"S-a omorât tânărul sirian, cel ce-mi era prieten! N-am proorocit eu oare că se va întâmpla o nenorocire? Știam eu că luna căuta moartea cuiva dar nu știam că pe el îl căuta. De ce nu l-am ascuns de lună? Daca l-aș fi ascuns intr-o peștera nu l-ar fi văzut."
O piesă ca un văl greu de aur presărat cu pietre prețioase, așa este Salomeea presărată cu diamantele metaforelor și hiperbolelor, o piesă grea ca de catifea, sofisticată și simplă în același timp. Piesa prezintă momentul tăierii capului lui Ioan Botezătorul și cum s-a ajuns la el. Dacă istoria o face vinovată pe Irodiada și o prezintă pe Salomeea drept un simplu pion al mamei sale, Oscar Wilde vine cu o ipoteză de poet perfect plauzibilă literar: Salomeea s-a îndrăgostit de Ioan Botezătorul și i-a cerut un sărut. Omul îndârjit de predici și viziuni a refuzat-o dar prințesa nu era obișnuită cu refuzul așa că și-a luat sărutul dorit chiar dacă de pe buzele unui mort.
Durata: 75 minute Regia artistică: Titel Constantinescu Distribuţie: Valeria Seciu, Adela Mărculescu, George Constantin, Dan Condurache, Mihai Bisericanu, Răzvan Ionescu, Ion Pavlescu, Theodor Danetti, Ion Siminie, Ion Punea, Radu Duda, Petre Dinuliu, Gheorghe Pufulete, Nicolae Crişu. Redactor Mircea Popescu Înregistrare din 1992
"- De ce persiflați oamenii și de ce vă legați de darurile sau cusururile lor naturale?
- Dacă barba domniei sale ar fi fost naturală, nu ne-am fi îngăduit nici cea mai nevinovată glumă. Noi îndrăgim natura, domnule inspector, dar am ghicit dintr-o ochire că domnia sa poartă barbă falsă! Vedeți dumneavoastră, o barbă naturală e o întregire firească a feței, treci pe lângă cel ce o poartă ca pe lângă orice alt muritor, barba dânsului însă țipă la vedere, e ca un semnal de alarmă, ca o firmă luminoasă, ca un om pe picioroange."
O piesă interbelică puțin absurdă, comedie non-conformistă și ciudată dar fundamental o utopie. Patru prieteni, foști colegi de liceu, decid să reinstanțieze starea de grație din adolescență și să se ia de lumea oamenilor mari uitând că ei înșiși sunt acum adulți. Patru oameni care trăiesc într-un copac ca și cum ar fi niște pirați, patru oameni care aruncă peste bord respectabilitatea, ierarhiile sociale, tot ce înseamnă stabilitate, patru oameni care decid să prelungească conștient și asumat revolta adolescenței.
Revolta lor nu este una metafizică, ei nu urăsc lumea, ci mai degrabă fac niște șotii unor oameni importanți și de aici rezultă consecințele grave. Ce urăsc acești patru adolescenți tomnateci? Impostura mai ales, importanța pe care și-o atribuie oamenii cu funcții, dezumanizarea, rutina, lipsa de veselie sau spontaneitate, dezobișnuința de a mai visa. Pe parcursul piesei ei vor încerca să scoată din rutină locuitorii unui mic orășel, le vor spune că trăiesc urât și conformist, vor face farse și vor mustra burghezii adormiți și, pentru că piesa este totuși o utopie, orășelul se va trezi din amorțeală și va trece de partea lor. Oamenii vor îmbrățișa non-conformismul și își vor trăi viețile puțin mai conștient de acum încolo.
Totuși, piesa nu este revoluționară într-un sens politic, acești oameni nu schimbă mentalitățile fundamental, nu se adresează cauzelor meschinăriei umane, ei doar luptă cu manifestările ei imediate, în fond războiul cel mare al piesei se dă cu barba unui ministru... O piesă foarte nonconformistă, unică în literatura românească, ceva nou ca idee chiar și pentru spectatorii de azi.
Înregistrare din 1982 Durata: 82 minute Distribuţie: Radu Beligan, Marin Moraru, Virgil Ogăşanu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu, George Constantin, Ştefan Mihăilescu - Brăila, Victor Ştrengaru, Mihai Mereuţă, Tamara Buciceanu - Botez, Rodica Mandache, Ileana - Stana Ionescu, Jorj Voicu, Victoria Mierlescu, Dorina Lazăr Regia artistică: Dan Puican
"Măria-ta, slăvite, ai fost prevăzător
Să îndoiești cu țărnă tot ce-i pentru popor,
Cahvea și praf dă pușcă. Sîrmane, soitare,
Doar cu moloz tu vrut-ai pre vodă a-mpușcare..."
Cine a citit Levantul de Mircea Cărtărescu știe ce bijuterie literară filigranată, ce nebunie de detalii și aluzii zace acolo și mai știe că așa ceva nu se poate dramatiza ușor (deși acum câțiva ani montase Cătălina Buzoianu cu succes o adaptare a Levantului la teatrul Bulandra). Montarea de față de la teatrul radiofonic nu reprezintă o dramatizare a întregului roman, ci doar capitolul 11 care este chiar scris sub forma unei mici piese de teatru în genul comediilor pașoptiste, o jucărie dramatică cu aspect arhaic dar plină de aluzii spre actual.
Așadar doar un capitol din Levantul - pentru ascultătorul care nu a citit întregul roman e mai greu să își dea seama cine e cine, ce caractere se ascund sub nume, dar capitolul e gândit în așa fel încât nu prea contează. O lovitură de palat pe la anii 1800, un domnitor tiran care ține țara sub jug, niște revoluționari care vor să îl asasineze pe tiran, apoi dezamăgirea când află că moartea unui om nu înseamnă neapărat libertatea unei țări... Comedie politică ce face o reverență spre prezentul comunist (prezentul scrierii) montată cu pasiune și amuzament la radio.
Înregistrare din anul 2003 Durata: 65 minute Distributie: Mircea Cărtărescu, Florian Pittiş, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Radu Amzulescu, Petre Nicolae, Diana Dumbravă, Annemarye Ziegler, Bogdan Caragea, ş.a Regie: Gavril Pinte
"- Parca am urmări să atragem pe cineva în cursă.
- Orice fată drăguță e o cursă; bărbații știu bine asta și nu le displace."
Laura e o fată timidă și retrasă care nu vrea nimic de la viață, nu are nici o ambiție de fericire, vrea doar să se joace cu mica ei menajerie de sticlă și cu plăcile de patefon și să stea tot timpul în casă. Lumea exterioară o sperie, America zgomotoasă și extravertită a oamenilor luptători și ambițioși nu este un loc pentru Laura. Sensibilă și delicată, ea nu cere absolut nimic de la ceilalți - simte pur și simplu că nu are nici un drept să ceară ceva.
Tom, fratele ei, este un tânăr poet deja cinic care este nevoit să lucreze într-o fabrică de pantofi ca să își întrețină mama și sora - dar visele lui merg mult mai departe, vrea să plece, să colinde lumea, se simte încarcerat de orașul lui, de țara lui. Tatăl lui și al Laurei a fugit într-o zi de acasă fără nici o explicație și a lăsat totul pe umerii lui. Și deși îl disprețuiește pentru ce a făcut, Tom simte nevoia să facă exact același lucru, să o șteargă pe neobservate până nu înnebunește.
Mama celor doi, Amanda, este un personaj incredibil de bine scris: este o mamă tipică ce trăiește numai pentru copiii ei, îi bate la cap, îi dădăcește, le repetă aceleași sfaturi zilnic, se frământă pentru ei și, în același timp, nu îi înțelege deloc. Nu are habar cine sunt copiii ei și ce vor ei de la viață, îi judecă neîncetat, îi ceartă. Amanda parcă trăiește în altă lume pentru că ea nici nu înțelege cum gândesc ceilalți, contemporanii ei. De pildă nu poate înțelege de ce nu se ivesc pretendenți pentru fiica ei infirmă și timidă. De ce nu ar vrea cineva să se însoare cu Laura?
Dintre aceștia trei Laura este cel mai important personaj - ei îi dedică piesa T. Williams care scria mereu despre oameni ridicol de sensibili și neadaptați dar frumoși în ciudățenia lor de neînțeles pentru ceilalți, frumoși ca niște fluturi cu aripile prea mari ca să mai poată zbura cu ele.
Ce se va întâmpla cu Laura, fata șchioapă și timidă, după ce mama ei va muri? Ce va face Laura singură, din ce va trăi? Nu știm și nu vom afla niciodată. Tom fuge de acasă și se înrolează în marina comercială apoi refuză să o mai caute, nu vrea să afle cum va muri lent sora lui fără nici un ajutor. E o lașitate din autoapărare. Oamenii ciudați ca Laura nu găsesc mereu pe cineva care să îi sprijine și să îi înțeleagă iar fără un astfel de sprijin ei nu au cum supraviețui.
Durata: 86 minute Distribuție: Ileana Predescu, Valeria Seciu, Emil Hossu, Virgil Ogășanu Regie: Constantin Dinischiotu
"- Ai vazut bunicul? Vrea sa se produca la televiziune.
- Trebuie sa aveti grija cu el, sa nu spuna una boacana. Trebuie sa va ganditi din timp la tot ce o sa spuneti, eu m-am si gandit ce o sa spun: intai va felicit, va dau florile, si pe urma dau citire angajamentului din partea colectivului fabricii. Colectivul nostru se angajeaza sa se bucure din toata inima de succesele tovarasilor obtinute in viata personala."
În Rusia comunistă exista, ca și în România, un cult exagerat al televiziunii pentru că ce era rar era prețuit. De aceea când doi tineri sovietici află că nunta lor va fi televizată, cerul le cade în cap de bucurie. Însă bucuria asta se spulberă repede pentru că o nuntă televizată nu mai poate fi o nuntă normală așa cum o visau ei: regizorul e un artist și are viziuni revoluționare, le modifică casa și dă indicații prețioase, bunicul vrea să cânte dar e total neprezentabil, mama plânge într-una, de altfel mai multe rude nu sunt prezentabile și trebuie gonite cumva de la nuntă, colegii de serviciu vin țepeni cu discursuri mobilizatoare, totul e atât de nefiresc încât regizorul decide să înlocuiască treptat rudele cu actori angajați să le joace rolul; tot înlocuind și înlocuind, regizorul ajunge finalmente și la mire - dacă punem un actor și în locul lui? Oare ce o să se întâmple?
Înregistrare din 1968 Durata: 57 minute Distribuţie: tamara Buciuceanu Botez, Dem Rădulescu, Mariana Mihuţ, N. Neamţu Ottonel, Dumitru Furdui, Eugenia Popovici, Carol Kron, Gheorghe Oprina Regia artistică: Ion Vova
"Cineva mi-a spus odată că Turgheniev se apropie de femeie ca de un sanctuar. Dar femeilor nu le place să fie tratate ca nişte sanctuare, cu genuflexiuni şi cădelniţări, chiar când tămâia e de cea mai bună calitate. Nu suntem sanctuare!"
Pe la anii 1890, la o moșie liniștită, se petrecea drama unui intelectual care la 40 de ani se îndrăgostește de fosta lui elevă, Adela. Ajuns la 40 de ani, Emil Codrescu se consideră bătrân, diferența de vârstă între el și Adela i se pare monstruoasă, pretențiile pe care le-ar putea avea la mâna ei i se par de neînchipuit. Hrănit cu lecturi din filosofii antici și Schopenhauer, cu un trecut amoros banal și lipsit de idealisme, Emil Codrescu este pregătit pentru un eșec și nu îndrăznește să spere că Adela s-ar putea gândi măcar la el în felul acela. S-ar putea spune că toată pregătirea sa intelectuală îi stă în spate ca un gheb enorm care îl strivește și îl împiedică să vadă adevărul mai simplu că Adela îl place și că poate chiar îi oferă o șansă la inima ei.
Medic fiind, Emil Codrescu își examinează sentimentele pentru Adela ca pe un soi ciudat de boală, își notează simptomele în jurnal și se studiază curios să vadă cum îl schimbă iubirea. Romanul de sfârșit de secol este plin de gânduri subtile și reflecții neașteptate despre natura iubirii dar ceea ce îl face remarcabil este discreția și demnitatea introspecției. Emil Codrescu respectă nesfârșit subiectul afecțiunii sale, din modul cum o descrie vedem cum priveau femeia oamenii de la sfârșitul secolului 19. Poate că acolo era mai multă pasiune decât lasă să se vadă rândurile jurnalului dar intelectualul știa să își pună surdină pasiunii sale pe care nu voia să o accepte în totalitatea sa nici măcar față de sine însuși. Obișnuiți cu poveștile de iubire pasionale și tragice, învățăm odată cu Adela că și iubirea unui intelectual poate fi interesantă, că gestul teatral nu este neapărat semnul pasiunii autentice, că poate exista sfâșâiere și în singurătate.
O montare excelentă a radiodifuziunii române cu Ștefan Iordache în rolul introvertitului Emil Codrescu și cu Violeta Andrei cu vocea ei învăluitoare și atât de feminină în rolul misterioasei Adela.
Durata: 68 minute Distribuție: Ștefan Iordache, Violeta Andrei, Simona Bondoc, Constantin Dinulescu, Catița Ispas, Violeta Berbiuc, Alexandrina Halic, Marina Maican, Carmen Ionescu, Sorin Gheorghiu, Sergiu Demetriad, Boris Petroff Regie: Cristian Munteanu
"Orice s-ar spune, nu exista în Rusia un tânăr care sa nu își caute o logodnică bogată. Fiecare vrea să își rezolve situația pe socoteala nevestei."
Trei scenete nepublicate de Gogol, gasite în manuscrisele sale, trei scenete ce ar fi trebuit să facă parte dintr-o lucrare dramatică mai amplă dar au rămas nefolosite, trei scene din viața lumii mari (adică protipendada rusească, high-life) care deschid o fereastră nebănuită spre o lume ciudată, rigidă și absurdă, amar de comică dar și inofensivă într-un fel, trei mici bijuterii dramatice marca Gogol.
"Cu costumul ăsta de turc nu mă pot duce să îmi iau hainele mele... Cum să dau eu ochi cu nenea Iancu așa turc?... Mă ia la Ploiești, îmi zdobește cariera de la percepție."
La premiera piesei D-ale carnavalului s-a stârnit un adevărat scandal, lumea pleca din sală revoltată, a fost o cădere. Pentru timpul ei, D-ale carnavalului a fost o piesă revoluționară: nimeni nu se mai gândise să aducă mahalaua pe scenă deși mahalaua era omniprezentă, toți se împiedicau dezgustați de ea și nu voiau să recunoască cum că ea exista. Nouă azi ni se pare o piesă inocentă, nu ne jignește nimic în ea, dar să ne imaginăm cum ar arăta azi o piesă de teatru despre maneliști în mediul lor - cam acesta a fost impactul piesei la public. O categorie socială ignorată și disprețuită irumpea pe scenă, cerea atenție cu violență pentru că și ea exista, nu dispărea odată cu întoarcerea privirii în altă parte. Violența textului a fost intuită de Lucian Pintilie care a montat piesa în anii comunismului și apoi a realizat un film inspirat de ea; intuiția lui Pintilie a fost că același gen de oameni care apăreau în piesa lui Caragiale au preluat puterea după venirea comuniștilor, au îmbrățișat revoluția sovietică cu aceeași pasiune politică și au ieșit în față.
Azi noi vedem numai aspectul comic al piesei, farsa unor mitocani care își îșeală amantele cvasi-oficiale pentru altele ascunse, care schimbă costumele la un bal mascat și fug unii de alții - și vedem asta pentru că genul acela de oameni nu mai există azi, prostia lor nu ne mai poate face nici un rău. Am mai râde oare de ei dacă erau maneliști și consumatori de telenovele, ultrași fanatici iar balul mascat era înlocuit de un disco de la țară?
Durata: 74 minute Distributie: Niky Atanasiu, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Cella Dima, Carmen Stanescu, Dem Radulescu, Coca Andronescu, Armand Stambuliu, Puiu Mirea, Misu Fotino Regia artistica: Sica Alexandrescu Înregistrare din anul 1961
Durata: 99 minute Distributie: Mircea Rusu, Dan Astilean, Marian Râlea, Mihai Constantin, Ion Chelaru, Paul Talasman, Manuela Ciucur, Dana Dogaru, Lucian Ifrim, Felicia Pinte si Horia Serbanescu Regia artistica: Gavriil Pinte
"- Cum? Dumneata nu te uiţi niciodată pe cer?
- Ba da, uneori, ca să văd daca e înnorat, dacă nu plouă, ca să ştiu cum sa ma îmbrac. Ca să ştiu ce pantofi să pun.
- Ce pantofi să pui? Bine, dar la stele dumneata nu te uiţi, nu le vezi?
- Nu am timp, sunt foarte ocupată.(...)
- E îngrozitor. Ce fel de viaţă duci dumneata dacă nici Ursa Mare nu ai avut timp să o priveşti?"
Într-un orăşel de provincie un profesor de matematică şi astronomie a descoperit o stea nouă pe cer. Nimeni nu ştie, nici măcar nu bănuieşte, de descoperirea lui. Singurătatea cercetătorului se poate consuma oriunde în lume, şi într-un mare oraş, şi în orăşelul de provincie consumat de bârfe şi probleme locale. Profesorul Miroiu ignoră lumea în care trăieşte, este despărţit de comunitatea locală ca de o perdea nevăzută. În orășelul lui poposește o femeie superbă din lumea bună, apariție exotică și luxoasă care orbește cu frumusețea ei strălucirea orașului. Și imposibilul se produce: femeia străină rămâne acolo și se îndrăgostește de visătorul profesor. Doi oameni care nu erau potriviți unul cu altul, doi oameni din două lumi paralele se întâlnesc și se privesc față în față. Pentru lumea lor mică, evenimentul acesta este asemănător schimbării de orbită a unei stele: ceva imposibil, ireal aproape.
Montarea aceasta radiofonică, pe lângă calitatea excelentă, mai are un atuu: interpretul lui Miroiu este Radu Beligan, actorul care l-a jucat pe profesorul Miroiu la premieră, supervizat de Sebastian însuși. Când auzim replicile rostite de Beligan ne putem imagina că exact așa și-a dorit Sebastian să sune... O montare canonică.
Durata: 78 minute Distribuţie: Ştefan Mihăilescu-Brăila, Radu Beligan, Simona Bondoc, Silvia Dumitrescu-Timică, Sandu Sticlaru, Marcel Anghelescu, Ion Iliescu, Rodica Suciu, Florin Scărlătescu, Nucu Păunescu, Constantin Brezeanu Regia artistică: Mihai Zirra
"Oh! pădure tânără!... Unde sunt moşii voştri? Presăraţi... la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni... Unde sunt părinţii voştri? La Cetatea-Albă, la Cătlăbugi, la Scheia, la Cosmin, la Lenţeşti... Unde sunt... bătrânul Manuil şi Goian, şi Ştibor, şi Cânde, şi Dobrul, şi Juga, şi Gangur, şi Gotcă, şi Mihai Spătarul, şi Ilea Huru comisul, şi Dajbog pârcălabul, şi Oană, şi Gherman, şi fiara paloşului... Boldur?... Pământ!... Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriaşi!"
Nu întotdeauna scriitorii sunt de vină dacă operele lor sunt prost înțelese. Cazul lui Delavrancea este emblematic: piesa aceasta celebrissimă a fost luată și băgată în mașina de propagandă națională, tocată mărunt și s-a stors din ea cât patriotism s-a putut, cât nu era acolo. Oamenii se uitau la Apus de soare ca la o pagină de istorie reală, îl admirau pe Ștefan ca pe un super-erou cu aceeași admirație ca a personajelor din piesă, luau un personaj literar drept referință pentru cel istoric. În anii de când s-a scris piesa, figura lui Ștefan a crescut exponențial, a fost folosit în comunism pentru propagandă naționalistă, apoi după revoluție a devenit cel mai mare român și totul a culminat apoteotic cu canonizarea personajului. Delavrancea nu știa că românii învață istorie din literatură, că sunt mari consumatori de istorii romanțate și prferă o poveste fictivă adevărului istoric. De aceea nu Delavrancea terbuie învinovățit pentru cultul acesta deșănțat acordat unui personaj istoric atât de puțin cunoscut.
Le propun ascultătorilor un experiment: nu ascultați piesa aceasta ca și cum este vorba de un personaj real, ascultați-o ca și cum Ștefan este un împărat de poveste, un împărat din Harap-Alb, împăratul Verde sau un văr al lui, și abia atunci veți putea aprecia piesa la valoarea ei literară, curățată de orice ideologie. Delavrancea avea o vâna shakesperiană foarte puternică în modul cum își construia personajele și mai ales discursul lor. Apoi se vede ca Delavrancea era om de teatru și gândea piesele ca un regizor, adică nu scria replici lungi în fraze articulate, pentru că nu așa se vorbește în lumea reală: oamenii vorbesc fără verbe, cu interjecții, cu fraze tăiate la jumătate - iar o piesă scrisă în stilul acesta ajută mult un actor în interpretare. Apus de soare este o piesă bine scrisă cu personaje puternice și replici ingenioase care trebuie scoasă de sub monopolul ideologiei și apreciată pur și simplu ca bucată literară.
Durata: 95 minute Distribuţie: George Calboreanu, Mircea Anghelescu, Ion Manta, Aurel Athanasiu, Sorin Gabor, Dan Nasta, Nicu Dimitriu, Aurel Ghiţescu, G. Ionescu Gion, George Carabin, Fory Etterle, Clody Berthola Regia artistică: Constantin Moruzan
Durata: 85 minute
Distribuție: Gheorghe Cozorici, Adela Mărculescu, Mariana Buruiană, Mircea Albulescu, George Constantin, Corado Negreanu, Ion Punea, Ion Henter, Ion Siminie, Daniel Tomescu, Răzvan Ionescu, Mihai Fotino, Ica Matache, Ruxandra Sireteanu Regie: Dan Puican
