Evantaiul de Carlo Goldoni

"- Dă-mi să văd evantaiul!
- Ce evantai?
- Ce ți-a dat senior Evaristo!
- Nu mi-a dat nimic.
- Ți-am mai spus-o, hangiule!
- Nu așa trebuie să te porți cu fetele cinstite.
- Eu, eu am dreptul să știu.
- Ia-o din loc și, dacă te mai apropii de mine, îți dau cu furca de tors în cap!"

Dramaturgi ca Molière, Goldoni, Shakespeare sau Lope de Vega scriau pentru un public foarte divers, scriau piese care trebuiau să placă și regilor dar și spectatorilor de mahala. A scrie teatru pentru o trupă ambulantă este poate cea mai bună școală de teatru. Scenele lor nu aveau decoruri, totul era stilizat la maxim și atunci toată fascinația piesei venea din replicile în sine. Trebuia să scrii concis și palpitant, trebuia să ții pe loc un public neliniștit și incult, trebuia să îi țintuiești cu intrigile tale, să îi amuțești pur și simplu pentru că publicul de acum câteva secole putea huidui foarte ușor. La școala asta dură a publicului incult s-a format Shakespeare și i-a prins foarte bine. Noi azi vedem în Shakespeare un semn de mare cultură (ceea ce și este) dar uităm că la piesele lui veneau mahalalele Londrei și oamenii aceia erau țintuiți de replicile din Hamlet la fel cum suntem noi azi.

Goldoni este un autor jucat prea puțin azi pe scenele noastre pentru că regizorii nu găsesc destul subtext interpretabil în piesele sale deși textele sale abundă de subtexte mai mult decât la Molière de pildă - doar că nu sunt politice. Goldoni este un maestru al psihologiei umane. În piesele lui nu găsim mesaje politice sau sociale, ci doar mult umanism și mereu o poveste. Personaje diferite, cu temperamente contradictorii, oamenii vii care suferă și aleargă pentru a-și împlini povestea de iubire. Evantaiul este o astfel de poveste despre oameni isteți și îndrăgostiți, despre o încurcătură cu un evantai dăruit cadou unei fete dar care ajunge în alte mâini, despre agonia și fericirea așteptării.


Durata: 78 minute
Distribuție: Damian Crâşmaru, Tanţi Cocea, Rodica Suciu-Stroescu, Ion Lucian, Nicolae Brancomir, Coca Andronescu, Nineta Gusti, Dumitru Rucăreanu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Nicolae Enache, Dem Savu, Mihai Stoenescu
Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din anul 1962

Aurel Baranga - Siciliana

"Eu, de când era mică, i-am zis: fată, s-au dus vremurile când domnișoara stătea acasă și cânta la clavir. Tu să-ți iei o meserie! O vrea bărbatul să te țină acasa, cucoana? Îl privește, treaba lui. Tu să ai meseria ta!"

O piesă comunistă scrisă la comandă de un dramaturg foarte popular în comunism. Tema piesei: viața la țară a tinerilor intelectuali. Avem doi tineri proaspăt absolvenți de facultate care vor să se angajeze în București. Regimul le pune piedici și îi trimite la țară iar ei decid să fenteze cumva sistemul: se căsătoresc de conveniență și se duc la țară temporar cât își așteaptă numirile pentru care luptă vajnicii părinți la București. Doar că, odată ajunși la țară, tinerii noștri constată că viața nu e chiar așa de rea acolo, ba chiar dimpotrivă.

Piesa este evident urmare a unei comenzi politice la fel ca și filmele Toamna bobocilor sau Buletin de București. Cea mai mare tragedie a intelectualilor îngropați de vii la țară este singurătatea, lipsa de comunicare cu ceilalți, burlăcia. Dar vine Aurel Baranga și ne asigură că există dragoste și la sat, există și alți absolvenți tineri ca și tine care au fost aruncați acolo și împreună puteți să vă găsiți fericirea...trecând peste faptul că nu ai de ales decât între 2-3 oameni din sat care au același nivel de educație ca tine și dacă nu îți place nici unul, asta e, ghinion, dar astea sunt doar detalii. Piesa are o distribuție de aur și unele replici comice astfel încât merită salvată de la uitare și ascultată.


Durata:80 minute
Distribuție: Alexandru Giugaru, Coca Andronescu, Grigore Vasiliu Birlic, Natașa Alexandra, Mihai Fotino, Florin Vasiliu, Rodica Tapalagă, Armand Stambuliu
Regie: Sică Alexandrescu și Mihai Zirra

Leonce si Lena de Georg Buchner

"Acești ochi dumnezeiesc de stupizi, această divină gură neroadă, acest profil grecesc de oaie, această moarte spirituală în acest trup lipsit de spirit."

Să nu ne temem de cuvinte mari, piesa aceasta este genială. Scrisă de un geniu tânăr care a murit foarte devreme, Leonce și Lena spune povestea revoltei adolescentine care sfârșește prin a confirma și continua lumea adulților. Ironia romantică, limbajul scânteietor, spiritele și dublul înțeles al cuvintelor - toate astea fac din piesă o capodoperă dar tot ele o și împiedică oarecum să aibă succes la public. E prea inteligentă, prea subtilă, glumele ei sunt amare, nu te dau pe spate de râs, pur și simplu e un alt nivel de înțelegere și asta o face inaccesibilă marelui public. Dacă o piesă poate fi acuzată de prea mult spirit și inteligență, acesta este cazul piesei de față. Apoi mai este ironia supremă în ideea de bază a piesei, tinerețea învinsă de rutină, tradiția care învinge mereu și fără scăpare, o idee prezentată atât de sprințar încât nici nu îți dai seama câtă amărăciune se află îngropată acolo.

Prințul Leonce nu vrea să se însoare pentru interesele regatului cu prințesa Lena din regatul vecin - nu a văzut-o niciodată, nu vrea să se așeze la casa lui, nu vrea să domnească, nu vrea decât să fugă în lume și să își râdă de toate. Prințesa Lena nu vrea să se mărite cu un necunoscut, ea vrea o poveste reală de iubire, așa că fuge și ea în lume de această căsătorie aranjată de părinți. La granița unui stat cei doi se întâlnesc și, neștiind cine sunt, se îndrăgostesc unul de altul. Planul părinților se realizează în mod neașteptat, cei doi acceptă căsătoria și domnia, regatele se unesc și toți sunt fericiți dar e o fericire amăruie, a tinereții învinse definitiv de o lume veche ce se va repeta la nesfârșit în urmașii lor.


Durata: 82 minute
Distribuție: Adrian Pintea, Irina Movilă, George Ivașcu, Mircea Albulescu, Constantin Dinulescu, Alfred Demetriu, Monica Ghiuță, Laura Jianu, Boris Petroff, Petre Lupu, Sorin Gheorghiu
Regie: Cristian Munteanu

Neguțătorul din Veneția de William Shakespeare

"Scrisoarea aceasta pare-a fi hârtie dar este trupul prietenului meu și-orice cuvânt din ea e rană vie scurgându-i sângele."

În Veneția sunt doi mari negustori concurenți: tânărul Antonio și bătrânul Shylock, oameni cu caractere diametral opuse. Antonio dă oricui bani cu împrumut, nu umblă după profit și în general este foarte generos; Shylock este foarte zgârcit, stoarce lumea de bani și cere dobânzi uriașe. Politica financiară a lui Antonio este umană dar nu foarte profitabilă și, când cel mai bun prieten al său are nevoie urgentă de bani, Antonio, neavând suma necesară, se vede nevoit să se împrumute chiar de la Shylock care doar atât aștepta.

Contractul între cei doi este cel puțin ciudat: Shylock nu vrea daune în caz de neplată la timp, ci chiar o livră din carnea lui Antonio. Încrezător în soartă și în oameni, Antonio semnează acest contract absurd convins că este doar o glumă a lui Shylock. Dar, când banii nu ajung și Antonio nu poate plăti la expirarea contractului, toată lumea vede cu groază că Shylock chiar vrea să primească ce a cerut: o livră din carnea lui Antonio, de oriunde și-ar dori Shylock să o taie, adică din inimă.

Rolul lui Shylock este extraordinar scris dar piesa se montează rar pentru că regizorii au o anumită jenă să se apropie de acestă operă a lui Shakespeare din teama de a nu fi catalogați drept antisemiți. Shylock nu poate fi jucat ironic sau în cheie postomodernă, omul este pur și simplu rău și zgârcit, solid în lipsa sa de milă. Mulți au spus că această piesă ar arăta antisemitismul lui Shakespeare pentru că Shylock ar fi prototipul evreului - dar asta este o prostie pe puțin.

Shylock era un evreu din atâtea milioane, este un om cu o personalitate originală dar care în fața istoriei literaturii se reprezintă doar pe sine. Că are o ocupație specific evreiască? Dar și Antionio era negustor și nimeni nu spune că el ar fi reprezentantul tuturor negustorilor din lume sau al creștinilor. Antonio e Antonio așa cum Shylock e Shylock dar unii oameni suferă de o orbire ciudată doar pentru că personajul e evreu. Cum ar fi să spunem că Hamlet reprezintă spiritul danez sau Romeo spiritul italian? Ar fi o jignire adusă lui Shakespare care a creat mereu cu personaje unice, nu cu tipologii sau șabloane


Durata: 84 minute
Distribuție: Constantin Codrescu, Octavian Cotescu, Alexandru Repan, Ion Caramitru, Rodica Tapalagă, Vali Voiculescu Pepino, Emil Hossu, Valeria Seciu, Marin Moraru, Virgil Ogăşanu, Florian Pittiş, N. Botez Luchian, Mitică Popescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Pascu, Constantin Diplan
Regie: Dan Puican
Înregistrare din anul 1974

Gogol - Jurnalul unui nebun

"Mai întâi am anunțat-o pe Mavra cine sunt eu. Când a auzit ca în fața ei stă regele Spaniei, mai întâi a pocnit din palme aproape să moară de spaimă. E o proastă. Ea nu-l văzuse niciodată pe regele Spaniei. Eu m-am străduit totuși să o liniștesc și am căutat să o conving în cuvinte blajine de bunăvoința mea spunându-i că nu mă supăr deloc că uneori îmi curăța rău cizmele. Așa-s oamenii de rând, nu le poți vorbi despre lucruri înalte."

Jurnalul unui nebun este o nuvelă de Gogol care, datorită structurii sale monologice, a fost montată adeseori ca piesă de sine stătătoare de mai mulți regizori; are tot ceea ce îi trebuie unui monolog pentru a captiva auditoriul, schimbări de situație, dialoguri imaginare și, cel mai important, un narator care înnebunește sub ochii noștri.

Noi nu putem ști ce se întâmplă decât din relatarea acestui om care stă în fața noastră, el ne povestește totul dar tot el își pierde vizibil facultățile mentale și povestea lui devine tot mai haotică dar, pentru că nu avem altă sursă mai credibilă de informație, îl urmărim în continuare pe el și încercăm să găsim o logică în nebunia lui, o ordine în haos. Care haos de fapt nu există pentru că oamenii nu înnebunesc brusc în toate modurile posibile, ci își pierd doar una din direcțiile minții, celelalte rămânând la fel. O lecție de logică în nebunie ne oferă Gogol aici împreună cu actorul Răzvan Ionescu care face un tur de forță interpretând acest rol, ținându-ne paralizați timp de o oră cu poveștile și mai ales cu visurile sale.


Durata: 67 minute
Distribuție: Răzvan Ionescu
Regie: Felix Alexa

I. L. Caragiale - Tren de placere

"- De ce am venit noi toți trei (adică noi trei și cu soacră-mea supliment) la Sinaia?
- De ce?
- Păi e la mintea cocoșului, dacă am venit cu trenul de plăcere, am venit ca să ne facem o plăcere. Auzi, cocoană? Adică să nu fim trei fieștecare de capul lui, ci trei cu un singur cap, al meu!"

Încheiem seria Cehov - Caragiale cu această mică bijuterie a spiritului mușcător românesc. Tren de plăcere este o minunăție de schiță, elegant scrisă, cu multă reținere, ni se sugerează mai mult decât ni se spune, Caragiale se joacă cu noi de-a misterul, nu știm ce fac la un moment dat unele personaje, doar suspectăm, dar bănuim ceva foarte precis pentru că așa ne îndrumă Caragiale, în puține cuvinte aflăm toată comedia unei familii tipice de români orășeni de la 1900.

Mihalache e prototipul perfect al românului în tot ce are el mai rău și mai stupid, o oglindă negativă în care se adună toată prostia mitocanului de oraș. Mihalache vrea să petreacă un weekend la Sinaia cu familia pentru că... așa face toată lumea și ei nu se pot lăsa mai prejos, au un nume de întreținut. Dar Mihalache este și foarte zgârcit și nu vrea să cheltuiască mult pe această plăcere necesară astfel încât își ia mâncarea la pachețel și, cum e nevoit să o ia și pe soacra sa împreună cu coșulețul de mâncare, îi ia bilete la clasa a treia și are el grijă să o trimită la cel mai ieftin hotel. Dacă el nu poate economisi la hotel, măcar să taie tot ce se poate cheltui cu soacra pentru că ea nu contează.

În relația lui Mihalache cu soacra sa stă toată cheia caracterului său: ca aproape orice român Mihalache are un complex de superioritate, el e prea inteligent și prea talentat pentru lumea asta, el era născut să fie șef dar din întâmplare e doar funcționar. Dacă nu se poate la birou, măcar acasă să fie și el șef doar că... soția e mai tânără și e frumoasă, deci îl inhibă oarecum, copilul nu se pune pentru că e prea ușor de comandat și atunci nu rămâne decât soacra. Ea trebuie să simtă autoritatea lui, ea trebuie umilită zilnic, să i se amintească că ea trăiește din banii și bunăvoința lui. Mihalache e atât de stupid încât o tratează pe față ca și cum ea ar fi un obiect, fără să își pună măcar problema că poate soacra lui înțelege mizeria asta morală și că ar fi chiar mai inteligentă decât el.

Cele două montări de mai jos diferă fundamental: cea a lui Mihai Berechet e o minunăție în sine, e mai lungă pentru că ei iau sugestii din text și le transformă în scene întregi cu dialoguri adăugate suplimentar și, deși nu este text caragialian 100%, sceneta este mult mai teatrală și mai palpitantă. A doua montare e una canonică, nu clintește un cuvințel din textul lui Caragiale și acesta este și meritul său. Radu Beligan joacă în ambele montări, în cea din 1951 este crainicul, în cea din 1982 este însuși Mihalache și este umitor cum acest om care a jucat intelectuali, gânditori și demoni este aici un mitocan perfect, jucat cu cea mai deplină seriozitate, fără umbră de ironie, convingător în stupiditatea sa omniprezentă.


Durata: 44 minute
Distribuție: Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timică, Rodica Tapalagă, Valeria Gagealov, Coca Andronescu, Dorin Moga, Elena Nica Dumitrescu, Iulia Boroş, Irina Bârlădeanu, Elena Sîrbu, Cornelia Oseciuc, Petre Moraru, Mihai Niculescu, Violeta Berbiuc, George Marcu, Nicolae Crişu, Dana Cosma, Cicerone Bilovan şi copilul Alexandru Beligan
Regie: Mihai Berechet
Înregistrare din anul 1982


Durata: 17 minute
Distribuție: Alexandru Giugaru, Sonia Cluceru, Niky Atanasiu, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Gheorghe Ciprian, Cella Dima, Ion Vova
Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1951

Cehov - Cerere in casatorie

"Dar nici sa nu ma insor nu se poate. Pai, intai si intai, am si eu o varsta, nu? 35 de ani, o varsta cum s-ar zice critica; in al doilea rand am si eu nevoie de o viata asezata, mai tihnita, pentru ca sunt bolnav, am intr-una palpitatii si-s totdeauna grozav de agitat."

Sceneta aceasta este inversul Ursului de acelasi Cehov: daca in Ursul doi oameni se urau cu patima si ajungeau la casatorie, aici avem un tanar care incearca sa o ceara in casatorie pe aleasa sa dar totul sfarsteste intr-o cearta oribila.

Viata la tara in Rusia imperiala era monotona si lipsita de distractii iar pentru un tanar care voia sa se insoare ea oferea o disperanta lipsa de optiuni. Tanarul din aceasta sceneta pur si simplu nu are cu cine sa se insoare in afara de vecina sa de mosie - e tanara si e femeie, atat ajunge. Si pentru ca nu exista optiuni, se convinge si singur ca ea trebuie sa fie sotia lui, ca ea are calitatile necesare... Dar minciuna lui nu il convinge nici macar pe el pentru ca in chiar scena cererii in casatorie fata ii gaseste o mie de cusururi si de contradictii, il chinuieste si se cearta cu el aproape sa il ia la bataie. Este doar inceputul fericirii conjugale dupa cum ii sfatuieste batranul tata, certurile astea timide anunta uraganele de mai tarziu cand vor fi deja casatoriti.


Durata: 22 minute
Distribuție: Virgil Ogășanu, George Constantin,Virginia Mirea
Regie: Dan Puican

Caragiale - Un pedagog de școală nouă

"- Mă, cum îi pământul, mă?
- Mare, dom-le.
- Pe dracu mare, l-o măsurat mâni-ta să vază mare-i? Mă, pe lângă alte aștre bunăoară Saturnus sau Neptunus au Iupiter, pământul nostru îi o scârbă, mă, nici cât să chiorăști un șoarece."

Marius Chicoș Rostogan este un profesor ardelean de pe vremea lui Caragiale și nu atât ardelenismele lui sunt ținta ironiei caragialiene (deși discursul lui e plin de cuvinte fascinante și pronunții ciudate),ci pur și simplu omul. Dacă despuiem de regionalisme portretul lui Marius Chicoș Rostogan, ne rămâne în loc un om dezgustător, un om laș și mult prea binevoitor cu notabilitățile locale, frustrat, folosind poziția de profesor pentru a se răzbuna pe elevi, lingușitor cu orice superior, tiran cu orice inferior. Primul lucru pe care vrea să îl afle despre elevii săi este "ce e tac-tu?" - și în funcție de rangul social al părintelui se modifică și atitudinea sa față de elev.

Un om îngrozitor și stupid, folosind puținele sale cunoștințe pentru a da la cap și a se făli cu ele, un om de nimic așa cum nu ar trebui să fie nici un profesor niciodată. În altă schiță Caragiale descria drama unei mame care se tânguia ce zbir e profesorul de morală pentru că nu vrea să treacă elevii de familie bună; Marius Chicoș Rostogan nu este genul de profesor după care aleargă disperate mamele în preziua examenelor, dimpotrivă, este atât de slugarnic încât se duce el la ele, practic omul e visul oricărui părinte care nu vrea decât o diplomă acolo pentru copilul său.

În rolul lui Marius Chicoș Rostogan nimeni nu își imaginează un alt actor decât pe Florin Piersic, rolul acesta este proprietatea sa în imaginarul colectiv românesc; el interpretează aici magistral vocea dascălului ardelean.

Durata: 52 minute
Distribuţie: Florin Piersic, Eugen Cristea, Vasile Muraru, Ionuţ Kivu, Dan Burghelea, George Grigore, Julieta Strâmbeanu, Sorin Gheorghiu, Mircea Constantinescu.
Regia artistică: Ion Vova

Cehov - Ursul

"- Dați-mi banii și plec.
- V-am mai spus odată, așteptați până poimâine.
- Și eu v-am mai spus odată: am nevoie de bani azi și nu poimâine.
- Dar ce pot să fac dacă nu am bani?
- Așadar nu mi-i dați?
- Nu!
- Ei, în cazul ăsta stau aici până îmi plătiți. Îmi plătiți poimâine, stau așa până poimâine. Nici nu mă urnesc din loc."

Doi oameni căpoși, o tânără văduvă și un moșier înglodat în datorii, se întâlnesc în circumstanțe potrivnice. Tânăra văduvă îi datorează bani irascibilului moșier și nu vrea sau nu are cum să îi plătească imediat. Omul este încăpățânat și misogin așa că refuzul ei îl aduce într-o stare de furie de nedescris și toate frustrările adunate de el împotriva femeilor izbucnesc deodată. Femeile sunt plângăcioase, mincinoase, prefăcute și mai ales infidele.
Tânăra văduvă izbucnește și ea cu injurii la adresa bărbaților, ei sunt cei infideli și insensibili, ei sunt cauza tuturor relelor. Dar cum cei doi nu sunt genul meditativ, mica lor dispută escaladează într-o ceartă cu țipete care duce direct la duel. Stăpâna casei vrea să se bată în duel cu oaspetele nepoftit și el acceptă cu plăcere. Sunt gata gata să tragă când...moșierul observă șocat cât de mult se aseamănă ei doi, cât de bine se potrivesc în gândire și mai ales cât de frumoasă e tânăra văduvă. Impulsiv, o va cere în căsătorie. Ce va răspunde ea unei cereri atât de spontane?


Durata: 34 minute
Distribuţie: Cella Dima, Aurel Munteanu, Costache Antoniu, Sorin Balaban
Regia artistică: Moni Ghelerter
Înregistrare din 1954


Durata: 24 minute
Distributie: George Constantin, Dana Dogaru, Mitica Popescu
Regie: Dan Puican

Caragiale - Două loturi

"- Ei drăcie, dar poate nici banca nu o să aibă.
- Cum să nu aibă banca?
- Păi o sută de mii de lei? Știi ce fac dumnealor? Că-i cunoosc: te amână de azi pe mâine. Când ai de dat, nu te iartă deloc, îți pun unghia în gât, dar când ai să iei, mai încet. Dar cu mine și-au găsit nașul, nu sunt eu omul să îi las așa. Le fac un tărăboi să mă țină minte."

Lefter Popescu este românul tipic - și pe vremea lui Caragiale și acum - un funcționar mărunt, lipsit de talente dar plin de încredere în meritele sale, pesimist cu privire la lume (ce fel de lume poate fi aceea care nu îl apreciază pe Lefter Popescu la adevărata sa valoare?), paranoic față de intențiile celorlalți (toți vor să te fure, să te mintă, așa se fac averile etc), puțin leneș și comod, nevricos și ușor iritabil, cu oareșce orgoliu dacă nu se nimerește vreun superior prin preajmă.

Ca orice român sadea, Lefter Popescu visează să devină bogat peste noapte, printr-un noroc fantastic (prin muncă nu se poate, asta se știe...) cum ar veni bunăoară la loterie. Deși scepticul din el nu îl lasă să joace la loto, într-o zi, împins de amici, cumpără și el două lozuri care mai apoi chiar ies câștigătoare la loterie. Fantastic noroc doar că Lefter nu știe unde a pus lozurile și termenul de ridicare a premiului e limitat. Începe o goană nebună după suspecți, bilete, ipoteze, o fugă fantastică ce ia proporții de tragi-comedie pentru că, deși e disperat, paranoia conspiraționistă a micului funcționar este inevitabil comică și absurdă.


Durata: 62 minute
Distribuţie: Marin Moraru, Ileana Stana Ionescu, Dem Rădulescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Victoria Mierlescu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu.
Regia artistică: Dan Puican
Înregistrare din 1989

Cehov - Nelegitimul

"- Nimic, dă-i banii și gata. Noapte bună.
- Dar chiar dacă îi dau banii, înțelege că șantajul va continua.
- Firește, păi ce, vrei să crești un copil cu 5000 de ruble până se însoară?
- Și asta n-ar fi nimic, dar nebuna o să umple târgul, toată lumea o să vorbească...
- Ei și ce? Vorbește cât vorbește și obosește."

Un om găsește pe treptele casei sale un bebeluș părăsit. În mintea bietului Semion se învălmășesc gânduri negre și toate converg spre un punct: fosta servitoare i-a lăsat lui copilul să îl crească sub pretextul că ar fi al lui. El se știe nevinovat dar ce poate să facă?

Disperat aleargă la cel mai bun prieten, un avocat, să îi ceară sfatul. Dar prietenul său negativist și foarte relaxat (George Constantin într-un rol magistral) nu îi lasă nici o speranță: trebuie să accepte copilul ca fiind al său, nu are cum dovedi că e nevinovat.

Zdrobit, Semion se întoarce acasă cu bebelușul dar nu are curajul să intre și să îi arate soției noul membru al familiei. Așsezat pe scară, el se gândește cum ar fi totuși dacă ar adopta copilul mai ales că ei nu au nici unul, oare ar fi atât de rău? Și începe să viseze o viață fericită până când cineva îl întrerupe...


Durata: 32 minute
Distribuție: Octavian Cotescu, George Constantin, Victor Ștrengaru, Ruxandra Sireteanu, Lili Nica, Monica Ghiuță, Atena Demetriad, Dorina Lazăr, Ionuț Puican, Mihai Fotino
Regie: Dan Puican

Caragiale - Telegrame

"Directorul prefecturii locale, Raul Grigorescu, insultat grav dumnezeii mamii și palme cafine central. Amenințat moarte. Viața, onorul nesigure. Rugăm anchetați urgent faptul. Costăchel Gudurău."

Într-un orășel din Moldova, un avocățel primește niște palme de la un rival politic în fața tuturor la cafeneaua centrală. Costăchel Gudurău nu poate suporta afrontul și începe să trimită frenetic telegrame pe la cine e mai mare prin țară, începe cu ministrul justiției și sfârșește cu regele.

Pentru niște palme? Ce e în pericol aici în afară de onoarea lui Costăchel și plăcerea lui de a juca table la cafeneaua centrală? Toată agitația asta pare cel puțin exagerată până când, după ce se rezolvă incidentul, aflăm că alte planuri avea Costăchel. Acum, când până și regele știe cine e Costăchel Gudurău iar ministrul justiției adoarme și se trezește cu numele lui în cap, el poate cere în fine postul sinecură de avocat al poporului - un post pe care nici nu l-ar fi putut visa înainte de incidentul cu palmele, el aflându-se în opoziție cu Guvernul.

Micul schimb de telegrame care ne păcălise prin stupizenia sa panicardă se dovedește a fi punerea în practică a unui plan machiavelic de mărire. La final directorul prefecturii rămâne uimit de atâta șiretenie și se simte folosit într-o afacere ce îi depășește puterea de înțelegere.


Durata: 10 minute
distribuţie: Ion Lucian, Horia Şerbănescu, Sandu Sticlaru, Horia Căciulescu, Gheorghe Oprina, Dem Rădulescu
Regia artistică: Ion Vova

Cehov - Jubileul

"- Ai un caracter admirabil,dar cu femeile ești imposibil, te porți mai rău ca Jack Spintecătorul. Zău, nu înțeleg de ce le urăști atât.
- În timp ce eu nu înțeleg de ce țineți atât la ele."

O schiță cehoviană despre oamenii mărunți care duc lumea pe umerii lor și suferă nedreptățile fără să crâcnească, un crochiu comic despre un mic colț din imperiul birocratic țarist.

Un birou de bancă în Rusia imperială, funcționari mărunți, un șef, agitație mare cu ocazia aniversării băncii. Trebuie sărbătorit grandios și cum altfel poți felicita banca decât în persoana directorului său? Care director e un om fără calități, un parazit care primește laudele absolut degeaba fiindcă toată munca au dus-o funcționarii mărunți din subordine iar el doar i-a încurcat.

Unul din acești funcționari, un om retras și muncitor dar ros de toată nedreptatea asta, mai primește și sarcina să scrie discursul de mulțumire al directorului - pentru că nici un speech nu știe să scrie singur domnul șef. Chinuit de munca adunată, de povara de a scrie despre o fericire care nu e a lui, măruntul funcționar care mai e și misogin se trezește pe cap cu două femei deodată care îl înnebunesc cu sporovăiala lor. Va termina la timp discursul pentru jubileu? Se va răzvrăti oare sub atâta presiune și nedreptate?


Durata: 34 minute
Distribuție: Costache Antoniu, Nicolae Gardescu, Maria Wauvrina, Cella Dima, Nineta Gusti, Aurel Munteanu, Jenica Constantinescu, Ion Ulmeni, Mircea Constantinescu, Ion Vova, Sorin Balaban
Regie: Moni Ghelerter
Înregistrare din anul 1954

Caragiale - Politică și delicatețe

"- Nimeni nu mai calcă în maghernița lui Drăgan!
- Curat magherniță!
- Jos conservatorii!"

Într-un orășel de provincie toată elita politică era liberală și, fiind elită, frecventa numai un magazin de coloniale și delicatesuri al cărui patron era, fatalmente, conservator. Care va să zică opozant. Lucrurile au mers cât au mers, clienții cumpărau indiferent de convingerile politice, până când într-o zi dintr-un nimic s-a ivit conflictul. Liberalii s-au ambiționat și au făcut o înțelegere ca nimeni să nu mai cumpere de la Drăgan, negustorul opozant.

În teorie, boicotul ar trebui să dea roade și patronul să își schimbe opțiunile după cum îi cer clienții săi, dar în practică legile capitalismului nu se aplicau nici pe vremea lui Caragiale. Drăgan pur și simplu nu are concurență și clienții săi se văd nevoiți să cumpere totuși de la el incognito, prin servitori. Drăgan știe ai cui sunt servitorii și afacerea prosperă mai departe. Până într-o zi când Drăgan se decide să dea totul pe față și refuză să mai servească delicatese servitorilor cerând să vie la fața locului chiar stăpânii lor. Cine va ceda primul acum?


Durata: 24 minute
Distribuţie: Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Savu, Alexandru Giugaru, Costache Antoniu, Costache Antoniu, Nicolae Gărdescu, Carmen Stănescu, Gheorghe Oprina, Toni Buiacici, Ştefan Forca, Sandu Sticlaru, Virginia Stoiculescu, Horia Căciulescu, Alexandru Lulescu, Mihai Stoenescu, Octavian Fulger, Sorin Balaban
Regia artistică: Ion Vova

Cehov - Masca

"- Smulgeți ziarul din mâna omului, cum vă permiteți? Dar nu știți cu cine aveți de a face! Eu sunt Jestiakov, directorul băncii!
- Puțin îmi pasă că ești Jestiakov, uite ce fac eu cu ziarul tău, îl rup și îl calc în picioare."

La o serată de provincie notabilitățile locale se adună într-o cămăruță să citească ziarele și să discute departe de tumultul dansurilor. Se simt bine, se cunosc între ei, sunt importanți, lumea are o structură și ei sunt vârfurile respectabile ale ierarhiei. Peste ei dă însă buzna un om cu o mască pe față și începe să îi dea afară cu vorbe grosolane. Indignați pentru că li s-au încălcat drepturile și mai ales jigniți de lipsa de respect, toți se adună și vor să îl aresteze pe vizitatorul obraznic. Vine poliția, se stârnește un tămbălău întreg până când necunoscutul își dă jos de pe față masca.

Toți oamenii respectabili se fac mici și devin mieroși în fața omului fără funcții dar putred de bogat aflat în spatele măștii. Dostoievski spunea cândva că banii au nesuferita proprietate că te fac chiar și om de talent - dar aici nu e cazul. Omul bogat din piesă care îi batjocorea pe toți nu are absolut nici un talent însă nici nu are nevoie de asta pentru că toți cei din jur îi scuză grosolăniile de la sine. La ce bun să fii amabil când lumea te admiră și fără asta? O piesă scurtă despre puterea banilor și orbirea pe care o dau aceștia oamenilor de rând.


Durata: 27 minute
distribuţie: Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Radu Panamarenco, Ion Anghel, Şerban Cellea, Jorj Voicu, George Oprina, Cornel Vulpe, Nicolae Pomoje, Sanda Ulmeni, Violeta Berbiuc, Cristian Molfeta
Regia artistică: Titel Constantinescu
Înregistrare din 1987

Caragiale - Cadoul

"Nu că-mi pare rău de piatră, cum îi zice Acrivița briliențelului, pentru că în definitiv nu e o valoare dar știi, nu face, un cadou de la nenea Andrei, știi cât ține el la noi..."

Încă un soț încornorat din galeria atât de bogată a personajelor lui Caragiale, un om complet orb la idilele care se petrec chiar sub nasul lui la fel ca jupân Titircă sau nenea Zaharia Trahanache. Un soț bătrân care nu înțelege unde a putut să dispară un briliant al soției sale, e atât de ingrijorat încât dă și anunț la ziar dar când vede un briliant identic la gâtul unui amic al casei nici nu bînuiește că soția sa l-ar fi putut dărui. Un alt cadou ce trece din mână în mână dar de data asta mai cu folos pentru destinatar.


Durata: 8 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Tudorel Popa, Carmen Stănescu, Damian Crâşmaru
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1967

Cehov - Opera de arta

"- Nici șarpele care a îmbiat-o pe Eva nu putea să născocească așa ceva. Dacă rămâne aici, ar murdări tot apartamentul.
- Curioasă idee aveți, domnule doctor, despre artă. Nu se poate, dumneavoastră sunteți un intelectual, un om de gust!"

Un medic primește un candelabru cadou de la un pacient recunoscător doar că acest candelabru reprezintă o femeie care dansează can-can. Toată drama burghezului mediocru care crede că apreciază arta (dar să fie decentă!) se desfășoară aici. Medicul și soția sa pur și simplu nu își dau seama dacă sculptura de pe candelabru este artă sau nu, dar șocați de indecența sculpturii ei se văd nevoiți să o dea cadou pentru a scăpa de ea. Doar că primitorul cadoului este alt burghez decent cu rezervele lui față de arta libertină. Ce va face el cu acest cadou? Nu se poate arunca o operă de artă, deci trebuie făcut cadou.... Și așa mai departe, candelabrul se va plimba din om în om până când ajunge de unde a plecat.


Durata: 29 minute
distributie:Matei Alexandru, Tamara Buciuceanu, Mitica Popescu, Cornel Vulpe, Violeta Berbiuc, Mihai Mereuta, George Oprina, Serban Cellea
Regia artistica: Leonard Popovici
Înregistrare din anul 1990

I. L. Caragiale - Articolul 214 și Justiția română

Două schițe despre justiția română, entitate la fel de confuză pentru oamenii obișnuiți așa cum era și în schița anterioară a lui Cehov.

Articolul 214

"- Eu vreau să dau divors pentru că nu o mai iubesc pe dumneaei.
- Bine, dar dacă dumneaei încă te mai iubește?
- Pfff. Dar e luxoasă și...
- Bine, amice, dar astea nu sunt motive...
- Dar jur eu ca mama lui!"

Doi soți vor să divorțeze și fără să știe unul de altul se duc la același avocat, soția însoțită de tatăl ei, soțul însoțit de mamițica. Dat fiind că sunt amândoi de acord cu divorțul, nici nu ar mai fi nevoie de avocatul respectiv, dar ei, oameni ignoranți, nu știu asta și nici avocatul nu le spune pentru că se bucură și el sincer că are un caz atât de simplu. Rămâne de văzut cum va pleda el pentru amândoi simultan în același tribunal.

Doi oameni pitorești jecmăniți de același avocat la fel cum în zilele noastre agentul imobiliar reprezintă simultan interesele cumpărătorului și ale vânzătorului pentru aceași tranzacție luând bani de la amândoi, neajutând pe nici unul în fond.


Durata: 28 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Neli Nicolau Ştefănescu, Vasilica Tastaman, Ion Porsilă, Horia Şerbănescu.


Justiția română

"M-a legat la ochi și m-a pus să stau într-un picior și am stat așa preț ca la un sfert de ceas... "

Și pe vremea lui Caragiale lumea credea în tot felul de chestiuni iraționale, mistere paranormale, fantome și zodiace - în fapt sisteme de stors banii de la oamenii creduli. O astfel de femeie care credea sincer în spiritism are totuși curajul să dea în judecată mediumul care i-a sustras banii și bijuteriile în timpul ședinței de spiritism. Foarte frumos, se face dreptate în fine, doar că... și după ce a obținut o decizie în favoarea sa, femeia tot mai crede în spiritism și își dă altă întâlnire cu mediumul respectiv chiar în sala de judecată. Pentru ce s-a mai făcut justiție atunci? Nu se știe...


Durata: 6 minute
distribuţie: Nineta Gusti, Nicolae Gărdescu, Ştefan Niculescu Cadet, Nicolae Dinică
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971

Cehov - Judecata

"- Mucosul ăla să mă judece pe mine! Nu îndrăznește el, n-avea frică. Asta a scris-o așa, în glumă...
- Ba nu-i deloc în glumă, cum de nu înțelegi? Uite, stă scris aici negru pe alb: injurii cu lovire. L-ai bătut pe Grișka și acum te-a dat în judecată, asta e."

Rusia, secolul 19 spre sfârșit, oameni cu idealuri luminoase vor să introducă justiția universală și egalitatea în drepturi peste tot, chiar și în cele mai mici cătune. Dar cum înțelege justiția un boier al pământului obișnuit de zeci de ani să facă ce vrea el cu mujicii lui? Un om bătrân, obișnuit cu obiceiurile lui vechi și care nu înțelege ce e cu egalitatea asta ba, mai mult, e și încuscrit cu judecătorul de pace. Ce va face bietul judecător tânăr în fața acestui om de modă veche care se crede stăpân absolut pe oameni mai ales când omul vine la judecată și îl ia la rost de față cu toți martorii cum că de ce a îndrăznit să îl deranjeze? Se va face justiție sau vechile obiceiuri vor triumfa?

O mică piesă despre greutățile nespuse pe care oamenii le-au avut întotdeauna când au încercat să impună idealuri nobile și generoase societăților patriarhale și tradiționaliste.


Durata: 21 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Florin Scărlătescu, Octavian Cotescu, Sandu Sticlaru, Cornel Vulpe, Mihai Stoenescu, Ştefan Florescu, Tedi Dimitriu.
Regia artistică: Ion Vova

Cehov și Caragiale

Cehov și Caragiale au mai multe lucruri în comun decât ochelarii și privirea ironica din fotografii. Acești doi oameni contemporani fără să se fi cunoscut vreodată reprezintă fiecare în felul său specificul național: Cehov este Rusia toată așa cum Caragiale ne-a dat România în esența ei pură. Amândoi geniali, amândoi ironici și amari, melancolici și depresivi, îngroziți de lumea în care trăiau dar reușind să facă din absurd umor pur, cei doi autori mai au ceva în comun: geniul schiței. Știau să scrie scurt și concis lucruri izbitor de comice sau de profunde. Oricine poate scrie prolix, nu e mare lucru, ba chiar cu cât un scriitor e mai prost cu atât nu se poate îndura să taie din cuvintele scrise de el, dar ei doi știau să taie fără milă, să distileze cuvintele până la esență, puteau să redea o situație cu toate implicațiile ei în câteva vorbe, câteva gesturi care rămâneau întipărite în creierul cititorului mai mult decât acțiunea unui roman fluviu.

Genii ale conciziei, și Cehov și Caragiale au creat capodopere ale genului scurt, mici piese, schițe, povestiri. Radiodifuziunea română a dramatizat câteva din acestea și apoi niște oameni pasionați le-au pus pe net acolo unde le-am găsit și noi ca să vi le servim în această vară toridă. În zilele următoare vă propunem o serie de piese scurte de teatru, dramatizări după Cehov și Caragiale interpretate extraordinar (ca întotdeauna) de actori mari și regizate cu măiestrie.

Începem seria cu o piesă de vară, Căldură mare de Caragiale. Cui nu i s-a întâmplat să vorbească cu cineva (un funcționar, un străin) și să constate cu stupoare că celălalt pur și simplu nu îl înțelege deși i se spune ceva simplu? Și atunci primul tot încearcă să îi mai explice odată, celălalt opac ca un zid răspunde mereu cu aceeași chestie și toată discuția devine absurdă, intrată parcă într-un cerc vicios. Bizară situație dacă nu am întâlni-o la tot pasul chiar și acum... Titlul este desigur ironic pentru că nu căldura determină tâmpenia interlocutorilor din piesă, ci altceva fără legătură cu condițiile meteo.


Durata: 7 minute
Distribuție: Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sandu Sticlaru, Neli Coman, Mihai Stoenescu, Dumitru Furdui, Ion Igorov
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971