George Bernard Shaw - Pygmalion

"- Dacă fata asta se lasă în voia ta pentru 6 luni pentru un experiment pedagogic, ea trebuie să înțeleagă ce face...
- Cum să înțeleagă? Nu e în stare. În afară de asta, înțelegem vreunul din noi ce facem? Daca ar fi așa, ne-am mai apuca vreodată de o treabă?"

Un lingvist și profesor particular de pronunție face un pariu cu un prieten: va învăța în 6 luni o florăreasă agramată să vorbească perfect astfel încât va putea trece drept o ducesă la balul palatului. Problema cu tânăra și naiva florărească este că are un accent foarte puternic de suburbie londoneză și acest accent trebuie gonit și înlocuit cu un accent perfect cum numai o prințesă ar putea avea. Apoi mai e desigur și problema educației și a vocabularului, dar acestea sunt aspecte secundare pentru distratul profesor Higgins.

Pentru un ascultător român nu prea pare o problemă transformarea aceasta de limbaj pur și simplu pentru că limba română nu are o varietate de accente și pronunții cum are cea engleză. Sunt câteva pronunții regionale dar în București de pildă nu întâlnim varietatea de accente specifice fiecărui cartier cum e cazul în Londra. Un accent se învață în primii ani de viață și apoi e foarte greu de eliminat de aceea sarcina profesorului Higgins este aproape imposibilă și tocmai de aceea și-o și asumă. E fascinat de ideea de a da o identitate complet nouă cuiva doar prin vorbire.

Din cauza limbajului piesa aceasta este un coșmar pentru orice traducător, pur și simplu nu ai cum echivala nuanțele și greșelile de vorbire pe care le face Eliza, toate modurile în care pocește ea limba. Dar și fără jocurile de limbaj piesa este fascinantă. În primul rând pentru că este scrisă de Shaw care era un om foarte inteligent și care adora paradoxurile și vorbele de spirit, ironiile inteligente. În al doilea rând, piesa nu este o simplă lecție de vorbire, nici pe departe; este povestea transformării spirituale a unei fete de condiție modestă, de la mahala, într-o domnișoară perfectă dar care nu își mai găsește locul în lume.

Pygmalion este legenda grecească a unui sculptor care s-a îndrăgostit de propria sa creație, o statuie feminină. Shaw se arată ironic chiar și în alegerea titlului pentru piesa sa deoarece aici raportul dintre personaje este invers: Eliza se îndrăgostește cu ciudă de creatorul ei pe când el rămâne rece și perfect mulțumit cu singurătatea sa de burlac. Experimentul uman i-a reușit, este mulțumit de asta, nu mai are nevoie de Eliza pentru că ea nu mai este o ciudățenie cu accent de mahala; odată ce a devenit perfectă, Eliza a devenit și inutilă.


Durata: 94 minute
Distribuție: Alexandru Critico, Cloe Pan Cernățeanu, Virginica Romanovski, Alexandru Giugaru, Ion Manolescu, Silvia Fulga, Julieta Mărculescu, Florin Vasiliu, Lili Popovici
Regie: Mihai Zirra

Suflete moarte de Gogol

"- Guvernatorul, om cumsecade? E primul bandit din lume!
- Vai de mine, dar e meșter în broderia pe catifea! Și are o față atât de blândă...
- Un cap de bandit. Dați-i un cuțit și lăsați-l la drumul mare, te înjunghie pentru o copeică."

În Suflete moarte Gogol face o radiografie a societății rusești a vremii sale. După publicarea romanului mulți au fost șocați să descopere că ei parcă cunoșteau personajele acelea din roman, erau niște figuri rusești atât de caracteristice încât toți simțeau că le mai văzuseră undeva.

Pavel Ivanovici Cicikov este un escroc altfel om plăcut și fără cine știe ce calități personale, doar știința de a se face îndrăgit în orice societate - știință atât de necesară unui escroc. El colindă Rusia și cumpără de la diverși moșieri iobagi morți. Practic el cumpără doar pe hârtie dreptul de proprietate asupra lor și, fiind morți, îi cumpără pe nimic, apoi se duce și îi vinde la Stat care nu are habar că a cumpărat suflete moarte pentru că scriptele cu iobagii vii se actualizau foarte rar, cam la 30 de ani odată. O afacere perfectă și vicleană care îl poartă pe Cicikov în toate straturile sociale și pe noi odată cu el.

Există o ambiguitate în titlul romanului și Gogol a plasat-o deliberat acolo: nu știm dacă sufletele moarte sunt iobagii morți traficați în roman sau nu cumva înșiși cei care îi vând și se tocmesc pentru ei.



Durata: 94 minute
Distribuție: Marin Moraru, George Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Virgil Ogăşanu, Stela Popescu, Ileana Stana Ionescu, Dorina Lazăr, Mircea Albulescu, Radu Panamarenco, Jorj Voicu, George Oprina, Elena Nica, Rodica Popescu, Mihai Mereuţă, Mihai Fotino, Victor Ştrengaru, Mitică Popescu, Boris Petroff, Papil Panduru, Dumitru Chesa, Candid Stoica, Theodor Danetti.
Regie:Dan Puican

Carlo Goldoni - Fata cinstita

"Îl vreau pe Pasqualino al meu și nu pe marchiz, el mi se potrivește. Nu visez la mărire, nu sunt din alea care ar face orice ca să se ajungă. Titlurile nu-ți dau de mâncare. De câte ori nu se vede câte o nobilă din astea dând fuga cu câte o legăturică sub pulpană și cu câte un sfert de mălai într-o basma. Or fi și din alea care dau de noroc și din sărace ajung bogate dar pe urmă toți din casă se uită la ele ca la dracu, soacra nu le poate vedea în ochi, cumnatele se ceartă cu ele, slugile le iau în râs, bărbații se scârbesc și doamna își blestemă boneta din cap și pe ăl care i-a dat-o."

Fata cinstită este o altă comedie de Goldoni care are în centru un personaj isteț feminin, la fel cum era și Hangița. Bettina este o fată tânără și săracă ce are doi pretendenți la mâna sa: Pasqualino, un băiat sărac și fără căpătâi, și un marchiz mai batrâior. Bettina îl preferă pe Pasqualino și face tot ce poate să scape de marchiz mai ales că acesta din urmă nici nu se știe ce intenții are cu căsătoria, este probabil să o vrea pe Bettina doar pentru o distracție temporară.

Bettina este un personaj cu niște principii morale foarte ferme, nu doar că îl alungă pe marchiz și își bate joc de el cum poate, dar nici măcar pe Pasqualino nu îl lasă să o viziteze în casă pentru că Bettina nu suportă să își audă bârfe. Este o fată foarte puternică ce rezistă tentațiilor, șantajelor și presiunii tuturor, inclusiv a rudelor apropiate, inclusiv a propriilor sentimente. Pur și simplu nu se lasă doborâtă de nimeni, nu cedează nimic din ceea ce percepe ea a fi cinstea și corectitudinea la o fată iar la final ea câștigă totul.

Ce este remarcabil la piesa asta este totuși filonul comic autentic, Bettina, deși încăpățânată în dreptatea ei, nu este rigidă sau plictisitoare, situațiile în care intră ea sunt comice și chiar și cinstea ei obsesivă este comică adeseori. Dorința ei de cinste este dreaptă în ochii lui Goldoni dar modul cum alege ea să își apere această cinste certându-se cu toți este inevitabil comic și naiv.


Durata: 98 minute
Distribuție: Virginia Mirea, Stela Popescu, Alexandru Repan, Ștefan Mihăilescu Brăila, Radu Panamarenco, Dorina Lazăr, Daniel Tomescu, Șerban Celea, Horia Căciulescu, Dem Savu, Candid Stoica
Regie: Dan Puican

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

"- Fiind lângă dumneata la masă mă voi crede în sânul civilizației din Sadagura.
- Nu mai puțin eu, mă voi suvenarisî de străinătățile mele."

Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului este o piesă în 3 acte de Alecsandri însă, cum critica literară a convenit că doar primul act are valoare literară, ea a fost re-editată ca piesă într-un act și jucată tot așa și la radio. Acest unic act jucat aici are însă destulă materie dramatică pentru a sta de sine stătător și este una din cele mai bune comedii scrise vreodată de Alecsandri.

Piesa începe cu un unchi de la țară care își așteaptă nepotul, pe Iorgu, să se întoarcă acasă de la studiile finalizate în străinătate, la Sadagura. Unchiul e ros de dor după nepot, pregătește o petrecere mare la care invită toată nobilimea locală în fața căreia are de gând să se laude cu nepotul studios.

Cel care se întoarce însă este un alt om decât cel care plecase. Unchiul și vecinii descoperă uimiți un tânăr dezabuzat și cinic, atât de obișnuit cu rafinamentele occidentale încât nu mai suportă mâncărurile tradiționale și muzica lăutărească de petrecere. Cel mai rău este însă că nimeni nu înțelege în ce limbă vorbește băiatul: pare a fi moldovenească dar e atât de plină de neologisme încât le pare păsărească. Singura care îl înțelege pe nepot este cucoana Gahița, o doamnă trecută de prima tinerețe care a fost și ea prin străinătate. Spre groaza unchiului între Iorgu și Gahița se înfiripă o idilă amoroasă.

Piesa are în primul rând un comic de limbaj prin modurile atât de inventive în care Alecsandri își pune personajele să chinuiască limba românească. Iorgu și Gahița nu sunt în stare să rostească cele mai simple cuvinte fără să le atașeze sufixe și prefixe străine fără alt motiv decât acela că așa sună mai occidental.

Apoi este comicul de situație: Sadagura, orașul universitar de unde se întoarce Iorgu, este un biet orășel necunoscut pe hartă dar care nu are altă calitate decât că este peste graniță - doar asta și automat Sadagura devine un centru de civilizație. Doar o trecere a frontierei și Iorgu se simte în altă lume, capătă obiceiuri ciudate care lui îi par semn de civilizație dar totul este în capul lui.

Apoi mai sunt personajele de la țară, vecinii și unchiul, oameni vechi care încă mai purtau anterie, savuroși în uimirea lor naivă și în încăpățânarea lor de a-și păstra obiceiurile sănătoase strămoșești.

Este o piesă foarte bună a lui Alecsandri care depășește în complexitatea jocurilor de limbaj clasica Chiriță în provincie.



Durata: 29 minute
Distribuție: Sergiu Tudose, Costache Sava, Ștefan Dăncinescu, Liana Mărgineanu, Dionisie Vitcu, Virgil Raiciu.
Regie: Paul Stratilat

Tache, Ianke si Cadâr de Victor Ion Popa

"- Dar asta e o treabă la care nu m-am gândit în viața mea, să mă fi tăiat și nu m-aș fi gândit!
- Ei și?
- Cum ei și? Cum vrei să faci așa o negustorie la care nu te-ai gandit? Înseamnă că nu era de făcut!"

Într-un mic orășel de provincie de la 1900 se stârnește o furtună când doi tineri de religii diferite vor să se căsătorească: ea este evreică, el este ortodox și în micul orășel nu s-a mai văzut așa ceva. Furtuna din comunitate nu o vedem propriu zis, îi simțim ecourile ajunse până în familiile celor doi. Tinerii au copilărit împreună fiindcă prăvălioarele părinților lor erau ușă în ușă pe aceeași stradă, și crescând împreună au ajuns să se placă firesc, pe negândite.

O prietenie de o viață îi leagă pe tații lor, Tache și Ianke, precum și pe vecinul Cadâr, negustor și el. Un creștin, un evreu și un turc - pare începutul unui banc - sunt prieteni de-o viață și nu și-au pus niciodată problema diferenței de credință sau de cultură până când copiii lor, crescuți în această normalitate, au vrut să se comporte ca și cum lumea întreagă gândea ca tații lor. Dar lumea e dură și nu suportă căsătoriile de acest gen, comunitatea se opune și părinții sunt nevoiți și ei să se împotrivească pentru a nu fi ostracizați la bătrânețe.

Piesa este superbă ca scriitură, replicile sunt pline de umor și geniu, atmosfera de provincie leneșă, comuniunea mucalită între negustori, totul e de o perfecțiune greu de egalat în literatura dramatică română. Piesa aceasta atât de minunată a fost jucată de mai multe generații de monștri sacri, ca și cum fiecare generație simte nevoia să o monteze încă odată pentru a-și da măsura talentului său.


Înregistrare din anul 1960
Durata: 66 minute
Distribuție: Ștefan Ciubotărașu, Jules Cazaban, Ion Manta, Octavian Cotescu, Anca Verești, Virginia Stoicescu
Regie: N. Al. Toscani

Șambelan la viezuri de Urmuz

"Eu i-am dat tainul obișnuit, cei 50 de bănuți pe zi, dar cu obligația să îmi servească de șambelan la viezuri. Om l-am făcut! Era săracul ventilator pe la diverse cafenele murdare pe Covaci-Gabroveni, pe la greci."

Piesa aceasta este o dramatizare extraordinară făcută de Pușa Roth după proza lui Urmuz, iar pentru cine știe cine este Urmuz nu mai este nevoie de nici un cuvânt în plus. Scriitor genial, având un stil ce îmbina suprarealismul cu absurdul și dadaismul într-un stil foarte personal, Urmuz era un funcționar mărunt ca și Kafka. Ca și cum oamenii se apropie periculos de tare de absurdul existenței când lucrează într-un birou anost cu hârtii fără sens.

Șambelan la viezuri nu poate fi descrisă fără a i se strica din farmec, nimic nu are sens în ea dar totul se leagă perfect, personajele de acolo trăiesc în lumea lor cu reguli ciudate, o lume în care are sens ca un copil de 4 ani să fie subșef de birou sau ca un șambelan la viezuri să călătorească până în insulele Majorca și Minorca pentru a spânzura o șopârlă de clanța ușii căpităniei portului. Textul nu are vreun mesaj subversiv sau ironic, pur și simplu este perfect în lipsa de sens atât de comică. Umor gratuit și fără mesaj dar perfect și genial - acesta este stilul lui Urmuz.


Pusa Roth-Sambelan la Viezuri

dramatizare de Pușa Roth
Durata: 69 minute
Distribuție: Cornel Vulpe, Magda Catone, Eugen Cristea, Ion Haiduc, Alexandru Bindea, Florin Tănase, Candid Stoica, Sorin Gheorghiu, Rudy Rosenfeld
Regie: Leonard Popovici

Dan de Alexandru Vlahuta

"- Ce gânduri urate îmi dezvăluie uneori vorbele tale.(...)
- Eu nu pricep cum poți tu să te fixezi uneori la o anumită idee.
- Eu nu te înțeleg cum treci tu de la una la alta cu atâta ușurință. Pe tine nu te ating ideile, nu te mișcă. O coardă lovită în clavir și tot vibrează mai mult..."

Dan este singurul roman scris de Alexandru Vlahuță și este o carte care se citește cu plăcere pentru atmosfera de epocă și pentru ideile naive ale epocii. Vlahuță a fost un scriitor minor, celebru mai mult pentru prietenii săi (Eminescu, Caragiale, Delavrancea etc) decât pentru ce a scris el însuși: Cântarea României, poezii corecte metric dar fără suflu prea intens și romanul acesta care, deși cel mai necunoscut, este, paradoxal, și cel mai bun.

În Dan Vlahuță încearcă să abordeze o problemă care preocupa foarte mult pe scriitorii vremii sale sămănătoriste și pășuniste: omul inteligent și cult ucis de societatea care nu îl înțelege. Tema este romantică dar abordarea este pășunistă sau naivă propriu zis. Mulți scriitori români și-au încercat mâna cu romane ale ratării în care societatea crudă distrugea tinerii inteligenți dar modul în care au înțeles ei ratarea era specific românesc: eroii lor abandonau repede, fără luptă, ca și cum viața le era datoare cu aplauze și dacă ei nu le primeau imediat, gata, stop joc.

Totuși, subliniez asta, romanul lui Vlahuță nu este o carte ratată, este plăcut de citit, se vede că a fost scris cu o anume sinceritate și durere de către autor care a pus multe elemente personale în el (de pildă modul cum Dan scria poezii).

Dan este poet și june, umblă prin viață fără să știe ce vrea exact dar are toate visurile tinereții: faimă, iubire, celebritate literară. O întâlnește pe Ana și se îndrăgostește de ea iar Ana pare o tânără cu toată inocența lumii în privire și, speră el, îl va ajuta să creeze acele opere nemuritoare. Dar Ana este abuzată fizic de unchiul ei, rămâne însărcinată, vrea să moară, apare Dan care o salvează și se căsătorește cu ea. Apoi, cum nu se poate trăi din poezie, Dan primește un post de judecător de pace la țară.

În provincie lumea este ignorantă și meschină, demnă de disprețul unui om cult cum e Dan. Așa că el se retrage în casă ca să scrie, rupând legăturile cu societatea. Dar în casă este Ana care s-a schimbat radical: femeie măritată cu un copil, ea nu mai are naivitățile și idealismele de domnișoară, vrea să petreacă, să fie admirată la baluri, plimbată cu caleașca, vrea o societate aleasă. Dan descoperă uimit monstrul de lângă el și nu mai are unde fugi pentru că nu mai există ieșire: nu poate scrie și nu are prieteni așa că înnebunește.

Dan este un personaj naiv când crede că este un geniu literar, naiv când nu înțelege cine este femeia cu care se căsătorește, naiv când speră ca alții să îl salveze de el însuși. Dacă el însuși nu avea forța să scrie indiferent de împrejurări se aștepta cumva ca soția sa să aibă ambiție în locul lui și să îl împingă de la spate? Dan săvârșește aceeași greșeală psihologică pe care și oamenii de azi o fac: dă vina pe alții pentru eșecul lui în viață. Dar cei de lângă el nu sunt acolo ca să fie cârje și proptele, sunt și ei ființe umane cu aspirațiile lor.

Dan este la fel de inuman ca și soția sa în final pentru că o tratează ca și cum nu ar fi o persoană. Revolta ei contra lui avea un substrat inconștient dar corect pentru că probabil Dan nu o iubea atât de tare pe cât i se părea lui dat fiind că aștepta totul de la ea dar el nu îi dădea nimic, nici măcar nu căuta să afle cine era ea cu adevărat.



Durata: 58 minute
Distribuție: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marcel Anghelescu, Nicolae Neamțu Otonel, Sorin Gheorghiu, Cella Dima, Aurel Rogalski,Nineta Gusti, Ioana Ciomârtan, Eugenia Bădulescu, Nucu Păunescu, Victoria Mierlescu, Ștefan Velniciuc, Gheorghe Colceag.
Regie: Constantin Moruzan

Padureanca de Ioan Slavici

"- Ascultă, Simina, abia azi am înțeles eu ca tu toată iarna și toată primăvara te-ai gândit la feciorul lui Busuioc.
- Taci tată, așa e.
- Și crezi tu că Iorgovan o sa te ieie de nevastă?
- Nu cred.
- Gândești cuminte. Rău ar fi dacă ai crede și mai rău ar fi dacă s-ar întâmpla una ca asta."

Pădureanca, nuvela lui Slavici dramatizată aici, pornește de la o premisă comună cu cea din Mara: doi tineri se îndrăgostesc deși nu le este îngăduit de comunitate. În Mara era o problemă etnică și religioasă, aici este statutul social care îi desparte; în Mara cei doi se căsătoreau împotriva tuturor și se alegeau cu o viață destul de nefericită, ajungeau copii ale părinților lor. În Pădureanca Slavici explorează cealaltă alternativă: cei doi nu se căsătoresc, urmează calea social acceptabilă și finalul pare ceva mai fericit.

Simina este o pădureancă, adică o fată venită de sus, de la munte, să secere pentru bogătașul Busuioc împreună cu tatăl ei. Busuioc are un fiu, pe Iorgovan, care o place pe Simina și ea simte ceva foarte puternic pentru el. Dar cum ei sunt doar zilieri acolo, Busuioc este indignat că fiul său ar putea să se însoare așa, cu o fată fără zestre. Apoi mai este argatul familiei Busuioc, Șofron, care și el o place pe Simina dar ea nu are ochi pentru el.

Cum familia Busuioc nu este una boierească, ci au fost și ei cândva țărani, prăpastia socială să zicem că nu este atât de mare, și Busuioc admite în cele din urmă să își însoare fiul cu Simina. Dar băiatul nu este atât de puternic pe cât l-ar vrea ea, o place dar nu știe nici el ce vrea, se îmbată și umblă de colo colo într-un fel de rebeliune adolescentină întârziată, iar Simina nu îl mai vrea. Îl va alege pe cel mai potrivit social cu ea dar nu din cauza asta, ci pentru că acela o iubea cu adevărat și nu se comporta ca și cum i-ar fi făcut o favoare prin căsătoria cu ea.

Slavici era un moralist incurabil și ne sugerează că asta este alegerea corectă dar scriitorul foarte bun din el știe să tempereze elanurile astea moraliste și, paradoxal, Slavici este cel mai bun exact când descrie pasiunea și încălcarea convențiilor sociale, adică lucrurile care pe el personal îl indignau.


Durata: 69 minute
Distribuție: Magda Popovici, Emil Liptac, Stefan Iordache, Stefan Ciubotarasu, Silvia Dumitrescu-Timica, Matei Alexandru, Eugenia Eftimie, Dem Savu, Dan Damian, Marius Pepino
Regie: Paul Stratilat

Neintelegerea de Albert Camus

"- Dreptul pe care mi-l dă dragostea mea!
- Ce înseamnă cuvântul acesta?
- Înseamnă tot ceea ce la această oră mă sfâșie."

Prima piesă a lui Camus, Neînțelegerea vorbește despre două femei, mamă și fiică, care țin un han dar de fapt se folosesc de asta pentru ca să omoare călătorii singuratici și să le fure banii. Într-o zi apare la han fiul și fratele celor două plecat de mult de acasă dar, cum el refuză să le spună cine este cu adevărat, ele îl omoară ca pe orice alt străin.

Piesa nu are o miză morală, ci una existențială. Toate personajele din acestă piesă sunt singure deși umblă câte două, fiecare vrea altceva și așteaptă de la alții ceva ce ei nu pot da. Personajul fiicei este cel mai interesant, este un personaj nietzscheean, de o libertate inumană care o face să ucidă fără remușcări pentru dreptul ei de a fi fericită.


Albert Camus - Neintelegerea (1981)
Durata: 72 min
Distribuție: Beate Fredanov, Simona Bondoc, Stefan Iordache, Valeria Seciu
Regie: Elena Negreanu

Nopti fara luna de John Steinbeck (dramatizare de Mihail Sebastian)

"Singurul lucru irealizabil este să robești pe vecie spiritul omenesc"

Romanul lui Steinbeck, Nopți fără lună, a fost publicat in 1942 și a cunoscut un succes instant pentru că vorbea despre un eveniment politic curent: ocuparea Franței de armata germană. Romanul a fost scris pentru a da curaj celor ocupați și a fost tradus și distribuit ilegal de rezistența franceză la acea vreme. Dar nu numai francezilor le-a dat curaj, ci tuturor care aveau de a face cu naziștii în acea vreme. E de înțeles de ce tocmai Sebastian a simțit necesitatea de a-l dramatiza la noi.

Piesa arată cum un mic orășel minier francez este ocupat de armata nazistă și cum reacționează oamenii sub ocupație; orășelul este prețios pentru naziști tocmai pentru că are resurse de cărbuni dar ei nu pot exploata singuri cărbunii aceia, au nevoie să folosească populația locală pentru exploatare și de aici conflictele inerente.

Piesa arată eroismul unor oameni simpli care nu știau că au posibilitatea eroismului în ei, se credeau normali dar istoria i-a silit să își riște viața și ei și-o riscă pentru că nu au de ales. De cealaltă parte, naziștii sunt și ei niște oameni complecși. Mircea Albulescu joacă un colonel supus ierarhiei, un om care își face doar datoria știind totuși că face rău, dar cumva și el se lasă dus de valul istoriei. Naziștii din această piesă nu sunt toți niște brute așa cum sunt reprezentați în filmele americane, sunt oameni complecși roși de îndoieli și vinovăție, umani dar nevoiți să își nege umanitatea.


John Steinbeck-Nopti fara luna(1980)
Durata: 83 min
Distribuție: Ștefan Radof, Mircea Albulescu, Ion Pavlescu, Tatiana Iekel, Dorina Lazar, Irina Mazanitis, Ion Marinescu, Ion Caramitru, Corado Negreanu, Mitică Popescu, Mihai Dinvale
Regie: Titel Constantinescu