Pages

Showing posts with label Eminescu. Show all posts
Showing posts with label Eminescu. Show all posts

Jan 15, 2012

Mihai Eminescu – Veronica Micle ... Replici

"Te rog, Veronică, nu scuza dacă vrei, nu mă ierta chiar, dacă vrei să mă pedepsești mai mult decum sunt pedepsit eu de cer și de oameni dar, te rog nu te supăra. Păstrează sufletul vesel, și dacă nu vrei să mă ierți, râzi cel puțin căci conștiința că tu suferi îmi trece ca un fier roșu prin inimă."

 Anul 2000 - publicarea scrisorilor necunoscute ale lui Eminescu a fost un eveniment uriaș ca importanță. După zeci de ani de slăvire oarbă, Eminescu apărea în sfârșit în fața publicului cu un chip mai uman, o ființă din oase și carne cam depresivă, cu crize de mizantropie și reumatism, cu angarale de om mare, încurcat și el în aceeași mocirlă a vieții cotidiene ca toată lumea. Eminescu care alerga pe la ministere după petiții, Eminescu bolnav, Eminescu gelos, Eminescu glumeț, Eminescu alintat cu nume ridicule de către Veronica, Eminescu alintând-o pe Veronica cu nume la fel de ridicule, Eminescu uman - iată cadoul anului 2000 pentru români. Care cadou a fost ignorat pentru că noi nu aveam nevoie de el ca persoană reală, nouă ne trebuia un ideal cât mai îndepărtat, un tip fără slăbiciuni spre care să tindem mereu asimptotic ca o formă de masochism național. Spectacolul acesta este stelar - în cel mai bun sens al cuvântului. Colajul de scrisori, poezii și arii vă va transporta pentru o oră jumate în acea lume plină de stele în care ne place să ne imaginăm că trăia Eminescu și din care nu cobora niciodată, nici măcar ca să se ducă la o cârciumă soiasă de mahala ca să bea un vin cu niște prieteni. Ascultați acest spectacol, bucurați-vă de el, dar nu uitați vorbele lui Nichita Stănescu:
Atâta să nu uitaţi: că el a fost om viu
viu pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui,-
că avea piele îmbrăcată în ştofă.
Atât să nu uitaţi,-
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină
Atât să uitaţi! Numai atât,-
că El a trăit,
înaintea noastră…
Numai atât,
în genunchi vă rog să uitaţi!

 Durata: 84 minute Distribuție: George Motoi, Lucia Mureșan, Valentin Teodosiu, Cătălin Rusu cântă soprana Mirela Zafiri scenariu de Pușa Roth și Costin Tuchilă muzica Laurențiu Profeta link alternativ:

May 15, 2010

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

"O oră din viața ta va fi un veac pentru mine. Clipele vor fi decenii... și în acest timp se vor încorona regi, se vor face războaie, se vor stinge popoare, în sfârșit toate prostiile de azi se vor întâmpla și atunci..."

Toate personajele principale din proza lui Eminescu sunt tineri care seamănă cu el izbitor: poeți, săraci, geniali, cu plete negre, foarte frumoși și admirați de cei din jurul lor. Din modul cum îi descrie pe ei ne dăm seama cum s-ar fi descris pe sine. E izbitoare lipsa de modestie mai ales când își descrie fizic personajele deși poate e prea mult să cerem modestie de la un geniu care era conștient de sine. Dar în loc de modestie, Eminescu introduce ironia romantică prin care dinamitează din interior narcisismul personajelor sale.
De exemplu Dionis: un tânăr însetat de cunoaștere care citește tot felul de cărți mistice și crede sincer în ele. Iar Eminescu descrie cu ironie patima asta de cunoaștere care, de atâta sete de adevăr, cade în halucinații. Cumva Dionis este un alter ego al său mai tânăr sau mai naiv pentru că și Eminescu a citit tratate mistice în tinerețe dar se lecuise de astea.

Când scrie despre Dionis, Eminescu scrie despre tinerețea sa vieneză când se închidea în cameră cu săptămânile ca să citească cărți luate de la anticari, o tinerețe nebunească de care Eminescu se distanțase deja atunci când scria despre ea. Și atunci de unde admirația pentru Dionis? Probabil că este genul de admirație pe care orice om îl are pentru adolescența sa: nu ar mai face greșelile de atunci dar își admiră propria pasiune tinerească de a se fi aruncat în luptele fără șansă.


Înregistrare din anul 2003
Durata: 66 minute
Distribuție: Adrian Pintea, Constantin Codrescu, Constantin Dinulescu, Delia Nartea, Claudiu Istodor
Regie:Cristian Munteanu

Apr 14, 2010

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

"- Ești vinovată (...) de când ai apărut în viața mea am uitat cărțile, studiile, idealurile mele le regăsesc într-un singur chip care întrunește albeața nordului cu flacăra sudului, chipul dumitale.
- E o replică dintr-o piesă?
- Nu, e adevărul meu."


Singurul roman al lui Eminescu, neterminat și nefinisat, lăsat baltă printre hârtii, Geniu pustiu este un roman de tinerețe și în el găsim toate subiectele care îl obsedau pe Eminescu când era june: dragostea perfectă, copila-înger, naționalismul, istoria glorioasă, decăderea societății, prietenia.

Chiar și așa neterminat este un roman complex care are mai multe personaje principale, fiecare cu povestea sa, ele își dau ștafeta narațiunii unul altuia, subiectul romanului se schimbă brusc, ba pare să fie vorba de o poveste de iubire nefericită, ba altă poveste, ba despre o revoluție în Transilvania, și această complexitate datorată nefinisării are farmecul ei. Dacă Eminescu ar fi avut timp, poate unea narațiunile și mai comasa personajele, dar așa, lăsat să se desfășoare ca o poveste fără capăt, romanul acesta ne arată ceva foarte interesant: cum visa Eminescu în tinerețe. Un roman nestăpânit despre un tânăr care purta în el toate idealurile lumii.

Durata: 86 minute
Distribuţie: Sorin Postelnicu, Alexandru Repan, Valeria Seciu, Gheorghe Cozorici, Virginia Mirea, Adrian Pintea, Mircea Anghelescu, Corado Negreanu, Papil Panduru, Andrei Codarcea, Ana Ciontea, Valentin Uritescu, Ştefan Hagimă, Alfred Demetriu, Mihai Mereuţă, Mircea Constantinescu, Şerban Cellea, Eugen Cristea, Liviu Crăciun, Cicerone Ionescu, Sergiu Demetriad, Violeta Berbiuc, Daniel Constantinescu, Gheorghe Pufulete, Ion Vlad, Nicolae Crişu, Dan Bobe şi copilul Mihai Tănăsescu
Regie: Cristian Munteanu