Anul 2000 - publicarea scrisorilor necunoscute ale lui Eminescu a fost un eveniment uriaș ca importanță. După zeci de ani de slăvire oarbă, Eminescu apărea în sfârșit în fața publicului cu un chip mai uman, o ființă din oase și carne cam depresivă, cu crize de mizantropie și reumatism, cu angarale de om mare, încurcat și el în aceeași mocirlă a vieții cotidiene ca toată lumea. Eminescu care alerga pe la ministere după petiții, Eminescu bolnav, Eminescu gelos, Eminescu glumeț, Eminescu alintat cu nume ridicule de către Veronica, Eminescu alintând-o pe Veronica cu nume la fel de ridicule, Eminescu uman - iată cadoul anului 2000 pentru români. Care cadou a fost ignorat pentru că noi nu aveam nevoie de el ca persoană reală, nouă ne trebuia un ideal cât mai îndepărtat, un tip fără slăbiciuni spre care să tindem mereu asimptotic ca o formă de masochism național. Spectacolul acesta este stelar - în cel mai bun sens al cuvântului. Colajul de scrisori, poezii și arii vă va transporta pentru o oră jumate în acea lume plină de stele în care ne place să ne imaginăm că trăia Eminescu și din care nu cobora niciodată, nici măcar ca să se ducă la o cârciumă soiasă de mahala ca să bea un vin cu niște prieteni. Ascultați acest spectacol, bucurați-vă de el, dar nu uitați vorbele lui Nichita Stănescu:
Atâta să nu uitaţi: că el a fost om viu
viu pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui,-
că avea piele îmbrăcată în ştofă.
Atât să nu uitaţi,-
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină
Atât să uitaţi! Numai atât,-
că El a trăit,
înaintea noastră…
Numai atât,
în genunchi vă rog să uitaţi!
Durata: 84 minute Distribuție: George Motoi, Lucia Mureșan, Valentin Teodosiu, Cătălin Rusu cântă soprana Mirela Zafiri scenariu de Pușa Roth și Costin Tuchilă muzica Laurențiu Profeta link alternativ:
No comments:
Post a Comment