Marivaux - Jocul dragostei si al intamplarii

"- Doamnă, mi s-a spus să nu fiu grăbit. Îi vine ușor să vorbească unchiașului...
- Nu-mi vine să cred că îți e așa de greu să aștepți, domnule, din politețe te arăți nerăbdător, abia ai venit. Dragostea dumitale n-a avut când să crească atât de mult, e cel mult o dragoste în fașă...
- Te înșeli, minune între minuni, un amor inspirat de dumneata nu stă mult în leagăn. Întâia-ți privire l-a născut pe al meu, a doua i-a dat puteri iar a treia l-a făcut băiat mare. Să cautăm să-l capătuim cât mai curând."

Acțiunea piesei se petrece pe la anii 1700. Silvia și Dorante au fost logodiți de părinții lor dar nu s-au văzut niciodată și urmează să se întâlnească pentru prima oară în vederea căsătoriei; însă ei nu sunt siliți să facă acest pas: părinții le-au dat libertatea de a rupe logodna în caz că nu se plac. Și fata și băiatul vor să se observe unul pe altul incognito și fără presiunea deiciziei imediate așa că le vine amândurora aceeași idee simultan: să se deghizeze în servitori. Iar servitorii lor vor face desigur pe nobilii în locul lor.

Un dublu travesti în care nimeni nu are habar cine e partea adversă. Cei doi tineri nobili se întâlnesc și se îndrăgostesc îmbrăcați în haine de servitori pe când slujnica și valetul își fac ochi dulci deghizați în nobili. Dar cum nici o parte nu știe că și cealaltă e deghizată, pentru ei e o adevărată dramă: o fiică de nobil nu se poate îndrăgosti de un servitor, un nobil nu se poate căsători cu o cameristă. Ce vor face? Vor da totul pe față la timp sau se vor despărți speriați de prăpastia socială?


Durata: 68 minute
Distribuție: Alexandru Giugaru, Carmen Stănescu, Nineta Gusti, George Carabin, Dem Savu, Tudorel Popa, Ion Lucian
Regie: Val Moldoveanu

Tennessee Williams - Un tramvai numit dorință

"- E vulgar.
- Da, cred că da.
- Nu poți să fi uitat atât de mult felul în care am fost noi crescute, Stella, încât să crezi că ar putea avea o cât de mică parte de gentleman în firea lui. Nici o părticică, nici una. Sau dacă ar fi măcar mediocru sau simplu. Dar nu, este de-a dreptul ceva animalic în el. (...) Acționeaza ca un animal și are apucături de animal în el: așa mănâncă, așa vorbește. Este în el ceva sub-uman, ceva care n-a ajuns încă la stadiul de umanitate.(...) Poate că e multă vreme de când am fost făcuți pe lume dar, Stella, surioară, de atunci și până acum am mers puțin înainte. Lucruri ca arta, poezia și muzica, lucruri care au adus o lumină nouă au apărut de atunci pe lume, în unii oameni au răsărit muguri ai unor simțiri delicate; pe astea trebuie să le facem să crească, să ne agățăm de ele și să le purtăm ca pe un steag în marșul ăsta întunecat spre necunoscut, să ne apropiem de ele. Nu, să nu dăm îndărăt spre bestii."

Un tramvai numit dorință este o piesă atroce care descrie ultimul stagiu al suferinței unei femei sfâșâiată de lumea în care trăiește. Agonia lui Blanche Dubois, o femeie prea sensibilă și cu idealuri prea înalte pentru lumea în care trăiește, o femeie extrem de vulnerabilă care caută iubire și nu întâlnește decât dispreț. E o grozăvie de piesă, ca o ardere pe rug simbolică dar fără eroism sau catharsis. O ardere pe rug într-o mahala și nimeni nu va învăța nimic din sacrificiul acestei femei.

Blanche Dubois a avut o viață chinuită mereu; crescută cu o educație prea înaltă, cu franceză și literatură și dragoste pentru frumos, a fost aruncată pe urmă în lume și lăsată să se descurce. Singurul om pe care l-a iubit vreodată și cu care s-a căsătorit era gay - pentru ea asta a fost o lovitură năucitoare. A încercat să își revină căutând cu disperare acea iubire în altă parte, la oricine, puțină afecțiune, s-a dăruit străinilor narcotizată de alcool, i-a idealizat pe toți, i-a văzut mai buni decât erau iar ei, oamenii cinstiți ai americii, nu vedeau în ea decât o femeie ușoară care își vinde corpul pe gratis. Toți o disprețuiau pentru fragilitatea ei, pentru căutarea ei.

În orice oraș se ducea vorbele despre ușurătatea ei prost înțeleasă o urmăreau ca o umbră. Bârfe și priviri suspicioase o sufocau cu dispreț. Oameni neciopliți, bețivi și jucători de cărți, se uitau la ea de sus pentru că ei erau cinstiți iar ea doar o târâtură. Nimeni în afară de sora ei nu înțelegea ce vroia Blanche, ce căuta ea. Dar sora ei se măritase cu un specimen din acela de om cinstit și brutal, un om animalic ce nu vedea în Blanche o ființă umană; iar pentru că el era un om cinstit și ea nu, el își permite să o violeze ca să îi dea o lecție și să o pună la locul ei. Aceasta a fost ultima picătură pentru fragila Blanche, ea va înnebuni în urma acestei lovituri și normal că nimeni nu va crede cuvântul ei împotriva cel al agresorului ei, om responsabil și tată de familie. Este ciudat cum oamenii aceștia care le scot ochii celorlalți cu moralitatea lor își permit să facă cele mai grețoase fapte tocmai pentru că sunt morali.


Durata: 109 minute
Distribuție: Irina Mazanitis, Ovidiu Iuliu Moldovan, Aurora Leonte, Dan Condurache, Lili Nica Dumitrescu, Gelu Nițu, Valentin Teodosiu
Regie: Silviu Jicman

Henrik Ibsen - Nora

"HELMER : O, asta-i revoltător, trădezi îndatoririle cele mai sfinte.
NORA : Ce înţelegi prin îndatoririle cele mai sfinte?
HELMER : E trist că trebuie să ţi le spun eu. Nu sînt acelea faţă de soţ şi de copii?
NORA : Mai am şi altele, tot atît de sfinte.
HELMER : Nu mai ai. Care altele ar mai putea fi?
NORA :îndatoririle faţă de mine însămi.
HELMER : Mai înainte de toate, eşti soţie şi mamă.
NORA : Nu mai cred în asta. Mai înainte de toate sînt om, întocmai ca şi tine, sau cel puţin trebuie să încerc să fiu. Ştiu bine că cei mai mulţi îţi vor da dreptate ţie, Torvald, pentru că aşa scrie şi în cărţi. Dar eu nu mai vreau să ţin socoteală de ce spun cei mai mulţi şi de ce scrie în cărţi. Trebuie să gîndesc singură şi să-mi fac o concepţie personală despre viaţă."

La fel cum publicul Traviatei a urmărit premiera scârbit și indignat pentru că nu puteau trece peste faptul că Violeta era o prostituată, nu puteau să vadă în ea femeia nefericită care iubea, tot astfel publicul Norei s-a indignat pentru că nu putea vedea în Nora o ființă umană nefericită, tot ce au văzut spectatorii de atunci a fost o soție care își părăsea căminul, o mamă care își abandona copiii. Oroare!

Dar Nora era o femeie care fusese tratată toată viața ca o păpușică fără creier, mai întâi de tatăl său, apoi de soțul său, o păpușică răsfățată și ocrotită dar nerecunoscută ca ființă umană cu drepturi și aspirații personale. Multe femei caută azi iluzia unei vieți ușoare ocrotite de un miliardar bătrân, destule femei joacă spectacolul prostiei doar pentru a avea o viață lejeră alături de un bărbat infatuat ce nu ar suporta inteligența lor - dar tocmai de această viață ușoară trăită în lux a fugit Nora. Ea nu a suportat ideea că nu are voie să gândească singură, să muncească, să lupte, să contribuie la fericirea familiei sale.

Nora era o soție tânără ce își iubea soțul foarte tare și tocmai pentru că îl iubea voia neapărat să îl facă fericit, ea singură să îi dăruiască fericirea - așa că Nora se împrumută în cel mai mare secret cu bani ca să îl trimită în vacanță pe soțul ei surmenat de muncă. Banii urma să îi pună la loc cosând lucrușoare mici, brodând, făurind tot felul de fleacuri care o costau multe ore de muncă. Dar Nora nu calculase bine cum va obține banii aceștia, datoria trebuie plătită, ea nu are cu ce și soțul află groaznicul secret. Dar în loc să fie impresionat de sacrificiul ei tainic, soțul este doar nemulțumit că ea singură a muncit și a făcut ceva; gândul independeței soției sale, al răzvrătirii ei, îl nemulțumesște cel mai mult. În acea clipă Nora află adevărul dureros că soțul ei nu o iubea pentru cine era ea ca persoană, ci doar pentru calitatea ei decorativă, drăgălașă, Nora află că nu era pentru soțul ei decât o păpușă. Și atunci pleacă.


Durata: 115 minute
Distributie: Doina Tuțescu, George Măruță, Irina Răchițeanu Șirianu, Ion Manolescu, Vasile Lăzărescu, Maria Voluntaru
Regie: Mihai Zirra
Înregistrare din anul 1954


Durata: 109 minute
Distributie: Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Stefan Radof, Ion Marienscu, Ileana Serban
Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1984

Avarul de Molière

"- Maître Jaques, m-am obligat ca în această seară sublimă să primesc oaspeţi. I-am invitat la mine la cină.
- S-a întîmplat o minune cerească.
- Ce-aţi putea găti bun pentru noi?
- Aş găti eu ceva bun, sărmanul de mine, dar de unde bani pentru asta?
- La dracu, bani, bani, mereu bani! Parcă v-ar fi crescut cuvîntul ăsta pe limbă. Cum deschideţi gura, cum vă iese din gură ca un porumbel. La dracu, de ce vorbiţi neapărat despre lucruri neplăcute? De cînd vă treziţi şi pînă mergeţi la culcare, nu pomeniţi decît despre bani. "

Avarul lui Molière este comedia clasică de caracter dar și ceva mai mult de atât; Molière nu face patologia avarului, ci îl pune în acțiune, îl obligă să iasă din vizuina lui, să interacționeze, să cheltuiască. Avarul acesta nu este un simplu hârciog ascuns într-o vizuină așezat pe sacii lui de bani, ci are o familie, are copii, slujitori, vrea să se însoare, dă bani cu camătă, aleargă să mai strângă bani, manipuleaza, șantajează, fuge.

Personajul este comic prin modul cum distorsionează realitatea, vede totul prin prisma banului iar cei din jurul lui se pliază cumva pe modul lui de a vedea lucrurile pentru că și ei depind de el; astfel se instalează o nebunie generală din care și fiul și fiica sa încearcă să scape cumva. Piesa este scrisă cu umor, replici și situații amuzante se succed, rolurile sunt scrise foarte bine chiar și cele secundare, un actor poate juca liniștit rolul bucătarului de pildă și să smulgă aplauze la secenă deschisă oricând.

Deși comedie, piesa lui Molière are partea ei de amărăciune, la final avarul rămâne singur cu lădița lui cu bani, o strânge și o mângâie spasmodic, și abia atunci ne dăm seama că omul de care am râs tot spectacolul era în fond un om bolnav iar noi râdeam de o infirmitate și atunci râsul spectatorului se transformă în rictus.


Durata: 79 minute
Distribuţie: Ion Finteşteanu, Damian Crâşmaru, Valeria Gagealov, Alfred Demetriu, Mircea Constantinescu, Nicolae Gărdescu, Mihai Fotino
Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din anul 1957

Tudor Musatescu - Cheful suprem

"Sigur că e mai multe, soro, că nu era să gătesc o singură ciupercă!"

O comedie scurtă cu o distribuție excepțională, acțiunea se petrece într-o mahala de la început de secol. La o masă dată de o familie se adună diverși prieteni și rude care vor să petreacă până la ziuă. La masă se servesc și ciuperci iar metoda gazdei de a determina dacă acestea sunt otrăvitoare este originală: dă câinelui să mănânce câteva cu o oră înainte de masă și dacă nu moare...

De data asta câinele care trecuse testul se prăbușește în mijlocul chefului și toți sar panicați pentru că mâncaseră deja ciupercile. Convinși că vor muri, ei încep să își facă diverse confesiuni, ies la iveală adevăruri neașteptate și nebănuit de ridicole, micile mizerii cotidiene, răutățile ascunse ies la suprafață ca niște gunoaie. Dar cum aceasta este o comedie, nimeni nu moare la final, doar se fac cu toții de râs.


Durata: 25 minute
Distribuţie: Virginica Romanovschi, Nae Roman, Sanda Toma, Alexandru Giugaru, Nineta Gusti, Dem Rădulescu, Nataşa Alexandra, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Rodica Sanda Ţuţuianu, Horia Şerbănescu
Regie: Constantin Moruzan
Înregistrare din anul 1969

Arde soarele deasupra lui Seneca de Kincses Elmer

" Dar dacă m-a înnebunit fățărnicia ta, Seneca? Dar dacă fățărnicia voastra m-a stricat definitiv? Și dacă sunt nevinovat, de asta ce mai zici? Împăratul care e înconjurat de o fățărnicie totală nu răspunde pentru faptele sale. Am ucis-o pe mama mea și voi ați dat din cap aprobator! Am construit apeducte, voi ați dat din cap aprobator; m-am produs la circ, voi ați dat din cap aprobator... și tu, Seneca, nu tăgădui, ai dat din cap aprobator la orice. Nu mai există bine și rau, sunt inocent, voi m-ați făcut ceea ce sunt."

O extraordinară piesă filosofică contruită pe un pretext istoric incitant: cel mai înțelept om al Romei imperiale, Seneca, a fost profesorul personal al lui Nero, primul dintre împărații nebuni ai Romei. Cum este posibil ca profesorul de morală să nu poată corija un învățăcel atât de malefic? La ce e bună toată înțelepciunea lumii dacă fructele ei sunt un Nero sau ceva mai rău?

Piesa începe cu ultima zi a lui Seneca, știe că va fi executat, e o problemă de timp doar, Nero își execută toți apropiații, acum acum vine și rândul lui Seneca. Dar Nero îi dă o șansă neașteptată fostului său profesor: îl va face împărat pentru o zi și dacă Seneca se va descurca mai bine decât Nero, atunci va primi cadou grațierea. Criticul moralist, omul care a stat mereu pe margine și doar a privit dezaprobator, primește șansa vieții sale, șansa să arate cum ar trebui condusă moral lumea. Ce va face el?

Piesa este extraordinar de bine scrisă, tensiunea dramatică crește, intensitatea ideilor este susținută de jocul pasionat al actorilor, un adevărat regal teatral.


Durata: 93 minute
Distributie: Constantin Codrescu, Stefan Iordache, Irina Petrescu, Florina Cercel, Ion Marinescu, Ion Chelaru, Mircea Constantinescu, Valentin Teodosiu, Eugen Cristea
Regie: Leonard Popovici

Chirița în Iași de Vasile Alecsandri

"Elei, frate!... cum o să-mi dau fetele după niște boiernași de țară? ...Fete frumușăle... tinerele... curățele... hărnicele... cu franțuzasca lor... cu ghitarda lor....cu cadrilu lor... gospodine bune... iconoame.... cetite... giucate.... procopsîte... să le fac eu pe una Brusturoaie șî, pe cealată, Cociurloaie?"

Prima piesă în care apare cucoana Chirița este piesa unor provinciali sosiți în capitală, adică la Ieși. Boieroaică de la țară, cucoana Chirița întreține anumite idei fixe și ridicole - de pildă că fetele ei trebuie măritate musai cu nobili și că nobilii se găsesc doar la Iași. Astfel Chirița debarcă fulminant în Iași cu o sanie hodorogită care se și înzăpezește în bariera Iașului blocând calea tuturor, și cu cântecele și mult scandal se pornește pe căutat gineri de neam mare. Cum aerul ei de provincială naivă era prea evident, ea va cădea în mâna a doi șmecheri măsluitori de cărți care au nevoie urgentă de bani așa că se vor da drept boieri iar Chirița, fără să verifice măcar, este gata să își dea fetele după cei doi.

Alecsandri nu uita niciodată când scria piese să își și educe publicul, nu doar să îl distreze, iar la 1848 educația ce se făcea prin teatrele Ieșilor era mai ales politică. Astfel Alecsandri nu pierde ocazia să împăneze chiar și o piesă inocenta ca aceasta cu mesaje politice și fitile contra autorităților - un gest de altfel foarte curajos având în vedere cenzura vremii și posibilitatea reală a închisorii pentru scriitorii care făcuseră asta (vezi cazul lui Alecu Russo). Așa că avem o Chiriță care critică și ironizează drumurile publice,  iluminația, obiceiurile mondene dar și o roabă țigancă care își critică cu umor stăpânii - iar prin acest personaj Alecsandri se întorcea la o temă care îl pasiona mult la vremea aceea: eliberarea robilor.

Este greu de intuit cum o piesă atât de comică și plăcută cum este Chirița în Iași putea conține atâtea mesaje subversive și cum, prin câteva cânticele comice, libertatea lui Alecsandri era pusă în pericol. Curajul are multe forme care se schimbă de la o epocă la alta, uneori devine de nerecunoscut; pe vremea lui Alecsandri curajul însemna să scrii un cânticel comic în care criticai stăpânirea și să îl strigi în văzul tuturor la teatru; pe vremea aceea curaj era și doar să scrii teatru în limba română.



Durata: 72 minute
Distribuție: Miluta Gheorghiu, Margareta Baciu, Ion Lascar si altii
Regia artistica: Mihai Zirra si Miluta Gheorghiu
Înregistrare din anul 1960

O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

"Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, suindu-mă la această tribună pentru a vă spune și eu ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei!"

O luptă între status-quo și reformă se duce în interiorul unui partid dintr-un orășel de munte, capitală de județ. Pe de o parte avem pe Trahanache, Tipătescu, Farfuridi și Brânzovenescu - ei au puterea, ei organizează alegerile, ei au poliția în mână și se vor îngriji să iasă cine trebuie pentru că oricum lumea votează cu guvernul și, dacă nu, se dă cu guvernul după alegeri.

Pe de altă parte avem grupul tânăr, enedpandant, progresist, reprezentat de Cațavencu și niște Ionescu, Popescu, popa Pripici. Ce vor ei ca reformă concretă? Un scaun de deputat pentru al lor Cațavencu și mai departe nu știu nici ei exact ce vor dar critică tot până obțin puterea. Reforma în capul lor înseamnă doar un transfer de putere. Probabil că alegătorii de pe vremea lui Caragiale erau la fel de perplecși în fața acestei alegeri imposibile: Farfuridi sau Cațavencu, un prost sau o lichea? Ce să alegi când detești în egală măsură ambii candidați?

Cațavencu, omul cel mai ipocrit din toată piesa, flutura iubirea de țară ca pe un steag și se însoțea peste tot cu profesori de istorie și preoți, plângea cu lacrimi de crocodili pentru viitorul țării și urla că să nu se bage Europa în treburile noastre, ce avem noi cu Europa? Și exact în același timp calcula și băga intrigi, șantaja cu scrisori și falsifica polițe, intimida și se lingușea - totul pentru scaunul de deputat atât de mult visat. Când oamenii urlă că România e în pericol mai mult ca sigur că nu asta e problema care îi apasă pe ei în suflet, ci e doar o momeală pentru naivii alegători care nu știu, nu bănuiesc ce lichea se ascunde sub pălăria unui Cațavencu.

Caragiale nu este iubit atât de mult de cititori cum este Eminescu de pildă - deși Caragiale a surprins esența românismului în cele mai diverse ipostaze fie ea la țară, la oraș, la mahala, în high-life. E înspăimântător cât de actual poate fi Caragiale azi și asta explică de ce mulți oameni (rromâni verrzi) au o aversiune față de el. Cu Eminescu poți sta la un pahar și lăcrima pentru viitorul țărișoarei, dar cu Caragiale nu poți pentru că privirea lui ironică te-ar țintui ca un pumnal. Caragiale este oglinda în care nu vrem să privim de teamă, Eminescu este cerul spre care înălțăm ochii sperând că o să vedem acolo reflexia noastră.


Durata: 120 minute
Distribuţie: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Niky Atanasiu, Ion Finteşteanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Elvira Godeanu, Ion Talianu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Ion Iliescu, Horia Şerbănescu, Niculae Enache
Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1952


Durata: 118 minute
Distribuţie: Ion Lucian, Costel Constantin, Emilia Popescu, Horaţiu Mălăele, Mihai Fotino, Mircea Diaconu, Alexandru Bindea, Ilie Gheorghe, Virgil Ogăşanu, Eugen Racoţi, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Romeo Stavăr, George Grigore, Gică Andruşca
Regie: Dan Puican
Inregistrare din anul 2002

Jocul ielelor de Camil Petrescu

"Este o lege adeasupra noastră, inumană.(...) Crima lui Sinești este în conștiința mea ca un astru negru rătăcit pe cer în plină zi. Alte legi îl pot scoate de acolo decât propria noastră voință."

Gelu Ruscanu este un tânăr jurnalist comunist la 1914 pe când comunismul era doar o idee luminoasă de dreptate și nu teroarea întrupată pe pământ, așadar un idealist. Gelu se găsește într-o situație ingrată: are în mână o scrisoare de amor de la amanta sa prin care se mărturisește cum că soțul ei, acum ministru de justiție, a săvârșit mai demult o crimă. Tânărul idealist nu suportă ideea unui ministru al justiției criminal, i se pare o contradicție logică, și simte că trebuie să publice scrisoarea, să facă totul cunoscut întregii lumi. Dacă va publica scrisoarea, femeia iubită va fi dezonorată odată cu el și, printr-un ricoșeu ciudat, memoria tatălui său va fi pătată. Dar Gelu Ruscanu nu mai are cale de întoarcere, este încordat drept ca o săgeată în zbor, pentru el nu este posibil să știe așa ceva și să tacă. Fiat justitia, et pereat mundus.

Există două montări ale acestei piese la teatrul radiofonic, una din 1958 cu Constantin Codrescu în rolul titular, și cealaltă din 1984 cu Marcel Iureș. Ambele montări sunt excelente deși diferite ca viziune regizorală și interpretare, Constantin Codrescu este un Gelu Ruscanu tânăr, furios și acuzator pe când Marcel Iureș este un Ruscanu mai matur, mai calm și reflexiv, punând un accent pe latura filosofică a personajului dar tot la fel de nemilos în dreptatea lui absolută.


Durata: 99 minute
Distribuţie: Constantin Codrescu, A. Pop-Marţian, Nicolae Sireteanu, Mircea Constantinescu, Octavian Cotescu, Ion Manta, Simona Bondoc, Jules Cazaban, Ion Finteşteanu, Marieta Deculescu, Geo Maican, Marcela Rusu
Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din 1958


Durata: 108 minute
Distribuţie: Marcel Iureş, George Constantin, Mirela Gorea, Ileana Predescu, Ştefan Sileanu, Mircea Anghelescu, Mitică Popescu, Matei Alexandru, Corado Negreanu, Constantin Dinulescu, Dan Damian, Catrinel Paraschivescu, Mihai Dinvale, Ion Chelaru, Andrei Codarcea, Florin Călinescu, Sorin Gheorghiu, Ionuţ Dogaru, Valentin Teodosiu, Ion Siminie, Gheorghe Pufulete
Regie: Silviu Jicman
Înregistrare din 1984

Livada cu vișini de Cehov

"Dulapul a fost făcut exact acum o sută de ani. Ce spui? Am putea să-i serbăm jubileul! Fără îndoială, e un lucru neînsuflețit, totuși, oricum ar fi, e un dulap de cărți. (...) Dulap scump și stimat! Salut existența ta, care de 100 de ani e destinată idealului luminos al binelui și dreptății! Chemarea ta tăcută pentru o muncă rodnică n-a slăbit de-a lungul unui veac întreg... "

Livada cu vișini este piesa cel mai greu de povestit din toată dramaturgia lui Cehov. La prima vedere nu se întâmplă nimic acolo: o moșiereasă se întoarce de la Paris la moșie, găsește o lume mică, prieteni vechi, multă paragină și mucegai, dar mai ales anumite amintiri pe care voia să le evite. Apoi moșia se vinde la licitație, Ranevskaia suferă dar de fapt se simte eliberată de tot trecutul ei și se reîntoarce la Paris la un om care nu o iubește dar care o stoarce de bani. În clipa plecării și-a rupt tot trecutul, nu va mai avea la ce să se întoarcă vreodată, dar ea, cu o frenezie nervoasă, pare grăbită să plece odată, să se termine totul mai repede. În urma ei rămâne o superbă livadă de vișini care cade sub topoarele noului proprietar.

Cehov nu lucrează cu simboluri detectabile așa cum ar lucra să zicem un poet obișnuit: marea este simbolul infinitului, albul pentru puritate, în fine, simboluri care sar în ochi și pot fi decriptate de cel mai leneș elev. La Cehov nu găsim simboluri, el nu ne scoate ochii cu nimic, situația în sine este simbolică dar când totul e un simbol atunci nimic nu mai este. Situațiile din Livada cu vișini sunt foarte banale dar și puternice în același timp, încercăm mai mult dintr-un reflex de criptografi să găsim semnificația, ne agățăm de interpretările de până acum (interpretarea politică e cea mai lejeră, clasa nobililor decade, se scufundă, vine Lopahin care reprezintă burghezia puternică, triumfătoare, Cehov a fost un vizionar politic etc - deși nu apare nici un proletar pe acolo) dar Cehov e prea complex pentru o interpretare liniară.

Piesa se petrece ca prin ceață, un văl fin de trecut acoperă totul sub un cer plumburiu care nu lasă loc pentru fericire. Toți sunt apăsați și neliniștiți, fiecare are alte probleme, nimeni nu îl ascultă pe celălalt, toți se strâng în jurul Ranevskăi să o distreze (așa cum făceau altădată personajele din Pescărușul când o înconjurau pe Arkadina cu admirația lor sufocantă), debitează enormități, se enervează, toți trăiesc aiurea dar nu par să își dea seama de asta. Singur valetul Firs la final exprimă acest gând nerostit: viața lui a fost fără sens, nu a făcut nimic util și toți l-au uitat înăuntru în conacul închis. Un târâie-brâu.


Durata:84 minute
Distribuție: Gina Patrichi, George Constantin, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariana Mihut, Mariana Buruiana, Dana Dogaru, Mitica Popescu, Mihai Fotino, Ileana Stana Ionescu, N. Luchian Botez
Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1983