- Nu mai puțin eu, mă voi suvenarisî de străinătățile mele."
Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului este o piesă în 3 acte de Alecsandri însă, cum critica literară a convenit că doar primul act are valoare literară, ea a fost re-editată ca piesă într-un act și jucată tot așa și la radio. Acest unic act jucat aici are însă destulă materie dramatică pentru a sta de sine stătător și este una din cele mai bune comedii scrise vreodată de Alecsandri.
Piesa începe cu un unchi de la țară care își așteaptă nepotul, pe Iorgu, să se întoarcă acasă de la studiile finalizate în străinătate, la Sadagura. Unchiul e ros de dor după nepot, pregătește o petrecere mare la care invită toată nobilimea locală în fața căreia are de gând să se laude cu nepotul studios.
Cel care se întoarce însă este un alt om decât cel care plecase. Unchiul și vecinii descoperă uimiți un tânăr dezabuzat și cinic, atât de obișnuit cu rafinamentele occidentale încât nu mai suportă mâncărurile tradiționale și muzica lăutărească de petrecere. Cel mai rău este însă că nimeni nu înțelege în ce limbă vorbește băiatul: pare a fi moldovenească dar e atât de plină de neologisme încât le pare păsărească. Singura care îl înțelege pe nepot este cucoana Gahița, o doamnă trecută de prima tinerețe care a fost și ea prin străinătate. Spre groaza unchiului între Iorgu și Gahița se înfiripă o idilă amoroasă.
Piesa are în primul rând un comic de limbaj prin modurile atât de inventive în care Alecsandri își pune personajele să chinuiască limba românească. Iorgu și Gahița nu sunt în stare să rostească cele mai simple cuvinte fără să le atașeze sufixe și prefixe străine fără alt motiv decât acela că așa sună mai occidental.
Apoi este comicul de situație: Sadagura, orașul universitar de unde se întoarce Iorgu, este un biet orășel necunoscut pe hartă dar care nu are altă calitate decât că este peste graniță - doar asta și automat Sadagura devine un centru de civilizație. Doar o trecere a frontierei și Iorgu se simte în altă lume, capătă obiceiuri ciudate care lui îi par semn de civilizație dar totul este în capul lui.
Apoi mai sunt personajele de la țară, vecinii și unchiul, oameni vechi care încă mai purtau anterie, savuroși în uimirea lor naivă și în încăpățânarea lor de a-și păstra obiceiurile sănătoase strămoșești.
Este o piesă foarte bună a lui Alecsandri care depășește în complexitatea jocurilor de limbaj clasica Chiriță în provincie.
Durata: 29 minute
Distribuție: Sergiu Tudose, Costache Sava, Ștefan Dăncinescu, Liana Mărgineanu, Dionisie Vitcu, Virgil Raiciu.
Regie: Paul Stratilat
Minunat! Nu sunt blogger, nu citesc si nu am blog, dar acesta mi se pare un blog minunat. Nu stiu cine l-a initiat si cine il mentine, dar oricine ar fi, ii multumesc.
ReplyDeleteAlecsandri e si el un dramaturg drag sufletului meu, pentru ca sunt convinsa ca teatrul romanesc nu ar fi fost posibil fara contributia lui.
Si chiar daca sunt ieseanca, si am oarecum mai des privilegiul acesta, ma bucur mereu sa ii aud pe Dionisie Vitcu si pe Sergiu Tudose.
Cu multumiri, Genoveva Butnaru