Luigi Pirandello - Să-i îmbrăcăm pe cei goi

"- Dar ce trebuie să credem noi?
- Că n-am mințit ca să trăiesc.
- Dar pentru ce atunci?
- Ca să mor. Atât.(...) Toți vrem să ne acoperim cu haine decente. Am vrut să îmi fac pentru moarte măcar o rochie frumoasă. N-am putut avea în toată viața mea o rochie care să facă față, care să nu fi fost sfâșâiată de atâția câini, de toți câinii care mi-au sărit mereu în spinare, de toate mizeriile...."

Teatrul lui Pirandello este teatru și metateatru în același text, piesă dar și meditație despre piesă sau despre scriitor. O combinație ciudată și caracteristică lui dar care totuși fascinează spectatorul - de ce? Pentru că în miezul pieselor lui Pirandello stă mereu o poveste umană și simplă, mereu sunt oameni acolo, oameni vii cu reacții firești care suferă și sunt zdrobiți. Și suferința lor trece dincolo de discuțiile teoretice despre rolul ficțiunii și rămâne țintuită în mintea spectatorului.

Să-i îmbrăcăm pe cei goi este un titlu de o ironie abisală cu țintă spre acea pornire atât de umană dar și respingătoare de a ajuta oamenii în nevoie dar exact în același timp și de a-i judeca și disprețui pentru că au ajuns la mila asta. În schimbul hainelor, mâncării, compasiunii noastre, cei miluiți trebuie să plătească înmiit mai mult cu umilința vieții lor expuse ca pe tavă în public.

Ersilia este o tânără fată care nu vrea decât să moară și, înainte de sinucidere, scrie un bilețel cum că se sinucide pentru că a fost părăsită de logodnic. Motivele ei reale sunt mult mai groaznice dar ele nu pot fi scrise pe un bilețel și apoi ea se gândește că cine va suferi dacă o să mintă și ea puțin? Va muri cel puțin cu o poveste frumoasă în urmă, oamenii vor vedea ceva romantic în sinuciderea ei, măcar în moarte să aibă și ea demnitate. Dar Ersilia e salvată și toți se reped ca niște vulturi asupra poveștii ei inventate de iubire. Toți vor să o salveze, să o facă fericită, să îi readucă logodnicul, mila lor o sufocă. Și tot ei se întorc împotriva ei cu furie când află că povestea ei nu era adevărată. Compasiunea le-a fost smulsă, fata trebuie să plătească pentru asta! Și Ersilia va plăti. Și pentru asta și pentru păcatul anterior, va plăti totul cu asupră de măsură și se va ridica deasupra tuturor cu demnitate.

Durata: 66 minute
Distribuție: Rodica Tapalagă, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Vali Voiculescu-Pepino, Paul Avram, Aurel Cioranu.
Regie: Elena Negreanu

I. L. Caragiale - Tren de placere

"- De ce am venit noi toți trei (adică noi trei și cu soacră-mea supliment) la Sinaia?
- De ce?
- Păi e la mintea cocoșului, dacă am venit cu trenul de plăcere, am venit ca să ne facem o plăcere. Auzi, cocoană? Adică să nu fim trei fieștecare de capul lui, ci trei cu un singur cap, al meu!"

Încheiem seria Cehov - Caragiale cu această mică bijuterie a spiritului mușcător românesc. Tren de plăcere este o minunăție de schiță, elegant scrisă, cu multă reținere, ni se sugerează mai mult decât ni se spune, Caragiale se joacă cu noi de-a misterul, nu știm ce fac la un moment dat unele personaje, doar suspectăm, dar bănuim ceva foarte precis pentru că așa ne îndrumă Caragiale, în puține cuvinte aflăm toată comedia unei familii tipice de români orășeni de la 1900.

Mihalache e prototipul perfect al românului în tot ce are el mai rău și mai stupid, o oglindă negativă în care se adună toată prostia mitocanului de oraș. Mihalache vrea să petreacă un weekend la Sinaia cu familia pentru că... așa face toată lumea și ei nu se pot lăsa mai prejos, au un nume de întreținut. Dar Mihalache este și foarte zgârcit și nu vrea să cheltuiască mult pe această plăcere necesară astfel încât își ia mâncarea la pachețel și, cum e nevoit să o ia și pe soacra sa împreună cu coșulețul de mâncare, îi ia bilete la clasa a treia și are el grijă să o trimită la cel mai ieftin hotel. Dacă el nu poate economisi la hotel, măcar să taie tot ce se poate cheltui cu soacra pentru că ea nu contează.

În relația lui Mihalache cu soacra sa stă toată cheia caracterului său: ca aproape orice român Mihalache are un complex de superioritate, el e prea inteligent și prea talentat pentru lumea asta, el era născut să fie șef dar din întâmplare e doar funcționar. Dacă nu se poate la birou, măcar acasă să fie și el șef doar că... soția e mai tânără și e frumoasă, deci îl inhibă oarecum, copilul nu se pune pentru că e prea ușor de comandat și atunci nu rămâne decât soacra. Ea trebuie să simtă autoritatea lui, ea trebuie umilită zilnic, să i se amintească că ea trăiește din banii și bunăvoința lui. Mihalache e atât de stupid încât o tratează pe față ca și cum ea ar fi un obiect, fără să își pună măcar problema că poate soacra lui înțelege mizeria asta morală și că ar fi chiar mai inteligentă decât el.

Cele două montări de mai jos diferă fundamental: cea a lui Mihai Berechet e o minunăție în sine, e mai lungă pentru că ei iau sugestii din text și le transformă în scene întregi cu dialoguri adăugate suplimentar și, deși nu este text caragialian 100%, sceneta este mult mai teatrală și mai palpitantă. A doua montare e una canonică, nu clintește un cuvințel din textul lui Caragiale și acesta este și meritul său. Radu Beligan joacă în ambele montări, în cea din 1951 este crainicul, în cea din 1982 este însuși Mihalache și este umitor cum acest om care a jucat intelectuali, gânditori și demoni este aici un mitocan perfect, jucat cu cea mai deplină seriozitate, fără umbră de ironie, convingător în stupiditatea sa omniprezentă.


Durata: 44 minute
Distribuție: Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timică, Rodica Tapalagă, Valeria Gagealov, Coca Andronescu, Dorin Moga, Elena Nica Dumitrescu, Iulia Boroş, Irina Bârlădeanu, Elena Sîrbu, Cornelia Oseciuc, Petre Moraru, Mihai Niculescu, Violeta Berbiuc, George Marcu, Nicolae Crişu, Dana Cosma, Cicerone Bilovan şi copilul Alexandru Beligan
Regie: Mihai Berechet
Înregistrare din anul 1982


Durata: 17 minute
Distribuție: Alexandru Giugaru, Sonia Cluceru, Niky Atanasiu, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Gheorghe Ciprian, Cella Dima, Ion Vova
Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1951

Cehov - Cerere in casatorie

"Dar nici sa nu ma insor nu se poate. Pai, intai si intai, am si eu o varsta, nu? 35 de ani, o varsta cum s-ar zice critica; in al doilea rand am si eu nevoie de o viata asezata, mai tihnita, pentru ca sunt bolnav, am intr-una palpitatii si-s totdeauna grozav de agitat."

Sceneta aceasta este inversul Ursului de acelasi Cehov: daca in Ursul doi oameni se urau cu patima si ajungeau la casatorie, aici avem un tanar care incearca sa o ceara in casatorie pe aleasa sa dar totul sfarsteste intr-o cearta oribila.

Viata la tara in Rusia imperiala era monotona si lipsita de distractii iar pentru un tanar care voia sa se insoare ea oferea o disperanta lipsa de optiuni. Tanarul din aceasta sceneta pur si simplu nu are cu cine sa se insoare in afara de vecina sa de mosie - e tanara si e femeie, atat ajunge. Si pentru ca nu exista optiuni, se convinge si singur ca ea trebuie sa fie sotia lui, ca ea are calitatile necesare... Dar minciuna lui nu il convinge nici macar pe el pentru ca in chiar scena cererii in casatorie fata ii gaseste o mie de cusururi si de contradictii, il chinuieste si se cearta cu el aproape sa il ia la bataie. Este doar inceputul fericirii conjugale dupa cum ii sfatuieste batranul tata, certurile astea timide anunta uraganele de mai tarziu cand vor fi deja casatoriti.


Durata: 22 minute
Distribuție: Virgil Ogășanu, George Constantin,Virginia Mirea
Regie: Dan Puican

Caragiale - Un pedagog de școală nouă

"- Mă, cum îi pământul, mă?
- Mare, dom-le.
- Pe dracu mare, l-o măsurat mâni-ta să vază mare-i? Mă, pe lângă alte aștre bunăoară Saturnus sau Neptunus au Iupiter, pământul nostru îi o scârbă, mă, nici cât să chiorăști un șoarece."

Marius Chicoș Rostogan este un profesor ardelean de pe vremea lui Caragiale și nu atât ardelenismele lui sunt ținta ironiei caragialiene (deși discursul lui e plin de cuvinte fascinante și pronunții ciudate),ci pur și simplu omul. Dacă despuiem de regionalisme portretul lui Marius Chicoș Rostogan, ne rămâne în loc un om dezgustător, un om laș și mult prea binevoitor cu notabilitățile locale, frustrat, folosind poziția de profesor pentru a se răzbuna pe elevi, lingușitor cu orice superior, tiran cu orice inferior. Primul lucru pe care vrea să îl afle despre elevii săi este "ce e tac-tu?" - și în funcție de rangul social al părintelui se modifică și atitudinea sa față de elev.

Un om îngrozitor și stupid, folosind puținele sale cunoștințe pentru a da la cap și a se făli cu ele, un om de nimic așa cum nu ar trebui să fie nici un profesor niciodată. În altă schiță Caragiale descria drama unei mame care se tânguia ce zbir e profesorul de morală pentru că nu vrea să treacă elevii de familie bună; Marius Chicoș Rostogan nu este genul de profesor după care aleargă disperate mamele în preziua examenelor, dimpotrivă, este atât de slugarnic încât se duce el la ele, practic omul e visul oricărui părinte care nu vrea decât o diplomă acolo pentru copilul său.

În rolul lui Marius Chicoș Rostogan nimeni nu își imaginează un alt actor decât pe Florin Piersic, rolul acesta este proprietatea sa în imaginarul colectiv românesc; el interpretează aici magistral vocea dascălului ardelean.

Durata: 52 minute
Distribuţie: Florin Piersic, Eugen Cristea, Vasile Muraru, Ionuţ Kivu, Dan Burghelea, George Grigore, Julieta Strâmbeanu, Sorin Gheorghiu, Mircea Constantinescu.
Regia artistică: Ion Vova

Cehov - Ursul

"- Dați-mi banii și plec.
- V-am mai spus odată, așteptați până poimâine.
- Și eu v-am mai spus odată: am nevoie de bani azi și nu poimâine.
- Dar ce pot să fac dacă nu am bani?
- Așadar nu mi-i dați?
- Nu!
- Ei, în cazul ăsta stau aici până îmi plătiți. Îmi plătiți poimâine, stau așa până poimâine. Nici nu mă urnesc din loc."

Doi oameni căpoși, o tânără văduvă și un moșier înglodat în datorii, se întâlnesc în circumstanțe potrivnice. Tânăra văduvă îi datorează bani irascibilului moșier și nu vrea sau nu are cum să îi plătească imediat. Omul este încăpățânat și misogin așa că refuzul ei îl aduce într-o stare de furie de nedescris și toate frustrările adunate de el împotriva femeilor izbucnesc deodată. Femeile sunt plângăcioase, mincinoase, prefăcute și mai ales infidele.
Tânăra văduvă izbucnește și ea cu injurii la adresa bărbaților, ei sunt cei infideli și insensibili, ei sunt cauza tuturor relelor. Dar cum cei doi nu sunt genul meditativ, mica lor dispută escaladează într-o ceartă cu țipete care duce direct la duel. Stăpâna casei vrea să se bată în duel cu oaspetele nepoftit și el acceptă cu plăcere. Sunt gata gata să tragă când...moșierul observă șocat cât de mult se aseamănă ei doi, cât de bine se potrivesc în gândire și mai ales cât de frumoasă e tânăra văduvă. Impulsiv, o va cere în căsătorie. Ce va răspunde ea unei cereri atât de spontane?


Durata: 34 minute
Distribuţie: Cella Dima, Aurel Munteanu, Costache Antoniu, Sorin Balaban
Regia artistică: Moni Ghelerter
Înregistrare din 1954


Durata: 24 minute
Distributie: George Constantin, Dana Dogaru, Mitica Popescu
Regie: Dan Puican

Caragiale - Două loturi

"- Ei drăcie, dar poate nici banca nu o să aibă.
- Cum să nu aibă banca?
- Păi o sută de mii de lei? Știi ce fac dumnealor? Că-i cunoosc: te amână de azi pe mâine. Când ai de dat, nu te iartă deloc, îți pun unghia în gât, dar când ai să iei, mai încet. Dar cu mine și-au găsit nașul, nu sunt eu omul să îi las așa. Le fac un tărăboi să mă țină minte."

Lefter Popescu este românul tipic - și pe vremea lui Caragiale și acum - un funcționar mărunt, lipsit de talente dar plin de încredere în meritele sale, pesimist cu privire la lume (ce fel de lume poate fi aceea care nu îl apreciază pe Lefter Popescu la adevărata sa valoare?), paranoic față de intențiile celorlalți (toți vor să te fure, să te mintă, așa se fac averile etc), puțin leneș și comod, nevricos și ușor iritabil, cu oareșce orgoliu dacă nu se nimerește vreun superior prin preajmă.

Ca orice român sadea, Lefter Popescu visează să devină bogat peste noapte, printr-un noroc fantastic (prin muncă nu se poate, asta se știe...) cum ar veni bunăoară la loterie. Deși scepticul din el nu îl lasă să joace la loto, într-o zi, împins de amici, cumpără și el două lozuri care mai apoi chiar ies câștigătoare la loterie. Fantastic noroc doar că Lefter nu știe unde a pus lozurile și termenul de ridicare a premiului e limitat. Începe o goană nebună după suspecți, bilete, ipoteze, o fugă fantastică ce ia proporții de tragi-comedie pentru că, deși e disperat, paranoia conspiraționistă a micului funcționar este inevitabil comică și absurdă.


Durata: 62 minute
Distribuţie: Marin Moraru, Ileana Stana Ionescu, Dem Rădulescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Victoria Mierlescu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu.
Regia artistică: Dan Puican
Înregistrare din 1989

Cehov - Nelegitimul

"- Nimic, dă-i banii și gata. Noapte bună.
- Dar chiar dacă îi dau banii, înțelege că șantajul va continua.
- Firește, păi ce, vrei să crești un copil cu 5000 de ruble până se însoară?
- Și asta n-ar fi nimic, dar nebuna o să umple târgul, toată lumea o să vorbească...
- Ei și ce? Vorbește cât vorbește și obosește."

Un om găsește pe treptele casei sale un bebeluș părăsit. În mintea bietului Semion se învălmășesc gânduri negre și toate converg spre un punct: fosta servitoare i-a lăsat lui copilul să îl crească sub pretextul că ar fi al lui. El se știe nevinovat dar ce poate să facă?

Disperat aleargă la cel mai bun prieten, un avocat, să îi ceară sfatul. Dar prietenul său negativist și foarte relaxat (George Constantin într-un rol magistral) nu îi lasă nici o speranță: trebuie să accepte copilul ca fiind al său, nu are cum dovedi că e nevinovat.

Zdrobit, Semion se întoarce acasă cu bebelușul dar nu are curajul să intre și să îi arate soției noul membru al familiei. Așsezat pe scară, el se gândește cum ar fi totuși dacă ar adopta copilul mai ales că ei nu au nici unul, oare ar fi atât de rău? Și începe să viseze o viață fericită până când cineva îl întrerupe...


Durata: 32 minute
Distribuție: Octavian Cotescu, George Constantin, Victor Ștrengaru, Ruxandra Sireteanu, Lili Nica, Monica Ghiuță, Atena Demetriad, Dorina Lazăr, Ionuț Puican, Mihai Fotino
Regie: Dan Puican

Caragiale - Telegrame

"Directorul prefecturii locale, Raul Grigorescu, insultat grav dumnezeii mamii și palme cafine central. Amenințat moarte. Viața, onorul nesigure. Rugăm anchetați urgent faptul. Costăchel Gudurău."

Într-un orășel din Moldova, un avocățel primește niște palme de la un rival politic în fața tuturor la cafeneaua centrală. Costăchel Gudurău nu poate suporta afrontul și începe să trimită frenetic telegrame pe la cine e mai mare prin țară, începe cu ministrul justiției și sfârșește cu regele.

Pentru niște palme? Ce e în pericol aici în afară de onoarea lui Costăchel și plăcerea lui de a juca table la cafeneaua centrală? Toată agitația asta pare cel puțin exagerată până când, după ce se rezolvă incidentul, aflăm că alte planuri avea Costăchel. Acum, când până și regele știe cine e Costăchel Gudurău iar ministrul justiției adoarme și se trezește cu numele lui în cap, el poate cere în fine postul sinecură de avocat al poporului - un post pe care nici nu l-ar fi putut visa înainte de incidentul cu palmele, el aflându-se în opoziție cu Guvernul.

Micul schimb de telegrame care ne păcălise prin stupizenia sa panicardă se dovedește a fi punerea în practică a unui plan machiavelic de mărire. La final directorul prefecturii rămâne uimit de atâta șiretenie și se simte folosit într-o afacere ce îi depășește puterea de înțelegere.


Durata: 10 minute
distribuţie: Ion Lucian, Horia Şerbănescu, Sandu Sticlaru, Horia Căciulescu, Gheorghe Oprina, Dem Rădulescu
Regia artistică: Ion Vova

Cehov - Jubileul

"- Ai un caracter admirabil,dar cu femeile ești imposibil, te porți mai rău ca Jack Spintecătorul. Zău, nu înțeleg de ce le urăști atât.
- În timp ce eu nu înțeleg de ce țineți atât la ele."

O schiță cehoviană despre oamenii mărunți care duc lumea pe umerii lor și suferă nedreptățile fără să crâcnească, un crochiu comic despre un mic colț din imperiul birocratic țarist.

Un birou de bancă în Rusia imperială, funcționari mărunți, un șef, agitație mare cu ocazia aniversării băncii. Trebuie sărbătorit grandios și cum altfel poți felicita banca decât în persoana directorului său? Care director e un om fără calități, un parazit care primește laudele absolut degeaba fiindcă toată munca au dus-o funcționarii mărunți din subordine iar el doar i-a încurcat.

Unul din acești funcționari, un om retras și muncitor dar ros de toată nedreptatea asta, mai primește și sarcina să scrie discursul de mulțumire al directorului - pentru că nici un speech nu știe să scrie singur domnul șef. Chinuit de munca adunată, de povara de a scrie despre o fericire care nu e a lui, măruntul funcționar care mai e și misogin se trezește pe cap cu două femei deodată care îl înnebunesc cu sporovăiala lor. Va termina la timp discursul pentru jubileu? Se va răzvrăti oare sub atâta presiune și nedreptate?


Durata: 34 minute
Distribuție: Costache Antoniu, Nicolae Gardescu, Maria Wauvrina, Cella Dima, Nineta Gusti, Aurel Munteanu, Jenica Constantinescu, Ion Ulmeni, Mircea Constantinescu, Ion Vova, Sorin Balaban
Regie: Moni Ghelerter
Înregistrare din anul 1954

Caragiale - Politică și delicatețe

"- Nimeni nu mai calcă în maghernița lui Drăgan!
- Curat magherniță!
- Jos conservatorii!"

Într-un orășel de provincie toată elita politică era liberală și, fiind elită, frecventa numai un magazin de coloniale și delicatesuri al cărui patron era, fatalmente, conservator. Care va să zică opozant. Lucrurile au mers cât au mers, clienții cumpărau indiferent de convingerile politice, până când într-o zi dintr-un nimic s-a ivit conflictul. Liberalii s-au ambiționat și au făcut o înțelegere ca nimeni să nu mai cumpere de la Drăgan, negustorul opozant.

În teorie, boicotul ar trebui să dea roade și patronul să își schimbe opțiunile după cum îi cer clienții săi, dar în practică legile capitalismului nu se aplicau nici pe vremea lui Caragiale. Drăgan pur și simplu nu are concurență și clienții săi se văd nevoiți să cumpere totuși de la el incognito, prin servitori. Drăgan știe ai cui sunt servitorii și afacerea prosperă mai departe. Până într-o zi când Drăgan se decide să dea totul pe față și refuză să mai servească delicatese servitorilor cerând să vie la fața locului chiar stăpânii lor. Cine va ceda primul acum?


Durata: 24 minute
Distribuţie: Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Savu, Alexandru Giugaru, Costache Antoniu, Costache Antoniu, Nicolae Gărdescu, Carmen Stănescu, Gheorghe Oprina, Toni Buiacici, Ştefan Forca, Sandu Sticlaru, Virginia Stoiculescu, Horia Căciulescu, Alexandru Lulescu, Mihai Stoenescu, Octavian Fulger, Sorin Balaban
Regia artistică: Ion Vova

Cehov - Masca

"- Smulgeți ziarul din mâna omului, cum vă permiteți? Dar nu știți cu cine aveți de a face! Eu sunt Jestiakov, directorul băncii!
- Puțin îmi pasă că ești Jestiakov, uite ce fac eu cu ziarul tău, îl rup și îl calc în picioare."

La o serată de provincie notabilitățile locale se adună într-o cămăruță să citească ziarele și să discute departe de tumultul dansurilor. Se simt bine, se cunosc între ei, sunt importanți, lumea are o structură și ei sunt vârfurile respectabile ale ierarhiei. Peste ei dă însă buzna un om cu o mască pe față și începe să îi dea afară cu vorbe grosolane. Indignați pentru că li s-au încălcat drepturile și mai ales jigniți de lipsa de respect, toți se adună și vor să îl aresteze pe vizitatorul obraznic. Vine poliția, se stârnește un tămbălău întreg până când necunoscutul își dă jos de pe față masca.

Toți oamenii respectabili se fac mici și devin mieroși în fața omului fără funcții dar putred de bogat aflat în spatele măștii. Dostoievski spunea cândva că banii au nesuferita proprietate că te fac chiar și om de talent - dar aici nu e cazul. Omul bogat din piesă care îi batjocorea pe toți nu are absolut nici un talent însă nici nu are nevoie de asta pentru că toți cei din jur îi scuză grosolăniile de la sine. La ce bun să fii amabil când lumea te admiră și fără asta? O piesă scurtă despre puterea banilor și orbirea pe care o dau aceștia oamenilor de rând.


Durata: 27 minute
distribuţie: Mircea Albulescu, Virgil Ogăşanu, Radu Panamarenco, Ion Anghel, Şerban Cellea, Jorj Voicu, George Oprina, Cornel Vulpe, Nicolae Pomoje, Sanda Ulmeni, Violeta Berbiuc, Cristian Molfeta
Regia artistică: Titel Constantinescu
Înregistrare din 1987

Caragiale - Cadoul

"Nu că-mi pare rău de piatră, cum îi zice Acrivița briliențelului, pentru că în definitiv nu e o valoare dar știi, nu face, un cadou de la nenea Andrei, știi cât ține el la noi..."

Încă un soț încornorat din galeria atât de bogată a personajelor lui Caragiale, un om complet orb la idilele care se petrec chiar sub nasul lui la fel ca jupân Titircă sau nenea Zaharia Trahanache. Un soț bătrân care nu înțelege unde a putut să dispară un briliant al soției sale, e atât de ingrijorat încât dă și anunț la ziar dar când vede un briliant identic la gâtul unui amic al casei nici nu bînuiește că soția sa l-ar fi putut dărui. Un alt cadou ce trece din mână în mână dar de data asta mai cu folos pentru destinatar.


Durata: 8 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Tudorel Popa, Carmen Stănescu, Damian Crâşmaru
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1967

Cehov - Opera de arta

"- Nici șarpele care a îmbiat-o pe Eva nu putea să născocească așa ceva. Dacă rămâne aici, ar murdări tot apartamentul.
- Curioasă idee aveți, domnule doctor, despre artă. Nu se poate, dumneavoastră sunteți un intelectual, un om de gust!"

Un medic primește un candelabru cadou de la un pacient recunoscător doar că acest candelabru reprezintă o femeie care dansează can-can. Toată drama burghezului mediocru care crede că apreciază arta (dar să fie decentă!) se desfășoară aici. Medicul și soția sa pur și simplu nu își dau seama dacă sculptura de pe candelabru este artă sau nu, dar șocați de indecența sculpturii ei se văd nevoiți să o dea cadou pentru a scăpa de ea. Doar că primitorul cadoului este alt burghez decent cu rezervele lui față de arta libertină. Ce va face el cu acest cadou? Nu se poate arunca o operă de artă, deci trebuie făcut cadou.... Și așa mai departe, candelabrul se va plimba din om în om până când ajunge de unde a plecat.


Durata: 29 minute
distributie:Matei Alexandru, Tamara Buciuceanu, Mitica Popescu, Cornel Vulpe, Violeta Berbiuc, Mihai Mereuta, George Oprina, Serban Cellea
Regia artistica: Leonard Popovici
Înregistrare din anul 1990

I. L. Caragiale - Articolul 214 și Justiția română

Două schițe despre justiția română, entitate la fel de confuză pentru oamenii obișnuiți așa cum era și în schița anterioară a lui Cehov.

Articolul 214

"- Eu vreau să dau divors pentru că nu o mai iubesc pe dumneaei.
- Bine, dar dacă dumneaei încă te mai iubește?
- Pfff. Dar e luxoasă și...
- Bine, amice, dar astea nu sunt motive...
- Dar jur eu ca mama lui!"

Doi soți vor să divorțeze și fără să știe unul de altul se duc la același avocat, soția însoțită de tatăl ei, soțul însoțit de mamițica. Dat fiind că sunt amândoi de acord cu divorțul, nici nu ar mai fi nevoie de avocatul respectiv, dar ei, oameni ignoranți, nu știu asta și nici avocatul nu le spune pentru că se bucură și el sincer că are un caz atât de simplu. Rămâne de văzut cum va pleda el pentru amândoi simultan în același tribunal.

Doi oameni pitorești jecmăniți de același avocat la fel cum în zilele noastre agentul imobiliar reprezintă simultan interesele cumpărătorului și ale vânzătorului pentru aceași tranzacție luând bani de la amândoi, neajutând pe nici unul în fond.


Durata: 28 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Marin Moraru, Dem Rădulescu, Neli Nicolau Ştefănescu, Vasilica Tastaman, Ion Porsilă, Horia Şerbănescu.


Justiția română

"M-a legat la ochi și m-a pus să stau într-un picior și am stat așa preț ca la un sfert de ceas... "

Și pe vremea lui Caragiale lumea credea în tot felul de chestiuni iraționale, mistere paranormale, fantome și zodiace - în fapt sisteme de stors banii de la oamenii creduli. O astfel de femeie care credea sincer în spiritism are totuși curajul să dea în judecată mediumul care i-a sustras banii și bijuteriile în timpul ședinței de spiritism. Foarte frumos, se face dreptate în fine, doar că... și după ce a obținut o decizie în favoarea sa, femeia tot mai crede în spiritism și își dă altă întâlnire cu mediumul respectiv chiar în sala de judecată. Pentru ce s-a mai făcut justiție atunci? Nu se știe...


Durata: 6 minute
distribuţie: Nineta Gusti, Nicolae Gărdescu, Ştefan Niculescu Cadet, Nicolae Dinică
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971

Cehov - Judecata

"- Mucosul ăla să mă judece pe mine! Nu îndrăznește el, n-avea frică. Asta a scris-o așa, în glumă...
- Ba nu-i deloc în glumă, cum de nu înțelegi? Uite, stă scris aici negru pe alb: injurii cu lovire. L-ai bătut pe Grișka și acum te-a dat în judecată, asta e."

Rusia, secolul 19 spre sfârșit, oameni cu idealuri luminoase vor să introducă justiția universală și egalitatea în drepturi peste tot, chiar și în cele mai mici cătune. Dar cum înțelege justiția un boier al pământului obișnuit de zeci de ani să facă ce vrea el cu mujicii lui? Un om bătrân, obișnuit cu obiceiurile lui vechi și care nu înțelege ce e cu egalitatea asta ba, mai mult, e și încuscrit cu judecătorul de pace. Ce va face bietul judecător tânăr în fața acestui om de modă veche care se crede stăpân absolut pe oameni mai ales când omul vine la judecată și îl ia la rost de față cu toți martorii cum că de ce a îndrăznit să îl deranjeze? Se va face justiție sau vechile obiceiuri vor triumfa?

O mică piesă despre greutățile nespuse pe care oamenii le-au avut întotdeauna când au încercat să impună idealuri nobile și generoase societăților patriarhale și tradiționaliste.


Durata: 21 minute
distribuţie: Alexandru Giugaru, Florin Scărlătescu, Octavian Cotescu, Sandu Sticlaru, Cornel Vulpe, Mihai Stoenescu, Ştefan Florescu, Tedi Dimitriu.
Regia artistică: Ion Vova

Cehov și Caragiale

Cehov și Caragiale au mai multe lucruri în comun decât ochelarii și privirea ironica din fotografii. Acești doi oameni contemporani fără să se fi cunoscut vreodată reprezintă fiecare în felul său specificul național: Cehov este Rusia toată așa cum Caragiale ne-a dat România în esența ei pură. Amândoi geniali, amândoi ironici și amari, melancolici și depresivi, îngroziți de lumea în care trăiau dar reușind să facă din absurd umor pur, cei doi autori mai au ceva în comun: geniul schiței. Știau să scrie scurt și concis lucruri izbitor de comice sau de profunde. Oricine poate scrie prolix, nu e mare lucru, ba chiar cu cât un scriitor e mai prost cu atât nu se poate îndura să taie din cuvintele scrise de el, dar ei doi știau să taie fără milă, să distileze cuvintele până la esență, puteau să redea o situație cu toate implicațiile ei în câteva vorbe, câteva gesturi care rămâneau întipărite în creierul cititorului mai mult decât acțiunea unui roman fluviu.

Genii ale conciziei, și Cehov și Caragiale au creat capodopere ale genului scurt, mici piese, schițe, povestiri. Radiodifuziunea română a dramatizat câteva din acestea și apoi niște oameni pasionați le-au pus pe net acolo unde le-am găsit și noi ca să vi le servim în această vară toridă. În zilele următoare vă propunem o serie de piese scurte de teatru, dramatizări după Cehov și Caragiale interpretate extraordinar (ca întotdeauna) de actori mari și regizate cu măiestrie.

Începem seria cu o piesă de vară, Căldură mare de Caragiale. Cui nu i s-a întâmplat să vorbească cu cineva (un funcționar, un străin) și să constate cu stupoare că celălalt pur și simplu nu îl înțelege deși i se spune ceva simplu? Și atunci primul tot încearcă să îi mai explice odată, celălalt opac ca un zid răspunde mereu cu aceeași chestie și toată discuția devine absurdă, intrată parcă într-un cerc vicios. Bizară situație dacă nu am întâlni-o la tot pasul chiar și acum... Titlul este desigur ironic pentru că nu căldura determină tâmpenia interlocutorilor din piesă, ci altceva fără legătură cu condițiile meteo.


Durata: 7 minute
Distribuție: Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Sandu Sticlaru, Neli Coman, Mihai Stoenescu, Dumitru Furdui, Ion Igorov
Regia artistică: Ion Vova
Înregistrare din 1971

I. L. Caragiale - Trei schiţe prahovene

"Prezidentul, urmat de un aghiotant, veni să vadă petrecerea noastră populară şi să spargă o oală cu poporul lui. Marele om ne zise câteva cuvinte, era încântat de purtarea bravilor săi ploieşteni care au ştiut ca totdeauna să se sacrifice pentru libertate."

Trei schiţe caragialiene legate de judeţul său natal, Prahova, într-o interpretare originală a lui Virgil Ogășanu.

Prahova natală răsare ici și colo în opera lui Caragiale, de multe ori în o aluzie ușoară, alteori este prezentă în trecutul personajelor sale, îngropată în copilăria lor (conul Leonida, Mița Baston) la fel ca și în aceea a lui Caragiale, dar de fiecare dată ea mai aduce un strop de pitoresc local.

Nu există o tipologie a prahoveanului fie el din Ploiești sau Mizil așa cum ar fi de pildă tipologia bucureșteanului prezentă prin Mitică. Prahova se poate lăuda însă cu altceva, cu aproprierea unui cuvânt: rivoluție. Caragiale nu poate să scrie cuvântul ăsta, nu îl poate gândi măcar fără să nu fie apucat de un acces de râs. Rivoluția nu poate fi decât de la Ploiești și nu poate fi decât inevitabil pompoasă și plină de elanuri lirice patriotarde și furios egalitare.

În Ploiești a existat, ne informează Caragiale, o statuie a libertății pe care era scrisă recunoștința poporului român față de ploieșteni; nu știm dacă românii la vremea aceea chiar erau recunoscători Ploieștiului pentru revoluția sa de o zi, dar noi îi rămânem recunoscători azi pentru fiul său rătăcitor care a scris aceste trei bijuterii de schițe: Grand otel Victoria Romana, Boborul şi O zi solemnă.


Durata: 48 minute
Distribuţie: Virgil Ogăşanu
Înregistrare din anul 2003

Oblomov de Ivan Alexandrovici Goncearov

"- Tu citesti vreodata?
- Nu, tiparul e prea marunt si apoi daca e ceva nou, toata ziua nu auzi vorbindu-se decat despre asta, asa ca...
- Dar ce faci tu tot timpul? Stai ca o placinta...
- Asa e, bravo Andrei, ca o placinta imbracata in halat.
- Trebuie sa iesi din toropeala asta!
- La ce bun?"

Oblomov este un om lenes si bun cu accentul mai ales pe bunatate. Cat e ziulica de lunga el zace pe o canapea imbracat intr-un halat vechi, doarme, viseaza si mananca ingrijit de un batran servitor care inca il mai trateaza ca pe un copil. Oblomov nu este bogat dar ii lipseste acea dorinta fundamentala pe care se pare ca o au toti ceilalti: vointa de a lupta pentru o viata mai buna. Oblomov este perfect multumit cu viata lui de pana acum, nu vrea sa se schimbe nimic, nu are ambitii, idealuri sau vanitate, nici o pata nu intuneca serenitatea lui multumita. Este un copil mare ce nu ar face rau nici unei muste si tocmai pentru ca nu vrea sa raneasca pe nimeni el prefera inactiunea, alegerea lui este una constienta desi poate este si o scuza pentru caracterul lui molatic si impaciuitor.

Acest om absurd si minunat are un singur prieten, Stoltz, exact opusul sau, un om activ si ambitios care este adus la disperare de caracterul lui Oblomov si se tot chinuie sa il impinga de la spate ca sa realizeze si el ceva. Impulsul spre actiune va veni dinspre alta parte insa, Oblomov se indragosteste si pentru fiinta iubita va deveni un alt om, unul activ si harnic si plin de idealuri nobile. Dar in adancul sufletului sau vechiul Oblomov inca mai pandeste....


Durata: 94 minute
distribuţie: Virgil Ogăşanu, Alexandrina Halic, Mircea Albulescu, Dana Dogaru, Florin Zamfirescu, Mitică Popescu, Simona Bondoc, Matei Gheorghiu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Sybila Oarcea
Regia artistică : Olimpia Arghir
Înregistrare din 1987

George Mihail Zamfirescu - Domnisoara Nastasia

"Într-o seară venea singură și am oprit-o, i-am spus tot focul inimii. Mi-a dat două palme. Tata din groapă să mă fi pălmuit îl făceam fărâme, ei nu i-am zis nimic.(...) Am zis așa: nu se uită la mine că sunt scandalagiu și betiv, să mă fac om cumsecade să vadă cât mi-e de dragă. De 6 luni n-am mai băut în cârciumă și n-am zis nimanui "dă-te mai incolo" cel puțin. Și după 6 luni am venit s-o cer de nevastă."

Prin interbelic, când literatura românească era aproape sincronizată cu cea din Occident, scriitorii români își puneau probleme serioase de genul: cum poți să ai o dramă modernă dar cu specific românesc? Se săturaseră de imitat modele străine și voiau să dea ceva original dar valoros. G. M. Zamfirescu a găsit un răspuns original la această întrebare și s-a axat pe explorarea mahalalei în literatură.

Periferia sau mahalaua mai fusese exploatată literar de Caragiale dar în cheie comică. Zamfirescu însă a abordat din alt unghi filonul acesta literar, el s-a gândit că pur și simplu dacă oamenii vorbesc stricat sau analfabet asta nu înseamnă că ei nu pot avea probleme foarte grave sau adânci. Așa s-a născut Domnișoara Nastasia, piesa lui cea mai cunoscută.

Acțiunea piesei este simplă, o avem pe Nastasia, o tânără care a crescut în mahala dar s-a delimitat clar de mediul ăsta, ea citește cărți, visează să plece din mahala, are alte idealuri și numai dispreț pentru oamenii din jurul ei. Visele ei sunt stereotipe într-un fel, nu vrea decât să se mărite și să aibă o casă curată într-o zonă cu oameni civilizați, dar faptul că asemenea gânduri s-au născut fără nici o influență exterioară arată că Nastasia are o personalitate foarte puternică. Singură a stat și s-a gândit că oamenii din jurul ei trăiesc urât, singură împotriva tuturor s-a izolat și și-a judecat semenii,apoi a ales un om cu care să se mărite și l-a izolat și pe el de lumea proastă din jur.

Tocmai unicitatea Nastasiei, raritatea acestui caracter o face dezirabilă pentru șeful interlopilor din mahala, Vulpașin. Vulpașin este tot ce disprețuiește ea mai mult, încarnarea înrăși a spiritului de mahala - așa că fata îi va refuza cererea în căsătorie. Dar un om ca Vulpașin nu este obișnuit să fie refuzat, el nu se poate lăsa călcat în picioare. Se înfruntă astfel două caractere puternice și încăpățânate iar ceea ce iese din asta are la final aproape accente de tragedie greacă.


Durata: 80 minute
Distributie: Raluca Zamfirescu, Costache Antoniu, Constantin Rautchi, Silviu Stanculescu, Stefan Banica, Neli Dordea, Dan Damian, Mircea Micu
Regie: Constantin Moruzan

Matei Millo - Prapăstiile Bucureștilor

"-Domnule Lică, am o întrebare: dacă v-aș fi cerut 100 de galbeni din punga aceasta pentru vreun bătrân sarman, vreo văduvă cu copii, vreun biet artist, știu eu, vreo carte de tipărit, m-ai fi refuzat, nu-i așa?
- Domnule, eu....
- O clipa, nu te învinovățesc. Ai fi crezut pesemne că sunt vreun șarlatan, dar pentru domnul baron pe care l-ai văzut pentru întâia oară aveai toată confiența dumitale."

În a doua jumătate a secolului 19 lumea citea cu fervoare romanele foileton care erau pline de crime, răpiri și personaje deghizate (știm de pildă că Zița din O noapte furtunoasă era o cititoare fidelă a Dramelor Parisului) - era un mod de a consuma telenovele avant la lettre. Ei bine, Matei Millo, director de trupă de teatru, s-a gândit să scrie o piesă de teatru cu intrigi împrumutate din romanele foileton; în Prăpăstiile Bucureștilor apare un personaj misterios, diavolul, care dă lecții de viață unor tineri naivi veniți din provincie să își piardă averile la cărți și în mâinile femeilor vicioase. Bucureștiul este în această piesă un adevărat oraș periculos, asemeni Parisului, înghițind viețile și averile junilor naivi, un oraș care te distruge defintiv cu ispitele sale. Piesa este foarte interesantă pentru noi, cei de azi, care nu mai știm cum arăta un roman foileton, și beneficiaza de o montare excelenta la radio rasplatita cu premiul Uniter in acel an.


Durata: 87 minute
Distributie: Ion Caramitru, Florin Anton, Ion Chelaru, Mihai Dinvale, Gabriela Popescu, Virginia Mirea, Mihai Bisericanu
Regie: Mihai Lungeanu

Gaițele de Alexandru Kirițescu

"- Mi-a spus doftoroaia că i-ar fi spus Tanța Bălan că ai fi spus la primirea de la Valerica Avramescu că l-ai luat pe Ianache numai cu condiția să te ducă odată pe an la Paris.
- Și n-am dreptate? De când m-a luat nu m-a dus nici măcar până la Mehadia.
- Dacă o să am o recoltă bună anul asta, o duc pe Colette in Septembrie la Pucioasa.
- Nu merg la Pucioasa! Să mă duci la Paris, eu vreau să văd Parisul!
- De ce nu te-a dus tactu la Paris, că e boier? De noi spuneți în toate părțile că suntem țărani îmbogățiți. Mai bine țărani îmbogățiți ca noi decât boieri care n-au după ce bea apa că voi."

Încă o bijuterie a dramaturgiei comice românești, o piesă des jucată pentru că permite actrițelor să desfășoare un adevărat regal de interpretare la fiecare spectacol. Este un echivalent al piesei Tache, Ianke și Cadâr pentru actrițe. Ceea ce este însă cu adevărat interesant este că piesa aceasta nu a fost gândită de autorul ei neapărat ca o comedie, ci ca o dramă cu accente grotești uneori insuportabile; comicul este atroce pe alocuri, nemilos și inuman. Spectatorii fascinați de spectacolul mahalagismelor de provincie oferit de gaițe uită să fie atenți la povestea de iubire care împinge acțiunea înainte și dă toate semnificațiile morale acestei piese.

Regăsim drama cuplului în piesa aceasta dar așa cum puțini, foarte puțini autori dramatici s-au încumetat să o prezinte. Avem cuplul de tineri căsătoriți și viața lor monotonă. Ce se întâmplă după nuntă? se întreabă Kirițescu. Mai durează fericirea aceea extatică de la nuntă care nu lăsa loc pentru îndoieli? Cum se erodează o relație și de ce?

Margot, tânără venită la București, s-a îndrăgostit nebunește de ziaristul Mircea Aldea și s-a dus pur și simplu la el acasă ca să i se ofere. Tânărul, impresionat de atâta inocență, motivat și de cavalerism, a cerut-o în căsătorie. Apoi s-au mutat la ea acasă, la Craiova, unde familia ei de arendași, putred de bogată, l-a luat pe noul ginere sub aripa ocrotitoare. Din om muncitor, Mircea se simte ajuns un parazit. Reflexul cavaleresc și de milă se șterge treptat și Mircea se trezește lângă o femeie pe care nu o iubește. Da, a fost o clipă de impresie, da, s-a lăsat fermecat, dar pe un moment nu se poate construi o viață. Totuși Mircea nu își poate accepta atât de ușor eșecul sentimental, se încăpățânează să creadă că totul e la fel, doar soția s-a schimbat, e numai vina ei. Micșorat, redus de mediul sufocant provincial, Mircea începe să piardă simțul realului, al proporțiilor. O femeie ușoară cu iz parizian rătăcită prin oraș, Vanda, îl scoate din minți. Dacă ar fi întâlnit-o la București probabil nu i-ar fi dat atenție dar aici ea e un eveniment, ea e seducția, e libertatea, e păcatul, e tot ce nu are el acum.

Mircea era un om slab care nu a știut să se oprească la timp din elanul lui generos cu Margot, trebuie să fii un om foarte puternic ca să poți refuza tentația gesturilor mari, apoi a fost slab când s-a lăsat sedus de Vanda în loc să plece demn dintr-o căsnicie falsă, a fost slab când a aruncat toată vina eșecului pe soția sa, dar un singur moment de curaj a avut și el la finalul piesei, un gest de curaj față de toată gașca de rubedenii și gaițe care îi tocaseră până atunci nervii cu cuvinte otrăvite, gestul de a pleca demn condamnându-i pe toți. Condamnarea unui om slab și laș poate că nu valorează prea mult, dar dacă odată cu ea el devine mai puternic și se trezește la realitate....

Durata: 87 minute
Distribuţie: Tamara Buciuceanu-Botez, Dorina Lazăr, Raluca Zamfirescu, Stela Popescu, Virgil Ogăşanu, Maia Morgenstern, Ileana Stana Ionescu, Maria Popistaşu, Adrian Pintea, Monica Mihăescu, Ion Lucian, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Violeta Berbiuc şi Milica Creiniceanu
Regia artistică: Dan Puican
Înregistrare din anul 2002

Durata: 74 minute
distribuţie: Silvia Dumitrescu Timică, Maria Wauvrina, Nineta Gusti, Stela Popescu, Carmen Stănescu, Nataşa Alexandra, Eugenia Popovici,Alexandru Giugaru, Colea Rădulescu, Coca Andronescu
Regia artistică: Mihai Pascal
Înregistrare din anul 1966


Durata: 72 minute
Distributie: Silvia Dumitrescu Timica, Cela Dima, Marieta Deculescu, Viorica Petrescu, Natasa Alexandra, Marina Vauvrina, Maria Filotti, Olga Tudorache, George Maruta, Ion Talianu, Nicu Dimitriu, Alexandru Demetriad
regia: Constantin Moruzan
Înregistrare din anul 1956

Franz Kafka - Procesul

"- Dar eu n-am încălcat nici o lege.
- Asta o să o hotărască tribunalul.
- Eu sunt nevinovat.
- Toți vinovații spun asta dar, mă rog, nu e treaba mea.
- Nu e treaba ta? Atunci ce vrei de la mine?
- Am datoria să identific persoana și să îi notific arestarea pentru că din acest moment, ai priceput, nu? ești arestat.
- E absurd, este complet absurd!"

Joseph K. este arestat într-o zi de doi oameni care îi intră în cameră. Arestul este unul ciudat pentru că el nu este ridicat de la domiciliu, ci lăsat în voia lui, arestat în libertate cum ar veni dar libertatea lui nu mai e aceeași pentru că acum planează deasupra lui spectrul vinovăției. Nu știe de ce anume e acuzat, nu i se spune, este tratat cu o supremă indiferență de o mașină abstractă și birocratică care a înghițit un dosar: dosarul lui. Timpul trece si Joseph K. devine tot mai neliniștit, abia așteaptă procesul în care va putea dovedi că e nevinovat dar la proces află că este vinovat din oficiu, pur și simplu pentru că există. A fost ales aleator pentru ca mașinăria justiției să aibă ce procesa, nu e decât un reprezentant al maselor de vinovați care pot fi judecați oricând pentru orice vină.

Dramatizare fidelă după celebrul roman al lui Kafka, piesa aceasta ne pune în fața unor întrebări chinuitoare: ce suntem noi pentru stat? avem vreo putere în fața birocrației? ce putem face cu umanitatea noastră atunci când suntem simpli cetățeni înregimentați într-un sistem pe care nu îl putem controla? cum putem rămâne oameni până la capăt chiar și atunci când suntem striviți?


Durata: 82 minute
Distributie: Adrian Pintea, George Constantin, Dana Dogaru, Gheorghe Cozorici, Diana Gheorghian
Regia artistica: Cristian Munteanu
Înregistrare din 1992

Costache Caragiale - O repetiție moldovenească sau noi și iar noi

"Toate greșelile domniilor voastre se rapoartă asupra mea. Pe de o parte îngrijesc de rolul meu, pe de alta a vă împinge de la spate la replică, a mă sfădi cu mașiniștii, cu lampiștii, cu toți bețivii ăștia trebuitori. Eu sufăr înzecit și tot sunt mai exact decât toți și nu vin, ia uite, cât e ceasul, 11 și jumătate, la repetiție!"

O repetiție moldovenească este o piesă foarte originală pentru vremea în care a fost scrisă (1844) pur și simplu pentru că nu are nici un model străin. C. Caragiale descrie aici cum se petrecea o repetiție obișnuită a trupei sale cu tot tacâmul de șicane ale directorului teatrului, cu toanele actrițelor și părerile mașiniștilor. O piesă de teatru despre teatru - un concept cu adevărat avantgardist pentru vremea sa. Piesa este plăcută și interesantă de ascultat și pentru un spectator contemporan, deschide ușa spre o lume care ar fi rămas poate un total mister pentru noi, lumea actorilor români de teatru de la 1840.


Durata: 54 minute
Distributie: Stefan Iordache, Valentin Teodosiu, Sorin Gheorghiu, Eugen Racotzi, George Ivascu, Dumitru Rucareanu, Virgil Ogasanu, Ruxandra Sireteanu, Silvia Codreanu, Dumitru Chesa, Ioana Chelaru
Regie: Cristian Munteanu

Salomeea de Oscar Wilde

"S-a omorât tânărul sirian, cel ce-mi era prieten! N-am proorocit eu oare că se va întâmpla o nenorocire? Știam eu că luna căuta moartea cuiva dar nu știam că pe el îl căuta. De ce nu l-am ascuns de lună? Daca l-aș fi ascuns intr-o peștera nu l-ar fi văzut."

O piesă ca un văl greu de aur presărat cu pietre prețioase, așa este Salomeea presărată cu diamantele metaforelor și hiperbolelor, o piesă grea ca de catifea, sofisticată și simplă în același timp. Piesa prezintă momentul tăierii capului lui Ioan Botezătorul și cum s-a ajuns la el. Dacă istoria o face vinovată pe Irodiada și o prezintă pe Salomeea drept un simplu pion al mamei sale, Oscar Wilde vine cu o ipoteză de poet perfect plauzibilă literar: Salomeea s-a îndrăgostit de Ioan Botezătorul și i-a cerut un sărut. Omul îndârjit de predici și viziuni a refuzat-o dar prințesa nu era obișnuită cu refuzul așa că și-a luat sărutul dorit chiar dacă de pe buzele unui mort.



Durata: 75 minute
Regia artistică: Titel Constantinescu
Distribuţie: Valeria Seciu, Adela Mărculescu, George Constantin, Dan Condurache, Mihai Bisericanu, Răzvan Ionescu, Ion Pavlescu, Theodor Danetti, Ion Siminie, Ion Punea, Radu Duda, Petre Dinuliu, Gheorghe Pufulete, Nicolae Crişu. Redactor Mircea Popescu
Înregistrare din 1992

Capul de ratoi de Gheorghe Ciprian

"- De ce persiflați oamenii și de ce vă legați de darurile sau cusururile lor naturale?
- Dacă barba domniei sale ar fi fost naturală, nu ne-am fi îngăduit nici cea mai nevinovată glumă. Noi îndrăgim natura, domnule inspector, dar am ghicit dintr-o ochire că domnia sa poartă barbă falsă! Vedeți dumneavoastră, o barbă naturală e o întregire firească a feței, treci pe lângă cel ce o poartă ca pe lângă orice alt muritor, barba dânsului însă țipă la vedere, e ca un semnal de alarmă, ca o firmă luminoasă, ca un om pe picioroange."

O piesă interbelică puțin absurdă, comedie non-conformistă și ciudată dar fundamental o utopie. Patru prieteni, foști colegi de liceu, decid să reinstanțieze starea de grație din adolescență și să se ia de lumea oamenilor mari uitând că ei înșiși sunt acum adulți. Patru oameni care trăiesc într-un copac ca și cum ar fi niște pirați, patru oameni care aruncă peste bord respectabilitatea, ierarhiile sociale, tot ce înseamnă stabilitate, patru oameni care decid să prelungească conștient și asumat revolta adolescenței.

Revolta lor nu este una metafizică, ei nu urăsc lumea, ci mai degrabă fac niște șotii unor oameni importanți și de aici rezultă consecințele grave. Ce urăsc acești patru adolescenți tomnateci? Impostura mai ales, importanța pe care și-o atribuie oamenii cu funcții, dezumanizarea, rutina, lipsa de veselie sau spontaneitate, dezobișnuința de a mai visa. Pe parcursul piesei ei vor încerca să scoată din rutină locuitorii unui mic orășel, le vor spune că trăiesc urât și conformist, vor face farse și vor mustra burghezii adormiți și, pentru că piesa este totuși o utopie, orășelul se va trezi din amorțeală și va trece de partea lor. Oamenii vor îmbrățișa non-conformismul și își vor trăi viețile puțin mai conștient de acum încolo.

Totuși, piesa nu este revoluționară într-un sens politic, acești oameni nu schimbă mentalitățile fundamental, nu se adresează cauzelor meschinăriei umane, ei doar luptă cu manifestările ei imediate, în fond războiul cel mare al piesei se dă cu barba unui ministru... O piesă foarte nonconformistă, unică în literatura românească, ceva nou ca idee chiar și pentru spectatorii de azi.


Înregistrare din 1982
Durata: 82 minute
Distribuţie: Radu Beligan, Marin Moraru, Virgil Ogăşanu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu, George Constantin, Ştefan Mihăilescu - Brăila, Victor Ştrengaru, Mihai Mereuţă, Tamara Buciceanu - Botez, Rodica Mandache, Ileana - Stana Ionescu, Jorj Voicu, Victoria Mierlescu, Dorina Lazăr
Regia artistică: Dan Puican

Mircea Cartarescu - Levantul

"Măria-ta, slăvite, ai fost prevăzător
Să îndoiești cu țărnă tot ce-i pentru popor,
Cahvea și praf dă pușcă. Sîrmane, soitare,
Doar cu moloz tu vrut-ai pre vodă a-mpușcare..."

Cine a citit Levantul de Mircea Cărtărescu știe ce bijuterie literară filigranată, ce nebunie de detalii și aluzii zace acolo și mai știe că așa ceva nu se poate dramatiza ușor (deși acum câțiva ani montase Cătălina Buzoianu cu succes o adaptare a Levantului la teatrul Bulandra). Montarea de față de la teatrul radiofonic nu reprezintă o dramatizare a întregului roman, ci doar capitolul 11 care este chiar scris sub forma unei mici piese de teatru în genul comediilor pașoptiste, o jucărie dramatică cu aspect arhaic dar plină de aluzii spre actual.

Așadar doar un capitol din Levantul - pentru ascultătorul care nu a citit întregul roman e mai greu să își dea seama cine e cine, ce caractere se ascund sub nume, dar capitolul e gândit în așa fel încât nu prea contează. O lovitură de palat pe la anii 1800, un domnitor tiran care ține țara sub jug, niște revoluționari care vor să îl asasineze pe tiran, apoi dezamăgirea când află că moartea unui om nu înseamnă neapărat libertatea unei țări... Comedie politică ce face o reverență spre prezentul comunist (prezentul scrierii) montată cu pasiune și amuzament la radio.


Înregistrare din anul 2003
Durata: 65 minute
Distributie: Mircea Cărtărescu, Florian Pittiş, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Radu Amzulescu, Petre Nicolae, Diana Dumbravă, Annemarye Ziegler, Bogdan Caragea, ş.a
Regie: Gavril Pinte

Tennessee Williams - Menajeria de sticlă

"- Parca am urmări să atragem pe cineva în cursă.
- Orice fată drăguță e o cursă; bărbații știu bine asta și nu le displace."

Laura e o fată timidă și retrasă care nu vrea nimic de la viață, nu are nici o ambiție de fericire, vrea doar să se joace cu mica ei menajerie de sticlă și cu plăcile de patefon și să stea tot timpul în casă. Lumea exterioară o sperie, America zgomotoasă și extravertită a oamenilor luptători și ambițioși nu este un loc pentru Laura. Sensibilă și delicată, ea nu cere absolut nimic de la ceilalți - simte pur și simplu că nu are nici un drept să ceară ceva.

Tom, fratele ei, este un tânăr poet deja cinic care este nevoit să lucreze într-o fabrică de pantofi ca să își întrețină mama și sora - dar visele lui merg mult mai departe, vrea să plece, să colinde lumea, se simte încarcerat de orașul lui, de țara lui. Tatăl lui și al Laurei a fugit într-o zi de acasă fără nici o explicație și a lăsat totul pe umerii lui. Și deși îl disprețuiește pentru ce a făcut, Tom simte nevoia să facă exact același lucru, să o șteargă pe neobservate până nu înnebunește.

Mama celor doi, Amanda, este un personaj incredibil de bine scris: este o mamă tipică ce trăiește numai pentru copiii ei, îi bate la cap, îi dădăcește, le repetă aceleași sfaturi zilnic, se frământă pentru ei și, în același timp, nu îi înțelege deloc. Nu are habar cine sunt copiii ei și ce vor ei de la viață, îi judecă neîncetat, îi ceartă. Amanda parcă trăiește în altă lume pentru că ea nici nu înțelege cum gândesc ceilalți, contemporanii ei. De pildă nu poate înțelege de ce nu se ivesc pretendenți pentru fiica ei infirmă și timidă. De ce nu ar vrea cineva să se însoare cu Laura?

Dintre aceștia trei Laura este cel mai important personaj - ei îi dedică piesa T. Williams care scria mereu despre oameni ridicol de sensibili și neadaptați dar frumoși în ciudățenia lor de neînțeles pentru ceilalți, frumoși ca niște fluturi cu aripile prea mari ca să mai poată zbura cu ele.

Ce se va întâmpla cu Laura, fata șchioapă și timidă, după ce mama ei va muri? Ce va face Laura singură, din ce va trăi? Nu știm și nu vom afla niciodată. Tom fuge de acasă și se înrolează în marina comercială apoi refuză să o mai caute, nu vrea să afle cum va muri lent sora lui fără nici un ajutor. E o lașitate din autoapărare. Oamenii ciudați ca Laura nu găsesc mereu pe cineva care să îi sprijine și să îi înțeleagă iar fără un astfel de sprijin ei nu au cum supraviețui.


Durata: 86 minute
Distribuție: Ileana Predescu, Valeria Seciu, Emil Hossu, Virgil Ogășanu
Regie: Constantin Dinischiotu

Arkadi Arkanov - O nunta de pomina

"- Ai vazut bunicul? Vrea sa se produca la televiziune.
- Trebuie sa aveti grija cu el, sa nu spuna una boacana. Trebuie sa va ganditi din timp la tot ce o sa spuneti, eu m-am si gandit ce o sa spun: intai va felicit, va dau florile, si pe urma dau citire angajamentului din partea colectivului fabricii. Colectivul nostru se angajeaza sa se bucure din toata inima de succesele tovarasilor obtinute in viata personala."

În Rusia comunistă exista, ca și în România, un cult exagerat al televiziunii pentru că ce era rar era prețuit. De aceea când doi tineri sovietici află că nunta lor va fi televizată, cerul le cade în cap de bucurie. Însă bucuria asta se spulberă repede pentru că o nuntă televizată nu mai poate fi o nuntă normală așa cum o visau ei: regizorul e un artist și are viziuni revoluționare, le modifică casa și dă indicații prețioase, bunicul vrea să cânte dar e total neprezentabil, mama plânge într-una, de altfel mai multe rude nu sunt prezentabile și trebuie gonite cumva de la nuntă, colegii de serviciu vin țepeni cu discursuri mobilizatoare, totul e atât de nefiresc încât regizorul decide să înlocuiască treptat rudele cu actori angajați să le joace rolul; tot înlocuind și înlocuind, regizorul ajunge finalmente și la mire - dacă punem un actor și în locul lui? Oare ce o să se întâmple?


Înregistrare din 1968
Durata: 57 minute
Distribuţie: tamara Buciuceanu Botez, Dem Rădulescu, Mariana Mihuţ, N. Neamţu Ottonel, Dumitru Furdui, Eugenia Popovici, Carol Kron, Gheorghe Oprina
Regia artistică: Ion Vova

Adela de Garabet Ibraileanu

"Cineva mi-a spus odată că Turgheniev se apropie de femeie ca de un sanctuar. Dar femeilor nu le place să fie tratate ca nişte sanctuare, cu genuflexiuni şi cădelniţări, chiar când tămâia e de cea mai bună calitate. Nu suntem sanctuare!"

Pe la anii 1890, la o moșie liniștită, se petrecea drama unui intelectual care la 40 de ani se îndrăgostește de fosta lui elevă, Adela. Ajuns la 40 de ani, Emil Codrescu se consideră bătrân, diferența de vârstă între el și Adela i se pare monstruoasă, pretențiile pe care le-ar putea avea la mâna ei i se par de neînchipuit. Hrănit cu lecturi din filosofii antici și Schopenhauer, cu un trecut amoros banal și lipsit de idealisme, Emil Codrescu este pregătit pentru un eșec și nu îndrăznește să spere că Adela s-ar putea gândi măcar la el în felul acela. S-ar putea spune că toată pregătirea sa intelectuală îi stă în spate ca un gheb enorm care îl strivește și îl împiedică să vadă adevărul mai simplu că Adela îl place și că poate chiar îi oferă o șansă la inima ei.

Medic fiind, Emil Codrescu își examinează sentimentele pentru Adela ca pe un soi ciudat de boală, își notează simptomele în jurnal și se studiază curios să vadă cum îl schimbă iubirea. Romanul de sfârșit de secol este plin de gânduri subtile și reflecții neașteptate despre natura iubirii dar ceea ce îl face remarcabil este discreția și demnitatea introspecției. Emil Codrescu respectă nesfârșit subiectul afecțiunii sale, din modul cum o descrie vedem cum priveau femeia oamenii de la sfârșitul secolului 19. Poate că acolo era mai multă pasiune decât lasă să se vadă rândurile jurnalului dar intelectualul știa să își pună surdină pasiunii sale pe care nu voia să o accepte în totalitatea sa nici măcar față de sine însuși. Obișnuiți cu poveștile de iubire pasionale și tragice, învățăm odată cu Adela că și iubirea unui intelectual poate fi interesantă, că gestul teatral nu este neapărat semnul pasiunii autentice, că poate exista sfâșâiere și în singurătate.

O montare excelentă a radiodifuziunii române cu Ștefan Iordache în rolul introvertitului Emil Codrescu și cu Violeta Andrei cu vocea ei învăluitoare și atât de feminină în rolul misterioasei Adela.


Durata: 68 minute
Distribuție: Ștefan Iordache, Violeta Andrei, Simona Bondoc, Constantin Dinulescu, Catița Ispas, Violeta Berbiuc, Alexandrina Halic, Marina Maican, Carmen Ionescu, Sorin Gheorghiu, Sergiu Demetriad, Boris Petroff
Regie: Cristian Munteanu