Pages

Jul 13, 2010

Franz Kafka - Procesul

"- Dar eu n-am încălcat nici o lege.
- Asta o să o hotărască tribunalul.
- Eu sunt nevinovat.
- Toți vinovații spun asta dar, mă rog, nu e treaba mea.
- Nu e treaba ta? Atunci ce vrei de la mine?
- Am datoria să identific persoana și să îi notific arestarea pentru că din acest moment, ai priceput, nu? ești arestat.
- E absurd, este complet absurd!"


Joseph K. este arestat într-o zi de doi oameni care îi intră în cameră. Arestul este unul ciudat pentru că el nu este ridicat de la domiciliu, ci lăsat în voia lui, arestat în libertate cum ar veni dar libertatea lui nu mai e aceeași pentru că acum planează deasupra lui spectrul vinovăției. Nu știe de ce anume e acuzat, nu i se spune, este tratat cu o supremă indiferență de o mașină abstractă și birocratică care a înghițit un dosar: dosarul lui. Timpul trece si Joseph K. devine tot mai neliniștit, abia așteaptă procesul în care va putea dovedi că e nevinovat dar la proces află că este vinovat din oficiu, pur și simplu pentru că există. A fost ales aleator pentru ca mașinăria justiției să aibă ce procesa, nu e decât un reprezentant al maselor de vinovați care pot fi judecați oricând pentru orice vină.

Dramatizare fidelă după celebrul roman al lui Kafka, piesa aceasta ne pune în fața unor întrebări chinuitoare: ce suntem noi pentru stat? avem vreo putere în fața birocrației? ce putem face cu umanitatea noastră atunci când suntem simpli cetățeni înregimentați într-un sistem pe care nu îl putem controla? cum putem rămâne oameni până la capăt chiar și atunci când suntem striviți?


Durata: 82 minute
Distributie: Adrian Pintea, George Constantin, Dana Dogaru, Gheorghe Cozorici, Diana Gheorghian
Regia artistica: Cristian Munteanu
Înregistrare din 1992

No comments:

Post a Comment