Mos Goriot de Balzac

"- În seara când te-ai întors de la balul vicontesei, purtai pe frunte înscris un cuvânt pe care eu am știut să îl descifrez. 
 - Ce cuvânt? 
- A parveni, a ajunge cu orice preț. 
 - Orice tânăr care crede că merită mai mult decât are e îndreptățit să râvnească să ajungă mai sus.
 - Bravo! Îmi placi din ce în ce mai mult, tinere." 

Distributie: Ion Caramitru, Mircea Albulescu, Nineta Gusti, Rodica Tapalagă, Victoria Mierlescu, Paula Sorescu Lucian, Valentin Plătăreanu, Ileana Stana Ionescu, Tanti Cocea, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Mircea Anghelescu
 Adaptare: Horia Lovinescu
Producător: Domnica Ţundrea
Regizor: Dan Puican

Nunta lui Figaro de Beaumarchais (1960)

"Pentru ca esti mare senior te socoti si peste masura de istet? Noblete, rang, avere, functii, de aceea esti atat de increzut... Dar tare as vrea sa stiu cum le-ai dobandit...Ti-ai dat doar osteneala sa vii pe lume, si atat! Incolo, esti un om obisnuit. Pe cand eu, lua-m-ar dracu, pierdut in multimea anonima, ca sa traiesc numai, mi-a trebuit sa desfasor mai multa stiinta si mai multa iscusinta decat a fost nevoie intr-o suta de ani pentru guvernarea Spaniei! Si vrei sa te masori cu mine?" Regia artistică: Mihai Zirra. În distribuţie: Radu Beligan, Mircea Şeptilici, Valeria Gagealov, Coca Andronescu, Mimi Enăceanu, George Aurelian, Rozalia Avram, Valentin Plătăreanu, Nae Roman, George Groner, H. Nicolaide, Ştefan Glodariu, Al. Giovani, Ion Pascu, Armand Stambuliu, Sorin Balaban, Nataşa Nicolescu, Aura Rădulescu, Isabela Gabor, Ivona Acsente, Tedi Dimitriu, Mircea Medianu, Traian Petruţ, Mihai Stoenescu, Viorel Demetriad. Înregistrare din anul 1960

Întâlnire la Senlis de Jean Anouilh (1957)

"Această fată tânără, plină de puritate, s-a mirat grozav că eu, un băiat tânăr, nu am nici un prieten. Și atunci mi-am născocit unul ca să n-o decepționez. Și, bineînțeles, odată pornit, vă închipuiți, l-am zugrăvit ca pe cel mai bun prieten din lume, cinstit, credincios. Dacă ei îi făcea plăcere, nu-i așa, nu aveam de ce să fiu zgârcit. (..) Așa că astă seară ea vine aici să îmi cunoască părinții și pe bunul meu prieten de care i-am vorbit atâta." Traducerea şi adaptarea radiofonică: Nicolae Constantinescu şi George Voinescu. Regia artistică: Val Moldoveanu. În distribuţie: Radu Beligan, Tudorel Popa, Virginica Popescu, Lili Popovici, Jules Cazaban, George Aurelian, Marieta Rareş, Nineta Gusti. Regia de studio: Traian Zecheru. Regia muzicală: George Popescu. Regia tehnică: ing. Gabriela Barca. Înregistrare din anul 1957

Kean de Jean Paul Sartre (1965)

"- Curioasă epocă: un comediant refuză invitația unui ministru. 
- Cine, Kean? 
- Da. De neînchipuit!"

 Distribuție: Radu Beligan, Dana Comnea, Tanți Cocea, George Mărutză, Constantin Brezeanu, Costache Antoniu, Magda Popovici Regie: Constantin Moruzan

Romanțioșii de Edmond Rostand

"- Privește bine la casa aceea blestemată, acolo stă Pergamin, dușmanul meu. - Știu, o, tată. - Și tu? Aicea zilnic vii singură s-asculți ocări și alte vorbe ce spun acești inculți. Și cine știe oare de ce-ar mai fi în stare dacă-ar băga de seamă că fiica mea se plimbă pe-aicea fără teamă!" Doi tineri s-au îndrăgostit pentru că tații lor, vecini de moșie, se urau până la moarte. Dușmănia taților, interdicția de a-și vorbi, zidul înalt ridicat la granița moșiilor, toate acestea au dat aripi îndrăgostiților să se viseze noii Romeo și Julieta. Tocmai când plănuiau să fugă în lume, dintr-o greșeală află că tații lor de fapt nu se dușmăneau și toată ura lor prefăcută fusese un plan bine gândit pentru ca copiii lor să se îndrăgostească. Căsătoria lor din revoltă era, oroare, o căsătorie aranjată, adică exact ce urăște orice tânăr romanțios. Tinerii decid să nu își mai vorbească, nu pot fi convinși de nimic, iar bieții tați trebuie să inventeze de urgență un alt plan pentru a-și păcăli copiii să se căsătorească.
Durata: 60 minute Distribuţie: Virgil Ogăşanu, Mariana Buruiană, Mircea Constantinescu, Cornel Vulpe, Constantin Dinulescu, Nicolae Călugăriţa Regia artistică: Titel Constantinescu Inregistrare din anul 1990

Nepotul lui Rameau de Denis Diderot

"- Gramatică, mitologie, geografie, puțin desen și mai multă morală.
- Ce de ușor mi-ar fi să îți dovedesc cât de nefolositoare sunt cunoștințele astea într-o lume ca a noastră, și nu numai nefolositoare, periculoase chiar."

Ce ne poate spune azi o piesă scrisă de unul din enciclopediștii francezi? Un om de acum aproape 300 de ani care credea cu tărie în puterea rațiunii de a domoli prostia și care vedea neîngrădirea cunoașterii ca o condiție esențială a libertății? Era o altă lume atunci, o lume interesantă și ipocrită, închisă în formalisme sufocante din care însă ieșea la fel ca și azi triumfătoare prostia. Sub alte aspecte, cu alte metode, vedem și azi același triumf al nulităților prefăcute, al lingușirii și ignoranței. La fel ca acum 300 de ani.

Doar că noi azi privim cu dispreț toate aceste forme maladive ale succesului, îi demonizăm în bloc fără să ne aplecăm asupra lor, fără să încercăm măcar să privim monștrii morali în față. Diderot însă a făcut asta. Cine s-ar fi gândit să analizeze fluxul de gândire al unei mici lichele mondene? Care om înzestrat cu virtute s-ar fi uitat măcar la nepotul lui Rameau? Virtuoșii își pleacă ochii cu rușine din fața unui astfel de om. Diderot s-a apropiat cu fascinație și ne-a povestit ce a văzut acolo.

Nepotul lui Rameau este o mică lichea lingușitoare care s-a băgat sub pielea puternicilor zilei și îi distrează cu bârfe și glumițe, încurajându-le viciile în același timp. O scuză are și el totuși, tot ce face e rezultatul foamei și al sărăciei. Doar că omul acesta nu este lipsit de mândrie, ba chiar de un simț ciudat al virtuții: el știe perfect de partea cui e dreptatea chiar dacă alege să nu o urmeze. Acest om simpatic dar perfect imoral are totuși mândria să nu se lase călcat în picioare de cei care îl hrănesc. De aici rezultă și dilema lui: el nu știe să muncească, oamenii virtuoși nu l-ar primi în societatea lor, el e făcut să trăiască numai printre vicioși - dar s-a certat cu aceștia și nu își poate cere scuze de la ei pentru că totuși li se consideră superior.

Ciudată creatură, un om care dinamitează orice delimitări morale, un om care te pune în situația de a-ți reconsidera prejudecățile despre viciu. Acest om evident inteligent nu poate fi disprețuit așa ușor, dar nici admirat nu poate fi. Rămâne un mister în carne și oase, un paradox umblător care își râde de toată logica lumii.


Durata: 34 minute
Distribuție: Fory Etterle, Gheorghe Dinică, Coca Andronescu.
Înregistrare din anul 1966

Molière - Prețioasele ridicole

"- Ce minunat oraș e Parisul, în fiecare zi se petrec aici sute de lucruri noi de care habar n-ai avea în provincie.
- Ei, gata, draga mea, cu provincia, ne-a ajuns destul."

Piesa aceasta care a fost modelul lui Alecsandri pentru Chirița în Ieși ne prezintă două fete venite din provincie la Paris dornice de căsătorie și de viață mondenă. Dar, așa cum se întâmplă în toate timpurile, nu doar pe vremea lui Molière, micuțele proviciale au o imagine cu totul distorsionată despre ce îneamnă bun gust sau noblețe în capitală și fără să vrea cad în ridicol. Visul lor este să se mărite cu doi nobili dar domnii prezentați lor nu le sunt pe plac, pur și simplu noblețea lor nu este destul de ostentativă, de țipătoare, și tocmai pentru că nu au habar de noblețe ele nu înțeleg legătura intrinsecă între aceasta și discreție.

Dați afară de domnișoarele înfumurate, cei doi nobili se răzbună trimițânu-și valeții în pețit la cele două fete deghizați în oameni de viță nobilă. Gustul total ridicol al valeților este în perfect acord cu nălucirile domnișoarelor de provincie, se produce un acord armonios între cele două tabere, fetele sunt pur și simplu năucite de lăudăroșeniile și vulgaritățile valeților, aproape gata gata să se mărite cu ei.

Actualitatea piesei? Poate că azi lumea nu se mai deghizează în ranguri înalte, dar există încă acea imagine distorsionată a capitalei văzută halucinant dinspre provincie. Nu contează unde este această capitală, fie ea la București, Iași sau Timișoara, mereu vor exista oameni fascinați de ea care se vor comporta ridicol pentru a se integra cumva între orășeni deși tocmai efortul lor îi va face tot mai stridenți. Cine nu a văzut în zilele noastre acele fete sărmane îmbrăcate ca pe centură și vorbind tare în public, repezindu-se în cluburi să petreacă de cum ajung în capitală (pentru că asta cred ele că fac orășenii non stop), disperate să se distreze, să pară, să apară, să fie altcineva decât sunt? Sunt peste tot şi vor continua să fie şi peste o sută de ani, atâta timp cât unor oameni li se va părea că alţii trăiesc mai frumos şi mai interesant în altă parte a lumii.


Înregistrare din 1959
Durata: 74 minute
Distribuție: Nicolae Gărdescu, Eugenia Popovici, Nineta Gusti, Radu Beligan, Grigore Vasiliu Birlic, Mircea Constantinescu, Alexandra Polizu, Vizona Dumitrescu, Armand Stambuliu, Ion Pascu, Ion Lucian
Regie:Constantin Moruzan

Marivaux - Jocul dragostei si al intamplarii

"- Doamnă, mi s-a spus să nu fiu grăbit. Îi vine ușor să vorbească unchiașului...
- Nu-mi vine să cred că îți e așa de greu să aștepți, domnule, din politețe te arăți nerăbdător, abia ai venit. Dragostea dumitale n-a avut când să crească atât de mult, e cel mult o dragoste în fașă...
- Te înșeli, minune între minuni, un amor inspirat de dumneata nu stă mult în leagăn. Întâia-ți privire l-a născut pe al meu, a doua i-a dat puteri iar a treia l-a făcut băiat mare. Să cautăm să-l capătuim cât mai curând."

Acțiunea piesei se petrece pe la anii 1700. Silvia și Dorante au fost logodiți de părinții lor dar nu s-au văzut niciodată și urmează să se întâlnească pentru prima oară în vederea căsătoriei; însă ei nu sunt siliți să facă acest pas: părinții le-au dat libertatea de a rupe logodna în caz că nu se plac. Și fata și băiatul vor să se observe unul pe altul incognito și fără presiunea deiciziei imediate așa că le vine amândurora aceeași idee simultan: să se deghizeze în servitori. Iar servitorii lor vor face desigur pe nobilii în locul lor.

Un dublu travesti în care nimeni nu are habar cine e partea adversă. Cei doi tineri nobili se întâlnesc și se îndrăgostesc îmbrăcați în haine de servitori pe când slujnica și valetul își fac ochi dulci deghizați în nobili. Dar cum nici o parte nu știe că și cealaltă e deghizată, pentru ei e o adevărată dramă: o fiică de nobil nu se poate îndrăgosti de un servitor, un nobil nu se poate căsători cu o cameristă. Ce vor face? Vor da totul pe față la timp sau se vor despărți speriați de prăpastia socială?


Durata: 68 minute
Distribuție: Alexandru Giugaru, Carmen Stănescu, Nineta Gusti, George Carabin, Dem Savu, Tudorel Popa, Ion Lucian
Regie: Val Moldoveanu

Avarul de Molière

"- Maître Jaques, m-am obligat ca în această seară sublimă să primesc oaspeţi. I-am invitat la mine la cină.
- S-a întîmplat o minune cerească.
- Ce-aţi putea găti bun pentru noi?
- Aş găti eu ceva bun, sărmanul de mine, dar de unde bani pentru asta?
- La dracu, bani, bani, mereu bani! Parcă v-ar fi crescut cuvîntul ăsta pe limbă. Cum deschideţi gura, cum vă iese din gură ca un porumbel. La dracu, de ce vorbiţi neapărat despre lucruri neplăcute? De cînd vă treziţi şi pînă mergeţi la culcare, nu pomeniţi decît despre bani. "

Avarul lui Molière este comedia clasică de caracter dar și ceva mai mult de atât; Molière nu face patologia avarului, ci îl pune în acțiune, îl obligă să iasă din vizuina lui, să interacționeze, să cheltuiască. Avarul acesta nu este un simplu hârciog ascuns într-o vizuină așezat pe sacii lui de bani, ci are o familie, are copii, slujitori, vrea să se însoare, dă bani cu camătă, aleargă să mai strângă bani, manipuleaza, șantajează, fuge.

Personajul este comic prin modul cum distorsionează realitatea, vede totul prin prisma banului iar cei din jurul lui se pliază cumva pe modul lui de a vedea lucrurile pentru că și ei depind de el; astfel se instalează o nebunie generală din care și fiul și fiica sa încearcă să scape cumva. Piesa este scrisă cu umor, replici și situații amuzante se succed, rolurile sunt scrise foarte bine chiar și cele secundare, un actor poate juca liniștit rolul bucătarului de pildă și să smulgă aplauze la secenă deschisă oricând.

Deși comedie, piesa lui Molière are partea ei de amărăciune, la final avarul rămâne singur cu lădița lui cu bani, o strânge și o mângâie spasmodic, și abia atunci ne dăm seama că omul de care am râs tot spectacolul era în fond un om bolnav iar noi râdeam de o infirmitate și atunci râsul spectatorului se transformă în rictus.


Durata: 79 minute
Distribuţie: Ion Finteşteanu, Damian Crâşmaru, Valeria Gagealov, Alfred Demetriu, Mircea Constantinescu, Nicolae Gărdescu, Mihai Fotino
Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din anul 1957

Ciocârlia de Jean Anouilh

"- Trebuia să strigi: vade retro, Satana!
- Eu nu știu latinește, messire.
- Nu face pe proasta!
- Nu putea să fie Satana, era atât de frumos...
- Frumusețea vine de la diavol!"

Piesa aceasta este o lecție pentru orice dramaturg despre cum ar trebui scrisă o piesă istorică, din păcate însă nu poate fi imitată fără a cădea în pastișare. Anouilh rămâne fidel istoriei când ne spune povestea Ioanei D'Arc dar nu este rigid în succesiunea momentelor istorice, se joacă cu ele, le amestecă, iese din convenția ficțiunii, ne prezintă un mister și îl dezleagă în fața ochilor noștri: cum a putut o fetiță de 16 ani, păstoriță analfabetă, să strângă și să conducă o armată împotriva Angliei? E o nebunie dacă stai să te gândești la povestea asta dar Anouilh ne prezintă ceva mai verosimilă interpretare posibilă.

Apoi este modul cum vorbesc personajele piesei: autorul nu se încurcă cu arhaisme greoaie, cuvintele sunt simple și pe înțelesul omului modern, parfumul epocii vine din altă parte, din credințele personajelor, din comportamentul lor.

Și în fine, poate cel mai important ingredient, atitudinea lui Anoulih față de personajul său principal: nu este admirație tâmpă, nu eroizare fastidioasă, ci o anumită duioșie față de fetița aceea, puțină ironie și mult respect. Anouilh nu se apropie de Ioana D'Arc ca și cum ar fi un idol național la care ne închinăm cu toții, nu, se apropie de ea ca de o ființă umană cu calități și charismă dar și viziuni. Autorul nu rezolvă pentru noi problema asta a viziunilor, nu ne spune dacă Ioana era nebună sau chiar o aleasă a îngerilor, ne lasă pe noi să decidem și ăsta e un semn de imens respect față de spectator.

O piesă istorică deloc plicticoasă, palpitantă și cu un personaj principal puternic și uimitor în același timp, o fetiță cu viziuni care a împins toată Franța spre glorie apoi a fost jertfită pe rug pentru nesăbuința asta.



Durata: 85 minute
Distibutie: Mirela Gorea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Mircea Anghelescu, Mihai Dinvale, Florian Pittis, Ileana Predescu, Adina Popescu, Corado Negreanu, Valeria Ogasanu
Regie: Cristian Munteanu

Neintelegerea de Albert Camus

"- Dreptul pe care mi-l dă dragostea mea!
- Ce înseamnă cuvântul acesta?
- Înseamnă tot ceea ce la această oră mă sfâșie."

Prima piesă a lui Camus, Neînțelegerea vorbește despre două femei, mamă și fiică, care țin un han dar de fapt se folosesc de asta pentru ca să omoare călătorii singuratici și să le fure banii. Într-o zi apare la han fiul și fratele celor două plecat de mult de acasă dar, cum el refuză să le spună cine este cu adevărat, ele îl omoară ca pe orice alt străin.

Piesa nu are o miză morală, ci una existențială. Toate personajele din acestă piesă sunt singure deși umblă câte două, fiecare vrea altceva și așteaptă de la alții ceva ce ei nu pot da. Personajul fiicei este cel mai interesant, este un personaj nietzscheean, de o libertate inumană care o face să ucidă fără remușcări pentru dreptul ei de a fi fericită.


Albert Camus - Neintelegerea (1981)
Durata: 72 min
Distribuție: Beate Fredanov, Simona Bondoc, Stefan Iordache, Valeria Seciu
Regie: Elena Negreanu

Vocea umana de Jean Cocteau

"te gândești ca va trebui să taci, să închizi telefonul, să recazi în gol... în întuneric"

O piesă monolog cu un singur personaj, o femeie recent părăsită are ultima conversație cu deja fostul ei prieten. Conversația e la telefon, auzim doar vocea ei, o voce sfarșită care încearcă să pară curajoasă, vocea disperării și a depresiei, o voce care se agață de un fir de telefon ca și cum ar fi ultimul lucru de pe pământ. Nu îl ceartă și nu îi reproșează nimic, ea este de o noblețe extraordinară deși pe parcursul piesei aflăm de ce a părăsit-o: pentru bani. El se va însura cu o milionară mai tânără, iată crudul adevăr.

Nu știm multe despre el decât că e puțin cam laș pentru că a preferat să aibă discuția finală prin telefon pentru că nu suporta să îi vadă lacrimile fostei, că e leneș și preferă confortul material al unui om întreținut, că are pregătite scuzele de rigoare, că el încă simte ceva pentru ea, dacă nu erau banii el ar fi rămas... El nu se poate abține, e o necesitate care îl obligă să o părăsească.

Iar ea ascultă cuminte toate minciunile lui, îl scuză chiar și față de el însuși, nu îl acuză și nu țipă la el, pentru că orice cuvânt al lui e mai bun decât tăcerea care va urma după ce va închide telefonul.


Durata: 46 minute
Distribuție: Gina Patrichi
Regie: Titel Constantinescu

Vicleniile lui Scapin de Molière

"Pot spune, fără să mă laud, ca încă nu s-a găsit meșter mai mare ca mine la trasul sforilor și care să fi câștigat o faimă mai mare ca mine în această nobilă îndeletnicire. Dar, pe legea mea, astăzi iscusința nu e la preț..."

Farsă clasică prin intriga sa, Vicleniile lui Scapino prezintă peripețiile unui servitor iscusit care reușește prin intrigi și păcăleli să ajute două cupluri de îndrăgostiți să se căsătorească împotriva voinței taților lor.

Intriga este clasică pentru că Molière s-a inspirat de la Plaut și Terențiu unde aceleași probleme ale tinerilor îndăgostiți contra părinților se rezolvau cu ajutorul sclavilor isteți. Practic intriga aceasta o folosește Molière în aproape toate comediile sale dar piesele sale nu se repetă și nici nu sunt previzibile pentru că acest conflict tineri - părinți este doar canavaua pe care se construiește toată piesa în ceea ce are ea mai bun și mai interesant: replicile amuzante, situațiile haioase, bastonadele și mai ales ironiile pline de spirit. Molière nu este niciodată plictisitor deși știm de la început că cei doi tineri se vor căsători până la urmă pentru că nu asta interesează spectatorul, ci cum va reuși servitorul viclean să o scoată la capăt cu toate încurcăturile create chiar de el.


Durata: 64 minute
Distribuție: Radu Beligan, Nicolae Gărdescu, Ion Finteşteanu, Sebastian Radovici, Damian Crâşmaru, Valeria Gagealov, Rodica Suciu Stroescu, Marcel Anghelescu, Victoria Medeea, Mihai Stoenescu.
Regie: Mihai Zirra

Rinocerii de Eugen Ionescu

"Sunt un monstru, niciodată n-am să pot deveni rinocer, aș vrea să mă schimb atât de tare dar nu pot... ce urât sunt! Mi-e rușine."

Cea mai poetică piesă a lui Eugen Ionescu, Rinocerii este o metaforă a însingurării omului în mijlocul semenilor săi. Interpretările politice care i s-au dat sunt justificate parțial, rinocerii sunt și naziștii dar și comuniștii, dar a rămâne în zona alegoriei politice ar însemna să sărăcim piesa de o multitudine de semnificații mai profunde.

Într-o zi, într-un oraș, câțiva oameni se transformă în rinoceri - pur și simplu. Fenomenul este privit ca pe o boală rară, îi neliniștește pe câțiva dar atitudinea generală este aceea de încredere pentru că nu ni se poate întâmpla ceva rău nouă, nu? Mereu alții o pățesc, niciodată noi.
Apoi rând pe rând, cercul de cunoscuți ai personajului princial, Beranger, se restrânge, șeful lui, vecinii, trecătorii, un logician, cel mai bun prieten al său - devin toți rinoceri. Din ciudățenii rinocerii ajung majoritatea și atunci ei definesc normalitatea. Beranger ajunge să fie el însuși un monstru față de prietenii săi deveniți rinoceri.

Beranger nu este un erou, dimpotrivă chiar, dar la final este singurul care rezistă majorității copleșitoare, el rezistă din încăpățânare, credincios umanității sale, fără să poată explica de ce nu se transformă și el. Pentru că rinocerii au totul de partea lor: au rațiunea, au majoritatea, au normalitatea, și, vai, la final, au și frumusețea. Spre finalul piesei Beranger se simte îngrozitor de urât față cu siluetele tot mai frumoase ale rinocerilor.

Beranger nu le ține piept tuturor decât în numele fragilei sale umanități la care nu poate renunța și asta face toată diferența. Piesa se încheie cu strigătul său disperat și sfidător aruncat în singurătate: "Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt, nu capitulez!"

Durata:85 minute
Distribuție: Radu Beligan, Ion Lucian, Sanda Toma, Alexandru Repan, Mihai Fotino, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Alfred Demetriu, Petrică Popa, Stela Popescu, Ruxandra Sireteanu, Dumitru Chesa, Ada Navrot, Eugen Racotzi, Gheorghe Pufulete.
Regie: Lucian Giurchescu

Eugen Ionescu - Cantareata cheala

"Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!"

Prima piesă a lui Eugene Ionescu este și piesa de inaugurare a teatrului absurdului. Povestea piesei este binecunoscută: pe când Ionescu încerca să învețe limba engleză a fost șocat de absurditatea și banalitatea frazelor din manualul lui de limba engleză. A abandonat studiul englezei, a luat frazele din manual și le-a organizat astfel încât să iasă o piesă. Absurdul piesei care ne șochează atât de tare chiar și azi este absurdul unui manual de limbi străine, nefiresc ca orice manual.

Înregistrarea aceasta a piesei se remarcă printr-o regie extraordinară: cheia regizorală este automatismul personajelor, regia le vede ca pe niște mecanisme întoarse cu cheița - cum sunt păpușile din ceasurile vechi din turnurile medievale. Ele își debitează discursurile în paralel, uneori mecanismele lor se strică și discursurile lor devin repezite sau foarte lente (ca în celebra arie din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach)și totul este cu atât mai superb în absurditatea sa cu cât aceste automate vorbesc foarte serios și demn despre viețile lor mici burgheze. Niște păpuși demne.

Piesă înregistrată în anul 2008

Durata:65 minute
Distribuție:Rodica Mandache, Mircea Constantinescu, Emilia Popescu, Dan Condurache, Gabriela Popescu, Petre Lupu, Antoaneta Zaharia
Regie: Gavriil Pinte