J.D. Salinger - O zi grozava pentru pestele banana

"- Ce frumos e costumul tau de baie. daca imi place ceva, e un costum de baie albastru.
- Costumul e galben, e galben."

Salinger nu a publicat teatru în timpul vieții sale și scrierile sale sunt fundamental nondramatice pentru că reprezintă fluxuri de gânduri, de senzații, sunt foarte interiorizate. Alteori reprezintă oameni făcând gesturi banale dar care semnifică ceva mult mai trist.

O zi grozavă pentru peștele banană este prima povestire din volumul 9 povestiri și prezintă ultima zi din viața lui Seymour Glass, o zi obișnuită și inexplicabilă așa cum a fost și sinuciderea sa. Seymour este un personaj despre care Salinger a mai scris pe larg în alte scrieri ale sale, un poet genial și adept al filosofiei zen. Dar nimic din toate astea nu transpare în aparent banala zi din povestirea de față.


Durata: 23 minute
Distributie: Stefan Banica jr., Adina Popescu, Rodica Sanda Tutuianu, Cezara Lucia Vladescu, Violeta Berbiuc
Regie: Leonard Popovici

Pescarusul de Anton Pavlovici Cehov

"Sunt un pescăruș. Nu, nu e asta... Eu sunt actriță...Da! Și el e aici! Da, da.. nu face nimic.. El nu credea în teatru, râdea de visurile mele, și încetul cu încetul n-am mai crezut nici eu și mi-am pierdut curajul. (...)Acum știu, înțeleg, Costea, că în ceea ce facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura."

În Pescărușul, la un nivel formal, avem o luptă între generații: pe de o parte tânărul scriitor Treplev și tânăra actriță Zarecinaia, pe de alta bătrânii: scriitorul Trigorin și actrița Arkadina.
Tânărul scriitor îl acuză pe bătrân de un succes nemeritat, de mediocritate și de valori învechite, de folosirea șabloanelor. În același timp noi nu putem ști cu siguranță dacă tânărul scriitor este un geniu sau doar altă mediocritate veleitară așa cum nu putem ști nici dacă bătrânul scriitor chiar este mediocru. Este o confuzie cultivată atent de Cehov care nu vrea să facă lucrurile prea ușoare pentru spectatori, nu vrea să existe baricade ale binelui și răului. Indiferent că suntem de partea lui Treplev sau a lui Trigorin, nu putem fi siguri dacă nu cumva celălalt avea dreptate. Cehov le împrumută amândurora din ideile și experiențele sale de scriitor.

Conflictul dintre cele două actrițe este mult mai subtil și niciodată pe față - aici Cehov a fost cavaler și discret pentru că nu le-a pus să se confrunte direct. Nina Zarecinaia nu are o viziune proprie despre teatru, ea nu vrea decât glorie și alte frivolități. Arkadina are glorie în schimb își dorește să fie iar tânără și să poată păstra mai ușor afecțiunea lui Trigorin. Lupta între cele două se dă pentru inima lui Trigorin care, laș, se lasă atras temporar de tânăra fată pentru a o părăsi mai apoi.

Trei surori de Cehov

"Ce copaci minunați! Viața ar trebui să fie neasemuit de frumoasă în preajma lor. Ia te uită la copacul ăsta uscat! Se leagănă în vânt împreună cu ceilalți. Mi se pare că dacă voi muri, voi avea totuși, ca și el, partea mea de viață, într-un fel sau altul."

În Trei surori, Cehov împinge până la extrem experimentul lui literar cu care a revoluționat dramaturgia: a arăta oameni obișnuiți în ipostaze de viață banale, în conversații obișnuite, în situații cotidiene în care nimic nu se petrece și totuși totul se întâmplă acolo.

Piesa descrie scufundarea unor oameni nobili și generoși în mocirla vieții cotidiene, înghițiți de un mic oraș de provincie cu toate meschinăriile caracteristice - doar că micul orășel nu este decât o metaforă pentru lumea întreagă fiindcă viața este la fel de urâtă și la Moscova și oriunde în altă parte, același noroi al compromisului egoist doboară oamenii pretutindeni. Niște oameni culți și idealiști sunt frânți de viață lent, milimetric dar implacabil într-un proces de prăbușire care se petrece sub ochii noștri în cele 4 acte.

Rinocerii de Eugen Ionescu

"Sunt un monstru, niciodată n-am să pot deveni rinocer, aș vrea să mă schimb atât de tare dar nu pot... ce urât sunt! Mi-e rușine."

Cea mai poetică piesă a lui Eugen Ionescu, Rinocerii este o metaforă a însingurării omului în mijlocul semenilor săi. Interpretările politice care i s-au dat sunt justificate parțial, rinocerii sunt și naziștii dar și comuniștii, dar a rămâne în zona alegoriei politice ar însemna să sărăcim piesa de o multitudine de semnificații mai profunde.

Într-o zi, într-un oraș, câțiva oameni se transformă în rinoceri - pur și simplu. Fenomenul este privit ca pe o boală rară, îi neliniștește pe câțiva dar atitudinea generală este aceea de încredere pentru că nu ni se poate întâmpla ceva rău nouă, nu? Mereu alții o pățesc, niciodată noi.
Apoi rând pe rând, cercul de cunoscuți ai personajului princial, Beranger, se restrânge, șeful lui, vecinii, trecătorii, un logician, cel mai bun prieten al său - devin toți rinoceri. Din ciudățenii rinocerii ajung majoritatea și atunci ei definesc normalitatea. Beranger ajunge să fie el însuși un monstru față de prietenii săi deveniți rinoceri.

Beranger nu este un erou, dimpotrivă chiar, dar la final este singurul care rezistă majorității copleșitoare, el rezistă din încăpățânare, credincios umanității sale, fără să poată explica de ce nu se transformă și el. Pentru că rinocerii au totul de partea lor: au rațiunea, au majoritatea, au normalitatea, și, vai, la final, au și frumusețea. Spre finalul piesei Beranger se simte îngrozitor de urât față cu siluetele tot mai frumoase ale rinocerilor.

Beranger nu le ține piept tuturor decât în numele fragilei sale umanități la care nu poate renunța și asta face toată diferența. Piesa se încheie cu strigătul său disperat și sfidător aruncat în singurătate: "Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt, nu capitulez!"

Durata:85 minute
Distribuție: Radu Beligan, Ion Lucian, Sanda Toma, Alexandru Repan, Mihai Fotino, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Alfred Demetriu, Petrică Popa, Stela Popescu, Ruxandra Sireteanu, Dumitru Chesa, Ada Navrot, Eugen Racotzi, Gheorghe Pufulete.
Regie: Lucian Giurchescu

Valsul cainilor de Leonid Andreev

"Ai niște ochi fascinanți, domnule Feklușa, și dacă nu ești dumneata un escroc sadea, atunci eu, Karl Tille, nu mă pricep deloc la oameni."

Valsul câinilor de Leonid Andreev este o piesă foarte ciudată și intrigantă. Acțiunile se succed normal, personajele sunt interesante, avem și cugetări și caractere dar totul nu are nici un sens aparent. Am putea să îi punem o etichetă: piesă expresionistă - dar cu ce ne ajută asta? Nu este teatru absurd, nu este nici un teatru întîmplător, dar pur și simplu sensul legării acestor scene la un loc scapă unei interpretări imediate. Piesa nu este deloc plictisitoare, ba chiar după ce o asculți odată mai vrei încă odata, imediat, ca să poți verifica dacă nu ți-a scăpat ceva, poate totuși era un sens ascuns...

Personajele din piesă sunt un bancher - Heinrich Tille, fratele lui cam escroc, încă un escroc cam tâmpițel, logodnica bancherului, și încă 2-3 personaje pitorești. Piesa începe cu viața aparent perfectă a bancherului care și-a programat tot restul vieții milimetric începând cu căsătoria. Dar căsătoria sa nu are loc, logodnica sa îl părăsește inexplicabil și pe neașteptate iar universul lui Heinrich Tille se prăbușește. Prăbușirea asta ciudată este reprezentată pas cu pas în piesă, la un moment dat pare că totul vrea să ia calea unei lucrări detectivistice, fratele lui Heinrich încercând să îl folosească pentru a da o spargere la bancă, apoi totul se răstoarnă și însuși bunul, cinstitul Heinrich fură banii respectivi, dar fapta sa este gratuită, fără patimă și interes, apoi el renunță la bani și... veți vedea.

Piesa beneficiază de o montare excepțională în înregistrearea aceasta la radio iar Marcel Iureș face aici un rol de zile mari.


Leonid Andreev - Valsul cainilor
Durata: 87 min
Distribuție: Marcel Iureș, Adrian Titieni, Mirela Gorea, Alexandru Bindea, Ada Navrot, Răzvan Vasilescu, Valentin Teodosiu, Orodel Olariu
Regie: Mihai Lungeanu

Cehov - Chibritul suedez

"Ați văzut ce e în stare să facă un om care a citit romane polițiste? Ei bine, de azi încolo mă stimez pe mine însumi!"

Încă o dramatizare după Cehov, de data asta un roman pseudo-polițist în care un moșier dispare subit și cadavrul său este căutat de poliție cu tot tacâmul unei anchete judiciare: martori, dovezi ale crimei, indicii sub formă de chibrite suedeze, sânge pe pereți etc. Cel mai înflăcărat anchetator este grefierul care citise multe romane polițiste și vede indicii peste tot, conducându-i în deducții pe superiorii săi.

Romanul este pseudo-polițist pentru că Cehov ironizează (ca în Dramă la Vânătoare) mania contemporanilor săi de a citi și a scrie romane polițiste proaste, misterul se adâncește până la final când aflăm că Cehov ne-a păcălit pe toți. Este un roman ca o palmă dată scriitorilor de mistere dar totodată o scriere foarte amuzantă prin personajele și situațiile sale.


Anton Pavlovici Cehov - Chibritul suedez
Durata: 60 minute
Distribuție: George Vroner, George Voinescu, Nicolae Meicu, Ionescu Gion, Sandu Sticlaru, Dem Savu, Nicolae Neamțu Otonel, Niki Atanasiu, Nineta Gusti, Nucu Paunescu, Olga Tudorache, Radu Beligan

Camil Petrescu - Suflete tari

"-Domnișoară, pentru mine nu mai este întoarcere. Am jurat ca astă seară înainte de miezul nopții să vă sărut mâna. Odată cu ultima bătaie a ceasornicului, dacă nu am izbutit să fac aceasta, îmi sfărâm tâmpla.
- Și de ce îmi spui aceasta? Ca să ma înduioșezi?
- Ca să vă arăt cât sunt de hotărât."

Probabil cea mai bună piesă de teatru a lui Camil Petrescu și din punct de vedere al construcției dramatice și al psihologiei personajelor, Suflete tari este povestea unui bibliotecar ce s-a îndrăgostit de fiica patronului său. Prăpastia socială dintre ei este de netrecut pentru că în interbelic rangurile și noblețea încă mai contau într-o căsătorie, dar totuși nu diferența de rang îl oprește pe Andrei Pietraru, ci orgoliul nemăsurat al alesei sale care nici măcar la oamenii nobili ca ea nu vrea să se uite.

Piesa reprezintă un duel furibund al orgoliilor, nu este o poveste de iubire pură sau inocentă pentru că fiecare din cei doi protagoniști nu îl cunoaște cu adevărat pe celălalt. Ioana Boiu Dorcani vede în Andrei Pietraru un haiduc modern, ea are o viziune romanțată asupra lui și nu își dă seama de fapt cine este el; iar Andrei nu vede în ea decât orgoliul nemăsurat pe care el trebuie să îl învingă pentru a-și dovedi sie însuși că poate face orice. Povestea lor este ca un război și la final amândoi pierd pentru că nici unul nu a putut să vadă cine era celălalt, fiecare învins de propriul său narcisism.

Camil Petrescu - Suflete tari
Durata:85 min
Distribuție:Constantin Codrescu, Ion Manolescu, Tanti Cocea, Toma Dimitriu, Clody Bertola, Nicolae Brancomir, Nicolae Blanescu, Tina Ionescu
Regie: Elena Negreanu

Titanic Vals de Tudor Musatescu

"-Valsul ăsta e de pe vremea când s-a ciocnit titanicul cu ghețarii și s-a scufundat în ocean. Ăla zic și eu naufragiu!
- Splendidă catastrofă!
- Ascultă, maică, pe Marea Neagră sunt ghețari?"

Cea mai cunoscută piesă de teatru a lui Tudor Mușatescu, Titanic Vals este povestea unui om simplu, funcționar mărunt, care moștenește dintr-odată o avere mare și se trezește propulsat de ambițiile familiei sale în politică. Omul cinstit din el se revoltă și încearcă să refuze funcția politică cumpărată cu bani grei și într-un discurs celebru le cere alegătorilor să nu îl voteze pentru că nu merită. Reacția obținută este exact inversă, alegătorii se năpustesc să voteze omul cel mai cinstit pe care l-au văzut ei vreodată.

Piesa mai are și alte intrigi secundare la fel de interesante, o poveste de iubire, un mister cu un testament, un copil înfiat în secret etc. Pentru cine nu știe piesa, ea este destul de palpitantă la prima ascultare. Pentru ceilalți rămâne plăcerea de a asculta jocul actorilor și de a admira personajele atât de pitorești din familia lui Spirache Necșulescu.

Titanic Vals - Tudor Musatescu
Durata: 78 min
Distribuție: George Calboreanu, Kitty Gheorghiu Muşatescu, Silvia Dumitrescu-Timică, Valeria Gagealov, Vali Voiculescu, Silvia Chicoş, Radu Beligan, Niky Atanasiu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Ion Ulmeni, Catiţa Ispas, Horia Şerbănescu
Regie: Mihai Zirra

Romeo si Julieta de William Shakespeare

"Supuși rebeli! Dușmani ai păcii care mânjiți cu sânge de vecin oțelul! Creștini sunteți? Nu - fiare ce vărsați izvorul purpur ce vă curge-n vine, spre-a stinge focul unei uri haine!"

Cea mai celebră poveste de dragoste din literatura lumii, Romeo și Julieta nu mai are nevoie de nici o prezentare. Montarea de față are o distribuție fenomenală cu nume mari ale teatrului românesc chiar și în cele mai mici roluri (deși la Shakespeare nu prea există roluri mici).

Piesa este printre cele mai poetice lucrări dramatice ale lui Shakespeare, o înșiruire poetică de metafore și hiperbole, comparații neobișnuite și asocieri neașteptate. Pe lângă îndrăgostiții stelari există și personaje secundare fascinante cum ar fi Mercuțio - simbolul inteligenței tinerești jucăușe și profunde, părintele Lorenzo - înțelepciunea amară și încărcată de toate dezamăgirile lumii care mai are totuși forța să creadă în promisiunea tinerilor și în curățenia lor morală. Apoi este desigur personajul doicii, echivalentul bufonului în piesa aceasta; la Shakespeare trebuie să existe bufoni în orice piesă pentru că, oricât ne-am dori-o noi, viața nu este numai solemnă și profundă, ci de multe ori ușuratică și ridiculă ca o bătrânică spoită cărând după ea o umbreluță în soare.


Romeo si Julieta
Durata: 95 minute
Distribuție: Adrian Pintea, Mariana Buruiană, Mircea Albulescu, Ileana Stana Ionescu, Silviu Stănculescu, Florian Pittiș, Petrică Lupu, Gheorghe Cozorici

Cadavrul viu de Lev Tolstoi

"Mă crezi? Mai ușor mi-ar fi fost să mă sinucid decât să mint. Mă și hotărâsem la asta dar s-a ivit o făptură de treabă care mi-a spus: la ce bun?"

Una din puținele piese de teatru ale lui Tolstoi, Cadavrul viu este drama unui om care, deși este integrat social la un nivel formal, se simte un ratat care nu mai poate juca comedia asta. El fuge de acasă pentru a-și elibera soția și familia de suferințele cauzate de firea lui ciudată. Sfătuit de cineva își înscenează sinuciderea pentru ca soția lui să fie liberă să își reconstruiască viața iar el își duce traiul prin cârciumi ca un anonim. Dar peste ani este descoperit și adus la judecată, soția lui este obligată de lege să se întoarcă la el deși ea se recăsătorise și avea copii cu al doilea soț. Personajul principal constată că el nu este bun de nimic în viață, că mereu stă în calea fericirii altora orice ar face și numai moartea îi va elibera pe ceilalți de povara lui.

Tolstoi era un gânditor anarhist și în piesa aceasta el prezintă o idee foarte dragă lui: aceea că statul nu ar trebui să aibă nici un cuvânt de spus în privința căsătoriei oamenilor și a relațiilor dintre ei. În Rusia secolului 19 un divorț era foarte greu de obținut, aproape imposibil, și Tolstoi nu înțelegea de ce trebuie să își dea Statul un acord pentru despărțirea a doi oameni care se uniseră de bunăvoie, de ce trebuie siliți oamenii să rămână împreună doar pentru că li se pun niște piedici absurde, legale. Tolstoi mai abordase această temă colateral în Anna Karenina când arătase cât de imposibil era pentru Anna să obțină divorțul de la soțul ei doar pentru că era femeie și nu avea aceleași drepturi în fața legii ca și soțul ei. În multe privințe Tolstoi era un gânditor mult prea modern pentru vremea sa, cam cu 100 de ani înainte în mentalități, contemporan cu noi mai degrabă decât cu rușii secolului 19.


Lev Tolstoi - Cadavrul viu (Teatrul la microfon)
Durata: 111 minute
Distribuție: Alexandru Critico, Clody Bertola, Sandina Stan, Catița Ispas, George Măruță, Nelli Sterian, Aurel Rogalski, Maria Voluntaru, Emil Botta, Nucu Păunescu, Ionescu Gion
Regie: Val Moldoveanu