Pages

Jul 29, 2010

I. L. Caragiale - Articolul 214 și Justiția română

Două schițe despre justiția română, entitate la fel de confuză pentru oamenii obișnuiți așa cum era și în schița anterioară a lui Cehov.

Articolul 214

"- Eu vreau să dau divors pentru că nu o mai iubesc pe dumneaei.
- Bine, dar dacă dumneaei încă te mai iubește?
- Pfff. Dar e luxoasă și...
- Bine, amice, dar astea nu sunt motive...
- Dar jur eu ca mama lui!"


Doi soți vor să divorțeze și fără să știe unul de altul se duc la același avocat, soția însoțită de tatăl ei, soțul însoțit de mamițica. Dat fiind că sunt amândoi de acord cu divorțul, nici nu ar mai fi nevoie de avocatul respectiv, dar ei, oameni ignoranți, nu știu asta și nici avocatul nu le spune pentru că se bucură și el sincer că are un caz atât de simplu. Rămâne de văzut cum va pleda el pentru amândoi simultan în același tribunal.

Doi oameni pitorești jecmăniți de același avocat la fel cum în zilele noastre agentul imobiliar reprezintă simultan interesele cumpărătorului și ale vânzătorului pentru aceași tranzacție luând bani de la amândoi, neajutând pe nici unul în fond.


Durata: 28 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Neli Nicolau Ştefănescu, Vasilica Tastaman, Ion Porsilă, Horia Şerbănescu.


Justiția română

"M-a legat la ochi și m-a pus să stau într-un picior și am stat așa preț ca la un sfert de ceas... "

Și pe vremea lui Caragiale lumea credea în tot felul de chestiuni iraționale, mistere paranormale, fantome și zodiace - în fapt sisteme de stors banii de la oamenii creduli. O astfel de femeie care credea sincer în spiritism are totuși curajul să dea în judecată mediumul care i-a sustras banii și bijuteriile în timpul ședinței de spiritism. Foarte frumos, se face dreptate în fine, doar că... și după ce a obținut o decizie în favoarea sa, femeia tot mai crede în spiritism și își dă altă întâlnire cu mediumul respectiv chiar în sala de judecată. Pentru ce s-a mai făcut justiție atunci? Nu se știe...


Durata: 6 minute
distribuţie: Nineta Gusti, Nicolae Gărdescu, Ştefan Niculescu Cadet, Nicolae Dinică
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971

Jul 27, 2010

Cehov - Judecata

"- Mucosul ăla să mă judece pe mine! Nu îndrăznește el, n-avea frică. Asta a scris-o așa, în glumă...
- Ba nu-i deloc în glumă, cum de nu înțelegi? Uite, stă scris aici negru pe alb: injurii cu lovire. L-ai bătut pe Grișka și acum te-a dat în judecată, asta e."


Rusia, secolul 19 spre sfârșit, oameni cu idealuri luminoase vor să introducă justiția universală și egalitatea în drepturi peste tot, chiar și în cele mai mici cătune. Dar cum înțelege justiția un boier al pământului obișnuit de zeci de ani să facă ce vrea el cu mujicii lui? Un om bătrân, obișnuit cu obiceiurile lui vechi și care nu înțelege ce e cu egalitatea asta ba, mai mult, e și încuscrit cu judecătorul de pace. Ce va face bietul judecător tânăr în fața acestui om de modă veche care se crede stăpân absolut pe oameni mai ales când omul vine la judecată și îl ia la rost de față cu toți martorii cum că de ce a îndrăznit să îl deranjeze? Se va face justiție sau vechile obiceiuri vor triumfa?

O mică piesă despre greutățile nespuse pe care oamenii le-au avut întotdeauna când au încercat să impună idealuri nobile și generoase societăților patriarhale și tradiționaliste.


Durata: 21 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Florin Scărlătescu, Octavian Cotescu, Sandu Sticlaru, Cornel Vulpe, Mihai Stoenescu, Ştefan Florescu, Tedi Dimitriu.
Regia artistică: Ion Vova

Jul 25, 2010

Cehov și Caragiale


Cehov și Caragiale au mai multe lucruri în comun decât ochelarii și privirea ironica din fotografii. Acești doi oameni contemporani fără să se fi cunoscut vreodată reprezintă fiecare în felul său specificul național: Cehov este Rusia toată așa cum Caragiale ne-a dat România în esența ei pură. Amândoi geniali, amândoi ironici și amari, melancolici și depresivi, îngroziți de lumea în care trăiau dar reușind să facă din absurd umor pur, cei doi autori mai au ceva în comun: geniul schiței. Știau să scrie scurt și concis lucruri izbitor de comice sau de profunde. Oricine poate scrie prolix, nu e mare lucru, ba chiar cu cât un scriitor e mai prost cu atât nu se poate îndura să taie din cuvintele scrise de el, dar ei doi știau să taie fără milă, să distileze cuvintele până la esență, puteau să redea o situație cu toate implicațiile ei în câteva vorbe, câteva gesturi care rămâneau întipărite în creierul cititorului mai mult decât acțiunea unui roman fluviu.

Genii ale conciziei, și Cehov și Caragiale au creat capodopere ale genului scurt, mici piese, schițe, povestiri. Radiodifuziunea română a dramatizat câteva din acestea și apoi niște oameni pasionați le-au pus pe net acolo unde le-am găsit și noi ca să vi le servim în această vară toridă. În zilele următoare vă propunem o serie de piese scurte de teatru, dramatizări după Cehov și Caragiale interpretate extraordinar (ca întotdeauna) de actori mari și regizate cu măiestrie.

Începem seria cu o piesă de vară, Căldură mare de Caragiale. Cui nu i s-a întâmplat să vorbească cu cineva (un funcționar, un străin) și să constate cu stupoare că celălalt pur și simplu nu îl înțelege deși i se spune ceva simplu? Și atunci primul tot încearcă să îi mai explice odată, celălalt opac ca un zid răspunde mereu cu aceeași chestie și toată discuția devine absurdă, intrată parcă într-un cerc vicios. Bizară situație dacă nu am întâlni-o la tot pasul chiar și acum... Titlul este desigur ironic pentru că nu căldura determină tâmpenia interlocutorilor din piesă, ci altceva fără legătură cu condițiile meteo.


Durata: 7 minute
Distribuție: Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sandu Sticlaru, Neli Coman, Mihai Stoenescu, Dumitru Furdui, Ion Igorov
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971

Jul 23, 2010

I. L. Caragiale - Trei schiţe prahovene

"Prezidentul, urmat de un aghiotant, veni să vadă petrecerea noastră populară şi să spargă o oală cu poporul lui. Marele om ne zise câteva cuvinte, era încântat de purtarea bravilor săi ploieşteni care au ştiut ca totdeauna să se sacrifice pentru libertate."

Trei schiţe caragialiene legate de judeţul său natal, Prahova, într-o interpretare originală a lui Virgil Ogășanu.

Prahova natală răsare ici și colo în opera lui Caragiale, de multe ori în o aluzie ușoară, alteori este prezentă în trecutul personajelor sale, îngropată în copilăria lor (conul Leonida, Mița Baston) la fel ca și în aceea a lui Caragiale, dar de fiecare dată ea mai aduce un strop de pitoresc local.

Nu există o tipologie a prahoveanului fie el din Ploiești sau Mizil așa cum ar fi de pildă tipologia bucureșteanului prezentă prin Mitică. Prahova se poate lăuda însă cu altceva, cu aproprierea unui cuvânt: rivoluție. Caragiale nu poate să scrie cuvântul ăsta, nu îl poate gândi măcar fără să nu fie apucat de un acces de râs. Rivoluția nu poate fi decât de la Ploiești și nu poate fi decât inevitabil pompoasă și plină de elanuri lirice patriotarde și furios egalitare.

În Ploiești a existat, ne informează Caragiale, o statuie a libertății pe care era scrisă recunoștința poporului român față de ploieșteni; nu știm dacă românii la vremea aceea chiar erau recunoscători Ploieștiului pentru revoluția sa de o zi, dar noi îi rămânem recunoscători azi pentru fiul său rătăcitor care a scris aceste trei bijuterii de schițe: Grand otel Victoria Romana, Boborul şi O zi solemnă.


Durata: 48 minute
Distribuţie: Virgil Ogăşanu
Înregistrare din anul 2003

Jul 21, 2010

Oblomov de Ivan Alexandrovici Goncearov

"- Tu citesti vreodata?
- Nu, tiparul e prea marunt si apoi daca e ceva nou, toata ziua nu auzi vorbindu-se decat despre asta, asa ca...
- Dar ce faci tu tot timpul? Stai ca o placinta...
- Asa e, bravo Andrei, ca o placinta imbracata in halat.
- Trebuie sa iesi din toropeala asta!
- La ce bun?"


Oblomov este un om lenes si bun cu accentul mai ales pe bunatate. Cat e ziulica de lunga el zace pe o canapea imbracat intr-un halat vechi, doarme, viseaza si mananca ingrijit de un batran servitor care inca il mai trateaza ca pe un copil. Oblomov nu este bogat dar ii lipseste acea dorinta fundamentala pe care se pare ca o au toti ceilalti: vointa de a lupta pentru o viata mai buna. Oblomov este perfect multumit cu viata lui de pana acum, nu vrea sa se schimbe nimic, nu are ambitii, idealuri sau vanitate, nici o pata nu intuneca serenitatea lui multumita. Este un copil mare ce nu ar face rau nici unei muste si tocmai pentru ca nu vrea sa raneasca pe nimeni el prefera inactiunea, alegerea lui este una constienta desi poate este si o scuza pentru caracterul lui molatic si impaciuitor.

Acest om absurd si minunat are un singur prieten, Stoltz, exact opusul sau, un om activ si ambitios care este adus la disperare de caracterul lui Oblomov si se tot chinuie sa il impinga de la spate ca sa realizeze si el ceva. Impulsul spre actiune va veni dinspre alta parte insa, Oblomov se indragosteste si pentru fiinta iubita va deveni un alt om, unul activ si harnic si plin de idealuri nobile. Dar in adancul sufletului sau vechiul Oblomov inca mai pandeste....


Durata: 94 minute
distribuţie: Virgil Ogăşanu, Alexandrina Halic, Mircea Albulescu, Dana Dogaru, Florin Zamfirescu, Mitică Popescu, Simona Bondoc, Matei Gheorghiu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Sybila Oarcea
Regia artistică : Olimpia Arghir
Înregistrare din 1987

Jul 19, 2010

George Mihail Zamfirescu - Domnisoara Nastasia

"Într-o seară venea singură și am oprit-o, i-am spus tot focul inimii. Mi-a dat două palme. Tata din groapă să mă fi pălmuit îl făceam fărâme, ei nu i-am zis nimic.(...) Am zis așa: nu se uită la mine că sunt scandalagiu și betiv, să mă fac om cumsecade să vadă cât mi-e de dragă. De 6 luni n-am mai băut în cârciumă și n-am zis nimanui "dă-te mai incolo" cel puțin. Și după 6 luni am venit s-o cer de nevastă."

Prin interbelic, când literatura românească era aproape sincronizată cu cea din Occident, scriitorii români își puneau probleme serioase de genul: cum poți să ai o dramă modernă dar cu specific românesc? Se săturaseră de imitat modele străine și voiau să dea ceva original dar valoros. G. M. Zamfirescu a găsit un răspuns original la această întrebare și s-a axat pe explorarea mahalalei în literatură.

Periferia sau mahalaua mai fusese exploatată literar de Caragiale dar în cheie comică. Zamfirescu însă a abordat din alt unghi filonul acesta literar, el s-a gândit că pur și simplu dacă oamenii vorbesc stricat sau analfabet asta nu înseamnă că ei nu pot avea probleme foarte grave sau adânci. Așa s-a născut Domnișoara Nastasia, piesa lui cea mai cunoscută.

Acțiunea piesei este simplă, o avem pe Nastasia, o tânără care a crescut în mahala dar s-a delimitat clar de mediul ăsta, ea citește cărți, visează să plece din mahala, are alte idealuri și numai dispreț pentru oamenii din jurul ei. Visele ei sunt stereotipe într-un fel, nu vrea decât să se mărite și să aibă o casă curată într-o zonă cu oameni civilizați, dar faptul că asemenea gânduri s-au născut fără nici o influență exterioară arată că Nastasia are o personalitate foarte puternică. Singură a stat și s-a gândit că oamenii din jurul ei trăiesc urât, singură împotriva tuturor s-a izolat și și-a judecat semenii,apoi a ales un om cu care să se mărite și l-a izolat și pe el de lumea proastă din jur.

Tocmai unicitatea Nastasiei, raritatea acestui caracter o face dezirabilă pentru șeful interlopilor din mahala, Vulpașin. Vulpașin este tot ce disprețuiește ea mai mult, încarnarea înrăși a spiritului de mahala - așa că fata îi va refuza cererea în căsătorie. Dar un om ca Vulpașin nu este obișnuit să fie refuzat, el nu se poate lăsa călcat în picioare. Se înfruntă astfel două caractere puternice și încăpățânate iar ceea ce iese din asta are la final aproape accente de tragedie greacă.


Durata: 80 minute
Distributie: Raluca Zamfirescu, Costache Antoniu, Constantin Rautchi, Silviu Stanculescu, Stefan Banica, Neli Dordea, Dan Damian, Mircea Micu
Regie: Constantin Moruzan

Jul 17, 2010

Matei Millo - Prapăstiile Bucureștilor

"-Domnule Lică, am o întrebare: dacă v-aș fi cerut 100 de galbeni din punga aceasta pentru vreun bătrân sarman, vreo văduvă cu copii, vreun biet artist, știu eu, vreo carte de tipărit, m-ai fi refuzat, nu-i așa?
- Domnule, eu....
- O clipa, nu te învinovățesc. Ai fi crezut pesemne că sunt vreun șarlatan, dar pentru domnul baron pe care l-ai văzut pentru întâia oară aveai toată confiența dumitale."


În a doua jumătate a secolului 19 lumea citea cu fervoare romanele foileton care erau pline de crime, răpiri și personaje deghizate (știm de pildă că Zița din O noapte furtunoasă era o cititoare fidelă a Dramelor Parisului) - era un mod de a consuma telenovele avant la lettre. Ei bine, Matei Millo, director de trupă de teatru, s-a gândit să scrie o piesă de teatru cu intrigi împrumutate din romanele foileton; în Prăpăstiile Bucureștilor apare un personaj misterios, diavolul, care dă lecții de viață unor tineri naivi veniți din provincie să își piardă averile la cărți și în mâinile femeilor vicioase. Bucureștiul este în această piesă un adevărat oraș periculos, asemeni Parisului, înghițind viețile și averile junilor naivi, un oraș care te distruge defintiv cu ispitele sale. Piesa este foarte interesantă pentru noi, cei de azi, care nu mai știm cum arăta un roman foileton, și beneficiaza de o montare excelenta la radio rasplatita cu premiul Uniter in acel an.


Durata: 87 minute
Distributie: Ion Caramitru, Florin Anton, Ion Chelaru, Mihai Dinvale, Gabriela Popescu, Virginia Mirea, Mihai Bisericanu
Regie: Mihai Lungeanu

Jul 15, 2010

Gaițele de Alexandru Kirițescu

"- Mi-a spus doftoroaia că i-ar fi spus Tanța Bălan că ai fi spus la primirea de la Valerica Avramescu că l-ai luat pe Ianache numai cu condiția să te ducă odată pe an la Paris.
- Și n-am dreptate? De când m-a luat nu m-a dus nici măcar până la Mehadia.
- Dacă o să am o recoltă bună anul asta, o duc pe Colette in Septembrie la Pucioasa.
- Nu merg la Pucioasa! Să mă duci la Paris, eu vreau să văd Parisul!
- De ce nu te-a dus tactu la Paris, că e boier? De noi spuneți în toate părțile că suntem țărani îmbogățiți. Mai bine țărani îmbogățiți ca noi decât boieri care n-au după ce bea apa că voi."


Încă o bijuterie a dramaturgiei comice românești, o piesă des jucată pentru că permite actrițelor să desfășoare un adevărat regal de interpretare la fiecare spectacol. Este un echivalent al piesei Tache, Ianke și Cadâr pentru actrițe. Ceea ce este însă cu adevărat interesant este că piesa aceasta nu a fost gândită de autorul ei neapărat ca o comedie, ci ca o dramă cu accente grotești uneori insuportabile; comicul este atroce pe alocuri, nemilos și inuman. Spectatorii fascinați de spectacolul mahalagismelor de provincie oferit de gaițe uită să fie atenți la povestea de iubire care împinge acțiunea înainte și dă toate semnificațiile morale acestei piese.

Regăsim drama cuplului în piesa aceasta dar așa cum puțini, foarte puțini autori dramatici s-au încumetat să o prezinte. Avem cuplul de tineri căsătoriți și viața lor monotonă. Ce se întâmplă după nuntă? se întreabă Kirițescu. Mai durează fericirea aceea extatică de la nuntă care nu lăsa loc pentru îndoieli? Cum se erodează o relație și de ce?

Margot, tânără venită la București, s-a îndrăgostit nebunește de ziaristul Mircea Aldea și s-a dus pur și simplu la el acasă ca să i se ofere. Tânărul, impresionat de atâta inocență, motivat și de cavalerism, a cerut-o în căsătorie. Apoi s-au mutat la ea acasă, la Craiova, unde familia ei de arendași, putred de bogată, l-a luat pe noul ginere sub aripa ocrotitoare. Din om muncitor, Mircea se simte ajuns un parazit. Reflexul cavaleresc și de milă se șterge treptat și Mircea se trezește lângă o femeie pe care nu o iubește. Da, a fost o clipă de impresie, da, s-a lăsat fermecat, dar pe un moment nu se poate construi o viață. Totuși Mircea nu își poate accepta atât de ușor eșecul sentimental, se încăpățânează să creadă că totul e la fel, doar soția s-a schimbat, e numai vina ei. Micșorat, redus de mediul sufocant provincial, Mircea începe să piardă simțul realului, al proporțiilor. O femeie ușoară cu iz parizian rătăcită prin oraș, Vanda, îl scoate din minți. Dacă ar fi întâlnit-o la București probabil nu i-ar fi dat atenție dar aici ea e un eveniment, ea e seducția, e libertatea, e păcatul, e tot ce nu are el acum.

Mircea era un om slab care nu a știut să se oprească la timp din elanul lui generos cu Margot, trebuie să fii un om foarte puternic ca să poți refuza tentația gesturilor mari, apoi a fost slab când s-a lăsat sedus de Vanda în loc să plece demn dintr-o căsnicie falsă, a fost slab când a aruncat toată vina eșecului pe soția sa, dar un singur moment de curaj a avut și el la finalul piesei, un gest de curaj față de toată gașca de rubedenii și gaițe care îi tocaseră până atunci nervii cu cuvinte otrăvite, gestul de a pleca demn condamnându-i pe toți. Condamnarea unui om slab și laș poate că nu valorează prea mult, dar dacă odată cu ea el devine mai puternic și se trezește la realitate....

Durata: 87 minute
Distribuţie: Tamara Buciuceanu-Botez, Dorina Lazăr, Raluca Zamfirescu, Stela Popescu, Virgil Ogăşanu, Maia Morgenstern, Ileana Stana Ionescu, Maria Popistaşu, Adrian Pintea, Monica Mihăescu, Ion Lucian, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Violeta Berbiuc şi Milica Creiniceanu
Regia artistică: Dan Puican
Înregistrare din anul 2002

Durata: 74 minute
distribuţie: Silvia Dumitrescu Timică, Maria Wauvrina, Nineta Gusti, Stela Popescu, Carmen Stănescu, Nataşa Alexandra, Eugenia Popovici,Alexandru Giugaru, Colea Rădulescu, Coca Andronescu
Regia artistică: Mihai Pascal
Înregistrare din anul 1966


Durata: 72 minute
Distributie: Silvia Dumitrescu Timica, Cela Dima, Marieta Deculescu, Viorica Petrescu, Natasa Alexandra, Marina Vauvrina, Maria Filotti, Olga Tudorache, George Maruta, Ion Talianu, Nicu Dimitriu, Alexandru Demetriad
regia: Constantin Moruzan
Înregistrare din anul 1956

Jul 13, 2010

Franz Kafka - Procesul

"- Dar eu n-am încălcat nici o lege.
- Asta o să o hotărască tribunalul.
- Eu sunt nevinovat.
- Toți vinovații spun asta dar, mă rog, nu e treaba mea.
- Nu e treaba ta? Atunci ce vrei de la mine?
- Am datoria să identific persoana și să îi notific arestarea pentru că din acest moment, ai priceput, nu? ești arestat.
- E absurd, este complet absurd!"


Joseph K. este arestat într-o zi de doi oameni care îi intră în cameră. Arestul este unul ciudat pentru că el nu este ridicat de la domiciliu, ci lăsat în voia lui, arestat în libertate cum ar veni dar libertatea lui nu mai e aceeași pentru că acum planează deasupra lui spectrul vinovăției. Nu știe de ce anume e acuzat, nu i se spune, este tratat cu o supremă indiferență de o mașină abstractă și birocratică care a înghițit un dosar: dosarul lui. Timpul trece si Joseph K. devine tot mai neliniștit, abia așteaptă procesul în care va putea dovedi că e nevinovat dar la proces află că este vinovat din oficiu, pur și simplu pentru că există. A fost ales aleator pentru ca mașinăria justiției să aibă ce procesa, nu e decât un reprezentant al maselor de vinovați care pot fi judecați oricând pentru orice vină.

Dramatizare fidelă după celebrul roman al lui Kafka, piesa aceasta ne pune în fața unor întrebări chinuitoare: ce suntem noi pentru stat? avem vreo putere în fața birocrației? ce putem face cu umanitatea noastră atunci când suntem simpli cetățeni înregimentați într-un sistem pe care nu îl putem controla? cum putem rămâne oameni până la capăt chiar și atunci când suntem striviți?


Durata: 82 minute
Distributie: Adrian Pintea, George Constantin, Dana Dogaru, Gheorghe Cozorici, Diana Gheorghian
Regia artistica: Cristian Munteanu
Înregistrare din 1992

Jul 11, 2010

Costache Caragiale - O repetiție moldovenească sau noi și iar noi

"Toate greșelile domniilor voastre se rapoartă asupra mea. Pe de o parte îngrijesc de rolul meu, pe de alta a vă împinge de la spate la replică, a mă sfădi cu mașiniștii, cu lampiștii, cu toți bețivii ăștia trebuitori. Eu sufăr înzecit și tot sunt mai exact decât toți și nu vin, ia uite, cât e ceasul, 11 și jumătate, la repetiție!"

O repetiție moldovenească este o piesă foarte originală pentru vremea în care a fost scrisă (1844) pur și simplu pentru că nu are nici un model străin. C. Caragiale descrie aici cum se petrecea o repetiție obișnuită a trupei sale cu tot tacâmul de șicane ale directorului teatrului, cu toanele actrițelor și părerile mașiniștilor. O piesă de teatru despre teatru - un concept cu adevărat avantgardist pentru vremea sa. Piesa este plăcută și interesantă de ascultat și pentru un spectator contemporan, deschide ușa spre o lume care ar fi rămas poate un total mister pentru noi, lumea actorilor români de teatru de la 1840.


Durata: 54 minute
Distributie: Stefan Iordache, Valentin Teodosiu, Sorin Gheorghiu, Eugen Racotzi, George Ivascu, Dumitru Rucareanu, Virgil Ogasanu, Ruxandra Sireteanu, Silvia Codreanu, Dumitru Chesa, Ioana Chelaru
Regie: Cristian Munteanu

Jul 9, 2010

Salomeea de Oscar Wilde

"S-a omorât tânărul sirian, cel ce-mi era prieten! N-am proorocit eu oare că se va întâmpla o nenorocire? Știam eu că luna căuta moartea cuiva dar nu știam că pe el îl căuta. De ce nu l-am ascuns de lună? Daca l-aș fi ascuns intr-o peștera nu l-ar fi văzut."

O piesă ca un văl greu de aur presărat cu pietre prețioase, așa este Salomeea presărată cu diamantele metaforelor și hiperbolelor, o piesă grea ca de catifea, sofisticată și simplă în același timp. Piesa prezintă momentul tăierii capului lui Ioan Botezătorul și cum s-a ajuns la el. Dacă istoria o face vinovată pe Irodiada și o prezintă pe Salomeea drept un simplu pion al mamei sale, Oscar Wilde vine cu o ipoteză de poet perfect plauzibilă literar: Salomeea s-a îndrăgostit de Ioan Botezătorul și i-a cerut un sărut. Omul îndârjit de predici și viziuni a refuzat-o dar prințesa nu era obișnuită cu refuzul așa că și-a luat sărutul dorit chiar dacă de pe buzele unui mort.



Durata: 75 minute
Regia artistică: Titel Constantinescu
Distribuţie: Valeria Seciu, Adela Mărculescu, George Constantin, Dan Condurache, Mihai Bisericanu, Răzvan Ionescu, Ion Pavlescu, Theodor Danetti, Ion Siminie, Ion Punea, Radu Duda, Petre Dinuliu, Gheorghe Pufulete, Nicolae Crişu. Redactor Mircea Popescu
Înregistrare din 1992

Jul 7, 2010

Capul de ratoi de Gheorghe Ciprian

"- De ce persiflați oamenii și de ce vă legați de darurile sau cusururile lor naturale?
- Dacă barba domniei sale ar fi fost naturală, nu ne-am fi îngăduit nici cea mai nevinovată glumă. Noi îndrăgim natura, domnule inspector, dar am ghicit dintr-o ochire că domnia sa poartă barbă falsă! Vedeți dumneavoastră, o barbă naturală e o întregire firească a feței, treci pe lângă cel ce o poartă ca pe lângă orice alt muritor, barba dânsului însă țipă la vedere, e ca un semnal de alarmă, ca o firmă luminoasă, ca un om pe picioroange."


O piesă interbelică puțin absurdă, comedie non-conformistă și ciudată dar fundamental o utopie. Patru prieteni, foști colegi de liceu, decid să reinstanțieze starea de grație din adolescență și să se ia de lumea oamenilor mari uitând că ei înșiși sunt acum adulți. Patru oameni care trăiesc într-un copac ca și cum ar fi niște pirați, patru oameni care aruncă peste bord respectabilitatea, ierarhiile sociale, tot ce înseamnă stabilitate, patru oameni care decid să prelungească conștient și asumat revolta adolescenței.

Revolta lor nu este una metafizică, ei nu urăsc lumea, ci mai degrabă fac niște șotii unor oameni importanți și de aici rezultă consecințele grave. Ce urăsc acești patru adolescenți tomnateci? Impostura mai ales, importanța pe care și-o atribuie oamenii cu funcții, dezumanizarea, rutina, lipsa de veselie sau spontaneitate, dezobișnuința de a mai visa. Pe parcursul piesei ei vor încerca să scoată din rutină locuitorii unui mic orășel, le vor spune că trăiesc urât și conformist, vor face farse și vor mustra burghezii adormiți și, pentru că piesa este totuși o utopie, orășelul se va trezi din amorțeală și va trece de partea lor. Oamenii vor îmbrățișa non-conformismul și își vor trăi viețile puțin mai conștient de acum încolo.

Totuși, piesa nu este revoluționară într-un sens politic, acești oameni nu schimbă mentalitățile fundamental, nu se adresează cauzelor meschinăriei umane, ei doar luptă cu manifestările ei imediate, în fond războiul cel mare al piesei se dă cu barba unui ministru... O piesă foarte nonconformistă, unică în literatura românească, ceva nou ca idee chiar și pentru spectatorii de azi.


Înregistrare din 1982
Durata: 82 minute
Distribuţie: Radu Beligan, Marin Moraru, Virgil Ogăşanu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu, George Constantin, Ştefan Mihăilescu - Brăila, Victor Ştrengaru, Mihai Mereuţă, Tamara Buciceanu - Botez, Rodica Mandache, Ileana - Stana Ionescu, Jorj Voicu, Victoria Mierlescu, Dorina Lazăr
Regia artistică: Dan Puican

Jul 5, 2010

Mircea Cartarescu - Levantul

"Măria-ta, slăvite, ai fost prevăzător
Să îndoiești cu țărnă tot ce-i pentru popor,
Cahvea și praf dă pușcă. Sîrmane, soitare,
Doar cu moloz tu vrut-ai pre vodă a-mpușcare..."


Cine a citit Levantul de Mircea Cărtărescu știe ce bijuterie literară filigranată, ce nebunie de detalii și aluzii zace acolo și mai știe că așa ceva nu se poate dramatiza ușor (deși acum câțiva ani montase Cătălina Buzoianu cu succes o adaptare a Levantului la teatrul Bulandra). Montarea de față de la teatrul radiofonic nu reprezintă o dramatizare a întregului roman, ci doar capitolul 11 care este chiar scris sub forma unei mici piese de teatru în genul comediilor pașoptiste, o jucărie dramatică cu aspect arhaic dar plină de aluzii spre actual.

Așadar doar un capitol din Levantul - pentru ascultătorul care nu a citit întregul roman e mai greu să își dea seama cine e cine, ce caractere se ascund sub nume, dar capitolul e gândit în așa fel încât nu prea contează. O lovitură de palat pe la anii 1800, un domnitor tiran care ține țara sub jug, niște revoluționari care vor să îl asasineze pe tiran, apoi dezamăgirea când află că moartea unui om nu înseamnă neapărat libertatea unei țări... Comedie politică ce face o reverență spre prezentul comunist (prezentul scrierii) montată cu pasiune și amuzament la radio.


Înregistrare din anul 2003
Durata: 65 minute
Distributie: Mircea Cărtărescu, Florian Pittiş, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Radu Amzulescu, Petre Nicolae, Diana Dumbravă, Annemarye Ziegler, Bogdan Caragea, ş.a
Regie: Gavril Pinte

Jul 1, 2010

Tennessee Williams - Menajeria de sticlă

"- Parca am urmări să atragem pe cineva în cursă.
- Orice fată drăguță e o cursă; bărbații știu bine asta și nu le displace."


Laura e o fată timidă și retrasă care nu vrea nimic de la viață, nu are nici o ambiție de fericire, vrea doar să se joace cu mica ei menajerie de sticlă și cu plăcile de patefon și să stea tot timpul în casă. Lumea exterioară o sperie, America zgomotoasă și extravertită a oamenilor luptători și ambițioși nu este un loc pentru Laura. Sensibilă și delicată, ea nu cere absolut nimic de la ceilalți - simte pur și simplu că nu are nici un drept să ceară ceva.

Tom, fratele ei, este un tânăr poet deja cinic care este nevoit să lucreze într-o fabrică de pantofi ca să își întrețină mama și sora - dar visele lui merg mult mai departe, vrea să plece, să colinde lumea, se simte încarcerat de orașul lui, de țara lui. Tatăl lui și al Laurei a fugit într-o zi de acasă fără nici o explicație și a lăsat totul pe umerii lui. Și deși îl disprețuiește pentru ce a făcut, Tom simte nevoia să facă exact același lucru, să o șteargă pe neobservate până nu înnebunește.

Mama celor doi, Amanda, este un personaj incredibil de bine scris: este o mamă tipică ce trăiește numai pentru copiii ei, îi bate la cap, îi dădăcește, le repetă aceleași sfaturi zilnic, se frământă pentru ei și, în același timp, nu îi înțelege deloc. Nu are habar cine sunt copiii ei și ce vor ei de la viață, îi judecă neîncetat, îi ceartă. Amanda parcă trăiește în altă lume pentru că ea nici nu înțelege cum gândesc ceilalți, contemporanii ei. De pildă nu poate înțelege de ce nu se ivesc pretendenți pentru fiica ei infirmă și timidă. De ce nu ar vrea cineva să se însoare cu Laura?

Dintre aceștia trei Laura este cel mai important personaj - ei îi dedică piesa T. Williams care scria mereu despre oameni ridicol de sensibili și neadaptați dar frumoși în ciudățenia lor de neînțeles pentru ceilalți, frumoși ca niște fluturi cu aripile prea mari ca să mai poată zbura cu ele.

Ce se va întâmpla cu Laura, fata șchioapă și timidă, după ce mama ei va muri? Ce va face Laura singură, din ce va trăi? Nu știm și nu vom afla niciodată. Tom fuge de acasă și se înrolează în marina comercială apoi refuză să o mai caute, nu vrea să afle cum va muri lent sora lui fără nici un ajutor. E o lașitate din autoapărare. Oamenii ciudați ca Laura nu găsesc mereu pe cineva care să îi sprijine și să îi înțeleagă iar fără un astfel de sprijin ei nu au cum supraviețui.


Durata: 86 minute
Distribuție: Ileana Predescu, Valeria Seciu, Emil Hossu, Virgil Ogășanu
Regie: Constantin Dinischiotu