"- Îndură-te, zâmbește-mi câteodată, și-am să trăiesc din slabul tău surâs.- Ia spune-mi, pe feciorul ce adineauri vorbea cu mine, nu cumva îl cunoști?
- Așa și-așa, l-am tot văzut pe-aicea.
- A, să nu crezi că mi-a căzut cu tronc, întreb așa... E frumușel dar nu e rupt din soare. O altă fată, de l-ar fi cercetat așa ca mine, te pomenești că-l îndrăgea. Dar eu nici nu-l iubesc, nici nu-l urăsc, cu toate că ar merita mai mult ca să-l urăsc..."
Una din cele mai melancolice comedii ale lui Shakespeare, Cum vă place spune povestea a două prințese ce fug de la palat pentru că nu mai vor să trăiască într-o dictatură și se refugiază în pădure unde dau peste fostul rege exilat, petrecându-și timpul cu o ceată de haiduci veseli. Intriga politică este însă doar canavaua pe care se țese subiectul mult mai grav și mai complicat al cunoașterii de sine. Acolo, în codrii Ardenilor, și regele și prințesele și suita lor, tot jucându-se de-a păstorii și haiducii, tot schimbând măști, ajung să se cunoască mai bine pe ei înșiși, iar ceea ce afla cu ocazia asta nu este tocmai încântător.
Rosalinda, fata deghizată în păstor, poate cel mai inteligent personaj feminin din toată opera lui Shakespeare, se îndrăgostește fără putință de împotrivire de un curtean din suita regelui. Toată drama unui om inteligent confruntat cu iraționalul îndrăgostirii se dezlănțuie în cuvintele Rosalindei, discurs reluat de Shakespeare și în alte piese sau sonete, semn că îl obseda problema aceasta.
Căci adevărul, spune Shakespeare, este că iubirea trece foarte repede, oamenii se plictisesc, iar dacă ești cât de cât inteligent nu te poți lăsa amăgit de promisiunile ei iluzorii, nu poți spera în mod real la fericire când vezi bine mizeria morală în care ajung toate cuplurile căsătorite. Rosalinda știe toate astea totuși nu se poate împiedica să se îndrăgostească de Orlando și la final să se căsătorească cu el, plină de toate speranțele îndrăgostirii, naivă și conștientă în mod dureros de aceasta. Tinerii îndrăgostiți pleacă la final cu promisiunea fericirii eterne dar ce se întâmplă după aceea cu ei nu vom afla niciodată, a avut dreptate înțelepciunea amară sau nebunia iubirii?
Montarea aceasta este foarte importantă și din punct de vedere istoric pentru că reface un moment celebru al teatrului Bulandra din acei ani, un spectacol al unui regizor genial, Liviu Ciulei, care a schimbat cu o singură piesă modul cum se juca teatru în anii 60. Până la el se jucau piese cu decoruri greoaie, cu gesturi obsedate de realismul psihologic, tirania realului plana peste teatru. Apoi a venit piesa aceasta și a spart canonul realist, pe o scenă simplă, fără decoruri, niște oameni se jucau de-a păstorii îndrăgostiți și rosteau cuvintele poetice în lumina lunii, personaje stilizate și totuși vii și strălucitoare deveneau simboluri pentru ceva mai înalt decât ei. Noul val în teatru începuse.
Durata: 94 minute
Distribuție: Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Ileana Predescu, Liviu Ciulei, George Mărutză, Dorin Dron, Petrică Gheorghiu, Adrian Georgescu, Mircea Başta, Ana Negreanu, Rodica Suciu, Dumitru Furdui, Petrică Vasilescu, Marius Pepino, Nicolae Gafton
Regie: Liviu Ciulei şi Elena Negreanu
Înregistrare din 1962
No comments:
Post a Comment