Pages

Showing posts with label I. L. Caragiale. Show all posts
Showing posts with label I. L. Caragiale. Show all posts

Apr 12, 2015

O făclie de Paști de I. L. Caragiale

"Ce te-ai spăriet, coane Leiba?... Iacă mă duc. Să mă aștepți în noaptea Paștelui, să ciocnim ouă roșii, jupâne... Să știi că ți-am făcut și eu socoteala!"

Distribuție: Florin Zamfirescu, Coca Bloos, Radu Panamarenco, Ion Chelaru, Mircea Constantinescu, Petre Lupu, Tudor Heica
Regie: Leonard Popovici

May 2, 2011

O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale

"Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă și de acum încolo: sunt încă june! Geniu bun al venitorului României, protege-mă; și eu sunt român! O, ce noapte furtunoasă! Oribilă tragedie!" Piesa este atât de cunoscută încât nu mai e nevoie de nici o prezentare. Textul e perfect, nu i se poate reproșa nimic lui Caragiale, decât că poate e prea scurtă. Nu ne-ar fi deranjat încă un act în compania simpaticelor personaje. Chiar și așa, din câteva cuvinte, Caragiale creează personaje întregi, vii, cu istorii lungi în spate. Avem aici clasicul la Caragiale triunghi amoros soț-soție-amant în Titircă - Veta - Chiriac, o femeie divorțată cu timidități juvenile în Zița, un june viitor politician deocamdată patriot înfocat - Rică Venturiano, un polițist raisonneur și rigid în Nae Ipingescu, și un băiat de casă, copil de suflet amărât și fumător - micul Spiridon. Îi cunoaștem după câteva minute, știm viețile lor, le știm principiile de viață, știm cum ar reacționa în situații noi și exact ce ar zice. Cunoaștem personajele din Noaptea furtunoasă mai bine decât proprii noștri amici. Acesta este efectul Caragiale. Durata: 72 minute Distributie: Alexandru Giugaru, Silvia Dumitrescu-Timica, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Victoria Mierlescu, Niky Atanasiu, Ion Ciprian Regie: Sica Alexandrescu Înregistrare din anul 1952 Radio Moldova (1964) * Redactor: Alexandru Roşu

Oct 27, 2010

Monopolul alcoolului de I. L. Caragiale

"- Stăm ca blegii în berării și cafenele și lăsăm pe toți apelpisiții care ard să pună mâna pe slujbușoare ca să-și facă de cap și să răstoarne cu diferite pretexte....
- Nene, te-i supăra, nu te-i supăra, eu în politică nu mă amestec pentru că.... mi-e frică."


Un mic moment caragialian cvasi-absurd și desăvârșit în scriere care tratează o problemă românească veche de sute de ani: neimplicarea politică. Românii stau la o bere și întorc țara pe dos și critică și au idei, dar nu ar ridica un deget pentru că se simt neputincioși. Când în fine se găsesc oamenii destul de revoltați să meargă la guvern să protesteze, ca un făcut au ghinion și se împotmolesc prin cârciumi unde mai discută puțină politică la o bere până când e chiar prea târziu să mai facă ceva.


Durata: 28 min
Distribuție: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Stefan Banica, Marin Moraru, Lan Lorin Florescu, Alexandrina Halic
Regie: Ion Vova

Aug 23, 2010

I. L. Caragiale - Tren de placere

"- De ce am venit noi toți trei (adică noi trei și cu soacră-mea supliment) la Sinaia?
- De ce?
- Păi e la mintea cocoșului, dacă am venit cu trenul de plăcere, am venit ca să ne facem o plăcere. Auzi, cocoană? Adică să nu fim trei fieștecare de capul lui, ci trei cu un singur cap, al meu!"


Încheiem seria Cehov - Caragiale cu această mică bijuterie a spiritului mușcător românesc. Tren de plăcere este o minunăție de schiță, elegant scrisă, cu multă reținere, ni se sugerează mai mult decât ni se spune, Caragiale se joacă cu noi de-a misterul, nu știm ce fac la un moment dat unele personaje, doar suspectăm, dar bănuim ceva foarte precis pentru că așa ne îndrumă Caragiale, în puține cuvinte aflăm toată comedia unei familii tipice de români orășeni de la 1900.

Mihalache e prototipul perfect al românului în tot ce are el mai rău și mai stupid, o oglindă negativă în care se adună toată prostia mitocanului de oraș. Mihalache vrea să petreacă un weekend la Sinaia cu familia pentru că... așa face toată lumea și ei nu se pot lăsa mai prejos, au un nume de întreținut. Dar Mihalache este și foarte zgârcit și nu vrea să cheltuiască mult pe această plăcere necesară astfel încât își ia mâncarea la pachețel și, cum e nevoit să o ia și pe soacra sa împreună cu coșulețul de mâncare, îi ia bilete la clasa a treia și are el grijă să o trimită la cel mai ieftin hotel. Dacă el nu poate economisi la hotel, măcar să taie tot ce se poate cheltui cu soacra pentru că ea nu contează.

În relația lui Mihalache cu soacra sa stă toată cheia caracterului său: ca aproape orice român Mihalache are un complex de superioritate, el e prea inteligent și prea talentat pentru lumea asta, el era născut să fie șef dar din întâmplare e doar funcționar. Dacă nu se poate la birou, măcar acasă să fie și el șef doar că... soția e mai tânără și e frumoasă, deci îl inhibă oarecum, copilul nu se pune pentru că e prea ușor de comandat și atunci nu rămâne decât soacra. Ea trebuie să simtă autoritatea lui, ea trebuie umilită zilnic, să i se amintească că ea trăiește din banii și bunăvoința lui. Mihalache e atât de stupid încât o tratează pe față ca și cum ea ar fi un obiect, fără să își pună măcar problema că poate soacra lui înțelege mizeria asta morală și că ar fi chiar mai inteligentă decât el.

Cele două montări de mai jos diferă fundamental: cea a lui Mihai Berechet e o minunăție în sine, e mai lungă pentru că ei iau sugestii din text și le transformă în scene întregi cu dialoguri adăugate suplimentar și, deși nu este text caragialian 100%, sceneta este mult mai teatrală și mai palpitantă. A doua montare e una canonică, nu clintește un cuvințel din textul lui Caragiale și acesta este și meritul său. Radu Beligan joacă în ambele montări, în cea din 1951 este crainicul, în cea din 1982 este însuși Mihalache și este umitor cum acest om care a jucat intelectuali, gânditori și demoni este aici un mitocan perfect, jucat cu cea mai deplină seriozitate, fără umbră de ironie, convingător în stupiditatea sa omniprezentă.


Durata: 44 minute
Distribuție: Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timică, Rodica Tapalagă, Valeria Gagealov, Coca Andronescu, Dorin Moga, Elena Nica Dumitrescu, Iulia Boroş, Irina Bârlădeanu, Elena Sîrbu, Cornelia Oseciuc, Petre Moraru, Mihai Niculescu, Violeta Berbiuc, George Marcu, Nicolae Crişu, Dana Cosma, Cicerone Bilovan şi copilul Alexandru Beligan
Regie: Mihai Berechet
Înregistrare din anul 1982


Durata: 17 minute
Distribuție: Alexandru Giugaru, Sonia Cluceru, Niky Atanasiu, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Gheorghe Ciprian, Cella Dima, Ion Vova
Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1951

Aug 19, 2010

Caragiale - Un pedagog de școală nouă

"- Mă, cum îi pământul, mă?
- Mare, dom-le.
- Pe dracu mare, l-o măsurat mâni-ta să vază mare-i? Mă, pe lângă alte aștre bunăoară Saturnus sau Neptunus au Iupiter, pământul nostru îi o scârbă, mă, nici cât să chiorăști un șoarece."


Marius Chicoș Rostogan este un profesor ardelean de pe vremea lui Caragiale și nu atât ardelenismele lui sunt ținta ironiei caragialiene (deși discursul lui e plin de cuvinte fascinante și pronunții ciudate),ci pur și simplu omul. Dacă despuiem de regionalisme portretul lui Marius Chicoș Rostogan, ne rămâne în loc un om dezgustător, un om laș și mult prea binevoitor cu notabilitățile locale, frustrat, folosind poziția de profesor pentru a se răzbuna pe elevi, lingușitor cu orice superior, tiran cu orice inferior. Primul lucru pe care vrea să îl afle despre elevii săi este "ce e tac-tu?" - și în funcție de rangul social al părintelui se modifică și atitudinea sa față de elev.

Un om îngrozitor și stupid, folosind puținele sale cunoștințe pentru a da la cap și a se făli cu ele, un om de nimic așa cum nu ar trebui să fie nici un profesor niciodată. În altă schiță Caragiale descria drama unei mame care se tânguia ce zbir e profesorul de morală pentru că nu vrea să treacă elevii de familie bună; Marius Chicoș Rostogan nu este genul de profesor după care aleargă disperate mamele în preziua examenelor, dimpotrivă, este atât de slugarnic încât se duce el la ele, practic omul e visul oricărui părinte care nu vrea decât o diplomă acolo pentru copilul său.

În rolul lui Marius Chicoș Rostogan nimeni nu își imaginează un alt actor decât pe Florin Piersic, rolul acesta este proprietatea sa în imaginarul colectiv românesc; el interpretează aici magistral vocea dascălului ardelean.

Durata: 52 minute
Distribuţie: Florin Piersic, Eugen Cristea, Vasile Muraru, Ionuţ Kivu, Dan Burghelea, George Grigore, Julieta Strâmbeanu, Sorin Gheorghiu, Mircea Constantinescu.
Regia artistică: Ion Vova

Aug 15, 2010

Caragiale - Două loturi

"- Ei drăcie, dar poate nici banca nu o să aibă.
- Cum să nu aibă banca?
- Păi o sută de mii de lei? Știi ce fac dumnealor? Că-i cunoosc: te amână de azi pe mâine. Când ai de dat, nu te iartă deloc, îți pun unghia în gât, dar când ai să iei, mai încet. Dar cu mine și-au găsit nașul, nu sunt eu omul să îi las așa. Le fac un tărăboi să mă țină minte."


Lefter Popescu este românul tipic - și pe vremea lui Caragiale și acum - un funcționar mărunt, lipsit de talente dar plin de încredere în meritele sale, pesimist cu privire la lume (ce fel de lume poate fi aceea care nu îl apreciază pe Lefter Popescu la adevărata sa valoare?), paranoic față de intențiile celorlalți (toți vor să te fure, să te mintă, așa se fac averile etc), puțin leneș și comod, nevricos și ușor iritabil, cu oareșce orgoliu dacă nu se nimerește vreun superior prin preajmă.

Ca orice român sadea, Lefter Popescu visează să devină bogat peste noapte, printr-un noroc fantastic (prin muncă nu se poate, asta se știe...) cum ar veni bunăoară la loterie. Deși scepticul din el nu îl lasă să joace la loto, într-o zi, împins de amici, cumpără și el două lozuri care mai apoi chiar ies câștigătoare la loterie. Fantastic noroc doar că Lefter nu știe unde a pus lozurile și termenul de ridicare a premiului e limitat. Începe o goană nebună după suspecți, bilete, ipoteze, o fugă fantastică ce ia proporții de tragi-comedie pentru că, deși e disperat, paranoia conspiraționistă a micului funcționar este inevitabil comică și absurdă.


Durata: 62 minute
Distribuţie: Marin Moraru, Ileana Stana Ionescu, Dem Rădulescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Victoria Mierlescu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu.
Regia artistică: Dan Puican
Înregistrare din 1989

Aug 11, 2010

Caragiale - Telegrame


"Directorul prefecturii locale, Raul Grigorescu, insultat grav dumnezeii mamii și palme cafine central. Amenințat moarte. Viața, onorul nesigure. Rugăm anchetați urgent faptul. Costăchel Gudurău."

Într-un orășel din Moldova, un avocățel primește niște palme de la un rival politic în fața tuturor la cafeneaua centrală. Costăchel Gudurău nu poate suporta afrontul și începe să trimită frenetic telegrame pe la cine e mai mare prin țară, începe cu ministrul justiției și sfârșește cu regele.

Pentru niște palme? Ce e în pericol aici în afară de onoarea lui Costăchel și plăcerea lui de a juca table la cafeneaua centrală? Toată agitația asta pare cel puțin exagerată până când, după ce se rezolvă incidentul, aflăm că alte planuri avea Costăchel. Acum, când până și regele știe cine e Costăchel Gudurău iar ministrul justiției adoarme și se trezește cu numele lui în cap, el poate cere în fine postul sinecură de avocat al poporului - un post pe care nici nu l-ar fi putut visa înainte de incidentul cu palmele, el aflându-se în opoziție cu Guvernul.

Micul schimb de telegrame care ne păcălise prin stupizenia sa panicardă se dovedește a fi punerea în practică a unui plan machiavelic de mărire. La final directorul prefecturii rămâne uimit de atâta șiretenie și se simte folosit într-o afacere ce îi depășește puterea de înțelegere.


Durata: 10 minute
distribuţie: Ion Lucian, Horia Şerbănescu, Sandu Sticlaru, Horia Căciulescu, Gheorghe Oprina, Dem Rădulescu
Regia artistică: Ion Vova

Aug 7, 2010

Caragiale - Politică și delicatețe

"- Nimeni nu mai calcă în maghernița lui Drăgan!
- Curat magherniță!
- Jos conservatorii!"


Într-un orășel de provincie toată elita politică era liberală și, fiind elită, frecventa numai un magazin de coloniale și delicatesuri al cărui patron era, fatalmente, conservator. Care va să zică opozant. Lucrurile au mers cât au mers, clienții cumpărau indiferent de convingerile politice, până când într-o zi dintr-un nimic s-a ivit conflictul. Liberalii s-au ambiționat și au făcut o înțelegere ca nimeni să nu mai cumpere de la Drăgan, negustorul opozant.

În teorie, boicotul ar trebui să dea roade și patronul să își schimbe opțiunile după cum îi cer clienții săi, dar în practică legile capitalismului nu se aplicau nici pe vremea lui Caragiale. Drăgan pur și simplu nu are concurență și clienții săi se văd nevoiți să cumpere totuși de la el incognito, prin servitori. Drăgan știe ai cui sunt servitorii și afacerea prosperă mai departe. Până într-o zi când Drăgan se decide să dea totul pe față și refuză să mai servească delicatese servitorilor cerând să vie la fața locului chiar stăpânii lor. Cine va ceda primul acum?


Durata: 24 minute
Distribuţie: Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Savu, Alexandru Giugaru, Costache Antoniu, Costache Antoniu, Nicolae Gărdescu, Carmen Stănescu, Gheorghe Oprina, Toni Buiacici, Ştefan Forca, Sandu Sticlaru, Virginia Stoiculescu, Horia Căciulescu, Alexandru Lulescu, Mihai Stoenescu, Octavian Fulger, Sorin Balaban
Regia artistică: Ion Vova

Aug 3, 2010

Caragiale - Cadoul

"Nu că-mi pare rău de piatră, cum îi zice Acrivița briliențelului, pentru că în definitiv nu e o valoare dar știi, nu face, un cadou de la nenea Andrei, știi cât ține el la noi..."

Încă un soț încornorat din galeria atât de bogată a personajelor lui Caragiale, un om complet orb la idilele care se petrec chiar sub nasul lui la fel ca jupân Titircă sau nenea Zaharia Trahanache. Un soț bătrân care nu înțelege unde a putut să dispară un briliant al soției sale, e atât de ingrijorat încât dă și anunț la ziar dar când vede un briliant identic la gâtul unui amic al casei nici nu bînuiește că soția sa l-ar fi putut dărui. Un alt cadou ce trece din mână în mână dar de data asta mai cu folos pentru destinatar.


Durata: 8 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Tudorel Popa, Carmen Stănescu, Damian Crâşmaru
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1967

Jul 29, 2010

I. L. Caragiale - Articolul 214 și Justiția română

Două schițe despre justiția română, entitate la fel de confuză pentru oamenii obișnuiți așa cum era și în schița anterioară a lui Cehov.

Articolul 214

"- Eu vreau să dau divors pentru că nu o mai iubesc pe dumneaei.
- Bine, dar dacă dumneaei încă te mai iubește?
- Pfff. Dar e luxoasă și...
- Bine, amice, dar astea nu sunt motive...
- Dar jur eu ca mama lui!"


Doi soți vor să divorțeze și fără să știe unul de altul se duc la același avocat, soția însoțită de tatăl ei, soțul însoțit de mamițica. Dat fiind că sunt amândoi de acord cu divorțul, nici nu ar mai fi nevoie de avocatul respectiv, dar ei, oameni ignoranți, nu știu asta și nici avocatul nu le spune pentru că se bucură și el sincer că are un caz atât de simplu. Rămâne de văzut cum va pleda el pentru amândoi simultan în același tribunal.

Doi oameni pitorești jecmăniți de același avocat la fel cum în zilele noastre agentul imobiliar reprezintă simultan interesele cumpărătorului și ale vânzătorului pentru aceași tranzacție luând bani de la amândoi, neajutând pe nici unul în fond.


Durata: 28 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Neli Nicolau Ştefănescu, Vasilica Tastaman, Ion Porsilă, Horia Şerbănescu.


Justiția română

"M-a legat la ochi și m-a pus să stau într-un picior și am stat așa preț ca la un sfert de ceas... "

Și pe vremea lui Caragiale lumea credea în tot felul de chestiuni iraționale, mistere paranormale, fantome și zodiace - în fapt sisteme de stors banii de la oamenii creduli. O astfel de femeie care credea sincer în spiritism are totuși curajul să dea în judecată mediumul care i-a sustras banii și bijuteriile în timpul ședinței de spiritism. Foarte frumos, se face dreptate în fine, doar că... și după ce a obținut o decizie în favoarea sa, femeia tot mai crede în spiritism și își dă altă întâlnire cu mediumul respectiv chiar în sala de judecată. Pentru ce s-a mai făcut justiție atunci? Nu se știe...


Durata: 6 minute
distribuţie: Nineta Gusti, Nicolae Gărdescu, Ştefan Niculescu Cadet, Nicolae Dinică
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971

Jul 25, 2010

Cehov și Caragiale


Cehov și Caragiale au mai multe lucruri în comun decât ochelarii și privirea ironica din fotografii. Acești doi oameni contemporani fără să se fi cunoscut vreodată reprezintă fiecare în felul său specificul național: Cehov este Rusia toată așa cum Caragiale ne-a dat România în esența ei pură. Amândoi geniali, amândoi ironici și amari, melancolici și depresivi, îngroziți de lumea în care trăiau dar reușind să facă din absurd umor pur, cei doi autori mai au ceva în comun: geniul schiței. Știau să scrie scurt și concis lucruri izbitor de comice sau de profunde. Oricine poate scrie prolix, nu e mare lucru, ba chiar cu cât un scriitor e mai prost cu atât nu se poate îndura să taie din cuvintele scrise de el, dar ei doi știau să taie fără milă, să distileze cuvintele până la esență, puteau să redea o situație cu toate implicațiile ei în câteva vorbe, câteva gesturi care rămâneau întipărite în creierul cititorului mai mult decât acțiunea unui roman fluviu.

Genii ale conciziei, și Cehov și Caragiale au creat capodopere ale genului scurt, mici piese, schițe, povestiri. Radiodifuziunea română a dramatizat câteva din acestea și apoi niște oameni pasionați le-au pus pe net acolo unde le-am găsit și noi ca să vi le servim în această vară toridă. În zilele următoare vă propunem o serie de piese scurte de teatru, dramatizări după Cehov și Caragiale interpretate extraordinar (ca întotdeauna) de actori mari și regizate cu măiestrie.

Începem seria cu o piesă de vară, Căldură mare de Caragiale. Cui nu i s-a întâmplat să vorbească cu cineva (un funcționar, un străin) și să constate cu stupoare că celălalt pur și simplu nu îl înțelege deși i se spune ceva simplu? Și atunci primul tot încearcă să îi mai explice odată, celălalt opac ca un zid răspunde mereu cu aceeași chestie și toată discuția devine absurdă, intrată parcă într-un cerc vicios. Bizară situație dacă nu am întâlni-o la tot pasul chiar și acum... Titlul este desigur ironic pentru că nu căldura determină tâmpenia interlocutorilor din piesă, ci altceva fără legătură cu condițiile meteo.


Durata: 7 minute
Distribuție: Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sandu Sticlaru, Neli Coman, Mihai Stoenescu, Dumitru Furdui, Ion Igorov
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971

Jul 23, 2010

I. L. Caragiale - Trei schiţe prahovene

"Prezidentul, urmat de un aghiotant, veni să vadă petrecerea noastră populară şi să spargă o oală cu poporul lui. Marele om ne zise câteva cuvinte, era încântat de purtarea bravilor săi ploieşteni care au ştiut ca totdeauna să se sacrifice pentru libertate."

Trei schiţe caragialiene legate de judeţul său natal, Prahova, într-o interpretare originală a lui Virgil Ogășanu.

Prahova natală răsare ici și colo în opera lui Caragiale, de multe ori în o aluzie ușoară, alteori este prezentă în trecutul personajelor sale, îngropată în copilăria lor (conul Leonida, Mița Baston) la fel ca și în aceea a lui Caragiale, dar de fiecare dată ea mai aduce un strop de pitoresc local.

Nu există o tipologie a prahoveanului fie el din Ploiești sau Mizil așa cum ar fi de pildă tipologia bucureșteanului prezentă prin Mitică. Prahova se poate lăuda însă cu altceva, cu aproprierea unui cuvânt: rivoluție. Caragiale nu poate să scrie cuvântul ăsta, nu îl poate gândi măcar fără să nu fie apucat de un acces de râs. Rivoluția nu poate fi decât de la Ploiești și nu poate fi decât inevitabil pompoasă și plină de elanuri lirice patriotarde și furios egalitare.

În Ploiești a existat, ne informează Caragiale, o statuie a libertății pe care era scrisă recunoștința poporului român față de ploieșteni; nu știm dacă românii la vremea aceea chiar erau recunoscători Ploieștiului pentru revoluția sa de o zi, dar noi îi rămânem recunoscători azi pentru fiul său rătăcitor care a scris aceste trei bijuterii de schițe: Grand otel Victoria Romana, Boborul şi O zi solemnă.


Durata: 48 minute
Distribuţie: Virgil Ogăşanu
Înregistrare din anul 2003

Jun 23, 2010

I. L. Caragiale - D-ale carnavalului

"Cu costumul ăsta de turc nu mă pot duce să îmi iau hainele mele... Cum să dau eu ochi cu nenea Iancu așa turc?... Mă ia la Ploiești, îmi zdobește cariera de la percepție."

La premiera piesei D-ale carnavalului s-a stârnit un adevărat scandal, lumea pleca din sală revoltată, a fost o cădere. Pentru timpul ei, D-ale carnavalului a fost o piesă revoluționară: nimeni nu se mai gândise să aducă mahalaua pe scenă deși mahalaua era omniprezentă, toți se împiedicau dezgustați de ea și nu voiau să recunoască cum că ea exista. Nouă azi ni se pare o piesă inocentă, nu ne jignește nimic în ea, dar să ne imaginăm cum ar arăta azi o piesă de teatru despre maneliști în mediul lor - cam acesta a fost impactul piesei la public. O categorie socială ignorată și disprețuită irumpea pe scenă, cerea atenție cu violență pentru că și ea exista, nu dispărea odată cu întoarcerea privirii în altă parte. Violența textului a fost intuită de Lucian Pintilie care a montat piesa în anii comunismului și apoi a realizat un film inspirat de ea; intuiția lui Pintilie a fost că același gen de oameni care apăreau în piesa lui Caragiale au preluat puterea după venirea comuniștilor, au îmbrățișat revoluția sovietică cu aceeași pasiune politică și au ieșit în față.

Azi noi vedem numai aspectul comic al piesei, farsa unor mitocani care își îșeală amantele cvasi-oficiale pentru altele ascunse, care schimbă costumele la un bal mascat și fug unii de alții - și vedem asta pentru că genul acela de oameni nu mai există azi, prostia lor nu ne mai poate face nici un rău. Am mai râde oare de ei dacă erau maneliști și consumatori de telenovele, ultrași fanatici iar balul mascat era înlocuit de un disco de la țară?

Durata: 74 minute
Distributie: Niky Atanasiu, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Cella Dima, Carmen Stanescu, Dem Radulescu, Coca Andronescu, Armand Stambuliu, Puiu Mirea, Misu Fotino
Regia artistica: Sica Alexandrescu
Înregistrare din anul 1961


Durata: 99 minute
Distributie: Mircea Rusu, Dan Astilean, Marian Râlea, Mihai Constantin, Ion Chelaru, Paul Talasman, Manuela Ciucur, Dana Dogaru, Lucian Ifrim, Felicia Pinte si Horia Serbanescu
Regia artistica: Gavriil Pinte

May 27, 2010

O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

"Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, suindu-mă la această tribună pentru a vă spune și eu ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei!"

O luptă între status-quo și reformă se duce în interiorul unui partid dintr-un orășel de munte, capitală de județ. Pe de o parte avem pe Trahanache, Tipătescu, Farfuridi și Brânzovenescu - ei au puterea, ei organizează alegerile, ei au poliția în mână și se vor îngriji să iasă cine trebuie pentru că oricum lumea votează cu guvernul și, dacă nu, se dă cu guvernul după alegeri.

Pe de altă parte avem grupul tânăr, enedpandant, progresist, reprezentat de Cațavencu și niște Ionescu, Popescu, popa Pripici. Ce vor ei ca reformă concretă? Un scaun de deputat pentru al lor Cațavencu și mai departe nu știu nici ei exact ce vor dar critică tot până obțin puterea. Reforma în capul lor înseamnă doar un transfer de putere. Probabil că alegătorii de pe vremea lui Caragiale erau la fel de perplecși în fața acestei alegeri imposibile: Farfuridi sau Cațavencu, un prost sau o lichea? Ce să alegi când detești în egală măsură ambii candidați?

Cațavencu, omul cel mai ipocrit din toată piesa, flutura iubirea de țară ca pe un steag și se însoțea peste tot cu profesori de istorie și preoți, plângea cu lacrimi de crocodili pentru viitorul țării și urla că să nu se bage Europa în treburile noastre, ce avem noi cu Europa? Și exact în același timp calcula și băga intrigi, șantaja cu scrisori și falsifica polițe, intimida și se lingușea - totul pentru scaunul de deputat atât de mult visat. Când oamenii urlă că România e în pericol mai mult ca sigur că nu asta e problema care îi apasă pe ei în suflet, ci e doar o momeală pentru naivii alegători care nu știu, nu bănuiesc ce lichea se ascunde sub pălăria unui Cațavencu.

Caragiale nu este iubit atât de mult de cititori cum este Eminescu de pildă - deși Caragiale a surprins esența românismului în cele mai diverse ipostaze fie ea la țară, la oraș, la mahala, în high-life. E înspăimântător cât de actual poate fi Caragiale azi și asta explică de ce mulți oameni (rromâni verrzi) au o aversiune față de el. Cu Eminescu poți sta la un pahar și lăcrima pentru viitorul țărișoarei, dar cu Caragiale nu poți pentru că privirea lui ironică te-ar țintui ca un pumnal. Caragiale este oglinda în care nu vrem să privim de teamă, Eminescu este cerul spre care înălțăm ochii sperând că o să vedem acolo reflexia noastră.


Durata: 120 minute
Distribuţie: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Niky Atanasiu, Ion Finteşteanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Elvira Godeanu, Ion Talianu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Ion Iliescu, Horia Şerbănescu, Niculae Enache
Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1952


Durata: 118 minute
Distribuţie: Ion Lucian, Costel Constantin, Emilia Popescu, Horaţiu Mălăele, Mihai Fotino, Mircea Diaconu, Alexandru Bindea, Ilie Gheorghe, Virgil Ogăşanu, Eugen Racoţi, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Romeo Stavăr, George Grigore, Gică Andruşca
Regie: Dan Puican
Inregistrare din anul 2002