Pages

Showing posts with label teatru. Show all posts
Showing posts with label teatru. Show all posts

Oct 23, 2010

Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian

"- Ce nu faci dumneata ca să pari prost-crescut. Nu răspunzi la bună ziua, te servești primul la masă, nu spui bună seara, lupți din răsputeri să fii dezagreabil și izbutești uneori... dar cu câte eforturi, cu câtă osteneală!(...)
- La urma urmelor, ce vrei dumneata?
- Vreau să-ți spun că nu mă sperii și mai vreau să-ți spun că te cunosc și mai vreau să-ți spun că tot jocul dumitale e naiv."


Un grup de oameni își petrec vacanța la munte, la o pensiune într-o zonă sălbatică și, deși sunt străini unii de alții, toți aleg să și-o petreacă în același fel. Deși sunt departe de casele lor, de slujbele lor, ei își petrec concediul tot cu gândul la ceea ce au lăsat în urmă, la familie, colegi și prieteni. Telefonul, radioul, scrisorile sunt fire care îi leagă de casă așa cum azi internetul, telefoanele mobile și emailul nu îi lasă pe oameni să uite măcar pentru o secundă cine sunt ei și unde se află.

Identitatea e o haină obositoare și dacă o porți 11 luni pe an, măcar în vacanță ai putea să o lași deoparte, măcar în concediu ai putea încerca să fii altcineva, să fii acela pe care l-ai visat în adolescență de exemplu. Aceasta este ideea simplă a unui om care ajunge la această cabană și le strică tihna celorlalți turiști. El le propune să joace un joc simplu, jocul de-a vacanța, în care ei devin tot ce și-au dorit vreodată să fie, în care lumea din afara cabanei pur și simplu nu există. La început sceptici, oamenii se prind în acest joc și sunt atât de fascinați de el încât nu vor să mai coboare la loc în viețile lor monotone de dinainte.



Durata: 91 minute
Distribuţie: Radu Beligan, Mircea Constantinescu, Ion Ulmeni, Puiu Cristescu, Raluca Zamfirescu, Dina Cocea, Colea Răutu, Nae Roman, Silvia Dumitrescu-Timică, Mitzura Arghezi
Regia artistică: Mihai Zirra

Înregistrare din 1957

Aug 25, 2010

Luigi Pirandello - Să-i îmbrăcăm pe cei goi


"- Dar ce trebuie să credem noi?
- Că n-am mințit ca să trăiesc.
- Dar pentru ce atunci?
- Ca să mor. Atât.(...) Toți vrem să ne acoperim cu haine decente. Am vrut să îmi fac pentru moarte măcar o rochie frumoasă. N-am putut avea în toată viața mea o rochie care să facă față, care să nu fi fost sfâșâiată de atâția câini, de toți câinii care mi-au sărit mereu în spinare, de toate mizeriile...."


Teatrul lui Pirandello este teatru și metateatru în același text, piesă dar și meditație despre piesă sau despre scriitor. O combinație ciudată și caracteristică lui dar care totuși fascinează spectatorul - de ce? Pentru că în miezul pieselor lui Pirandello stă mereu o poveste umană și simplă, mereu sunt oameni acolo, oameni vii cu reacții firești care suferă și sunt zdrobiți. Și suferința lor trece dincolo de discuțiile teoretice despre rolul ficțiunii și rămâne țintuită în mintea spectatorului.

Să-i îmbrăcăm pe cei goi este un titlu de o ironie abisală cu țintă spre acea pornire atât de umană dar și respingătoare de a ajuta oamenii în nevoie dar exact în același timp și de a-i judeca și disprețui pentru că au ajuns la mila asta. În schimbul hainelor, mâncării, compasiunii noastre, cei miluiți trebuie să plătească înmiit mai mult cu umilința vieții lor expuse ca pe tavă în public.

Ersilia este o tânără fată care nu vrea decât să moară și, înainte de sinucidere, scrie un bilețel cum că se sinucide pentru că a fost părăsită de logodnic. Motivele ei reale sunt mult mai groaznice dar ele nu pot fi scrise pe un bilețel și apoi ea se gândește că cine va suferi dacă o să mintă și ea puțin? Va muri cel puțin cu o poveste frumoasă în urmă, oamenii vor vedea ceva romantic în sinuciderea ei, măcar în moarte să aibă și ea demnitate. Dar Ersilia e salvată și toți se reped ca niște vulturi asupra poveștii ei inventate de iubire. Toți vor să o salveze, să o facă fericită, să îi readucă logodnicul, mila lor o sufocă. Și tot ei se întorc împotriva ei cu furie când află că povestea ei nu era adevărată. Compasiunea le-a fost smulsă, fata trebuie să plătească pentru asta! Și Ersilia va plăti. Și pentru asta și pentru păcatul anterior, va plăti totul cu asupră de măsură și se va ridica deasupra tuturor cu demnitate.

Durata: 66 minute
Distribuție: Rodica Tapalagă, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Vali Voiculescu-Pepino, Paul Avram, Aurel Cioranu.
Regie: Elena Negreanu

Jul 5, 2010

Mircea Cartarescu - Levantul

"Măria-ta, slăvite, ai fost prevăzător
Să îndoiești cu țărnă tot ce-i pentru popor,
Cahvea și praf dă pușcă. Sîrmane, soitare,
Doar cu moloz tu vrut-ai pre vodă a-mpușcare..."


Cine a citit Levantul de Mircea Cărtărescu știe ce bijuterie literară filigranată, ce nebunie de detalii și aluzii zace acolo și mai știe că așa ceva nu se poate dramatiza ușor (deși acum câțiva ani montase Cătălina Buzoianu cu succes o adaptare a Levantului la teatrul Bulandra). Montarea de față de la teatrul radiofonic nu reprezintă o dramatizare a întregului roman, ci doar capitolul 11 care este chiar scris sub forma unei mici piese de teatru în genul comediilor pașoptiste, o jucărie dramatică cu aspect arhaic dar plină de aluzii spre actual.

Așadar doar un capitol din Levantul - pentru ascultătorul care nu a citit întregul roman e mai greu să își dea seama cine e cine, ce caractere se ascund sub nume, dar capitolul e gândit în așa fel încât nu prea contează. O lovitură de palat pe la anii 1800, un domnitor tiran care ține țara sub jug, niște revoluționari care vor să îl asasineze pe tiran, apoi dezamăgirea când află că moartea unui om nu înseamnă neapărat libertatea unei țări... Comedie politică ce face o reverență spre prezentul comunist (prezentul scrierii) montată cu pasiune și amuzament la radio.


Înregistrare din anul 2003
Durata: 65 minute
Distributie: Mircea Cărtărescu, Florian Pittiş, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Radu Amzulescu, Petre Nicolae, Diana Dumbravă, Annemarye Ziegler, Bogdan Caragea, ş.a
Regie: Gavril Pinte

Jul 1, 2010

Tennessee Williams - Menajeria de sticlă

"- Parca am urmări să atragem pe cineva în cursă.
- Orice fată drăguță e o cursă; bărbații știu bine asta și nu le displace."


Laura e o fată timidă și retrasă care nu vrea nimic de la viață, nu are nici o ambiție de fericire, vrea doar să se joace cu mica ei menajerie de sticlă și cu plăcile de patefon și să stea tot timpul în casă. Lumea exterioară o sperie, America zgomotoasă și extravertită a oamenilor luptători și ambițioși nu este un loc pentru Laura. Sensibilă și delicată, ea nu cere absolut nimic de la ceilalți - simte pur și simplu că nu are nici un drept să ceară ceva.

Tom, fratele ei, este un tânăr poet deja cinic care este nevoit să lucreze într-o fabrică de pantofi ca să își întrețină mama și sora - dar visele lui merg mult mai departe, vrea să plece, să colinde lumea, se simte încarcerat de orașul lui, de țara lui. Tatăl lui și al Laurei a fugit într-o zi de acasă fără nici o explicație și a lăsat totul pe umerii lui. Și deși îl disprețuiește pentru ce a făcut, Tom simte nevoia să facă exact același lucru, să o șteargă pe neobservate până nu înnebunește.

Mama celor doi, Amanda, este un personaj incredibil de bine scris: este o mamă tipică ce trăiește numai pentru copiii ei, îi bate la cap, îi dădăcește, le repetă aceleași sfaturi zilnic, se frământă pentru ei și, în același timp, nu îi înțelege deloc. Nu are habar cine sunt copiii ei și ce vor ei de la viață, îi judecă neîncetat, îi ceartă. Amanda parcă trăiește în altă lume pentru că ea nici nu înțelege cum gândesc ceilalți, contemporanii ei. De pildă nu poate înțelege de ce nu se ivesc pretendenți pentru fiica ei infirmă și timidă. De ce nu ar vrea cineva să se însoare cu Laura?

Dintre aceștia trei Laura este cel mai important personaj - ei îi dedică piesa T. Williams care scria mereu despre oameni ridicol de sensibili și neadaptați dar frumoși în ciudățenia lor de neînțeles pentru ceilalți, frumoși ca niște fluturi cu aripile prea mari ca să mai poată zbura cu ele.

Ce se va întâmpla cu Laura, fata șchioapă și timidă, după ce mama ei va muri? Ce va face Laura singură, din ce va trăi? Nu știm și nu vom afla niciodată. Tom fuge de acasă și se înrolează în marina comercială apoi refuză să o mai caute, nu vrea să afle cum va muri lent sora lui fără nici un ajutor. E o lașitate din autoapărare. Oamenii ciudați ca Laura nu găsesc mereu pe cineva care să îi sprijine și să îi înțeleagă iar fără un astfel de sprijin ei nu au cum supraviețui.


Durata: 86 minute
Distribuție: Ileana Predescu, Valeria Seciu, Emil Hossu, Virgil Ogășanu
Regie: Constantin Dinischiotu

Jun 27, 2010

Adela de Garabet Ibraileanu

"Cineva mi-a spus odată că Turgheniev se apropie de femeie ca de un sanctuar. Dar femeilor nu le place să fie tratate ca nişte sanctuare, cu genuflexiuni şi cădelniţări, chiar când tămâia e de cea mai bună calitate. Nu suntem sanctuare!"

Pe la anii 1890, la o moșie liniștită, se petrecea drama unui intelectual care la 40 de ani se îndrăgostește de fosta lui elevă, Adela. Ajuns la 40 de ani, Emil Codrescu se consideră bătrân, diferența de vârstă între el și Adela i se pare monstruoasă, pretențiile pe care le-ar putea avea la mâna ei i se par de neînchipuit. Hrănit cu lecturi din filosofii antici și Schopenhauer, cu un trecut amoros banal și lipsit de idealisme, Emil Codrescu este pregătit pentru un eșec și nu îndrăznește să spere că Adela s-ar putea gândi măcar la el în felul acela. S-ar putea spune că toată pregătirea sa intelectuală îi stă în spate ca un gheb enorm care îl strivește și îl împiedică să vadă adevărul mai simplu că Adela îl place și că poate chiar îi oferă o șansă la inima ei.

Medic fiind, Emil Codrescu își examinează sentimentele pentru Adela ca pe un soi ciudat de boală, își notează simptomele în jurnal și se studiază curios să vadă cum îl schimbă iubirea. Romanul de sfârșit de secol este plin de gânduri subtile și reflecții neașteptate despre natura iubirii dar ceea ce îl face remarcabil este discreția și demnitatea introspecției. Emil Codrescu respectă nesfârșit subiectul afecțiunii sale, din modul cum o descrie vedem cum priveau femeia oamenii de la sfârșitul secolului 19. Poate că acolo era mai multă pasiune decât lasă să se vadă rândurile jurnalului dar intelectualul știa să își pună surdină pasiunii sale pe care nu voia să o accepte în totalitatea sa nici măcar față de sine însuși. Obișnuiți cu poveștile de iubire pasionale și tragice, învățăm odată cu Adela că și iubirea unui intelectual poate fi interesantă, că gestul teatral nu este neapărat semnul pasiunii autentice, că poate exista sfâșâiere și în singurătate.

O montare excelentă a radiodifuziunii române cu Ștefan Iordache în rolul introvertitului Emil Codrescu și cu Violeta Andrei cu vocea ei învăluitoare și atât de feminină în rolul misterioasei Adela.


Durata: 68 minute
Distribuție: Ștefan Iordache, Violeta Andrei, Simona Bondoc, Constantin Dinulescu, Catița Ispas, Violeta Berbiuc, Alexandrina Halic, Marina Maican, Carmen Ionescu, Sorin Gheorghiu, Sergiu Demetriad, Boris Petroff
Regie: Cristian Munteanu

Jun 25, 2010

N. V. Gogol - Scene din viata lumii mari

"Orice s-ar spune, nu exista în Rusia un tânăr care sa nu își caute o logodnică bogată. Fiecare vrea să își rezolve situația pe socoteala nevestei."

Trei scenete nepublicate de Gogol, gasite în manuscrisele sale, trei scenete ce ar fi trebuit să facă parte dintr-o lucrare dramatică mai amplă dar au rămas nefolosite, trei scene din viața lumii mari (adică protipendada rusească, high-life) care deschid o fereastră nebănuită spre o lume ciudată, rigidă și absurdă, amar de comică dar și inofensivă într-un fel, trei mici bijuterii dramatice marca Gogol.


Durata: 76 minute
Distribuție: Tamara Buciuceanu, Cristina Stamate, Damian Crâsmaru, Matei Alexandru, Valentin Uritescu, Petre Lupu, Alex. Bindea, Viorel Baltag, Vasile Muraru, Sorin Ionescu
Regia artistica: Ion Vova

Jun 23, 2010

I. L. Caragiale - D-ale carnavalului

"Cu costumul ăsta de turc nu mă pot duce să îmi iau hainele mele... Cum să dau eu ochi cu nenea Iancu așa turc?... Mă ia la Ploiești, îmi zdobește cariera de la percepție."

La premiera piesei D-ale carnavalului s-a stârnit un adevărat scandal, lumea pleca din sală revoltată, a fost o cădere. Pentru timpul ei, D-ale carnavalului a fost o piesă revoluționară: nimeni nu se mai gândise să aducă mahalaua pe scenă deși mahalaua era omniprezentă, toți se împiedicau dezgustați de ea și nu voiau să recunoască cum că ea exista. Nouă azi ni se pare o piesă inocentă, nu ne jignește nimic în ea, dar să ne imaginăm cum ar arăta azi o piesă de teatru despre maneliști în mediul lor - cam acesta a fost impactul piesei la public. O categorie socială ignorată și disprețuită irumpea pe scenă, cerea atenție cu violență pentru că și ea exista, nu dispărea odată cu întoarcerea privirii în altă parte. Violența textului a fost intuită de Lucian Pintilie care a montat piesa în anii comunismului și apoi a realizat un film inspirat de ea; intuiția lui Pintilie a fost că același gen de oameni care apăreau în piesa lui Caragiale au preluat puterea după venirea comuniștilor, au îmbrățișat revoluția sovietică cu aceeași pasiune politică și au ieșit în față.

Azi noi vedem numai aspectul comic al piesei, farsa unor mitocani care își îșeală amantele cvasi-oficiale pentru altele ascunse, care schimbă costumele la un bal mascat și fug unii de alții - și vedem asta pentru că genul acela de oameni nu mai există azi, prostia lor nu ne mai poate face nici un rău. Am mai râde oare de ei dacă erau maneliști și consumatori de telenovele, ultrași fanatici iar balul mascat era înlocuit de un disco de la țară?

Durata: 74 minute
Distributie: Niky Atanasiu, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Cella Dima, Carmen Stanescu, Dem Radulescu, Coca Andronescu, Armand Stambuliu, Puiu Mirea, Misu Fotino
Regia artistica: Sica Alexandrescu
Înregistrare din anul 1961


Durata: 99 minute
Distributie: Mircea Rusu, Dan Astilean, Marian Râlea, Mihai Constantin, Ion Chelaru, Paul Talasman, Manuela Ciucur, Dana Dogaru, Lucian Ifrim, Felicia Pinte si Horia Serbanescu
Regia artistica: Gavriil Pinte

Jun 21, 2010

Mihail Sebastian - Steaua fara nume

"- Cum? Dumneata nu te uiţi niciodată pe cer?
- Ba da, uneori, ca să văd daca e înnorat, dacă nu plouă, ca să ştiu cum sa ma îmbrac. Ca să ştiu ce pantofi să pun.
- Ce pantofi să pui? Bine, dar la stele dumneata nu te uiţi, nu le vezi?
- Nu am timp, sunt foarte ocupată.(...)
- E îngrozitor. Ce fel de viaţă duci dumneata dacă nici Ursa Mare nu ai avut timp să o priveşti?"


Într-un orăşel de provincie un profesor de matematică şi astronomie a descoperit o stea nouă pe cer. Nimeni nu ştie, nici măcar nu bănuieşte, de descoperirea lui. Singurătatea cercetătorului se poate consuma oriunde în lume, şi într-un mare oraş, şi în orăşelul de provincie consumat de bârfe şi probleme locale. Profesorul Miroiu ignoră lumea în care trăieşte, este despărţit de comunitatea locală ca de o perdea nevăzută. În orășelul lui poposește o femeie superbă din lumea bună, apariție exotică și luxoasă care orbește cu frumusețea ei strălucirea orașului. Și imposibilul se produce: femeia străină rămâne acolo și se îndrăgostește de visătorul profesor. Doi oameni care nu erau potriviți unul cu altul, doi oameni din două lumi paralele se întâlnesc și se privesc față în față. Pentru lumea lor mică, evenimentul acesta este asemănător schimbării de orbită a unei stele: ceva imposibil, ireal aproape.

Montarea aceasta radiofonică, pe lângă calitatea excelentă, mai are un atuu: interpretul lui Miroiu este Radu Beligan, actorul care l-a jucat pe profesorul Miroiu la premieră, supervizat de Sebastian însuși. Când auzim replicile rostite de Beligan ne putem imagina că exact așa și-a dorit Sebastian să sune... O montare canonică.


Durata: 78 minute
Distribuţie: Ştefan Mihăilescu-Brăila, Radu Beligan, Simona Bondoc, Silvia Dumitrescu-Timică, Sandu Sticlaru, Marcel Anghelescu, Ion Iliescu, Rodica Suciu, Florin Scărlătescu, Nucu Păunescu, Constantin Brezeanu
Regia artistică: Mihai Zirra

Jun 17, 2010

Barbu Stefanescu Delavrancea - Apus de soare

"Oh! pădure tânără!... Unde sunt moşii voştri? Presăraţi... la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni... Unde sunt părinţii voştri? La Cetatea-Albă, la Cătlăbugi, la Scheia, la Cosmin, la Lenţeşti... Unde sunt... bătrânul Manuil şi Goian, şi Ştibor, şi Cânde, şi Dobrul, şi Juga, şi Gangur, şi Gotcă, şi Mihai Spătarul, şi Ilea Huru comisul, şi Dajbog pârcălabul, şi Oană, şi Gherman, şi fiara paloşului... Boldur?... Pământ!... Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriaşi!"

Nu întotdeauna scriitorii sunt de vină dacă operele lor sunt prost înțelese. Cazul lui Delavrancea este emblematic: piesa aceasta celebrissimă a fost luată și băgată în mașina de propagandă națională, tocată mărunt și s-a stors din ea cât patriotism s-a putut, cât nu era acolo. Oamenii se uitau la Apus de soare ca la o pagină de istorie reală, îl admirau pe Ștefan ca pe un super-erou cu aceeași admirație ca a personajelor din piesă, luau un personaj literar drept referință pentru cel istoric. În anii de când s-a scris piesa, figura lui Ștefan a crescut exponențial, a fost folosit în comunism pentru propagandă naționalistă, apoi după revoluție a devenit cel mai mare român și totul a culminat apoteotic cu canonizarea personajului. Delavrancea nu știa că românii învață istorie din literatură, că sunt mari consumatori de istorii romanțate și prferă o poveste fictivă adevărului istoric. De aceea nu Delavrancea terbuie învinovățit pentru cultul acesta deșănțat acordat unui personaj istoric atât de puțin cunoscut.

Le propun ascultătorilor un experiment: nu ascultați piesa aceasta ca și cum este vorba de un personaj real, ascultați-o ca și cum Ștefan este un împărat de poveste, un împărat din Harap-Alb, împăratul Verde sau un văr al lui, și abia atunci veți putea aprecia piesa la valoarea ei literară, curățată de orice ideologie. Delavrancea avea o vâna shakesperiană foarte puternică în modul cum își construia personajele și mai ales discursul lor. Apoi se vede ca Delavrancea era om de teatru și gândea piesele ca un regizor, adică nu scria replici lungi în fraze articulate, pentru că nu așa se vorbește în lumea reală: oamenii vorbesc fără verbe, cu interjecții, cu fraze tăiate la jumătate - iar o piesă scrisă în stilul acesta ajută mult un actor în interpretare. Apus de soare este o piesă bine scrisă cu personaje puternice și replici ingenioase care trebuie scoasă de sub monopolul ideologiei și apreciată pur și simplu ca bucată literară.


Durata: 95 minute
Distribuţie: George Calboreanu, Mircea Anghelescu, Ion Manta, Aurel Athanasiu, Sorin Gabor, Dan Nasta, Nicu Dimitriu, Aurel Ghiţescu, G. Ionescu Gion, George Carabin, Fory Etterle, Clody Berthola
Regia artistică: Constantin Moruzan

Durata: 85 minute
Distribuție: Gheorghe Cozorici, Adela Mărculescu, Mariana Buruiană, Mircea Albulescu, George Constantin, Corado Negreanu, Ion Punea, Ion Henter, Ion Siminie, Daniel Tomescu, Răzvan Ionescu, Mihai Fotino, Ica Matache, Ruxandra Sireteanu
Regie: Dan Puican

Jun 13, 2010

Marivaux - Jocul dragostei si al intamplarii

"- Doamnă, mi s-a spus să nu fiu grăbit. Îi vine ușor să vorbească unchiașului...
- Nu-mi vine să cred că îți e așa de greu să aștepți, domnule, din politețe te arăți nerăbdător, abia ai venit. Dragostea dumitale n-a avut când să crească atât de mult, e cel mult o dragoste în fașă...
- Te înșeli, minune între minuni, un amor inspirat de dumneata nu stă mult în leagăn. Întâia-ți privire l-a născut pe al meu, a doua i-a dat puteri iar a treia l-a făcut băiat mare. Să cautăm să-l capătuim cât mai curând."


Acțiunea piesei se petrece pe la anii 1700. Silvia și Dorante au fost logodiți de părinții lor dar nu s-au văzut niciodată și urmează să se întâlnească pentru prima oară în vederea căsătoriei; însă ei nu sunt siliți să facă acest pas: părinții le-au dat libertatea de a rupe logodna în caz că nu se plac. Și fata și băiatul vor să se observe unul pe altul incognito și fără presiunea deiciziei imediate așa că le vine amândurora aceeași idee simultan: să se deghizeze în servitori. Iar servitorii lor vor face desigur pe nobilii în locul lor.

Un dublu travesti în care nimeni nu are habar cine e partea adversă. Cei doi tineri nobili se întâlnesc și se îndrăgostesc îmbrăcați în haine de servitori pe când slujnica și valetul își fac ochi dulci deghizați în nobili. Dar cum nici o parte nu știe că și cealaltă e deghizată, pentru ei e o adevărată dramă: o fiică de nobil nu se poate îndrăgosti de un servitor, un nobil nu se poate căsători cu o cameristă. Ce vor face? Vor da totul pe față la timp sau se vor despărți speriați de prăpastia socială?


Durata: 68 minute
Distribuție: Alexandru Giugaru, Carmen Stănescu, Nineta Gusti, George Carabin, Dem Savu, Tudorel Popa, Ion Lucian
Regie: Val Moldoveanu

Jun 11, 2010

Tennessee Williams - Un tramvai numit dorință

"- E vulgar.
- Da, cred că da.
- Nu poți să fi uitat atât de mult felul în care am fost noi crescute, Stella, încât să crezi că ar putea avea o cât de mică parte de gentleman în firea lui. Nici o părticică, nici una. Sau dacă ar fi măcar mediocru sau simplu. Dar nu, este de-a dreptul ceva animalic în el. (...) Acționeaza ca un animal și are apucături de animal în el: așa mănâncă, așa vorbește. Este în el ceva sub-uman, ceva care n-a ajuns încă la stadiul de umanitate.(...) Poate că e multă vreme de când am fost făcuți pe lume dar, Stella, surioară, de atunci și până acum am mers puțin înainte. Lucruri ca arta, poezia și muzica, lucruri care au adus o lumină nouă au apărut de atunci pe lume, în unii oameni au răsărit muguri ai unor simțiri delicate; pe astea trebuie să le facem să crească, să ne agățăm de ele și să le purtăm ca pe un steag în marșul ăsta întunecat spre necunoscut, să ne apropiem de ele. Nu, să nu dăm îndărăt spre bestii."


Un tramvai numit dorință este o piesă atroce care descrie ultimul stagiu al suferinței unei femei sfâșâiată de lumea în care trăiește. Agonia lui Blanche Dubois, o femeie prea sensibilă și cu idealuri prea înalte pentru lumea în care trăiește, o femeie extrem de vulnerabilă care caută iubire și nu întâlnește decât dispreț. E o grozăvie de piesă, ca o ardere pe rug simbolică dar fără eroism sau catharsis. O ardere pe rug într-o mahala și nimeni nu va învăța nimic din sacrificiul acestei femei.

Blanche Dubois a avut o viață chinuită mereu; crescută cu o educație prea înaltă, cu franceză și literatură și dragoste pentru frumos, a fost aruncată pe urmă în lume și lăsată să se descurce. Singurul om pe care l-a iubit vreodată și cu care s-a căsătorit era gay - pentru ea asta a fost o lovitură năucitoare. A încercat să își revină căutând cu disperare acea iubire în altă parte, la oricine, puțină afecțiune, s-a dăruit străinilor narcotizată de alcool, i-a idealizat pe toți, i-a văzut mai buni decât erau iar ei, oamenii cinstiți ai americii, nu vedeau în ea decât o femeie ușoară care își vinde corpul pe gratis. Toți o disprețuiau pentru fragilitatea ei, pentru căutarea ei.

În orice oraș se ducea vorbele despre ușurătatea ei prost înțeleasă o urmăreau ca o umbră. Bârfe și priviri suspicioase o sufocau cu dispreț. Oameni neciopliți, bețivi și jucători de cărți, se uitau la ea de sus pentru că ei erau cinstiți iar ea doar o târâtură. Nimeni în afară de sora ei nu înțelegea ce vroia Blanche, ce căuta ea. Dar sora ei se măritase cu un specimen din acela de om cinstit și brutal, un om animalic ce nu vedea în Blanche o ființă umană; iar pentru că el era un om cinstit și ea nu, el își permite să o violeze ca să îi dea o lecție și să o pună la locul ei. Aceasta a fost ultima picătură pentru fragila Blanche, ea va înnebuni în urma acestei lovituri și normal că nimeni nu va crede cuvântul ei împotriva cel al agresorului ei, om responsabil și tată de familie. Este ciudat cum oamenii aceștia care le scot ochii celorlalți cu moralitatea lor își permit să facă cele mai grețoase fapte tocmai pentru că sunt morali.


Durata: 109 minute
Distribuție: Irina Mazanitis, Ovidiu Iuliu Moldovan, Aurora Leonte, Dan Condurache, Lili Nica Dumitrescu, Gelu Nițu, Valentin Teodosiu
Regie: Silviu Jicman

Jun 7, 2010

Henrik Ibsen - Nora

"HELMER : O, asta-i revoltător, trădezi îndatoririle cele mai sfinte.
NORA : Ce înţelegi prin îndatoririle cele mai sfinte?
HELMER : E trist că trebuie să ţi le spun eu. Nu sînt acelea faţă de soţ şi de copii?
NORA : Mai am şi altele, tot atît de sfinte.
HELMER : Nu mai ai. Care altele ar mai putea fi?
NORA :îndatoririle faţă de mine însămi.
HELMER : Mai înainte de toate, eşti soţie şi mamă.
NORA : Nu mai cred în asta. Mai înainte de toate sînt om, întocmai ca şi tine, sau cel puţin trebuie să încerc să fiu. Ştiu bine că cei mai mulţi îţi vor da dreptate ţie, Torvald, pentru că aşa scrie şi în cărţi. Dar eu nu mai vreau să ţin socoteală de ce spun cei mai mulţi şi de ce scrie în cărţi. Trebuie să gîndesc singură şi să-mi fac o concepţie personală despre viaţă."


La fel cum publicul Traviatei a urmărit premiera scârbit și indignat pentru că nu puteau trece peste faptul că Violeta era o prostituată, nu puteau să vadă în ea femeia nefericită care iubea, tot astfel publicul Norei s-a indignat pentru că nu putea vedea în Nora o ființă umană nefericită, tot ce au văzut spectatorii de atunci a fost o soție care își părăsea căminul, o mamă care își abandona copiii. Oroare!

Dar Nora era o femeie care fusese tratată toată viața ca o păpușică fără creier, mai întâi de tatăl său, apoi de soțul său, o păpușică răsfățată și ocrotită dar nerecunoscută ca ființă umană cu drepturi și aspirații personale. Multe femei caută azi iluzia unei vieți ușoare ocrotite de un miliardar bătrân, destule femei joacă spectacolul prostiei doar pentru a avea o viață lejeră alături de un bărbat infatuat ce nu ar suporta inteligența lor - dar tocmai de această viață ușoară trăită în lux a fugit Nora. Ea nu a suportat ideea că nu are voie să gândească singură, să muncească, să lupte, să contribuie la fericirea familiei sale.

Nora era o soție tânără ce își iubea soțul foarte tare și tocmai pentru că îl iubea voia neapărat să îl facă fericit, ea singură să îi dăruiască fericirea - așa că Nora se împrumută în cel mai mare secret cu bani ca să îl trimită în vacanță pe soțul ei surmenat de muncă. Banii urma să îi pună la loc cosând lucrușoare mici, brodând, făurind tot felul de fleacuri care o costau multe ore de muncă. Dar Nora nu calculase bine cum va obține banii aceștia, datoria trebuie plătită, ea nu are cu ce și soțul află groaznicul secret. Dar în loc să fie impresionat de sacrificiul ei tainic, soțul este doar nemulțumit că ea singură a muncit și a făcut ceva; gândul independeței soției sale, al răzvrătirii ei, îl nemulțumesște cel mai mult. În acea clipă Nora află adevărul dureros că soțul ei nu o iubea pentru cine era ea ca persoană, ci doar pentru calitatea ei decorativă, drăgălașă, Nora află că nu era pentru soțul ei decât o păpușă. Și atunci pleacă.


Durata: 115 minute
Distributie: Doina Tuțescu, George Măruță, Irina Răchițeanu Șirianu, Ion Manolescu, Vasile Lăzărescu, Maria Voluntaru
Regie: Mihai Zirra
Înregistrare din anul 1954


Durata: 109 minute
Distributie: Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Stefan Radof, Ion Marienscu, Ileana Serban
Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1984

Jun 3, 2010

Avarul de Molière

"- Maître Jaques, m-am obligat ca în această seară sublimă să primesc oaspeţi. I-am invitat la mine la cină.
- S-a întîmplat o minune cerească.
- Ce-aţi putea găti bun pentru noi?
- Aş găti eu ceva bun, sărmanul de mine, dar de unde bani pentru asta?
- La dracu, bani, bani, mereu bani! Parcă v-ar fi crescut cuvîntul ăsta pe limbă. Cum deschideţi gura, cum vă iese din gură ca un porumbel. La dracu, de ce vorbiţi neapărat despre lucruri neplăcute? De cînd vă treziţi şi pînă mergeţi la culcare, nu pomeniţi decît despre bani. "


Avarul lui Molière este comedia clasică de caracter dar și ceva mai mult de atât; Molière nu face patologia avarului, ci îl pune în acțiune, îl obligă să iasă din vizuina lui, să interacționeze, să cheltuiască. Avarul acesta nu este un simplu hârciog ascuns într-o vizuină așezat pe sacii lui de bani, ci are o familie, are copii, slujitori, vrea să se însoare, dă bani cu camătă, aleargă să mai strângă bani, manipuleaza, șantajează, fuge.

Personajul este comic prin modul cum distorsionează realitatea, vede totul prin prisma banului iar cei din jurul lui se pliază cumva pe modul lui de a vedea lucrurile pentru că și ei depind de el; astfel se instalează o nebunie generală din care și fiul și fiica sa încearcă să scape cumva. Piesa este scrisă cu umor, replici și situații amuzante se succed, rolurile sunt scrise foarte bine chiar și cele secundare, un actor poate juca liniștit rolul bucătarului de pildă și să smulgă aplauze la secenă deschisă oricând.

Deși comedie, piesa lui Molière are partea ei de amărăciune, la final avarul rămâne singur cu lădița lui cu bani, o strânge și o mângâie spasmodic, și abia atunci ne dăm seama că omul de care am râs tot spectacolul era în fond un om bolnav iar noi râdeam de o infirmitate și atunci râsul spectatorului se transformă în rictus.


Durata: 79 minute
Distribuţie: Ion Finteşteanu, Damian Crâşmaru, Valeria Gagealov, Alfred Demetriu, Mircea Constantinescu, Nicolae Gărdescu, Mihai Fotino
Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din anul 1957

May 29, 2010

Chirița în Iași de Vasile Alecsandri

"Elei, frate!... cum o să-mi dau fetele după niște boiernași de țară? ...Fete frumușăle... tinerele... curățele... hărnicele... cu franțuzasca lor... cu ghitarda lor....cu cadrilu lor... gospodine bune... iconoame.... cetite... giucate.... procopsîte... să le fac eu pe una Brusturoaie șî, pe cealată, Cociurloaie?"

Prima piesă în care apare cucoana Chirița este piesa unor provinciali sosiți în capitală, adică la Ieși. Boieroaică de la țară, cucoana Chirița întreține anumite idei fixe și ridicole - de pildă că fetele ei trebuie măritate musai cu nobili și că nobilii se găsesc doar la Iași. Astfel Chirița debarcă fulminant în Iași cu o sanie hodorogită care se și înzăpezește în bariera Iașului blocând calea tuturor, și cu cântecele și mult scandal se pornește pe căutat gineri de neam mare. Cum aerul ei de provincială naivă era prea evident, ea va cădea în mâna a doi șmecheri măsluitori de cărți care au nevoie urgentă de bani așa că se vor da drept boieri iar Chirița, fără să verifice măcar, este gata să își dea fetele după cei doi.

Alecsandri nu uita niciodată când scria piese să își și educe publicul, nu doar să îl distreze, iar la 1848 educația ce se făcea prin teatrele Ieșilor era mai ales politică. Astfel Alecsandri nu pierde ocazia să împăneze chiar și o piesă inocenta ca aceasta cu mesaje politice și fitile contra autorităților - un gest de altfel foarte curajos având în vedere cenzura vremii și posibilitatea reală a închisorii pentru scriitorii care făcuseră asta (vezi cazul lui Alecu Russo). Așa că avem o Chiriță care critică și ironizează drumurile publice,  iluminația, obiceiurile mondene dar și o roabă țigancă care își critică cu umor stăpânii - iar prin acest personaj Alecsandri se întorcea la o temă care îl pasiona mult la vremea aceea: eliberarea robilor.

Este greu de intuit cum o piesă atât de comică și plăcută cum este Chirița în Iași putea conține atâtea mesaje subversive și cum, prin câteva cânticele comice, libertatea lui Alecsandri era pusă în pericol. Curajul are multe forme care se schimbă de la o epocă la alta, uneori devine de nerecunoscut; pe vremea lui Alecsandri curajul însemna să scrii un cânticel comic în care criticai stăpânirea și să îl strigi în văzul tuturor la teatru; pe vremea aceea curaj era și doar să scrii teatru în limba română.



Durata: 72 minute
Distribuție: Miluta Gheorghiu, Margareta Baciu, Ion Lascar si altii
Regia artistica: Mihai Zirra si Miluta Gheorghiu
Înregistrare din anul 1960

May 27, 2010

O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

"Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, suindu-mă la această tribună pentru a vă spune și eu ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei!"

O luptă între status-quo și reformă se duce în interiorul unui partid dintr-un orășel de munte, capitală de județ. Pe de o parte avem pe Trahanache, Tipătescu, Farfuridi și Brânzovenescu - ei au puterea, ei organizează alegerile, ei au poliția în mână și se vor îngriji să iasă cine trebuie pentru că oricum lumea votează cu guvernul și, dacă nu, se dă cu guvernul după alegeri.

Pe de altă parte avem grupul tânăr, enedpandant, progresist, reprezentat de Cațavencu și niște Ionescu, Popescu, popa Pripici. Ce vor ei ca reformă concretă? Un scaun de deputat pentru al lor Cațavencu și mai departe nu știu nici ei exact ce vor dar critică tot până obțin puterea. Reforma în capul lor înseamnă doar un transfer de putere. Probabil că alegătorii de pe vremea lui Caragiale erau la fel de perplecși în fața acestei alegeri imposibile: Farfuridi sau Cațavencu, un prost sau o lichea? Ce să alegi când detești în egală măsură ambii candidați?

Cațavencu, omul cel mai ipocrit din toată piesa, flutura iubirea de țară ca pe un steag și se însoțea peste tot cu profesori de istorie și preoți, plângea cu lacrimi de crocodili pentru viitorul țării și urla că să nu se bage Europa în treburile noastre, ce avem noi cu Europa? Și exact în același timp calcula și băga intrigi, șantaja cu scrisori și falsifica polițe, intimida și se lingușea - totul pentru scaunul de deputat atât de mult visat. Când oamenii urlă că România e în pericol mai mult ca sigur că nu asta e problema care îi apasă pe ei în suflet, ci e doar o momeală pentru naivii alegători care nu știu, nu bănuiesc ce lichea se ascunde sub pălăria unui Cațavencu.

Caragiale nu este iubit atât de mult de cititori cum este Eminescu de pildă - deși Caragiale a surprins esența românismului în cele mai diverse ipostaze fie ea la țară, la oraș, la mahala, în high-life. E înspăimântător cât de actual poate fi Caragiale azi și asta explică de ce mulți oameni (rromâni verrzi) au o aversiune față de el. Cu Eminescu poți sta la un pahar și lăcrima pentru viitorul țărișoarei, dar cu Caragiale nu poți pentru că privirea lui ironică te-ar țintui ca un pumnal. Caragiale este oglinda în care nu vrem să privim de teamă, Eminescu este cerul spre care înălțăm ochii sperând că o să vedem acolo reflexia noastră.


Durata: 120 minute
Distribuţie: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Niky Atanasiu, Ion Finteşteanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Elvira Godeanu, Ion Talianu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Ion Iliescu, Horia Şerbănescu, Niculae Enache
Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1952


Durata: 118 minute
Distribuţie: Ion Lucian, Costel Constantin, Emilia Popescu, Horaţiu Mălăele, Mihai Fotino, Mircea Diaconu, Alexandru Bindea, Ilie Gheorghe, Virgil Ogăşanu, Eugen Racoţi, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Romeo Stavăr, George Grigore, Gică Andruşca
Regie: Dan Puican
Inregistrare din anul 2002

May 25, 2010

Jocul ielelor de Camil Petrescu

"Este o lege adeasupra noastră, inumană.(...) Crima lui Sinești este în conștiința mea ca un astru negru rătăcit pe cer în plină zi. Alte legi îl pot scoate de acolo decât propria noastră voință."

Gelu Ruscanu este un tânăr jurnalist comunist la 1914 pe când comunismul era doar o idee luminoasă de dreptate și nu teroarea întrupată pe pământ, așadar un idealist. Gelu se găsește într-o situație ingrată: are în mână o scrisoare de amor de la amanta sa prin care se mărturisește cum că soțul ei, acum ministru de justiție, a săvârșit mai demult o crimă. Tânărul idealist nu suportă ideea unui ministru al justiției criminal, i se pare o contradicție logică, și simte că trebuie să publice scrisoarea, să facă totul cunoscut întregii lumi. Dacă va publica scrisoarea, femeia iubită va fi dezonorată odată cu el și, printr-un ricoșeu ciudat, memoria tatălui său va fi pătată. Dar Gelu Ruscanu nu mai are cale de întoarcere, este încordat drept ca o săgeată în zbor, pentru el nu este posibil să știe așa ceva și să tacă. Fiat justitia, et pereat mundus.

Există două montări ale acestei piese la teatrul radiofonic, una din 1958 cu Constantin Codrescu în rolul titular, și cealaltă din 1984 cu Marcel Iureș. Ambele montări sunt excelente deși diferite ca viziune regizorală și interpretare, Constantin Codrescu este un Gelu Ruscanu tânăr, furios și acuzator pe când Marcel Iureș este un Ruscanu mai matur, mai calm și reflexiv, punând un accent pe latura filosofică a personajului dar tot la fel de nemilos în dreptatea lui absolută.


Durata: 99 minute
Distribuţie: Constantin Codrescu, A. Pop-Marţian, Nicolae Sireteanu, Mircea Constantinescu, Octavian Cotescu, Ion Manta, Simona Bondoc, Jules Cazaban, Ion Finteşteanu, Marieta Deculescu, Geo Maican, Marcela Rusu
Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din 1958


Durata: 108 minute
Distribuţie: Marcel Iureş, George Constantin, Mirela Gorea, Ileana Predescu, Ştefan Sileanu, Mircea Anghelescu, Mitică Popescu, Matei Alexandru, Corado Negreanu, Constantin Dinulescu, Dan Damian, Catrinel Paraschivescu, Mihai Dinvale, Ion Chelaru, Andrei Codarcea, Florin Călinescu, Sorin Gheorghiu, Ionuţ Dogaru, Valentin Teodosiu, Ion Siminie, Gheorghe Pufulete
Regie: Silviu Jicman
Înregistrare din 1984

May 23, 2010

Livada cu vișini de Cehov

"Dulapul a fost făcut exact acum o sută de ani. Ce spui? Am putea să-i serbăm jubileul! Fără îndoială, e un lucru neînsuflețit, totuși, oricum ar fi, e un dulap de cărți. (...) Dulap scump și stimat! Salut existența ta, care de 100 de ani e destinată idealului luminos al binelui și dreptății! Chemarea ta tăcută pentru o muncă rodnică n-a slăbit de-a lungul unui veac întreg... "

Livada cu vișini este piesa cel mai greu de povestit din toată dramaturgia lui Cehov. La prima vedere nu se întâmplă nimic acolo: o moșiereasă se întoarce de la Paris la moșie, găsește o lume mică, prieteni vechi, multă paragină și mucegai, dar mai ales anumite amintiri pe care voia să le evite. Apoi moșia se vinde la licitație, Ranevskaia suferă dar de fapt se simte eliberată de tot trecutul ei și se reîntoarce la Paris la un om care nu o iubește dar care o stoarce de bani. În clipa plecării și-a rupt tot trecutul, nu va mai avea la ce să se întoarcă vreodată, dar ea, cu o frenezie nervoasă, pare grăbită să plece odată, să se termine totul mai repede. În urma ei rămâne o superbă livadă de vișini care cade sub topoarele noului proprietar.

Cehov nu lucrează cu simboluri detectabile așa cum ar lucra să zicem un poet obișnuit: marea este simbolul infinitului, albul pentru puritate, în fine, simboluri care sar în ochi și pot fi decriptate de cel mai leneș elev. La Cehov nu găsim simboluri, el nu ne scoate ochii cu nimic, situația în sine este simbolică dar când totul e un simbol atunci nimic nu mai este. Situațiile din Livada cu vișini sunt foarte banale dar și puternice în același timp, încercăm mai mult dintr-un reflex de criptografi să găsim semnificația, ne agățăm de interpretările de până acum (interpretarea politică e cea mai lejeră, clasa nobililor decade, se scufundă, vine Lopahin care reprezintă burghezia puternică, triumfătoare, Cehov a fost un vizionar politic etc - deși nu apare nici un proletar pe acolo) dar Cehov e prea complex pentru o interpretare liniară.

Piesa se petrece ca prin ceață, un văl fin de trecut acoperă totul sub un cer plumburiu care nu lasă loc pentru fericire. Toți sunt apăsați și neliniștiți, fiecare are alte probleme, nimeni nu îl ascultă pe celălalt, toți se strâng în jurul Ranevskăi să o distreze (așa cum făceau altădată personajele din Pescărușul când o înconjurau pe Arkadina cu admirația lor sufocantă), debitează enormități, se enervează, toți trăiesc aiurea dar nu par să își dea seama de asta. Singur valetul Firs la final exprimă acest gând nerostit: viața lui a fost fără sens, nu a făcut nimic util și toți l-au uitat înăuntru în conacul închis. Un târâie-brâu.


Durata:84 minute
Distribuție: Gina Patrichi, George Constantin, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariana Mihut, Mariana Buruiana, Dana Dogaru, Mitica Popescu, Mihai Fotino, Ileana Stana Ionescu, N. Luchian Botez
Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1983

May 17, 2010

Ciocârlia de Jean Anouilh

"- Trebuia să strigi: vade retro, Satana!
- Eu nu știu latinește, messire.
- Nu face pe proasta!
- Nu putea să fie Satana, era atât de frumos...
- Frumusețea vine de la diavol!"


Piesa aceasta este o lecție pentru orice dramaturg despre cum ar trebui scrisă o piesă istorică, din păcate însă nu poate fi imitată fără a cădea în pastișare. Anouilh rămâne fidel istoriei când ne spune povestea Ioanei D'Arc dar nu este rigid în succesiunea momentelor istorice, se joacă cu ele, le amestecă, iese din convenția ficțiunii, ne prezintă un mister și îl dezleagă în fața ochilor noștri: cum a putut o fetiță de 16 ani, păstoriță analfabetă, să strângă și să conducă o armată împotriva Angliei? E o nebunie dacă stai să te gândești la povestea asta dar Anouilh ne prezintă ceva mai verosimilă interpretare posibilă.

Apoi este modul cum vorbesc personajele piesei: autorul nu se încurcă cu arhaisme greoaie, cuvintele sunt simple și pe înțelesul omului modern, parfumul epocii vine din altă parte, din credințele personajelor, din comportamentul lor.

Și în fine, poate cel mai important ingredient, atitudinea lui Anoulih față de personajul său principal: nu este admirație tâmpă, nu eroizare fastidioasă, ci o anumită duioșie față de fetița aceea, puțină ironie și mult respect. Anouilh nu se apropie de Ioana D'Arc ca și cum ar fi un idol național la care ne închinăm cu toții, nu, se apropie de ea ca de o ființă umană cu calități și charismă dar și viziuni. Autorul nu rezolvă pentru noi problema asta a viziunilor, nu ne spune dacă Ioana era nebună sau chiar o aleasă a îngerilor, ne lasă pe noi să decidem și ăsta e un semn de imens respect față de spectator.

O piesă istorică deloc plicticoasă, palpitantă și cu un personaj principal puternic și uimitor în același timp, o fetiță cu viziuni care a împins toată Franța spre glorie apoi a fost jertfită pe rug pentru nesăbuința asta.



Durata: 85 minute
Distibutie: Mirela Gorea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Mircea Anghelescu, Mihai Dinvale, Florian Pittis, Ileana Predescu, Adina Popescu, Corado Negreanu, Valeria Ogasanu
Regie: Cristian Munteanu

May 6, 2010

Inspectorul broaștelor de Victor Eftimiu

"Trebuie să se sfârșească odată cu obiceiurile astea! Ai făcut servicii partidului conservator? Că mi-ai aprins țigara mie? Că i-ai ținut paltonul lui Munteanu? Că ai dat o notiță la gazetă despre șef? Astea sunt serviciile dumitale? Îți foarte mulțumesc! Să ceară recompense cel care a adus servicii țării, nu partidului conservator! Nu-ți plătesc conservatorii leafa, ți-o plătește țara!"

Inspectorul broaștelor este o comedie politică și de moravuri a cărei acțiune se petrece în interbelic. Un savant zoolog specializat în broaște vrea cu orice preț să își pună știința în serviciul țării, el a studiat broaștele și știe ce resursă economică total neglijată sunt acestea. În acest scop el a cerut unui ministru să creeze un post special de inspector al broaștelor pentru el. Postul s-a creat, de 12 ani chiar, dar nimeni nu i-l dă savantului. Miniștrii trec și vin, fiecare e bine intenționat, înțelege importanța valorificării broaștelor, toți îl bat pe umăr pe savant și îl asigură de stima lor, omul e clar sincer, nu e un arivist, dar tocmai de aceea nu primește postul. Orice nou ministru abia instalat are o mulțime de obligații și cunoștințe care trebuie răsplătite iar postul de inspector al broaștelor este perfect: iei o leafă fără să faci nimic. Iar savantul rămâne să spere că poate următorul ministru...poate de data asta măcar...

Victor Eftimiu a fost un dramaturg din interbelic, scriitor minor azi aproape necunoscut. Piesa aceasta este interesantă pentru jocul actoricesc și prin câteva replici comice, dar nu acesta este motivul pentru care am postat-o aici, ci altul: un exercițiu terapeutic de umilință.

La piesele lui Victor Eftimiu lumea bună din interbelic făcea săli pline și aplauda în picioare. Celebru la vremea lui, ignorat azi, Eftimiu va fi total necunoscut peste 100 de ani. Nimeni nu mai vrea să îi monteze piesele azi, are noroc cu cele câteva înregistrări la radio care nu se vor pierde niciodată și două montări la teatrul de televiziune. Pentru că Eftimiu pur și simplu este minor ca scriitor oricâte aplauze și urale a primit atunci. Este interesant să vedem azi ce făcea furori în anii 30 și să ne imaginăm ce scrieri de azi vor fi îngropate total mâine. Un exercițiu de imaginație.

Durata: 56 minute
Distribuție: Radu Beligan, Rodica Tapalagă, Nicolae Brancomir, Costache Antoniu, Nicolae Neamțu Otonel, Mihai Velcescu, Vasile Lupu, Mihai Stoenescu, Horia Șerbănescu
Regie: Paul Stratilat

May 1, 2010

Copacii mor in picioare de Alejandro Casona

"N-am nimic, numai inima... E atât de mică și câtă fericire și durere poate da. Numai să nu credeți că am amețit. Așa, o ceață..."

Ce se întâmplă când niște oameni buni care au muncit toată viața, corecți și cinstiți, nu primesc ceea ce meritau? Au crescut un nepot cu sacrificii, el a fugit când era adolescent și s-a făcut tâlhar iar ei au rămas singuri la bătrânețe cu o greutate imensă pe suflet. Oamenii aceștia buni nu merită singurătatea care îi sufocă și mai ales nu merită să moară cu gustul amar al eșecului. Nu au avut nepotul pe care îl meritau, dar nu e vina lor, asta e, viața e nedreaptă.

Dar nu trebuie să fie așa, spune cineva, trebuie să îndreptăm noi ceea ce soarta oarbă strică. Noi, oamenii, avem rațiune și înțelegere, noi vedem suferința și nu putem trece pe lângă ea, noi nu putem lăsa doi bătrâni să moară cu sentimentul că au fost inutili. Există în această piesă o agenție misterioasă, o asociație fără nume care se ocupă exact cu asta: cu punerea lucrurilor la locul lor, cu restabilirea ordinii umane în lume. Ei nu pot face dreptate dar pot reda măcar pentru câteva clipe iluzia dreptății, ei pot trimite pe cineva care juca în fața bătrânilor rolul nepotului risipitor întors acasă plin de regrete față de bunicii săi. Și actorul acela va spune cuvintele de scuze pe care dreptatea cerea ca nepotul real să le spună, și cuvintele acelea vor fi mai reale decât orice pe pământ pentru că vor fi umane și sincere. Dar ce se întâmplă dacă bătrânii află că acela nu era de fapt nepotul lor? Ce vor face ei atunci?



Durata: 100 minute
Distribuție: Marieta Sadova, Vladimir Maximilian, Radu Beligan, Elena Sereda, Nadia Ștefănescu, Boris Ciornei, Matilda Bărbulescu, Aurelia Sorescu, Mircea Constantinescu, Tudorel Popa, Dem Savu, Mircea Cruceanu
Regie: Constantin Moruzan