Aurel Baranga - Siciliana

"Eu, de când era mică, i-am zis: fată, s-au dus vremurile când domnișoara stătea acasă și cânta la clavir. Tu să-ți iei o meserie! O vrea bărbatul să te țină acasa, cucoana? Îl privește, treaba lui. Tu să ai meseria ta!"

O piesă comunistă scrisă la comandă de un dramaturg foarte popular în comunism. Tema piesei: viața la țară a tinerilor intelectuali. Avem doi tineri proaspăt absolvenți de facultate care vor să se angajeze în București. Regimul le pune piedici și îi trimite la țară iar ei decid să fenteze cumva sistemul: se căsătoresc de conveniență și se duc la țară temporar cât își așteaptă numirile pentru care luptă vajnicii părinți la București. Doar că, odată ajunși la țară, tinerii noștri constată că viața nu e chiar așa de rea acolo, ba chiar dimpotrivă.

Piesa este evident urmare a unei comenzi politice la fel ca și filmele Toamna bobocilor sau Buletin de București. Cea mai mare tragedie a intelectualilor îngropați de vii la țară este singurătatea, lipsa de comunicare cu ceilalți, burlăcia. Dar vine Aurel Baranga și ne asigură că există dragoste și la sat, există și alți absolvenți tineri ca și tine care au fost aruncați acolo și împreună puteți să vă găsiți fericirea...trecând peste faptul că nu ai de ales decât între 2-3 oameni din sat care au același nivel de educație ca tine și dacă nu îți place nici unul, asta e, ghinion, dar astea sunt doar detalii. Piesa are o distribuție de aur și unele replici comice astfel încât merită salvată de la uitare și ascultată.


Durata:80 minute
Distribuție: Alexandru Giugaru, Coca Andronescu, Grigore Vasiliu Birlic, Natașa Alexandra, Mihai Fotino, Florin Vasiliu, Rodica Tapalagă, Armand Stambuliu
Regie: Sică Alexandrescu și Mihai Zirra

Leonce si Lena de Georg Buchner

"Acești ochi dumnezeiesc de stupizi, această divină gură neroadă, acest profil grecesc de oaie, această moarte spirituală în acest trup lipsit de spirit."

Să nu ne temem de cuvinte mari, piesa aceasta este genială. Scrisă de un geniu tânăr care a murit foarte devreme, Leonce și Lena spune povestea revoltei adolescentine care sfârșește prin a confirma și continua lumea adulților. Ironia romantică, limbajul scânteietor, spiritele și dublul înțeles al cuvintelor - toate astea fac din piesă o capodoperă dar tot ele o și împiedică oarecum să aibă succes la public. E prea inteligentă, prea subtilă, glumele ei sunt amare, nu te dau pe spate de râs, pur și simplu e un alt nivel de înțelegere și asta o face inaccesibilă marelui public. Dacă o piesă poate fi acuzată de prea mult spirit și inteligență, acesta este cazul piesei de față. Apoi mai este ironia supremă în ideea de bază a piesei, tinerețea învinsă de rutină, tradiția care învinge mereu și fără scăpare, o idee prezentată atât de sprințar încât nici nu îți dai seama câtă amărăciune se află îngropată acolo.

Prințul Leonce nu vrea să se însoare pentru interesele regatului cu prințesa Lena din regatul vecin - nu a văzut-o niciodată, nu vrea să se așeze la casa lui, nu vrea să domnească, nu vrea decât să fugă în lume și să își râdă de toate. Prințesa Lena nu vrea să se mărite cu un necunoscut, ea vrea o poveste reală de iubire, așa că fuge și ea în lume de această căsătorie aranjată de părinți. La granița unui stat cei doi se întâlnesc și, neștiind cine sunt, se îndrăgostesc unul de altul. Planul părinților se realizează în mod neașteptat, cei doi acceptă căsătoria și domnia, regatele se unesc și toți sunt fericiți dar e o fericire amăruie, a tinereții învinse definitiv de o lume veche ce se va repeta la nesfârșit în urmașii lor.


Durata: 82 minute
Distribuție: Adrian Pintea, Irina Movilă, George Ivașcu, Mircea Albulescu, Constantin Dinulescu, Alfred Demetriu, Monica Ghiuță, Laura Jianu, Boris Petroff, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu
Regie: Cristian Munteanu

Mihail Sadoveanu - Hanul Ancutei

"Așa dulceață și așa voie bună ca în ochii Ancuței noastre nicăieri nu s-a aflat."

Într-o toamnă caldă și însorită, după culesul viilor, niște călători se strâng la hanul Ancuței și încep să spună povești în jurul cănilor de vin. Timpul este blând, pare ca s-a oprit din loc, vremea e frumoasă, călătorii nu se grăbesc nicăieri și timpul e numai bun pentru povești.

Unii dintre călători se cunosc dinainte, alții sunt străini dar intră și ei în vorbă, toți duc povești în desagă, unii dintre ei au așteptat mult timp să le spună cuiva. Poveștile se înșiră una după alta și creează un sentiment de înfrățire între participanți, de comuniune și solidaritate; poveștile sunt mici dar oamenii care le spun sunt foarte interesanți iar modul în care ei aleg să spună poveștile, tot ceremonialul în sine e adeseori mai interesant decât întâmplarea propriu-zisă.

Oamenii aceia aveau povești de spus, poate povestea vieții lor întregi, o întâmplare care le schimbase tot cursul vieții. Dacă noi, oamenii moderni, ne-am rătăci pe la hanul Ancuței, am avea ceva de spus? Poate că am recita un cv mecanic, cu datele nașterii, studiilor și căsătoriei, dar nu astea îi interesează pe ascultătorii aceia. Am găsi oare în viețile noastre moderne o întâmplare cu miez cât să captivăm publicul de la hanul Ancuței?

Episodul 1 - Haralambie



Episodul 2 - Balaurul



Episodul 3 - Fântâna dintre plopi


Episodul 4 - Cealalta Ancuta


Episodul 4 - Judet al sarmanilor


Episodul 5 - Istorisirea Zahariei Fantanaru

Neguțătorul din Veneția de William Shakespeare

"Scrisoarea aceasta pare-a fi hârtie dar este trupul prietenului meu și-orice cuvânt din ea e rană vie scurgându-i sângele."

În Veneția sunt doi mari negustori concurenți: tânărul Antonio și bătrânul Shylock, oameni cu caractere diametral opuse. Antonio dă oricui bani cu împrumut, nu umblă după profit și în general este foarte generos; Shylock este foarte zgârcit, stoarce lumea de bani și cere dobânzi uriașe. Politica financiară a lui Antonio este umană dar nu foarte profitabilă și, când cel mai bun prieten al său are nevoie urgentă de bani, Antonio, neavând suma necesară, se vede nevoit să se împrumute chiar de la Shylock care doar atât aștepta.

Contractul între cei doi este cel puțin ciudat: Shylock nu vrea daune în caz de neplată la timp, ci chiar o livră din carnea lui Antonio. Încrezător în soartă și în oameni, Antonio semnează acest contract absurd convins că este doar o glumă a lui Shylock. Dar, când banii nu ajung și Antonio nu poate plăti la expirarea contractului, toată lumea vede cu groază că Shylock chiar vrea să primească ce a cerut: o livră din carnea lui Antonio, de oriunde și-ar dori Shylock să o taie, adică din inimă.

Rolul lui Shylock este extraordinar scris dar piesa se montează rar pentru că regizorii au o anumită jenă să se apropie de acestă operă a lui Shakespeare din teama de a nu fi catalogați drept antisemiți. Shylock nu poate fi jucat ironic sau în cheie postomodernă, omul este pur și simplu rău și zgârcit, solid în lipsa sa de milă. Mulți au spus că această piesă ar arăta antisemitismul lui Shakespeare pentru că Shylock ar fi prototipul evreului - dar asta este o prostie pe puțin.

Shylock era un evreu din atâtea milioane, este un om cu o personalitate originală dar care în fața istoriei literaturii se reprezintă doar pe sine. Că are o ocupație specific evreiască? Dar și Antionio era negustor și nimeni nu spune că el ar fi reprezentantul tuturor negustorilor din lume sau al creștinilor. Antonio e Antonio așa cum Shylock e Shylock dar unii oameni suferă de o orbire ciudată doar pentru că personajul e evreu. Cum ar fi să spunem că Hamlet reprezintă spiritul danez sau Romeo spiritul italian? Ar fi o jignire adusă lui Shakespare care a creat mereu cu personaje unice, nu cu tipologii sau șabloane


Durata: 84 minute
Distribuție: Constantin Codrescu, Octavian Cotescu, Alexandru Repan, Ion Caramitru, Rodica Tapalagă, Vali Voiculescu Pepino, Emil Hossu, Valeria Seciu, Marin Moraru, Virgil Ogăşanu, Florian Pittiş, N. Botez Luchian, Mitică Popescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Pascu, Constantin Diplan
Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1974

Patima rosie de Mihail Sorbul

"Adevarul nu insultă, ci servește dușuri reci prostiei calde"

Patima roșie a fost un experiment literar care i-a adus glorie autorului său la premieră; este vorba de o tragedie modernă în care personajul principal este o femeie de la 1916, Tofana, puternică și independentă, dar marcată adânc de moștenirea sa genetică. (Genetica este noua sursă de tragic în literatura secolului XX spunea un critic)

Deși revoluționară la vremea ei, piesa este foarte stângaci scrisă și gândită, caracterele sunt schematice, aproape lipsite de viață pentru că ideile din spatele lor sunt mai puternice decât personajele și autorul a preferat să sacrifice veridicul pentru idee sau panseu.

Avem două cupluri în piesă care se înșeală unul pe altul formând un straniu pătrat al relațiilor în care nimeni nu este iubit de cel pe care îl iubește. Tofana este singura din acest pătrat care este dispusă să ucidă pentru a-l obține pe cel drag și, dacă el nu îi răspunde la sentimente, să îl ucidă chiar pe el pentru ca nimeni altcineva să nu îl aibă. Un personaj puternic, asemănător în multe privințe cu Domnișoara Nastasia, Tofana este femeie curajoasă dar a cărei putere vine din ghinionul genetic de a fi nepoata unui criminal.


Durata: 98 minute
Distributie: Fory Etterley, Olga Tudorache, Constantin Barbulescu, Radu Beligan, Tina Ionescu
Regie: Paul Stratilat



Durata: 90 minute
Distributie: George Constantin, Maia Morgenstern, Dana Dogaru, Dan Condurache, Adrian Pintea
Regie: Dan Puican

Jean Bart - Europolis

"- Penelopa, de câte ori să-ți spun, nu te mai arăta în fața Evantiei așa interesată de ce o să facă Nicola cu banii lui. Fii și tu mai diplomată! Pentru nimic în lume n-aș vrea ca Nicola să-și închipuie că l-am găzduit cu cine știe ce planuri.
- Tu bleg ai fost de când te știu și m-aș fi mirat să te schimbi peste noapte. Treaba ta, tu fă cum te taie capul, lasă-i pe alții să se îmbgățească pe spinarea lui frate-tu, dar să nu vii pe urmă la mine să te plângi!"

Un orășel mic de pe la 1900 este zguduit de un eveniment important: un fost fiu al orașului plecat de 20 de ani în America, se întoarce în oraș. Și, cum în mintea tuturor America înseamnă neapărat îmbogățire rapidă și ușoară, toți gândesc că omul e putred de bogat și-i pregătesc o primire triumfală. Americanul vine și cu o fiică mulatră pe care localitaea o primește cu prefăcută înduioșare, pornirea naturală a românului de a respinge tot ce nu seamănă cu el este sufocată în fașă de ideea că fata e totuși milionară, ce dacă e mai neagră așa? Pentru bani îi iertăm și culoarea pielii.

Pe american încep să se certe sora și cu fratele lui, care să îl găzduiască, care să îl hrănească, toți în oraș îl lingușesc și îl întreabă stăruitor în ce o să își investească banii. Plecat singur acum 20 de ani, el se trezește acum adorat de un orășel întreg - ceea ce este cel puțin jenant mai ales că el își dă bine seama de cauza acestei admirații subite. Când oamenii află că americanul era totuși sărac, furia localnicilor se va revărsa asupra Evantiei, dacă înainte îi iertaseră culoarea pielii, acum nimic nu o mai protejează de furia lor justițiară.


Durata: 162 minute
Distribuție: Valeria Seciu, Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gina Patrichi, Ruxandra Sireteanu, Emil Hossu, Alfred Demetriu, Boris Ciornei, Radu Panamarenco, Mia Macri, Mihai Fotino, Gheorghe Novac, Constantin Botez,
Regie: Dan Puican

Gogol - Jurnalul unui nebun

"Mai întâi am anunțat-o pe Mavra cine sunt eu. Când a auzit ca în fața ei stă regele Spaniei, mai întâi a pocnit din palme aproape să moară de spaimă. E o proastă. Ea nu-l văzuse niciodată pe regele Spaniei. Eu m-am străduit totuși să o liniștesc și am căutat să o conving în cuvinte blajine de bunăvoința mea spunându-i că nu mă supăr deloc că uneori îmi curăța rău cizmele. Așa-s oamenii de rând, nu le poți vorbi despre lucruri înalte."

Jurnalul unui nebun este o nuvelă de Gogol care, datorită structurii sale monologice, a fost montată adeseori ca piesă de sine stătătoare de mai mulți regizori; are tot ceea ce îi trebuie unui monolog pentru a captiva auditoriul, schimbări de situație, dialoguri imaginare și, cel mai important, un narator care înnebunește sub ochii noștri.

Noi nu putem ști ce se întâmplă decât din relatarea acestui om care stă în fața noastră, el ne povestește totul dar tot el își pierde vizibil facultățile mentale și povestea lui devine tot mai haotică dar, pentru că nu avem altă sursă mai credibilă de informație, îl urmărim în continuare pe el și încercăm să găsim o logică în nebunia lui, o ordine în haos. Care haos de fapt nu există pentru că oamenii nu înnebunesc brusc în toate modurile posibile, ci își pierd doar una din direcțiile minții, celelalte rămânând la fel. O lecție de logică în nebunie ne oferă Gogol aici împreună cu actorul Răzvan Ionescu care face un tur de forță interpretând acest rol, ținându-ne paralizați timp de o oră cu poveștile și mai ales cu visurile sale.


Durata: 67 minute
Distribuție: Răzvan Ionescu
Regie: Felix Alexa

Luigi Pirandello - Să-i îmbrăcăm pe cei goi

"- Dar ce trebuie să credem noi?
- Că n-am mințit ca să trăiesc.
- Dar pentru ce atunci?
- Ca să mor. Atât.(...) Toți vrem să ne acoperim cu haine decente. Am vrut să îmi fac pentru moarte măcar o rochie frumoasă. N-am putut avea în toată viața mea o rochie care să facă față, care să nu fi fost sfâșâiată de atâția câini, de toți câinii care mi-au sărit mereu în spinare, de toate mizeriile...."

Teatrul lui Pirandello este teatru și metateatru în același text, piesă dar și meditație despre piesă sau despre scriitor. O combinație ciudată și caracteristică lui dar care totuși fascinează spectatorul - de ce? Pentru că în miezul pieselor lui Pirandello stă mereu o poveste umană și simplă, mereu sunt oameni acolo, oameni vii cu reacții firești care suferă și sunt zdrobiți. Și suferința lor trece dincolo de discuțiile teoretice despre rolul ficțiunii și rămâne țintuită în mintea spectatorului.

Să-i îmbrăcăm pe cei goi este un titlu de o ironie abisală cu țintă spre acea pornire atât de umană dar și respingătoare de a ajuta oamenii în nevoie dar exact în același timp și de a-i judeca și disprețui pentru că au ajuns la mila asta. În schimbul hainelor, mâncării, compasiunii noastre, cei miluiți trebuie să plătească înmiit mai mult cu umilința vieții lor expuse ca pe tavă în public.

Ersilia este o tânără fată care nu vrea decât să moară și, înainte de sinucidere, scrie un bilețel cum că se sinucide pentru că a fost părăsită de logodnic. Motivele ei reale sunt mult mai groaznice dar ele nu pot fi scrise pe un bilețel și apoi ea se gândește că cine va suferi dacă o să mintă și ea puțin? Va muri cel puțin cu o poveste frumoasă în urmă, oamenii vor vedea ceva romantic în sinuciderea ei, măcar în moarte să aibă și ea demnitate. Dar Ersilia e salvată și toți se reped ca niște vulturi asupra poveștii ei inventate de iubire. Toți vor să o salveze, să o facă fericită, să îi readucă logodnicul, mila lor o sufocă. Și tot ei se întorc împotriva ei cu furie când află că povestea ei nu era adevărată. Compasiunea le-a fost smulsă, fata trebuie să plătească pentru asta! Și Ersilia va plăti. Și pentru asta și pentru păcatul anterior, va plăti totul cu asupră de măsură și se va ridica deasupra tuturor cu demnitate.

Durata: 66 minute
Distribuție: Rodica Tapalagă, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Vali Voiculescu-Pepino, Paul Avram, Aurel Cioranu.
Regie: Elena Negreanu

I. L. Caragiale - Tren de placere

"- De ce am venit noi toți trei (adică noi trei și cu soacră-mea supliment) la Sinaia?
- De ce?
- Păi e la mintea cocoșului, dacă am venit cu trenul de plăcere, am venit ca să ne facem o plăcere. Auzi, cocoană? Adică să nu fim trei fieștecare de capul lui, ci trei cu un singur cap, al meu!"

Încheiem seria Cehov - Caragiale cu această mică bijuterie a spiritului mușcător românesc. Tren de plăcere este o minunăție de schiță, elegant scrisă, cu multă reținere, ni se sugerează mai mult decât ni se spune, Caragiale se joacă cu noi de-a misterul, nu știm ce fac la un moment dat unele personaje, doar suspectăm, dar bănuim ceva foarte precis pentru că așa ne îndrumă Caragiale, în puține cuvinte aflăm toată comedia unei familii tipice de români orășeni de la 1900.

Mihalache e prototipul perfect al românului în tot ce are el mai rău și mai stupid, o oglindă negativă în care se adună toată prostia mitocanului de oraș. Mihalache vrea să petreacă un weekend la Sinaia cu familia pentru că... așa face toată lumea și ei nu se pot lăsa mai prejos, au un nume de întreținut. Dar Mihalache este și foarte zgârcit și nu vrea să cheltuiască mult pe această plăcere necesară astfel încât își ia mâncarea la pachețel și, cum e nevoit să o ia și pe soacra sa împreună cu coșulețul de mâncare, îi ia bilete la clasa a treia și are el grijă să o trimită la cel mai ieftin hotel. Dacă el nu poate economisi la hotel, măcar să taie tot ce se poate cheltui cu soacra pentru că ea nu contează.

În relația lui Mihalache cu soacra sa stă toată cheia caracterului său: ca aproape orice român Mihalache are un complex de superioritate, el e prea inteligent și prea talentat pentru lumea asta, el era născut să fie șef dar din întâmplare e doar funcționar. Dacă nu se poate la birou, măcar acasă să fie și el șef doar că... soția e mai tânără și e frumoasă, deci îl inhibă oarecum, copilul nu se pune pentru că e prea ușor de comandat și atunci nu rămâne decât soacra. Ea trebuie să simtă autoritatea lui, ea trebuie umilită zilnic, să i se amintească că ea trăiește din banii și bunăvoința lui. Mihalache e atât de stupid încât o tratează pe față ca și cum ea ar fi un obiect, fără să își pună măcar problema că poate soacra lui înțelege mizeria asta morală și că ar fi chiar mai inteligentă decât el.

Cele două montări de mai jos diferă fundamental: cea a lui Mihai Berechet e o minunăție în sine, e mai lungă pentru că ei iau sugestii din text și le transformă în scene întregi cu dialoguri adăugate suplimentar și, deși nu este text caragialian 100%, sceneta este mult mai teatrală și mai palpitantă. A doua montare e una canonică, nu clintește un cuvințel din textul lui Caragiale și acesta este și meritul său. Radu Beligan joacă în ambele montări, în cea din 1951 este crainicul, în cea din 1982 este însuși Mihalache și este umitor cum acest om care a jucat intelectuali, gânditori și demoni este aici un mitocan perfect, jucat cu cea mai deplină seriozitate, fără umbră de ironie, convingător în stupiditatea sa omniprezentă.


Durata: 44 minute
Distribuție: Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timică, Rodica Tapalagă, Valeria Gagealov, Coca Andronescu, Dorin Moga, Elena Nica Dumitrescu, Iulia Boroş, Irina Bârlădeanu, Elena Sîrbu, Cornelia Oseciuc, Petre Moraru, Mihai Niculescu, Violeta Berbiuc, George Marcu, Nicolae Crişu, Dana Cosma, Cicerone Bilovan şi copilul Alexandru Beligan
Regie: Mihai Berechet
Înregistrare din anul 1982


Durata: 17 minute
Distribuție: Alexandru Giugaru, Sonia Cluceru, Niky Atanasiu, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Gheorghe Ciprian, Cella Dima, Ion Vova
Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1951

Cehov - Cerere in casatorie

"Dar nici sa nu ma insor nu se poate. Pai, intai si intai, am si eu o varsta, nu? 35 de ani, o varsta cum s-ar zice critica; in al doilea rand am si eu nevoie de o viata asezata, mai tihnita, pentru ca sunt bolnav, am intr-una palpitatii si-s totdeauna grozav de agitat."

Sceneta aceasta este inversul Ursului de acelasi Cehov: daca in Ursul doi oameni se urau cu patima si ajungeau la casatorie, aici avem un tanar care incearca sa o ceara in casatorie pe aleasa sa dar totul sfarsteste intr-o cearta oribila.

Viata la tara in Rusia imperiala era monotona si lipsita de distractii iar pentru un tanar care voia sa se insoare ea oferea o disperanta lipsa de optiuni. Tanarul din aceasta sceneta pur si simplu nu are cu cine sa se insoare in afara de vecina sa de mosie - e tanara si e femeie, atat ajunge. Si pentru ca nu exista optiuni, se convinge si singur ca ea trebuie sa fie sotia lui, ca ea are calitatile necesare... Dar minciuna lui nu il convinge nici macar pe el pentru ca in chiar scena cererii in casatorie fata ii gaseste o mie de cusururi si de contradictii, il chinuieste si se cearta cu el aproape sa il ia la bataie. Este doar inceputul fericirii conjugale dupa cum ii sfatuieste batranul tata, certurile astea timide anunta uraganele de mai tarziu cand vor fi deja casatoriti.


Durata: 22 minute
Distribuție: Virgil Ogășanu, George Constantin,Virginia Mirea
Regie: Dan Puican