Pages

Aug 5, 2010

Cehov - Masca

"- Smulgeți ziarul din mâna omului, cum vă permiteți? Dar nu știți cu cine aveți de a face! Eu sunt Jestiakov, directorul băncii!
- Puțin îmi pasă că ești Jestiakov, uite ce fac eu cu ziarul tău, îl rup și îl calc în picioare."


La o serată de provincie notabilitățile locale se adună într-o cămăruță să citească ziarele și să discute departe de tumultul dansurilor. Se simt bine, se cunosc între ei, sunt importanți, lumea are o structură și ei sunt vârfurile respectabile ale ierarhiei. Peste ei dă însă buzna un om cu o mască pe față și începe să îi dea afară cu vorbe grosolane. Indignați pentru că li s-au încălcat drepturile și mai ales jigniți de lipsa de respect, toți se adună și vor să îl aresteze pe vizitatorul obraznic. Vine poliția, se stârnește un tămbălău întreg până când necunoscutul își dă jos de pe față masca.

Toți oamenii respectabili se fac mici și devin mieroși în fața omului fără funcții dar putred de bogat aflat în spatele măștii. Dostoievski spunea cândva că banii au nesuferita proprietate că te fac chiar și om de talent - dar aici nu e cazul. Omul bogat din piesă care îi batjocorea pe toți nu are absolut nici un talent însă nici nu are nevoie de asta pentru că toți cei din jur îi scuză grosolăniile de la sine. La ce bun să fii amabil când lumea te admiră și fără asta? O piesă scurtă despre puterea banilor și orbirea pe care o dau aceștia oamenilor de rând.


Durata: 27 minute
distribuţie: Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Radu Panamarenco, Ion Anghel, Şerban Cellea, Jorj Voicu, George Oprina, Cornel Vulpe, Nicolae Pomoje, Sanda Ulmeni, Violeta Berbiuc, Cristian Molfeta
Regia artistică: Titel Constantinescu
Înregistrare din 1987

Aug 3, 2010

Caragiale - Cadoul

"Nu că-mi pare rău de piatră, cum îi zice Acrivița briliențelului, pentru că în definitiv nu e o valoare dar știi, nu face, un cadou de la nenea Andrei, știi cât ține el la noi..."

Încă un soț încornorat din galeria atât de bogată a personajelor lui Caragiale, un om complet orb la idilele care se petrec chiar sub nasul lui la fel ca jupân Titircă sau nenea Zaharia Trahanache. Un soț bătrân care nu înțelege unde a putut să dispară un briliant al soției sale, e atât de ingrijorat încât dă și anunț la ziar dar când vede un briliant identic la gâtul unui amic al casei nici nu bînuiește că soția sa l-ar fi putut dărui. Un alt cadou ce trece din mână în mână dar de data asta mai cu folos pentru destinatar.


Durata: 8 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Tudorel Popa, Carmen Stănescu, Damian Crâşmaru
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1967

Aug 1, 2010

Cehov - Opera de arta

"- Nici șarpele care a îmbiat-o pe Eva nu putea să născocească așa ceva. Dacă rămâne aici, ar murdări tot apartamentul.
- Curioasă idee aveți, domnule doctor, despre artă. Nu se poate, dumneavoastră sunteți un intelectual, un om de gust!"


Un medic primește un candelabru cadou de la un pacient recunoscător doar că acest candelabru reprezintă o femeie care dansează can-can. Toată drama burghezului mediocru care crede că apreciază arta (dar să fie decentă!) se desfășoară aici. Medicul și soția sa pur și simplu nu își dau seama dacă sculptura de pe candelabru este artă sau nu, dar șocați de indecența sculpturii ei se văd nevoiți să o dea cadou pentru a scăpa de ea. Doar că primitorul cadoului este alt burghez decent cu rezervele lui față de arta libertină. Ce va face el cu acest cadou? Nu se poate arunca o operă de artă, deci trebuie făcut cadou.... Și așa mai departe, candelabrul se va plimba din om în om până când ajunge de unde a plecat.


Durata: 29 minute
distributie:Matei Alexandru, Tamara Buciuceanu, Mitica Popescu, Cornel Vulpe, Violeta Berbiuc, Mihai Mereuta, George Oprina, Serban Cellea
Regia artistica: Leonard Popovici
Înregistrare din anul 1990

Jul 29, 2010

I. L. Caragiale - Articolul 214 și Justiția română

Două schițe despre justiția română, entitate la fel de confuză pentru oamenii obișnuiți așa cum era și în schița anterioară a lui Cehov.

Articolul 214

"- Eu vreau să dau divors pentru că nu o mai iubesc pe dumneaei.
- Bine, dar dacă dumneaei încă te mai iubește?
- Pfff. Dar e luxoasă și...
- Bine, amice, dar astea nu sunt motive...
- Dar jur eu ca mama lui!"


Doi soți vor să divorțeze și fără să știe unul de altul se duc la același avocat, soția însoțită de tatăl ei, soțul însoțit de mamițica. Dat fiind că sunt amândoi de acord cu divorțul, nici nu ar mai fi nevoie de avocatul respectiv, dar ei, oameni ignoranți, nu știu asta și nici avocatul nu le spune pentru că se bucură și el sincer că are un caz atât de simplu. Rămâne de văzut cum va pleda el pentru amândoi simultan în același tribunal.

Doi oameni pitorești jecmăniți de același avocat la fel cum în zilele noastre agentul imobiliar reprezintă simultan interesele cumpărătorului și ale vânzătorului pentru aceași tranzacție luând bani de la amândoi, neajutând pe nici unul în fond.


Durata: 28 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Neli Nicolau Ştefănescu, Vasilica Tastaman, Ion Porsilă, Horia Şerbănescu.


Justiția română

"M-a legat la ochi și m-a pus să stau într-un picior și am stat așa preț ca la un sfert de ceas... "

Și pe vremea lui Caragiale lumea credea în tot felul de chestiuni iraționale, mistere paranormale, fantome și zodiace - în fapt sisteme de stors banii de la oamenii creduli. O astfel de femeie care credea sincer în spiritism are totuși curajul să dea în judecată mediumul care i-a sustras banii și bijuteriile în timpul ședinței de spiritism. Foarte frumos, se face dreptate în fine, doar că... și după ce a obținut o decizie în favoarea sa, femeia tot mai crede în spiritism și își dă altă întâlnire cu mediumul respectiv chiar în sala de judecată. Pentru ce s-a mai făcut justiție atunci? Nu se știe...


Durata: 6 minute
distribuţie: Nineta Gusti, Nicolae Gărdescu, Ştefan Niculescu Cadet, Nicolae Dinică
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971

Jul 27, 2010

Cehov - Judecata

"- Mucosul ăla să mă judece pe mine! Nu îndrăznește el, n-avea frică. Asta a scris-o așa, în glumă...
- Ba nu-i deloc în glumă, cum de nu înțelegi? Uite, stă scris aici negru pe alb: injurii cu lovire. L-ai bătut pe Grișka și acum te-a dat în judecată, asta e."


Rusia, secolul 19 spre sfârșit, oameni cu idealuri luminoase vor să introducă justiția universală și egalitatea în drepturi peste tot, chiar și în cele mai mici cătune. Dar cum înțelege justiția un boier al pământului obișnuit de zeci de ani să facă ce vrea el cu mujicii lui? Un om bătrân, obișnuit cu obiceiurile lui vechi și care nu înțelege ce e cu egalitatea asta ba, mai mult, e și încuscrit cu judecătorul de pace. Ce va face bietul judecător tânăr în fața acestui om de modă veche care se crede stăpân absolut pe oameni mai ales când omul vine la judecată și îl ia la rost de față cu toți martorii cum că de ce a îndrăznit să îl deranjeze? Se va face justiție sau vechile obiceiuri vor triumfa?

O mică piesă despre greutățile nespuse pe care oamenii le-au avut întotdeauna când au încercat să impună idealuri nobile și generoase societăților patriarhale și tradiționaliste.


Durata: 21 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Florin Scărlătescu, Octavian Cotescu, Sandu Sticlaru, Cornel Vulpe, Mihai Stoenescu, Ştefan Florescu, Tedi Dimitriu.
Regia artistică: Ion Vova

Jul 25, 2010

Cehov și Caragiale


Cehov și Caragiale au mai multe lucruri în comun decât ochelarii și privirea ironica din fotografii. Acești doi oameni contemporani fără să se fi cunoscut vreodată reprezintă fiecare în felul său specificul național: Cehov este Rusia toată așa cum Caragiale ne-a dat România în esența ei pură. Amândoi geniali, amândoi ironici și amari, melancolici și depresivi, îngroziți de lumea în care trăiau dar reușind să facă din absurd umor pur, cei doi autori mai au ceva în comun: geniul schiței. Știau să scrie scurt și concis lucruri izbitor de comice sau de profunde. Oricine poate scrie prolix, nu e mare lucru, ba chiar cu cât un scriitor e mai prost cu atât nu se poate îndura să taie din cuvintele scrise de el, dar ei doi știau să taie fără milă, să distileze cuvintele până la esență, puteau să redea o situație cu toate implicațiile ei în câteva vorbe, câteva gesturi care rămâneau întipărite în creierul cititorului mai mult decât acțiunea unui roman fluviu.

Genii ale conciziei, și Cehov și Caragiale au creat capodopere ale genului scurt, mici piese, schițe, povestiri. Radiodifuziunea română a dramatizat câteva din acestea și apoi niște oameni pasionați le-au pus pe net acolo unde le-am găsit și noi ca să vi le servim în această vară toridă. În zilele următoare vă propunem o serie de piese scurte de teatru, dramatizări după Cehov și Caragiale interpretate extraordinar (ca întotdeauna) de actori mari și regizate cu măiestrie.

Începem seria cu o piesă de vară, Căldură mare de Caragiale. Cui nu i s-a întâmplat să vorbească cu cineva (un funcționar, un străin) și să constate cu stupoare că celălalt pur și simplu nu îl înțelege deși i se spune ceva simplu? Și atunci primul tot încearcă să îi mai explice odată, celălalt opac ca un zid răspunde mereu cu aceeași chestie și toată discuția devine absurdă, intrată parcă într-un cerc vicios. Bizară situație dacă nu am întâlni-o la tot pasul chiar și acum... Titlul este desigur ironic pentru că nu căldura determină tâmpenia interlocutorilor din piesă, ci altceva fără legătură cu condițiile meteo.


Durata: 7 minute
Distribuție: Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sandu Sticlaru, Neli Coman, Mihai Stoenescu, Dumitru Furdui, Ion Igorov
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971

Jul 23, 2010

I. L. Caragiale - Trei schiţe prahovene

"Prezidentul, urmat de un aghiotant, veni să vadă petrecerea noastră populară şi să spargă o oală cu poporul lui. Marele om ne zise câteva cuvinte, era încântat de purtarea bravilor săi ploieşteni care au ştiut ca totdeauna să se sacrifice pentru libertate."

Trei schiţe caragialiene legate de judeţul său natal, Prahova, într-o interpretare originală a lui Virgil Ogășanu.

Prahova natală răsare ici și colo în opera lui Caragiale, de multe ori în o aluzie ușoară, alteori este prezentă în trecutul personajelor sale, îngropată în copilăria lor (conul Leonida, Mița Baston) la fel ca și în aceea a lui Caragiale, dar de fiecare dată ea mai aduce un strop de pitoresc local.

Nu există o tipologie a prahoveanului fie el din Ploiești sau Mizil așa cum ar fi de pildă tipologia bucureșteanului prezentă prin Mitică. Prahova se poate lăuda însă cu altceva, cu aproprierea unui cuvânt: rivoluție. Caragiale nu poate să scrie cuvântul ăsta, nu îl poate gândi măcar fără să nu fie apucat de un acces de râs. Rivoluția nu poate fi decât de la Ploiești și nu poate fi decât inevitabil pompoasă și plină de elanuri lirice patriotarde și furios egalitare.

În Ploiești a existat, ne informează Caragiale, o statuie a libertății pe care era scrisă recunoștința poporului român față de ploieșteni; nu știm dacă românii la vremea aceea chiar erau recunoscători Ploieștiului pentru revoluția sa de o zi, dar noi îi rămânem recunoscători azi pentru fiul său rătăcitor care a scris aceste trei bijuterii de schițe: Grand otel Victoria Romana, Boborul şi O zi solemnă.


Durata: 48 minute
Distribuţie: Virgil Ogăşanu
Înregistrare din anul 2003

Jul 21, 2010

Oblomov de Ivan Alexandrovici Goncearov

"- Tu citesti vreodata?
- Nu, tiparul e prea marunt si apoi daca e ceva nou, toata ziua nu auzi vorbindu-se decat despre asta, asa ca...
- Dar ce faci tu tot timpul? Stai ca o placinta...
- Asa e, bravo Andrei, ca o placinta imbracata in halat.
- Trebuie sa iesi din toropeala asta!
- La ce bun?"


Oblomov este un om lenes si bun cu accentul mai ales pe bunatate. Cat e ziulica de lunga el zace pe o canapea imbracat intr-un halat vechi, doarme, viseaza si mananca ingrijit de un batran servitor care inca il mai trateaza ca pe un copil. Oblomov nu este bogat dar ii lipseste acea dorinta fundamentala pe care se pare ca o au toti ceilalti: vointa de a lupta pentru o viata mai buna. Oblomov este perfect multumit cu viata lui de pana acum, nu vrea sa se schimbe nimic, nu are ambitii, idealuri sau vanitate, nici o pata nu intuneca serenitatea lui multumita. Este un copil mare ce nu ar face rau nici unei muste si tocmai pentru ca nu vrea sa raneasca pe nimeni el prefera inactiunea, alegerea lui este una constienta desi poate este si o scuza pentru caracterul lui molatic si impaciuitor.

Acest om absurd si minunat are un singur prieten, Stoltz, exact opusul sau, un om activ si ambitios care este adus la disperare de caracterul lui Oblomov si se tot chinuie sa il impinga de la spate ca sa realizeze si el ceva. Impulsul spre actiune va veni dinspre alta parte insa, Oblomov se indragosteste si pentru fiinta iubita va deveni un alt om, unul activ si harnic si plin de idealuri nobile. Dar in adancul sufletului sau vechiul Oblomov inca mai pandeste....


Durata: 94 minute
distribuţie: Virgil Ogăşanu, Alexandrina Halic, Mircea Albulescu, Dana Dogaru, Florin Zamfirescu, Mitică Popescu, Simona Bondoc, Matei Gheorghiu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Sybila Oarcea
Regia artistică : Olimpia Arghir
Înregistrare din 1987

Jul 19, 2010

George Mihail Zamfirescu - Domnisoara Nastasia

"Într-o seară venea singură și am oprit-o, i-am spus tot focul inimii. Mi-a dat două palme. Tata din groapă să mă fi pălmuit îl făceam fărâme, ei nu i-am zis nimic.(...) Am zis așa: nu se uită la mine că sunt scandalagiu și betiv, să mă fac om cumsecade să vadă cât mi-e de dragă. De 6 luni n-am mai băut în cârciumă și n-am zis nimanui "dă-te mai incolo" cel puțin. Și după 6 luni am venit s-o cer de nevastă."

Prin interbelic, când literatura românească era aproape sincronizată cu cea din Occident, scriitorii români își puneau probleme serioase de genul: cum poți să ai o dramă modernă dar cu specific românesc? Se săturaseră de imitat modele străine și voiau să dea ceva original dar valoros. G. M. Zamfirescu a găsit un răspuns original la această întrebare și s-a axat pe explorarea mahalalei în literatură.

Periferia sau mahalaua mai fusese exploatată literar de Caragiale dar în cheie comică. Zamfirescu însă a abordat din alt unghi filonul acesta literar, el s-a gândit că pur și simplu dacă oamenii vorbesc stricat sau analfabet asta nu înseamnă că ei nu pot avea probleme foarte grave sau adânci. Așa s-a născut Domnișoara Nastasia, piesa lui cea mai cunoscută.

Acțiunea piesei este simplă, o avem pe Nastasia, o tânără care a crescut în mahala dar s-a delimitat clar de mediul ăsta, ea citește cărți, visează să plece din mahala, are alte idealuri și numai dispreț pentru oamenii din jurul ei. Visele ei sunt stereotipe într-un fel, nu vrea decât să se mărite și să aibă o casă curată într-o zonă cu oameni civilizați, dar faptul că asemenea gânduri s-au născut fără nici o influență exterioară arată că Nastasia are o personalitate foarte puternică. Singură a stat și s-a gândit că oamenii din jurul ei trăiesc urât, singură împotriva tuturor s-a izolat și și-a judecat semenii,apoi a ales un om cu care să se mărite și l-a izolat și pe el de lumea proastă din jur.

Tocmai unicitatea Nastasiei, raritatea acestui caracter o face dezirabilă pentru șeful interlopilor din mahala, Vulpașin. Vulpașin este tot ce disprețuiește ea mai mult, încarnarea înrăși a spiritului de mahala - așa că fata îi va refuza cererea în căsătorie. Dar un om ca Vulpașin nu este obișnuit să fie refuzat, el nu se poate lăsa călcat în picioare. Se înfruntă astfel două caractere puternice și încăpățânate iar ceea ce iese din asta are la final aproape accente de tragedie greacă.


Durata: 80 minute
Distributie: Raluca Zamfirescu, Costache Antoniu, Constantin Rautchi, Silviu Stanculescu, Stefan Banica, Neli Dordea, Dan Damian, Mircea Micu
Regie: Constantin Moruzan

Jul 17, 2010

Matei Millo - Prapăstiile Bucureștilor

"-Domnule Lică, am o întrebare: dacă v-aș fi cerut 100 de galbeni din punga aceasta pentru vreun bătrân sarman, vreo văduvă cu copii, vreun biet artist, știu eu, vreo carte de tipărit, m-ai fi refuzat, nu-i așa?
- Domnule, eu....
- O clipa, nu te învinovățesc. Ai fi crezut pesemne că sunt vreun șarlatan, dar pentru domnul baron pe care l-ai văzut pentru întâia oară aveai toată confiența dumitale."


În a doua jumătate a secolului 19 lumea citea cu fervoare romanele foileton care erau pline de crime, răpiri și personaje deghizate (știm de pildă că Zița din O noapte furtunoasă era o cititoare fidelă a Dramelor Parisului) - era un mod de a consuma telenovele avant la lettre. Ei bine, Matei Millo, director de trupă de teatru, s-a gândit să scrie o piesă de teatru cu intrigi împrumutate din romanele foileton; în Prăpăstiile Bucureștilor apare un personaj misterios, diavolul, care dă lecții de viață unor tineri naivi veniți din provincie să își piardă averile la cărți și în mâinile femeilor vicioase. Bucureștiul este în această piesă un adevărat oraș periculos, asemeni Parisului, înghițind viețile și averile junilor naivi, un oraș care te distruge defintiv cu ispitele sale. Piesa este foarte interesantă pentru noi, cei de azi, care nu mai știm cum arăta un roman foileton, și beneficiaza de o montare excelenta la radio rasplatita cu premiul Uniter in acel an.


Durata: 87 minute
Distributie: Ion Caramitru, Florin Anton, Ion Chelaru, Mihai Dinvale, Gabriela Popescu, Virginia Mirea, Mihai Bisericanu
Regie: Mihai Lungeanu