Șeptilici, Vali Voiculescu Pepino, Mariana Mihuț, Regie: Ion Vova Înregistrare din 1980 link alternativ: Inregistrare din Rep. Moldova, 1977 durata: 70 minute Regie: Ilie Stratulat

Oct 10, 2011

La răscruce de vânturi de Emily Brontë

"- Cum poate hoinări domnişoara Earnshaw pe câmpuri cu un ţigan? Şi totuşi copila e în doliu — desigur că ea e — vai va rămâne schiloadă pe viaţă!?
 - Ce nepăsare condamnabilă din partea fratelui ei! Am înţeles eu din spusele lui Shielders c-o lasă să crească ca o adevărată păgână. Dar ăsta cine-i, de unde şi-o fi cules asemenea tovarăş? A da, să ştii că el e strania achiziţie a fostului meu vecin — făcută cu prilejul călătoriei lui la Liverpool — un mic indian sau un copil părăsit de-un american sau de-un spaniol. 
- Un băiat rău, în orice caz, şi cu totul nepotrivit într-o casă ca lumea! Linton, ai observat cum vorbeşte? Sunt îngrozită ca nu cumva să fi auzit şi copiii mei ce-a spus."
 Un băiat și o fată sunt prieteni de mici și, crescând împreună, se îndrăgostesc. Ea e o viitoare contesă, el e un orfan luat de suflet de tatăl ei. Rangurile și prestigiul social nu contează pentru cei doi tineri, dar pentru restul lumii se pare că da. Căsătoria lor nu se poate face, universul întreg se opune iar ei se supun și renunță. O singură dorință mai rămâne în ei: ca măcar copiii lor să se căsătorească. Dar universul s-ar putea să aibă altă opinie și de data asta... Durata: 159 minute Distributie: Ion Marinescu, Adela Mărculescu, Alexandrina Halic, Ion Caramitru, Valeria Seciu, Virgil Ogăşanu, Grigore Gonţa, Olga Tudorache, Constantin Brezeanu, Nicolae Luchian Botez, Mihai Stoenescu, Alina Iovanelli, Anca Veresti, Gabriel Marinescu Regie: Paul Stratilat

Jul 25, 2011

Amadeus de Peter Shaffer

"În seara aceasta, într-unul din nenumăratele birturi ale acestui oraș se află un tinerel, chicotește des și, fără să lase din mână tacul de biliard, este în stare să aștearnă pe o coală, într-o doară, note față de care eu nu mai scriu decât niște biete mâzgăleli fără rost." Dacă nu poți fi genial, măcar distruge geniul - aceasta era deviza lui Salieri,un compozitor austriac care a avut nenorocul să fie contemporan cu Mozart. Geniul și mediocrul, braț la braț, jucați pe aceleași scene, aplaudați de același public ce nu putea face diferența între rang și merit, între monden și valoros. La o reprezentație cu Salieri era de bon ton să te duci, ba chiar obligatoriu, la Mozart ajungeai doar dacă mai aveai timp și voiai tu neapărat. Salieri era regele saloanelor vieneze iar Mozart cel al cârciumilor mărginașe. Singur Salieri înțelegea cutremurat măreția geniului mozartian, singur el aprecia și știa perfect lucid că, deși era aplaudat azi, mâine nimeni nu îl va mai ține minte pe când toți vor ști cine a fost Mozart și peste o mie de ani. Un mediocru vrea să se salveze în eternitate, ce soluții are? Să ucidă un geniu și să își lege pe vecie numele de al său. Durata: 80 minute Distribuţie: Gheorghe Visu, Cristian Iacob, Simona Stoicescu, Lucian Ifrim, Ion Haiduc, Anne Marie Ziegler,Bogdan Dumitrescu, Ştefăniţă Constantin Aruxandrei, Costin Petran Regie: Ilinca Stihi

Jul 13, 2011

Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu (1957)

"În lupta vieții eu nu pot să mă mai întorc. Dumneavoastră mi-ați dat o clipă iluzia fericirii familiale, acuma mă goniți ca pe un câine. Ce-mi rămâne de făcut? Tăceți... M-ați condamnat din nou la moarte. Bine, am să mă omor." Un om așezat, cap de familie, ajunge fără să vrea erou local când, într-o zi, salvează de la înec un biet vagabond care sărise în râu. Prestigiul social crește, omul e propulsat pe o orbită politică spre scaunul de primar. Dar nu poți salva de la moarte un om fără să devii responsabil pentru destinul său după aceea. Vagabondul salvat de la moarte era un sinucigaș, voia să moară pentru a scăpa de mizerie și de traiul fără căpătâi. Salvarea lui nu a fost tocmai o salvare dacă omul nu e abătut din dorința lui de a muri, dacă nu i se oferă o viață mai bună. Și cine are acum datoria să i-o ofere? Cine este nevoit acum să îl adopte pe vagabond? Bietul funcționar care nu știa în ce se băgase atunci când a sărit în râu la primul impuls generos. Durata: 75 minute Distribuție: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Dumitrescu Timică, Eugenia Popovici, Radu Beligan, Nicu Dimitriu, Horia Șerbănescu

Jun 18, 2011

Platonov de A. P. Cehov

"- Răul mişună în jurul meu, murdăreşte pămintul, îi înghite pe fraţii mei întru Hristos şi întru ţară, iar eu zac şi nu fac nimic, ca după o muncă grea; stau, privesc, tac... Acum am douăzeci şi şapte de ani, la treizeci de ani am să fiu la fel, nu prevăd nici o schimbare! Iar mai tîrziu n-o să fie decît o nepăsare crasă, abrutizare, o indiferenţă deplină faţă de tot ce nu e plăcere trupească, iar mai departe e moartea. S-a dus viaţa! Mi se face părul măciucă numai cînd mă gîndese la o moarte ca asta! "

 Un învățător de țară își înșeală soția, bea, cântă la chitară, dar cel mai adesea pur și simplu zace. Se lasă trăit de viață așa cum un animal se lasă în voia timpului și a soartei. Însă Platonov nu este un om insensibil sau grosolan, ci un om foarte inteligent și cult, viața pe care o duce îl scârbește și pe el dar ... preferă să se lase dus de izbeliște fără nici o tresărire. Pe când era student și avea în el toate idealurile lumii, Platonov se îndrăgostise de o fată la fel de idealistă și luminoasă ca el, Sofia Egorovna. Într-o zi Sofia a dispărut brusc și Platonov, năucit, s-a apucat de băut și a uitat toate idealurile vieții sale. S-a însurat și s-a mutat la țară unde se lăsse în voia sorții. Într-o zi apare la țară femeia care îi distrusese viața, Sofia Egorovna, și ea măritată, și ea nefericită. Pentru Platonov întâlnirea este dureroasă, pentru Sofia este un îndemn să reia idealurile din tinerețe ca și cum s-ar mai putea repara ceva. Abia față în față cu Sofia, cu amintirea tinereții lui, Platonov își dă seama cât de mult a decăzut, cât își urăște viața, cum a ajuns într-o fundătură. Sentimentul ratării este insuportabil, Platonov nu știe ce să facă, drama lui transcende cuvintele, dar ceva trebuie făcut, ceva drastic pentru că acum nici el nu mai poate trăi așa.
  Durata: 55 minute
Distribuţie: Marcel Iureş, Stela Popescu, Irina Movilă, Valentin Uritescu, Andreea Bibiri, Constantin Codrescu, Eugen Cristea, Anca Sigartău. Înregistrare din 2008.
Regie: Dan Puican Durata: 76 minute Distributie: un colectiv artistic al teatrului national din Craiova Regie: Constantin Moruzan

May 2, 2011

O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale

"Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă și de acum încolo: sunt încă june! Geniu bun al venitorului României, protege-mă; și eu sunt român! O, ce noapte furtunoasă! Oribilă tragedie!" Piesa este atât de cunoscută încât nu mai e nevoie de nici o prezentare. Textul e perfect, nu i se poate reproșa nimic lui Caragiale, decât că poate e prea scurtă. Nu ne-ar fi deranjat încă un act în compania simpaticelor personaje. Chiar și așa, din câteva cuvinte, Caragiale creează personaje întregi, vii, cu istorii lungi în spate. Avem aici clasicul la Caragiale triunghi amoros soț-soție-amant în Titircă - Veta - Chiriac, o femeie divorțată cu timidități juvenile în Zița, un june viitor politician deocamdată patriot înfocat - Rică Venturiano, un polițist raisonneur și rigid în Nae Ipingescu, și un băiat de casă, copil de suflet amărât și fumător - micul Spiridon. Îi cunoaștem după câteva minute, știm viețile lor, le știm principiile de viață, știm cum ar reacționa în situații noi și exact ce ar zice. Cunoaștem personajele din Noaptea furtunoasă mai bine decât proprii noștri amici. Acesta este efectul Caragiale. Durata: 72 minute Distributie: Alexandru Giugaru, Silvia Dumitrescu-Timica, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Victoria Mierlescu, Niky Atanasiu, Ion Ciprian Regie: Sica Alexandrescu Înregistrare din anul 1952 Radio Moldova (1964) * Redactor: Alexandru Roşu

Apr 5, 2011

La Medeleni de Ionel Teodoreanu

"La capătul călătoriei ― Medeleni... Numele suna lung, lung,dominînd melodic larma roţilor. " Medeleni este numele moșiei unde cele trei personaje principale Dănuț, Olguța și Monica își petrec copilăria, locul fericirii din timpul vacanțelor, locul unde timpul se oprea în loc. Mai târziu, după ce au ajuns adulți, cei trei au trasee imprevizibile în viață și se îndepărtează tot mai mult de Medeleni dar continuă să tânjească după locul acela magic unde au fost nespus de fericiți. Părinții lor îmbătrânesc, oamenii de la moșie mor, totul se schimbă și se acoperă de tristețe, moșia actuală nu mai este atât de frumoasă ca cea din amintiri și cei trei își dau seama că pot renunța la bucata de pământ fizic pentru că ei de fapt nu tânjiseră după Medeleni, ci după copilăria lor petrecută acolo. Durata: 168 minute Distribuție: Mirela Gorea,Diana Lupescu,Adrian Pintea,Alexandrina Halic,Iarina Demian,Ion Pavelescu,Mihai Mereuţă,Corado Negreanu,Dana Dogaru,Mihai Dinvale,Constantin Cojocaru,Elena Sereda,Virginia Mirea,Irina Petrescu,Mircea Constantinescu,Ruxandra Sireteanu,Valentin Teodosiu,Mircea Anghelescu,Ovidiu Iuliu Moldovan,Ion Siminie,Niculae Pomoje Regie: Titel Constantinescu

Mar 25, 2011

Rața sălbatică de Henrik Ibsen

"El, vînătorul de urşi, umblă prin pod, pe întuneric, şi vînează iepuri de casă !. .. Nu există în toată lumea un vînător mai fericit decît bătrînul în luptă cu toate boarfele de prin pod. Cei patru-cinci pomi de Crăciun, uscaţi, puşi acolo, reprezintă pentru el întreaga pădure, mare şi proaspătă, de la Hoydal. Cocoşul şi găinile care dorm pe crengile brazilor sînt păsări sălbatice de codru; iar iepurii de casă, care ţopăie de colo pînă colo prin pod, sînt urşii pe care îi atacă el, bătrînul sprinten, deprins să trăiască în aer liber."

 Un om a cărui viață a fost fixată de la început de alții. Fără calități speciale sau talente, Hjalmar a fost împins de la spate să se însoare cu o fostă slujnică a boierului local, apoi curând i s-a născut o fetiță care nu era a lui - dar el nici nu bănuia asta, apoi încurajat să se apuce de arta fotografiei și în tot acest timp el trăia pe banii boierului fără să se întrebe de ce era el sponzorizat de un om atât de rece și distant. Era un împrumut, credea el, urma să restituie totul cândva, Hjalmar era liniștit. Până când într-o zi când află din întâmplare că copilul nu era al lui și căsătoria lui fusese doar un paravan. În ziua aceea groaznică Hjalmar înțelege cât de disprețuit a fost el de toți până acum, cât de copil l-au crezut toți, cum l-au dus de mână și au profitat de încrederea lui. Singura lui greșeală a fost că avea încredere în oameni dar pentru asta a primit doar dispreț și priviri ironice. Nu chestiunea înșelăciunii sentimentale îl roade atât de tare cât ideea că a trăit toată viața o minciună și că nimeni nu l-a luat în serios. Credea că are talent, aștepta să inventeze ceva, le spunea tuturor asta iar ei se uitau la el și nu vedeau decât o nulitate. Pentru că da, Hjalmar chiar nu avea nici un talent dar chiar și un om lipsit de talent și absolut banal are totuși dreptul să fie tratat ca un adult. Nimeni nu s-a așteptat ca bunul, blândul Hjalmar să nu îi ierte pentru păcatul lor, nimeni n-a crezut că el ar putea avea și caracter de parcă talentul ar fi avut vreo legătură cu forța morală.
Durata: 75 minute
Distribuție: Ana Ciontea, Constantin Codrescu, Dan Aştilean, Răzvan Ionescu, Constantin Dinulescu, Sorin Gheorghiu, Valeria Seciu
Regie: Titel Constantinescu

 
  Durata: 82 minute
Distribuție:Mihai Constantin, Alexandru Bindea, Mircea Albulescu, Virgil Ogasanu, Liliana Pana, Ioana Calota, Dan Astilean, Catalin Panaite, Felicia Pinte, Vasile Toma, Gheorghe Pufulete, Sorin Gheorghiu
Regia artistica: Gavriil Pinte Înregistrare din anul 2006

Feb 27, 2011

Criza în barou de Gib Mihăescu

"Trebuie să aibă cineva o logică specială ca a dumitale pentru ca să afirme că se pot sărbători insuccesele pe când acasă o șterg repede cei ce nu mai vor să-și vadă clienții după proces, se fofilează ușor, se ascund sub birouri și scot cartea ca să se dumirească unde au greșit..." Doi avocați într-un mic orășel de provincie sunt nevoiți să trăiască într-o concurență acerbă pentru că au puțini clienți și nu mai știu cum să și-i fure unul altuia. La rândul lor clienții știu să speculeze concurența asta și îi păcălesc pe amândoi să tot scadă onorariile spunându-i fiecăruia că celălalt cere mai puțin. Până când într-o zi, discutând colegial, amândoi au revelația că dacă ar lucra în asociație ar putea câștiga mai mult pentru că ei ar impune prețurile. Dar noua idee nici nu își face bine loc în capetele lor când suspiciunile își arată iar colții... Durata: 17 minute Distribuţie: Ştefan Ciubotăraşu, Toma Caragiu Regia artistică: Elena Negreanu Înregistrare din anul 1970

Jan 29, 2011

Zvăpăiata de Anton Pavlovici Cehov

"- Toți, dar absolut toți, o adoră pe gazda noastră pe care o consideră de asemenea foarte talentată. Cântărețul face cu ea canto, violoncelistul de acolo o asigură că nimeni nu-l acompaniază mai bine decât ea, cu mine face pictură.... - Și de fapt care ar fi adevăratul ei talent? - Să nu râdeți, talentul ei cel mai mare este de a se împrieteni cu celebrități." O fată cam aiurită se mărită cu un medic bun și modest într-un elan de generozitate fără să aibă nimic în comun cu el. Viața ei este dedicată artei sau mai degrabă oamenilor celebri de care se înconjoară cu tenacitate; ea se consideră o mare iubitoare de frumos și încearcă să își organizeze viața cât mai estetic. Pictează, cântă, dansează și acordă atenție mai mare invitaților zilnici decât propriului soț despre care însă nu uită să spună mereu cât de mult îl iubește. Femeia aceasta duce o viață total paralelă cu a soțului său, nu știe nimic despre el sau preocupările sale, nu o interesează ce gândește el, în schimb apelează cu egoism la afecțiunea lui oricând are nevoie de ceva. Abia când soțul ei este pe moarte va afla uimită că el era adevăratul geniu în timp ce artiștii cu care se înconjurase toată viața nu erau decât niște nulități ca și ea de altfel. Durata: 55 minute Distribuție: Mirela Gorea, Marcel Iureș, Dan Condurache, Rodica Sanda Țuțuianu, Petre Moraru, Valentin Teodosiu Înregistrare din Republica Moldova Durata: 53 minute

Jan 27, 2011

Romanțioșii de Edmond Rostand

"- Privește bine la casa aceea blestemată, acolo stă Pergamin, dușmanul meu. - Știu, o, tată. - Și tu? Aicea zilnic vii singură s-asculți ocări și alte vorbe ce spun acești inculți. Și cine știe oare de ce-ar mai fi în stare dacă-ar băga de seamă că fiica mea se plimbă pe-aicea fără teamă!" Doi tineri s-au îndrăgostit pentru că tații lor, vecini de moșie, se urau până la moarte. Dușmănia taților, interdicția de a-și vorbi, zidul înalt ridicat la granița moșiilor, toate acestea au dat aripi îndrăgostiților să se viseze noii Romeo și Julieta. Tocmai când plănuiau să fugă în lume, dintr-o greșeală află că tații lor de fapt nu se dușmăneau și toată ura lor prefăcută fusese un plan bine gândit pentru ca copiii lor să se îndrăgostească. Căsătoria lor din revoltă era, oroare, o căsătorie aranjată, adică exact ce urăște orice tânăr romanțios. Tinerii decid să nu își mai vorbească, nu pot fi convinși de nimic, iar bieții tați trebuie să inventeze de urgență un alt plan pentru a-și păcăli copiii să se căsătorească.
Durata: 60 minute Distribuţie: Virgil Ogăşanu, Mariana Buruiană, Mircea Constantinescu, Cornel Vulpe, Constantin Dinulescu, Nicolae Călugăriţa Regia artistică: Titel Constantinescu Inregistrare din anul 1990

Jan 25, 2011

Mihail de Panait Istrati

"- Știi bine că atunci când citești, trebuie să fii cel puțin mulțumit, cu alte cuvinte să ai cel puțin stricul necesar, ce dracu. Doar nu o să îmi spui că citești și când ți-e foame. - Ba da. - Ei, atunci chiar că nu mai pricep nimic. - Dar pentru dumneata ce e lectura? - O fericire. - Nu e destul, pentru mine e o hrană. Arta nu e gustată în același fel de toată lumea, sunt unii care se folosesc de ea ca de un lichior, le ușurează digestia." O poveste despre prietenia fără limite dintre doi tineri: unul din ei, Adrian, își caută încă un drum în viață, o vocație; celălalt, Mihail, este un vagabond ciudat care trăiește pe străzi dintr-o alegere lucidă, un om care a adunat în el toată tristețea și amărăciunea lumii dar și o blândețe ascunsă sub asprimea vorbei. Într-o zi Adrian îl descoperă pe unul din muncitorii unchiului său citind o carte în franceză; incredul, îl pisălogește pe bietul om să îi spună de ce citește, dacă chiar știe să citească în franceză și așa mai departe. Mihail este însă reticent la orice interogatorii indiscrete și se eschivează fără politețe. Adrian, cu temperamentul unui om tânăr și înflăcărat, simte că tocmai și-a găsit un model de viață în Mihail și este decis să îl urmărească peste tot ca să învețe de la el tot ce se poate afla de la un om care a trăit peste tot și a văzut toate ororile umanității dar nu s-a înrăit în consecință. Durata: 107 minute Distribuţie: Adrian Pintea, Florian Pittiş, Tatiana Iekel, Ştefan Sileanu, Virginia Mirea, Marcel Iureş, Ica Matache, Valentin Uritescu, Matei Alexandru, Monica Ghiuţă, Eugenia Bosînceanu, Mihai Mereuţă, Sergiu Demetriad Regia artistică: Cristian Munteanu Înregistrare din anul 1988

Jan 23, 2011

1001 de nopți - Călătoriile lui Sindbad marinarul (1968)

"- Dar unde te grăbești să pleci? 
- Mă duc la nefericitul nostru vecin. 
- De ce nefericit? Doar și el își iubește soața. 
- Da, dar soața lui a plecat dintre cei vii și el va trebui să fie îngropat cu ea împreună." 

Pe vremea când marinăria era nesigură și aducea aproape cu certitudine moartea, marinarii ce se întorceau să își povestească aventurile erau niște eroi. Aceasta este povestea celor șapte călătorii ale lui Sindbad, un aventurier ce nu suporta să lâncezească într-un loc, un om ce căuta să exploreze tot pământul pe vremea când toate hărțile erau pline de pete negre cu Terra incognita.
  Durata: 52 minute
Distributie: Fory Etterley, Mircea Constantinescu, George Demetru, Aurel Rogalschi, Ion Anastasiad, Lelia Columb, Dana Dumitrache, George Oprina, Petrică Popa, Paul Nadolschi, Ștefan Florescu, Mihai Stoenescu

Jan 21, 2011

Rivalii de Richard Brinsley Sheridan

"- Ce s-a întâmplat? Măcel, moarte de om, abator! El poate să dea detailuri. 
- Doamnă, despre măcel nu pot să-mi dau cu părerea, cât despre moarte de om, să vedem ce o să zică juriul."
 O comedie plină de spirit și ironie careia, din păcate, nici o traducere nu îi poate face dreptatea cuvenită. O comedie de limbaj ce o are în centru pe doamna Malaprop, un fel de cucoana Chirița engleză, o femeie foarte demnă care simte acut nevoia să folosească cuvinte despre al căror sens nu are habar, ba chiar să inventeze cuvinte ce seamănă acustic cu alte cuvinte; doamna Malaprop trebuie să se exprime pretențios și, dacă nu există cuvinte destul de complicate, le va inventa ea. Nepoata doamnei Malaprop este o tânără fată foarte romanțioasă, Lidia, care vrea neapărat să se mărite cu un tânăr sărac și să fugă cu el în lume. Din nefericire pentru ea, toți cei care o curtează sunt ori bogați, ori social respectabili pentru o căsătorie, așa că singurul om care o iubește este nevoit să se deghizeze în ofițer sărac pentru a avea o șansă la inima ei. De aici urmează o serie de încurcături și dueluri pentru că cei mai buni prieteni ai săi sunt pretendenți și ei la mâna Lidiei fără să aibă habar că și el suspina în taină după romantica fată. Richard Brinsley Sheridan - Rivalii
Durata: 152 minute Distribuție: Rodica Mandache, Șerban Cellea, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Irina Movilă, Șerban Ionescu, Dan Aștilean, Valentin Uritescu, Mihai Bisericanu, Anca Sigartău, Mitică Popescu, Regie: Cezarina Udrescu

Jan 13, 2011

Jane Eyre de Charlotte Bronte

"Văd că știi să cânți puțin, ca orice școlăriță engleză, poate ceva mai bine decât unele dintre ele dar nu suficient. Întoarce-te, te rog. Când am venit, Adele mi-a arătat câteva schițe pe care spune că le-ai făcut dumneata; nu știu dacă sunt făcute în întregime de dumneata, te-a ajutat desigur un profesor..."

 O fată tânără, educată, săracă și cam urâțică nu poate decât să se angajeze ca guvernantă undeva în Anglia secolului 19 pentru că nimeni nu s-ar gândi să se însoare cu ea. Cum Jane Eyre este și foarte tânără, deci fără experiență, nu găsește de lucru decât undeva la țară, la moșia unui lord ursuz. Lordul Rochester este un om morocănos și cam prea sincer, se poartă fără menajamente cu ea la început dar apoi, pe măsură ce o observă pe tăcute, masca ursuzeniei cade și lordul se îndrăgostește de fata cu visuri ciudate și profunzimi de gândire nebănuite. Amândoi sunt urâței la chip, amândoi sunt introvertiți, amândoi ascund o rană necicatrizată în suflet. O potrivire de caractere cum nu se putea mai nimerită doar că trecutul misterios al lordului Rochester scoate la lumină o poveste neterminată peste care Jane nu poate trece. Singura ei soluție este să fugă de omul pe care îl iubea cel mai mult pe pământ dar care, din cauza asta, o și rănise cel mai tare.
  Durata: 99 minute
Distribuție: Diana Lupescu, Victor Rebengiuc, Ion Pavlescu