"Mamă dragă, unde ești? Oare ce faci în clipele astea? Te gândești oare la băiatul tău, la Marco al tău care e atât de aproape?"
O poveste simplă despre un copil italian care pleacă să își caute mama plecată la muncă în America de Sud. Și la 1900 oamenii emigrau în masă din țări sărace la fel cum azi, în anul 2010, copii rămân singuri acasă și așteaptă disperați să le vină părinții înapoi de prin Europa.
Majoritatea copiilor rămași fără supravegherea părinților se înrăiesc, devin violenți și abandonează școala dar, comportându-se astfel, ei nu urmează decât tendința general umană de a ceda la presiune. Trebuie să ai un caracter extraordinar ca tocmai în adversitate să devii mai bun, mai responsabil, mai generos.
Un astfel de erou se ascunde și în Marco, copilul curajos care trebuie să își aducă mama acasă pentru că familia lui e atât de săracă încât tatăl său nu poate pleca de la muncă nici măcar o zi. Un copil singur care traversează mări și oceane apoi străbate Argentina în lung și în lat căutându-și speriat mama, dar în același timp făcându-și prieteni și inamici, cunoscând oameni și povești, învățând ce înseamnă solidaritatea umană.
"- Nu vrei să spui de ce ești aici, de ce te-au închis?
- Am onoarea să vă raportez, domnule judecător, că eu mă aflu aici la comenduire ca un prunc găsit."
Romanul comic al unui război prea mare și prea absurd văzut prin ochii unui om ori foarte naiv ori foarte viclean - soldatul Svejk. Când a început primul război mondial, cehii erau parte a Imperiului Austro-Ungar și drept urmare au fost recrutați să lupte și ei pentru o cauză de care nu le păsa nici cât negru sub unghie.
Un astfel de soldat întâmplător este negustorul de câini furați Svejk, un praghez care își petrecea vremea prin cârciumi și care întâmpină vestea războiului cu entuziasm și patriotism pe când toți se uită la el uimiți: e nebun sau se preface? Dilema asta va rămâne mereu în mintea cititorului pentru că tot ce face Svejk este cu dublu înțeles. Vorbește ca un copil cu poliția secretă care căuta cel mai mic motiv să aresteze cehi nepatrioți, spune mereu snoave și istorioare fără șir unor ofițeri care îi pot decide viața sau moartea, se lasă încarcerat sau spitalizat fără proteste și așa mai departe. Tot romanul dramatizat aici este o serie de întâmplări ghinioniste sau norocoase în care eroul nostru este aruncat dintr-un strat social în altul, din loc în loc, dar mereu tot mai aproape de front.
Însoțiți de Svejk ajungem și noi să cunoaștem marele aparat de război austriac, oamenii din spatele său, ofițerii, preoții, soldații, dar mai ales dăm nas în nas cu deruta și nepăsarea tuturor. Nimeni nu știe de ce luptă dar toți sunt convinși că așa trebuie și că o să câștige. Dar cu oameni care mimează patriotismul se câștigă cam greu un război.
Durata: 100 minute Distribuție: Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Dumitrescu-Timică, Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Nataşa Alexandra, Nicolae Gărdescu, Ion Lucian, ş.a Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din 1959
"- Dă-mi să văd evantaiul!
- Ce evantai?
- Ce ți-a dat senior Evaristo!
- Nu mi-a dat nimic.
- Ți-am mai spus-o, hangiule!
- Nu așa trebuie să te porți cu fetele cinstite.
- Eu, eu am dreptul să știu.
- Ia-o din loc și, dacă te mai apropii de mine, îți dau cu furca de tors în cap!"
Dramaturgi ca Molière, Goldoni, Shakespeare sau Lope de Vega scriau pentru un public foarte divers, scriau piese care trebuiau să placă și regilor dar și spectatorilor de mahala. A scrie teatru pentru o trupă ambulantă este poate cea mai bună școală de teatru. Scenele lor nu aveau decoruri, totul era stilizat la maxim și atunci toată fascinația piesei venea din replicile în sine. Trebuia să scrii concis și palpitant, trebuia să ții pe loc un public neliniștit și incult, trebuia să îi țintuiești cu intrigile tale, să îi amuțești pur și simplu pentru că publicul de acum câteva secole putea huidui foarte ușor. La școala asta dură a publicului incult s-a format Shakespeare și i-a prins foarte bine. Noi azi vedem în Shakespeare un semn de mare cultură (ceea ce și este) dar uităm că la piesele lui veneau mahalalele Londrei și oamenii aceia erau țintuiți de replicile din Hamlet la fel cum suntem noi azi.
Goldoni este un autor jucat prea puțin azi pe scenele noastre pentru că regizorii nu găsesc destul subtext interpretabil în piesele sale deși textele sale abundă de subtexte mai mult decât la Molière de pildă - doar că nu sunt politice. Goldoni este un maestru al psihologiei umane. În piesele lui nu găsim mesaje politice sau sociale, ci doar mult umanism și mereu o poveste. Personaje diferite, cu temperamente contradictorii, oamenii vii care suferă și aleargă pentru a-și împlini povestea de iubire. Evantaiul este o astfel de poveste despre oameni isteți și îndrăgostiți, despre o încurcătură cu un evantai dăruit cadou unei fete dar care ajunge în alte mâini, despre agonia și fericirea așteptării.
Durata: 78 minute Distribuție: Damian Crâşmaru, Tanţi Cocea, Rodica Suciu-Stroescu, Ion Lucian, Nicolae Brancomir, Coca Andronescu, Nineta Gusti, Dumitru Rucăreanu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Nicolae Enache, Dem Savu, Mihai Stoenescu Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din anul 1962
"Eu, de când era mică, i-am zis: fată, s-au dus vremurile când domnișoara stătea acasă și cânta la clavir. Tu să-ți iei o meserie! O vrea bărbatul să te țină acasa, cucoana? Îl privește, treaba lui. Tu să ai meseria ta!"
O piesă comunistă scrisă la comandă de un dramaturg foarte popular în comunism. Tema piesei: viața la țară a tinerilor intelectuali. Avem doi tineri proaspăt absolvenți de facultate care vor să se angajeze în București. Regimul le pune piedici și îi trimite la țară iar ei decid să fenteze cumva sistemul: se căsătoresc de conveniență și se duc la țară temporar cât își așteaptă numirile pentru care luptă vajnicii părinți la București. Doar că, odată ajunși la țară, tinerii noștri constată că viața nu e chiar așa de rea acolo, ba chiar dimpotrivă.
Piesa este evident urmare a unei comenzi politice la fel ca și filmele Toamna bobocilor sau Buletin de București. Cea mai mare tragedie a intelectualilor îngropați de vii la țară este singurătatea, lipsa de comunicare cu ceilalți, burlăcia. Dar vine Aurel Baranga și ne asigură că există dragoste și la sat, există și alți absolvenți tineri ca și tine care au fost aruncați acolo și împreună puteți să vă găsiți fericirea...trecând peste faptul că nu ai de ales decât între 2-3 oameni din sat care au același nivel de educație ca tine și dacă nu îți place nici unul, asta e, ghinion, dar astea sunt doar detalii. Piesa are o distribuție de aur și unele replici comice astfel încât merită salvată de la uitare și ascultată.
Durata:80 minute Distribuție: Alexandru Giugaru, Coca Andronescu, Grigore Vasiliu Birlic, Natașa Alexandra, Mihai Fotino, Florin Vasiliu, Rodica Tapalagă, Armand Stambuliu Regie: Sică Alexandrescu și Mihai Zirra
"Acești ochi dumnezeiesc de stupizi, această divină gură neroadă, acest profil grecesc de oaie, această moarte spirituală în acest trup lipsit de spirit."
Să nu ne temem de cuvinte mari, piesa aceasta este genială. Scrisă de un geniu tânăr care a murit foarte devreme, Leonce și Lena spune povestea revoltei adolescentine care sfârșește prin a confirma și continua lumea adulților. Ironia romantică, limbajul scânteietor, spiritele și dublul înțeles al cuvintelor - toate astea fac din piesă o capodoperă dar tot ele o și împiedică oarecum să aibă succes la public. E prea inteligentă, prea subtilă, glumele ei sunt amare, nu te dau pe spate de râs, pur și simplu e un alt nivel de înțelegere și asta o face inaccesibilă marelui public. Dacă o piesă poate fi acuzată de prea mult spirit și inteligență, acesta este cazul piesei de față. Apoi mai este ironia supremă în ideea de bază a piesei, tinerețea învinsă de rutină, tradiția care învinge mereu și fără scăpare, o idee prezentată atât de sprințar încât nici nu îți dai seama câtă amărăciune se află îngropată acolo.
Prințul Leonce nu vrea să se însoare pentru interesele regatului cu prințesa Lena din regatul vecin - nu a văzut-o niciodată, nu vrea să se așeze la casa lui, nu vrea să domnească, nu vrea decât să fugă în lume și să își râdă de toate. Prințesa Lena nu vrea să se mărite cu un necunoscut, ea vrea o poveste reală de iubire, așa că fuge și ea în lume de această căsătorie aranjată de părinți. La granița unui stat cei doi se întâlnesc și, neștiind cine sunt, se îndrăgostesc unul de altul. Planul părinților se realizează în mod neașteptat, cei doi acceptă căsătoria și domnia, regatele se unesc și toți sunt fericiți dar e o fericire amăruie, a tinereții învinse definitiv de o lume veche ce se va repeta la nesfârșit în urmașii lor.
Durata: 82 minute Distribuție: Adrian Pintea, Irina Movilă, George Ivașcu, Mircea Albulescu, Constantin Dinulescu, Alfred Demetriu, Monica Ghiuță, Laura Jianu, Boris Petroff, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu Regie: Cristian Munteanu
"Așa dulceață și așa voie bună ca în ochii Ancuței noastre nicăieri nu s-a aflat."
Într-o toamnă caldă și însorită, după culesul viilor, niște călători se strâng la hanul Ancuței și încep să spună povești în jurul cănilor de vin. Timpul este blând, pare ca s-a oprit din loc, vremea e frumoasă, călătorii nu se grăbesc nicăieri și timpul e numai bun pentru povești.
Unii dintre călători se cunosc dinainte, alții sunt străini dar intră și ei în vorbă, toți duc povești în desagă, unii dintre ei au așteptat mult timp să le spună cuiva. Poveștile se înșiră una după alta și creează un sentiment de înfrățire între participanți, de comuniune și solidaritate; poveștile sunt mici dar oamenii care le spun sunt foarte interesanți iar modul în care ei aleg să spună poveștile, tot ceremonialul în sine e adeseori mai interesant decât întâmplarea propriu-zisă.
Oamenii aceia aveau povești de spus, poate povestea vieții lor întregi, o întâmplare care le schimbase tot cursul vieții. Dacă noi, oamenii moderni, ne-am rătăci pe la hanul Ancuței, am avea ceva de spus? Poate că am recita un cv mecanic, cu datele nașterii, studiilor și căsătoriei, dar nu astea îi interesează pe ascultătorii aceia. Am găsi oare în viețile noastre moderne o întâmplare cu miez cât să captivăm publicul de la hanul Ancuței?
"Scrisoarea aceasta pare-a fi hârtie dar este trupul prietenului meu și-orice cuvânt din ea e rană vie scurgându-i sângele."
În Veneția sunt doi mari negustori concurenți: tânărul Antonio și bătrânul Shylock, oameni cu caractere diametral opuse. Antonio dă oricui bani cu împrumut, nu umblă după profit și în general este foarte generos; Shylock este foarte zgârcit, stoarce lumea de bani și cere dobânzi uriașe. Politica financiară a lui Antonio este umană dar nu foarte profitabilă și, când cel mai bun prieten al său are nevoie urgentă de bani, Antonio, neavând suma necesară, se vede nevoit să se împrumute chiar de la Shylock care doar atât aștepta.
Contractul între cei doi este cel puțin ciudat: Shylock nu vrea daune în caz de neplată la timp, ci chiar o livră din carnea lui Antonio. Încrezător în soartă și în oameni, Antonio semnează acest contract absurd convins că este doar o glumă a lui Shylock. Dar, când banii nu ajung și Antonio nu poate plăti la expirarea contractului, toată lumea vede cu groază că Shylock chiar vrea să primească ce a cerut: o livră din carnea lui Antonio, de oriunde și-ar dori Shylock să o taie, adică din inimă.
Rolul lui Shylock este extraordinar scris dar piesa se montează rar pentru că regizorii au o anumită jenă să se apropie de acestă operă a lui Shakespeare din teama de a nu fi catalogați drept antisemiți. Shylock nu poate fi jucat ironic sau în cheie postomodernă, omul este pur și simplu rău și zgârcit, solid în lipsa sa de milă. Mulți au spus că această piesă ar arăta antisemitismul lui Shakespeare pentru că Shylock ar fi prototipul evreului - dar asta este o prostie pe puțin.
Shylock era un evreu din atâtea milioane, este un om cu o personalitate originală dar care în fața istoriei literaturii se reprezintă doar pe sine. Că are o ocupație specific evreiască? Dar și Antionio era negustor și nimeni nu spune că el ar fi reprezentantul tuturor negustorilor din lume sau al creștinilor. Antonio e Antonio așa cum Shylock e Shylock dar unii oameni suferă de o orbire ciudată doar pentru că personajul e evreu. Cum ar fi să spunem că Hamlet reprezintă spiritul danez sau Romeo spiritul italian? Ar fi o jignire adusă lui Shakespare care a creat mereu cu personaje unice, nu cu tipologii sau șabloane
Durata: 84 minute Distribuție: Constantin Codrescu, Octavian Cotescu, Alexandru Repan, Ion Caramitru, Rodica Tapalagă, Vali Voiculescu Pepino, Emil Hossu, Valeria Seciu, Marin Moraru, Virgil Ogăşanu, Florian Pittiş, N. Botez Luchian, Mitică Popescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Pascu, Constantin Diplan Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1974
"Adevarul nu insultă, ci servește dușuri reci prostiei calde"
Patima roșie a fost un experiment literar care i-a adus glorie autorului său la premieră; este vorba de o tragedie modernă în care personajul principal este o femeie de la 1916, Tofana, puternică și independentă, dar marcată adânc de moștenirea sa genetică. (Genetica este noua sursă de tragic în literatura secolului XX spunea un critic)
Deși revoluționară la vremea ei, piesa este foarte stângaci scrisă și gândită, caracterele sunt schematice, aproape lipsite de viață pentru că ideile din spatele lor sunt mai puternice decât personajele și autorul a preferat să sacrifice veridicul pentru idee sau panseu.
Avem două cupluri în piesă care se înșeală unul pe altul formând un straniu pătrat al relațiilor în care nimeni nu este iubit de cel pe care îl iubește. Tofana este singura din acest pătrat care este dispusă să ucidă pentru a-l obține pe cel drag și, dacă el nu îi răspunde la sentimente, să îl ucidă chiar pe el pentru ca nimeni altcineva să nu îl aibă. Un personaj puternic, asemănător în multe privințe cu Domnișoara Nastasia, Tofana este femeie curajoasă dar a cărei putere vine din ghinionul genetic de a fi nepoata unui criminal.
Durata: 98 minute Distributie: Fory Etterley, Olga Tudorache, Constantin Barbulescu, Radu Beligan, Tina Ionescu Regie: Paul Stratilat
Durata: 90 minute Distributie: George Constantin, Maia Morgenstern, Dana Dogaru, Dan Condurache, Adrian Pintea Regie: Dan Puican
"- Penelopa, de câte ori să-ți spun, nu te mai arăta în fața Evantiei așa interesată de ce o să facă Nicola cu banii lui. Fii și tu mai diplomată! Pentru nimic în lume n-aș vrea ca Nicola să-și închipuie că l-am găzduit cu cine știe ce planuri.
- Tu bleg ai fost de când te știu și m-aș fi mirat să te schimbi peste noapte. Treaba ta, tu fă cum te taie capul, lasă-i pe alții să se îmbgățească pe spinarea lui frate-tu, dar să nu vii pe urmă la mine să te plângi!"
Un orășel mic de pe la 1900 este zguduit de un eveniment important: un fost fiu al orașului plecat de 20 de ani în America, se întoarce în oraș. Și, cum în mintea tuturor America înseamnă neapărat îmbogățire rapidă și ușoară, toți gândesc că omul e putred de bogat și-i pregătesc o primire triumfală. Americanul vine și cu o fiică mulatră pe care localitaea o primește cu prefăcută înduioșare, pornirea naturală a românului de a respinge tot ce nu seamănă cu el este sufocată în fașă de ideea că fata e totuși milionară, ce dacă e mai neagră așa? Pentru bani îi iertăm și culoarea pielii.
Pe american încep să se certe sora și cu fratele lui, care să îl găzduiască, care să îl hrănească, toți în oraș îl lingușesc și îl întreabă stăruitor în ce o să își investească banii. Plecat singur acum 20 de ani, el se trezește acum adorat de un orășel întreg - ceea ce este cel puțin jenant mai ales că el își dă bine seama de cauza acestei admirații subite. Când oamenii află că americanul era totuși sărac, furia localnicilor se va revărsa asupra Evantiei, dacă înainte îi iertaseră culoarea pielii, acum nimic nu o mai protejează de furia lor justițiară.
Durata: 162 minute Distribuție: Valeria Seciu, Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gina Patrichi, Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Alfred Demetriu, Boris Ciornei, Radu Panamarenco, Mia Macri, Mihai Fotino, Gheorghe Novac, Constantin Botez, Regie: Dan Puican
"Mai întâi am anunțat-o pe Mavra cine sunt eu. Când a auzit ca în fața ei stă regele Spaniei, mai întâi a pocnit din palme aproape să moară de spaimă. E o proastă. Ea nu-l văzuse niciodată pe regele Spaniei. Eu m-am străduit totuși să o liniștesc și am căutat să o conving în cuvinte blajine de bunăvoința mea spunându-i că nu mă supăr deloc că uneori îmi curăța rău cizmele. Așa-s oamenii de rând, nu le poți vorbi despre lucruri înalte."
Jurnalul unui nebun este o nuvelă de Gogol care, datorită structurii sale monologice, a fost montată adeseori ca piesă de sine stătătoare de mai mulți regizori; are tot ceea ce îi trebuie unui monolog pentru a captiva auditoriul, schimbări de situație, dialoguri imaginare și, cel mai important, un narator care înnebunește sub ochii noștri.
Noi nu putem ști ce se întâmplă decât din relatarea acestui om care stă în fața noastră, el ne povestește totul dar tot el își pierde vizibil facultățile mentale și povestea lui devine tot mai haotică dar, pentru că nu avem altă sursă mai credibilă de informație, îl urmărim în continuare pe el și încercăm să găsim o logică în nebunia lui, o ordine în haos. Care haos de fapt nu există pentru că oamenii nu înnebunesc brusc în toate modurile posibile, ci își pierd doar una din direcțiile minții, celelalte rămânând la fel. O lecție de logică în nebunie ne oferă Gogol aici împreună cu actorul Răzvan Ionescu care face un tur de forță interpretând acest rol, ținându-ne paralizați timp de o oră cu poveștile și mai ales cu visurile sale.
Durata: 67 minute Distribuție: Răzvan Ionescu Regie: Felix Alexa
