"Sigur că e mai multe, soro, că nu era să gătesc o singură ciupercă!"
O comedie scurtă cu o distribuție excepțională, acțiunea se petrece într-o mahala de la început de secol. La o masă dată de o familie se adună diverși prieteni și rude care vor să petreacă până la ziuă. La masă se servesc și ciuperci iar metoda gazdei de a determina dacă acestea sunt otrăvitoare este originală: dă câinelui să mănânce câteva cu o oră înainte de masă și dacă nu moare...
De data asta câinele care trecuse testul se prăbușește în mijlocul chefului și toți sar panicați pentru că mâncaseră deja ciupercile. Convinși că vor muri, ei încep să își facă diverse confesiuni, ies la iveală adevăruri neașteptate și nebănuit de ridicole, micile mizerii cotidiene, răutățile ascunse ies la suprafață ca niște gunoaie. Dar cum aceasta este o comedie, nimeni nu moare la final, doar se fac cu toții de râs.
Durata: 25 minute Distribuţie: Virginica Romanovschi, Nae Roman, Sanda Toma, Alexandru Giugaru, Nineta Gusti, Dem Rădulescu, Nataşa Alexandra, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Rodica Sanda Ţuţuianu, Horia Şerbănescu Regie: Constantin Moruzan
Înregistrare din anul 1969
" Dar dacă m-a înnebunit fățărnicia ta, Seneca? Dar dacă fățărnicia voastra m-a stricat definitiv? Și dacă sunt nevinovat, de asta ce mai zici? Împăratul care e înconjurat de o fățărnicie totală nu răspunde pentru faptele sale. Am ucis-o pe mama mea și voi ați dat din cap aprobator! Am construit apeducte, voi ați dat din cap aprobator; m-am produs la circ, voi ați dat din cap aprobator... și tu, Seneca, nu tăgădui, ai dat din cap aprobator la orice. Nu mai există bine și rau, sunt inocent, voi m-ați făcut ceea ce sunt."
O extraordinară piesă filosofică contruită pe un pretext istoric incitant: cel mai înțelept om al Romei imperiale, Seneca, a fost profesorul personal al lui Nero, primul dintre împărații nebuni ai Romei. Cum este posibil ca profesorul de morală să nu poată corija un învățăcel atât de malefic? La ce e bună toată înțelepciunea lumii dacă fructele ei sunt un Nero sau ceva mai rău?
Piesa începe cu ultima zi a lui Seneca, știe că va fi executat, e o problemă de timp doar, Nero își execută toți apropiații, acum acum vine și rândul lui Seneca. Dar Nero îi dă o șansă neașteptată fostului său profesor: îl va face împărat pentru o zi și dacă Seneca se va descurca mai bine decât Nero, atunci va primi cadou grațierea. Criticul moralist, omul care a stat mereu pe margine și doar a privit dezaprobator, primește șansa vieții sale, șansa să arate cum ar trebui condusă moral lumea. Ce va face el?
Piesa este extraordinar de bine scrisă, tensiunea dramatică crește, intensitatea ideilor este susținută de jocul pasionat al actorilor, un adevărat regal teatral.
Durata: 93 minute Distributie: Constantin Codrescu, Stefan Iordache, Irina Petrescu, Florina Cercel, Ion Marinescu, Ion Chelaru, Mircea Constantinescu, Valentin Teodosiu, Eugen Cristea Regie: Leonard Popovici
"Elei, frate!... cum o să-mi dau fetele după niște boiernași de țară? ...Fete frumușăle... tinerele... curățele... hărnicele... cu franțuzasca lor... cu ghitarda lor....cu cadrilu lor... gospodine bune... iconoame.... cetite... giucate.... procopsîte... să le fac eu pe una Brusturoaie șî, pe cealată, Cociurloaie?"
Prima piesă în care apare cucoana Chirița este piesa unor provinciali sosiți în capitală, adică la Ieși. Boieroaică de la țară, cucoana Chirița întreține anumite idei fixe și ridicole - de pildă că fetele ei trebuie măritate musai cu nobili și că nobilii se găsesc doar la Iași. Astfel Chirița debarcă fulminant în Iași cu o sanie hodorogită care se și înzăpezește în bariera Iașului blocând calea tuturor, și cu cântecele și mult scandal se pornește pe căutat gineri de neam mare. Cum aerul ei de provincială naivă era prea evident, ea va cădea în mâna a doi șmecheri măsluitori de cărți care au nevoie urgentă de bani așa că se vor da drept boieri iar Chirița, fără să verifice măcar, este gata să își dea fetele după cei doi.
Alecsandri nu uita niciodată când scria piese să își și educe publicul, nu doar să îl distreze, iar la 1848 educația ce se făcea prin teatrele Ieșilor era mai ales politică. Astfel Alecsandri nu pierde ocazia să împăneze chiar și o piesă inocenta ca aceasta cu mesaje politice și fitile contra autorităților - un gest de altfel foarte curajos având în vedere cenzura vremii și posibilitatea reală a închisorii pentru scriitorii care făcuseră asta (vezi cazul lui Alecu Russo). Așa că avem o Chiriță care critică și ironizează drumurile publice, iluminația, obiceiurile mondene dar și o roabă țigancă care își critică cu umor stăpânii - iar prin acest personaj Alecsandri se întorcea la o temă care îl pasiona mult la vremea aceea: eliberarea robilor.
Este greu de intuit cum o piesă atât de comică și plăcută cum este Chirița în Iași putea conține atâtea mesaje subversive și cum, prin câteva cânticele comice, libertatea lui Alecsandri era pusă în pericol. Curajul are multe forme care se schimbă de la o epocă la alta, uneori devine de nerecunoscut; pe vremea lui Alecsandri curajul însemna să scrii un cânticel comic în care criticai stăpânirea și să îl strigi în văzul tuturor la teatru; pe vremea aceea curaj era și doar să scrii teatru în limba română.
Durata: 72 minute Distribuție: Miluta Gheorghiu, Margareta Baciu, Ion Lascar si altii Regia artistica: Mihai Zirra si Miluta Gheorghiu
Înregistrare din anul 1960
"Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, suindu-mă la această tribună pentru a vă spune și eu ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei!"
O luptă între status-quo și reformă se duce în interiorul unui partid dintr-un orășel de munte, capitală de județ. Pe de o parte avem pe Trahanache, Tipătescu, Farfuridi și Brânzovenescu - ei au puterea, ei organizează alegerile, ei au poliția în mână și se vor îngriji să iasă cine trebuie pentru că oricum lumea votează cu guvernul și, dacă nu, se dă cu guvernul după alegeri.
Pe de altă parte avem grupul tânăr, enedpandant, progresist, reprezentat de Cațavencu și niște Ionescu, Popescu, popa Pripici. Ce vor ei ca reformă concretă? Un scaun de deputat pentru al lor Cațavencu și mai departe nu știu nici ei exact ce vor dar critică tot până obțin puterea. Reforma în capul lor înseamnă doar un transfer de putere. Probabil că alegătorii de pe vremea lui Caragiale erau la fel de perplecși în fața acestei alegeri imposibile: Farfuridi sau Cațavencu, un prost sau o lichea? Ce să alegi când detești în egală măsură ambii candidați?
Cațavencu, omul cel mai ipocrit din toată piesa, flutura iubirea de țară ca pe un steag și se însoțea peste tot cu profesori de istorie și preoți, plângea cu lacrimi de crocodili pentru viitorul țării și urla că să nu se bage Europa în treburile noastre, ce avem noi cu Europa? Și exact în același timp calcula și băga intrigi, șantaja cu scrisori și falsifica polițe, intimida și se lingușea - totul pentru scaunul de deputat atât de mult visat. Când oamenii urlă că România e în pericol mai mult ca sigur că nu asta e problema care îi apasă pe ei în suflet, ci e doar o momeală pentru naivii alegători care nu știu, nu bănuiesc ce lichea se ascunde sub pălăria unui Cațavencu.
Caragiale nu este iubit atât de mult de cititori cum este Eminescu de pildă - deși Caragiale a surprins esența românismului în cele mai diverse ipostaze fie ea la țară, la oraș, la mahala, în high-life. E înspăimântător cât de actual poate fi Caragiale azi și asta explică de ce mulți oameni (rromâni verrzi) au o aversiune față de el. Cu Eminescu poți sta la un pahar și lăcrima pentru viitorul țărișoarei, dar cu Caragiale nu poți pentru că privirea lui ironică te-ar țintui ca un pumnal. Caragiale este oglinda în care nu vrem să privim de teamă, Eminescu este cerul spre care înălțăm ochii sperând că o să vedem acolo reflexia noastră.
Durata: 120 minute Distribuţie: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Niky Atanasiu, Ion Finteşteanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Elvira Godeanu, Ion Talianu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Ion Iliescu, Horia Şerbănescu, Niculae Enache Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1952
Durata: 118 minute Distribuţie: Ion Lucian, Costel Constantin, Emilia Popescu, Horaţiu Mălăele, Mihai Fotino, Mircea Diaconu, Alexandru Bindea, Ilie Gheorghe, Virgil Ogăşanu, Eugen Racoţi, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Romeo Stavăr, George Grigore, Gică Andruşca Regie: Dan Puican
Inregistrare din anul 2002
"Este o lege adeasupra noastră, inumană.(...) Crima lui Sinești este în conștiința mea ca un astru negru rătăcit pe cer în plină zi. Alte legi îl pot scoate de acolo decât propria noastră voință."
Gelu Ruscanu este un tânăr jurnalist comunist la 1914 pe când comunismul era doar o idee luminoasă de dreptate și nu teroarea întrupată pe pământ, așadar un idealist. Gelu se găsește într-o situație ingrată: are în mână o scrisoare de amor de la amanta sa prin care se mărturisește cum că soțul ei, acum ministru de justiție, a săvârșit mai demult o crimă. Tânărul idealist nu suportă ideea unui ministru al justiției criminal, i se pare o contradicție logică, și simte că trebuie să publice scrisoarea, să facă totul cunoscut întregii lumi. Dacă va publica scrisoarea, femeia iubită va fi dezonorată odată cu el și, printr-un ricoșeu ciudat, memoria tatălui său va fi pătată. Dar Gelu Ruscanu nu mai are cale de întoarcere, este încordat drept ca o săgeată în zbor, pentru el nu este posibil să știe așa ceva și să tacă. Fiat justitia, et pereat mundus.
Există două montări ale acestei piese la teatrul radiofonic, una din 1958 cu Constantin Codrescu în rolul titular, și cealaltă din 1984 cu Marcel Iureș. Ambele montări sunt excelente deși diferite ca viziune regizorală și interpretare, Constantin Codrescu este un Gelu Ruscanu tânăr, furios și acuzator pe când Marcel Iureș este un Ruscanu mai matur, mai calm și reflexiv, punând un accent pe latura filosofică a personajului dar tot la fel de nemilos în dreptatea lui absolută.
Durata: 99 minute Distribuţie: Constantin Codrescu, A. Pop-Marţian, Nicolae Sireteanu, Mircea Constantinescu, Octavian Cotescu, Ion Manta, Simona Bondoc, Jules Cazaban, Ion Finteşteanu, Marieta Deculescu, Geo Maican, Marcela Rusu Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din 1958
Durata: 108 minute Distribuţie: Marcel Iureş, George Constantin, Mirela Gorea, Ileana Predescu, Ştefan Sileanu, Mircea Anghelescu, Mitică Popescu, Matei Alexandru, Corado Negreanu, Constantin Dinulescu, Dan Damian, Catrinel Paraschivescu, Mihai Dinvale, Ion Chelaru, Andrei Codarcea, Florin Călinescu, Sorin Gheorghiu, Ionuţ Dogaru, Valentin Teodosiu, Ion Siminie, Gheorghe Pufulete Regie: Silviu Jicman
Înregistrare din 1984
"Dulapul a fost făcut exact acum o sută de ani. Ce spui? Am putea să-i serbăm jubileul! Fără îndoială, e un lucru neînsuflețit, totuși, oricum ar fi, e un dulap de cărți. (...) Dulap scump și stimat! Salut existența ta, care de 100 de ani e destinată idealului luminos al binelui și dreptății! Chemarea ta tăcută pentru o muncă rodnică n-a slăbit de-a lungul unui veac întreg... "
Livada cu vișini este piesa cel mai greu de povestit din toată dramaturgia lui Cehov. La prima vedere nu se întâmplă nimic acolo: o moșiereasă se întoarce de la Paris la moșie, găsește o lume mică, prieteni vechi, multă paragină și mucegai, dar mai ales anumite amintiri pe care voia să le evite. Apoi moșia se vinde la licitație, Ranevskaia suferă dar de fapt se simte eliberată de tot trecutul ei și se reîntoarce la Paris la un om care nu o iubește dar care o stoarce de bani. În clipa plecării și-a rupt tot trecutul, nu va mai avea la ce să se întoarcă vreodată, dar ea, cu o frenezie nervoasă, pare grăbită să plece odată, să se termine totul mai repede. În urma ei rămâne o superbă livadă de vișini care cade sub topoarele noului proprietar.
Cehov nu lucrează cu simboluri detectabile așa cum ar lucra să zicem un poet obișnuit: marea este simbolul infinitului, albul pentru puritate, în fine, simboluri care sar în ochi și pot fi decriptate de cel mai leneș elev. La Cehov nu găsim simboluri, el nu ne scoate ochii cu nimic, situația în sine este simbolică dar când totul e un simbol atunci nimic nu mai este. Situațiile din Livada cu vișini sunt foarte banale dar și puternice în același timp, încercăm mai mult dintr-un reflex de criptografi să găsim semnificația, ne agățăm de interpretările de până acum (interpretarea politică e cea mai lejeră, clasa nobililor decade, se scufundă, vine Lopahin care reprezintă burghezia puternică, triumfătoare, Cehov a fost un vizionar politic etc - deși nu apare nici un proletar pe acolo) dar Cehov e prea complex pentru o interpretare liniară.
Piesa se petrece ca prin ceață, un văl fin de trecut acoperă totul sub un cer plumburiu care nu lasă loc pentru fericire. Toți sunt apăsați și neliniștiți, fiecare are alte probleme, nimeni nu îl ascultă pe celălalt, toți se strâng în jurul Ranevskăi să o distreze (așa cum făceau altădată personajele din Pescărușul când o înconjurau pe Arkadina cu admirația lor sufocantă), debitează enormități, se enervează, toți trăiesc aiurea dar nu par să își dea seama de asta. Singur valetul Firs la final exprimă acest gând nerostit: viața lui a fost fără sens, nu a făcut nimic util și toți l-au uitat înăuntru în conacul închis. Un târâie-brâu.
Durata:84 minute Distribuție: Gina Patrichi, George Constantin, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariana Mihut, Mariana Buruiana, Dana Dogaru, Mitica Popescu, Mihai Fotino, Ileana Stana Ionescu, N. Luchian Botez Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1983
"- Ai să depășești sentimenul ăsta. - Asta nu schimbă valabilitatea hotărârii mele de acum(...) dacă ar fi după doctori, ar trebui să devin letargic; să fiu fericit când vine o soră să îmi schimbe plosca sau să mă întoarcă pe o parte... astea vor fi cele mai interesante momente dintr-o zi.(...) Eu nu vreau să fiu fericit prin faptul că voi deveni o secțiune dintr-o mașinărie complexa iar dumneata moralmente trebuie să accepți hotărârea mea."
Un sculptor este rănit într-un accident și rămâne paralizat pe viață, nu-și poate mișca nimic mai jos de gât. Imobilizat pe un pat de spital, cel care înainte fusese un artist creator, independent și plin de viață, se vede ajuns la mila celorlalți, dependent în totalitate de medici, asistente, prieteni. Tot ceea ce îi dăduse sens vieții și identitate îi este luat brusc, definitiv. Atunci acest om decide că vrea să moară demn. Restul piesei este lupta între el și oamenii care nu vor să îl lase să moară. Toți știu mai bine decât el, toți vor să îl ajute să trăiască dar la final el nu este pentru ei decât un vehicol prin care ei își pot arăta bunătatea și mila și ce mai au ei. El va exista doar pentru ca niște oameni miloși să își demonstreze lor înșiși ce minunați sunt pentru că îl ajută. Dar el nu vrea asta: cu demnitatea și independența de gândire specifică unui artist el vrea să fie lăsat să moară; dacă nu vor să îl ajute să se sinucidă, măcar să îl lase în pace cu îngrijirile lor.
Este spectacolul luptei unui om paralizat și fără putere care nu are decât ascuțimea minții lui în ajutor împotriva tuturor făcătorilor de bine care știu totul mai bine decât el. Toți știu ce o să vrea el în viitor, au mai văzut cazuri, știu că se va resemna, așa că ei nu îl pot lăsa să moară acum, cât șocul accidentului este proaspăt. Și el acceptă că s-ar putea resemna și tocmai de aceea vrea să fie euthanasiat acum, cât încă mai are demnitate, cât încă mai este el însuși. Iar toți bigoții și miloșii vor trebui să accepte că dacă un om poate decide cum să își trăiască viața pentru că doar el știe ce îl face fericit, atunci el poate decide și când să și-o curme dacă această fericire devine imposibilă. O concluzie pe care ei nu vor să o accepte dar pe care un om neputincios îi va sili să o adopte în cele din urmă.
Durata: 74 minute Distribuție: Adrian Pintea, Victor Rebengiuc, Geore Constantin, Irina Mazanitis, Constantin Dinulescu, Simona Bondoc, Alfred Demetriu, Iarina Demian, Gheorghe Cozorici, Silviu Stănculescu, Ana Ciontea, Matei Gheorghiu Regie: Cristian Munteanu
"- Dumitale, cum ești fără părinți, ți-ar trebui o familie așezată și o nevastă cuminte, cu zestre, care să te înțeleagă și să te țină din banii ei cât timp o să studiezi.
- Mă pot ține și singur. Iar la unchiul Costache mă simt ca acasă și Otilia mi-e ca o soră.
- N-ar fi rea Otilia dar e falsă, mai ales cu mine..."
Felix, un tânăr orfan, vine la București să studieze medicina și trage în gazdă la unchiul său Costache, un om avar și ramolit. Acolo o întâlnește pe Otilia de care se va îndrăgosti și care va deveni centrul preocupărilor sale. Dar Otilia este curtată de Pascalopol, un domn în vârstă foarte bogat care face orice pentru tânăra fată. Teoretic, Felix nu are nici o șansă în fața distinsului său rival; practic, are mai multe șanse decât crede pentru că Otilia nu este totuși o fată interesată și tinerețea, pasiunea lui Felix nu o lasă indiferentă.
Cititorul (aici ascultător) tremură de-a lungul lecturii pentru soarta lui Felix și trăiește alături de el îndoiala: pe cine va alege Otilia? Tânăra este obișnuită cu luxul, dacă îl alege pe Felix va însemna să trăiască o viață plină de sacrificii până termină el facultatea... Pascalopol îi poate oferi totul dar nu și iubirea inocentă și pură a lui Felix. Iar Otilia are nevoie mai mult decât orice să fie iubită, adorată, urcată pe un piedestal și răsfățată, ea vrea să fie totul pentru bărbatul pe care îl alege. Felix are medicina, Pascalopol nu are nimic altceva. Otilia va alege rațional pentru că știe cu o înțelepciune neobișnuită pentru vârsta ei că frumusețea ei nu va dura mult, peste 5 ani se va ofili iar ea vrea să trăiască acum. Enigma Otiliei rămâne nedezlegată: nu vom afla niciodată dacă l-a iubit cu adevărat pe Felix sau ce gândea despre el, este enigma feminității în sine.
Durata: 114 minute Distribuţie: Toma Caragiu, Melania Cârje, Nineta Gusti, Emil Hossu, Mihai Heroveanu, Nicolae Neamţu-Ottonel, Vasile Lupu, Octavian Cotescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Rodica Sanda Ţuţuianu, Mircea Medianu, Paul Nadolski, Rodica Suciu Stroescu, Haralambie Polizu, Traian Moraru, Chiriţă Dumitrescu Regia artistică: Cristian Munteanu
"- Trebuia să strigi: vade retro, Satana!
- Eu nu știu latinește, messire.
- Nu face pe proasta!
- Nu putea să fie Satana, era atât de frumos...
- Frumusețea vine de la diavol!"
Piesa aceasta este o lecție pentru orice dramaturg despre cum ar trebui scrisă o piesă istorică, din păcate însă nu poate fi imitată fără a cădea în pastișare. Anouilh rămâne fidel istoriei când ne spune povestea Ioanei D'Arc dar nu este rigid în succesiunea momentelor istorice, se joacă cu ele, le amestecă, iese din convenția ficțiunii, ne prezintă un mister și îl dezleagă în fața ochilor noștri: cum a putut o fetiță de 16 ani, păstoriță analfabetă, să strângă și să conducă o armată împotriva Angliei? E o nebunie dacă stai să te gândești la povestea asta dar Anouilh ne prezintă ceva mai verosimilă interpretare posibilă.
Apoi este modul cum vorbesc personajele piesei: autorul nu se încurcă cu arhaisme greoaie, cuvintele sunt simple și pe înțelesul omului modern, parfumul epocii vine din altă parte, din credințele personajelor, din comportamentul lor.
Și în fine, poate cel mai important ingredient, atitudinea lui Anoulih față de personajul său principal: nu este admirație tâmpă, nu eroizare fastidioasă, ci o anumită duioșie față de fetița aceea, puțină ironie și mult respect. Anouilh nu se apropie de Ioana D'Arc ca și cum ar fi un idol național la care ne închinăm cu toții, nu, se apropie de ea ca de o ființă umană cu calități și charismă dar și viziuni. Autorul nu rezolvă pentru noi problema asta a viziunilor, nu ne spune dacă Ioana era nebună sau chiar o aleasă a îngerilor, ne lasă pe noi să decidem și ăsta e un semn de imens respect față de spectator.
O piesă istorică deloc plicticoasă, palpitantă și cu un personaj principal puternic și uimitor în același timp, o fetiță cu viziuni care a împins toată Franța spre glorie apoi a fost jertfită pe rug pentru nesăbuința asta.
Durata: 85 minute Distibutie: Mirela Gorea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Mircea Anghelescu, Mihai Dinvale, Florian Pittis, Ileana Predescu, Adina Popescu, Corado Negreanu, Valeria Ogasanu Regie: Cristian Munteanu
"O oră din viața ta va fi un veac pentru mine. Clipele vor fi decenii... și în acest timp se vor încorona regi, se vor face războaie, se vor stinge popoare, în sfârșit toate prostiile de azi se vor întâmpla și atunci..."
Toate personajele principale din proza lui Eminescu sunt tineri care seamănă cu el izbitor: poeți, săraci, geniali, cu plete negre, foarte frumoși și admirați de cei din jurul lor. Din modul cum îi descrie pe ei ne dăm seama cum s-ar fi descris pe sine. E izbitoare lipsa de modestie mai ales când își descrie fizic personajele deși poate e prea mult să cerem modestie de la un geniu care era conștient de sine. Dar în loc de modestie, Eminescu introduce ironia romantică prin care dinamitează din interior narcisismul personajelor sale.
De exemplu Dionis: un tânăr însetat de cunoaștere care citește tot felul de cărți mistice și crede sincer în ele. Iar Eminescu descrie cu ironie patima asta de cunoaștere care, de atâta sete de adevăr, cade în halucinații. Cumva Dionis este un alter ego al său mai tânăr sau mai naiv pentru că și Eminescu a citit tratate mistice în tinerețe dar se lecuise de astea.
Când scrie despre Dionis, Eminescu scrie despre tinerețea sa vieneză când se închidea în cameră cu săptămânile ca să citească cărți luate de la anticari, o tinerețe nebunească de care Eminescu se distanțase deja atunci când scria despre ea. Și atunci de unde admirația pentru Dionis? Probabil că este genul de admirație pe care orice om îl are pentru adolescența sa: nu ar mai face greșelile de atunci dar își admiră propria pasiune tinerească de a se fi aruncat în luptele fără șansă.
Înregistrare din anul 2003 Durata: 66 minute Distribuție: Adrian Pintea, Constantin Codrescu, Constantin Dinulescu, Delia Nartea, Claudiu Istodor Regie:Cristian Munteanu
