A cui e viața asta în definitiv? de Brian Clark

 "- Ai să depășești sentimenul ăsta.
- Asta nu schimbă valabilitatea hotărârii mele de acum(...) dacă ar fi după doctori, ar trebui să devin letargic; să fiu fericit când vine o soră să îmi schimbe plosca sau să mă întoarcă pe o parte... astea vor fi cele mai interesante momente dintr-o zi.(...) Eu nu vreau să fiu fericit prin faptul că voi deveni o secțiune dintr-o mașinărie complexa iar dumneata moralmente trebuie să accepți hotărârea mea."

Un sculptor este rănit într-un accident și rămâne paralizat pe viață, nu-și poate mișca nimic mai jos de gât. Imobilizat pe un pat de spital, cel care înainte fusese un artist creator, independent și plin de viață, se vede ajuns la mila celorlalți, dependent în totalitate de medici, asistente, prieteni. Tot ceea ce îi dăduse sens vieții și identitate îi este luat brusc, definitiv. Atunci acest om decide că vrea să moară demn. Restul piesei este lupta între el și oamenii care nu vor să îl lase să moară. Toți știu mai bine decât el, toți vor să îl ajute să trăiască dar la final el nu este pentru ei decât un vehicol prin care ei își pot arăta bunătatea și mila și ce mai au ei. El va exista doar pentru ca niște oameni miloși să își demonstreze lor înșiși ce minunați sunt pentru că îl ajută. Dar el nu vrea asta: cu demnitatea și independența de gândire specifică unui artist el vrea să fie lăsat să moară; dacă nu vor să îl ajute să se sinucidă, măcar să îl lase în pace cu îngrijirile lor.

Este spectacolul luptei unui om paralizat și fără putere care nu are decât ascuțimea minții lui în ajutor împotriva tuturor făcătorilor de bine care știu totul mai bine decât el. Toți știu ce o să vrea el în viitor, au mai văzut cazuri, știu că se va resemna, așa că ei nu îl pot lăsa să moară acum, cât șocul accidentului este proaspăt. Și el acceptă că s-ar putea resemna și tocmai de aceea vrea să fie euthanasiat acum, cât încă mai are demnitate, cât încă mai este el însuși. Iar toți bigoții și miloșii vor trebui să accepte că dacă un om poate decide cum să își trăiască viața pentru că doar el știe ce îl face fericit, atunci el poate decide și când să și-o curme dacă această fericire devine imposibilă. O concluzie pe care ei nu vor să o accepte dar pe care un om neputincios îi va sili să o adopte în cele din urmă.


Durata: 74 minute
Distribuție: Adrian Pintea, Victor Rebengiuc, Geore Constantin, Irina Mazanitis, Constantin Dinulescu, Simona Bondoc, Alfred Demetriu, Iarina Demian, Gheorghe Cozorici, Silviu Stănculescu, Ana Ciontea, Matei Gheorghiu
Regie: Cristian Munteanu

Enigma Otiliei de George Calinescu

"- Dumitale, cum ești fără părinți, ți-ar trebui o familie așezată și o nevastă cuminte, cu zestre, care să te înțeleagă și să te țină din banii ei cât timp o să studiezi.
- Mă pot ține și singur. Iar la unchiul Costache mă simt ca acasă și Otilia mi-e ca o soră.
- N-ar fi rea Otilia dar e falsă, mai ales cu mine..."

Felix, un tânăr orfan, vine la București să studieze medicina și trage în gazdă la unchiul său Costache, un om avar și ramolit. Acolo o întâlnește pe Otilia de care se va îndrăgosti și care va deveni centrul preocupărilor sale. Dar Otilia este curtată de Pascalopol, un domn în vârstă foarte bogat care face orice pentru tânăra fată. Teoretic, Felix nu are nici o șansă în fața distinsului său rival; practic, are mai multe șanse decât crede pentru că Otilia nu este totuși o fată interesată și tinerețea, pasiunea lui Felix nu o lasă indiferentă.

Cititorul (aici ascultător) tremură de-a lungul lecturii pentru soarta lui Felix și trăiește alături de el îndoiala: pe cine va alege Otilia? Tânăra este obișnuită cu luxul, dacă îl alege pe Felix va însemna să trăiască o viață plină de sacrificii până termină el facultatea... Pascalopol îi poate oferi totul dar nu și iubirea inocentă și pură a lui Felix. Iar Otilia are nevoie mai mult decât orice să fie iubită, adorată, urcată pe un piedestal și răsfățată, ea vrea să fie totul pentru bărbatul pe care îl alege. Felix are medicina, Pascalopol nu are nimic altceva. Otilia va alege rațional pentru că știe cu o înțelepciune neobișnuită pentru vârsta ei că frumusețea ei nu va dura mult, peste 5 ani se va ofili iar ea vrea să trăiască acum. Enigma Otiliei rămâne nedezlegată: nu vom afla niciodată dacă l-a iubit cu adevărat pe Felix sau ce gândea despre el, este enigma feminității în sine.


Durata: 114 minute
Distribuţie: Toma Caragiu, Melania Cârje, Nineta Gusti, Emil Hossu, Mihai Heroveanu, Nicolae Neamţu-Ottonel, Vasile Lupu, Octavian Cotescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Rodica Sanda Ţuţuianu, Mircea Medianu, Paul Nadolski, Rodica Suciu Stroescu, Haralambie Polizu, Traian Moraru, Chiriţă Dumitrescu
Regia artistică: Cristian Munteanu

Ciocârlia de Jean Anouilh

"- Trebuia să strigi: vade retro, Satana!
- Eu nu știu latinește, messire.
- Nu face pe proasta!
- Nu putea să fie Satana, era atât de frumos...
- Frumusețea vine de la diavol!"

Piesa aceasta este o lecție pentru orice dramaturg despre cum ar trebui scrisă o piesă istorică, din păcate însă nu poate fi imitată fără a cădea în pastișare. Anouilh rămâne fidel istoriei când ne spune povestea Ioanei D'Arc dar nu este rigid în succesiunea momentelor istorice, se joacă cu ele, le amestecă, iese din convenția ficțiunii, ne prezintă un mister și îl dezleagă în fața ochilor noștri: cum a putut o fetiță de 16 ani, păstoriță analfabetă, să strângă și să conducă o armată împotriva Angliei? E o nebunie dacă stai să te gândești la povestea asta dar Anouilh ne prezintă ceva mai verosimilă interpretare posibilă.

Apoi este modul cum vorbesc personajele piesei: autorul nu se încurcă cu arhaisme greoaie, cuvintele sunt simple și pe înțelesul omului modern, parfumul epocii vine din altă parte, din credințele personajelor, din comportamentul lor.

Și în fine, poate cel mai important ingredient, atitudinea lui Anoulih față de personajul său principal: nu este admirație tâmpă, nu eroizare fastidioasă, ci o anumită duioșie față de fetița aceea, puțină ironie și mult respect. Anouilh nu se apropie de Ioana D'Arc ca și cum ar fi un idol național la care ne închinăm cu toții, nu, se apropie de ea ca de o ființă umană cu calități și charismă dar și viziuni. Autorul nu rezolvă pentru noi problema asta a viziunilor, nu ne spune dacă Ioana era nebună sau chiar o aleasă a îngerilor, ne lasă pe noi să decidem și ăsta e un semn de imens respect față de spectator.

O piesă istorică deloc plicticoasă, palpitantă și cu un personaj principal puternic și uimitor în același timp, o fetiță cu viziuni care a împins toată Franța spre glorie apoi a fost jertfită pe rug pentru nesăbuința asta.



Durata: 85 minute
Distibutie: Mirela Gorea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Mircea Anghelescu, Mihai Dinvale, Florian Pittis, Ileana Predescu, Adina Popescu, Corado Negreanu, Valeria Ogasanu
Regie: Cristian Munteanu

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

"O oră din viața ta va fi un veac pentru mine. Clipele vor fi decenii... și în acest timp se vor încorona regi, se vor face războaie, se vor stinge popoare, în sfârșit toate prostiile de azi se vor întâmpla și atunci..."

Toate personajele principale din proza lui Eminescu sunt tineri care seamănă cu el izbitor: poeți, săraci, geniali, cu plete negre, foarte frumoși și admirați de cei din jurul lor. Din modul cum îi descrie pe ei ne dăm seama cum s-ar fi descris pe sine. E izbitoare lipsa de modestie mai ales când își descrie fizic personajele deși poate e prea mult să cerem modestie de la un geniu care era conștient de sine. Dar în loc de modestie, Eminescu introduce ironia romantică prin care dinamitează din interior narcisismul personajelor sale.
De exemplu Dionis: un tânăr însetat de cunoaștere care citește tot felul de cărți mistice și crede sincer în ele. Iar Eminescu descrie cu ironie patima asta de cunoaștere care, de atâta sete de adevăr, cade în halucinații. Cumva Dionis este un alter ego al său mai tânăr sau mai naiv pentru că și Eminescu a citit tratate mistice în tinerețe dar se lecuise de astea.

Când scrie despre Dionis, Eminescu scrie despre tinerețea sa vieneză când se închidea în cameră cu săptămânile ca să citească cărți luate de la anticari, o tinerețe nebunească de care Eminescu se distanțase deja atunci când scria despre ea. Și atunci de unde admirația pentru Dionis? Probabil că este genul de admirație pe care orice om îl are pentru adolescența sa: nu ar mai face greșelile de atunci dar își admiră propria pasiune tinerească de a se fi aruncat în luptele fără șansă.


Înregistrare din anul 2003
Durata: 66 minute
Distribuție: Adrian Pintea, Constantin Codrescu, Constantin Dinulescu, Delia Nartea, Claudiu Istodor
Regie:Cristian Munteanu

Batrana doamna in rolul sotiei lui Dostoievski de Edvard Radzinski

"Râzi, râzi, bătrâno, pentru că treci totul prin rațiune, dar rațiunea e moartea credinței. Încearcă să mă crezi cu inima..."

O piesă care îi va încânta pe fanii lui Dostoievski, o reverență făcută de Radzinski către marele scriitor rus. Într-un sanatoriu de bătrâni, o actriță și un personaj ciudat care se crede chiar Dostoievski încep să citească scrisorile și jurnalele Annei Dostoievskaia și ale lui Dostoievski însuși. Citindu-le, ei le interpretează și le amestecă cu propria experiență, propriile trăiri. Cei doi au și ei o poveste, ascund anumite secrete amare dar interpretarea vieții lui Dostoievski și a soției sale îi purifică cumva și îi face să fie mai sinceri cu ei înșiși.


Durata: 99 minute
Distribuție: Gina Patrichi, George Constantin, Sorin Gheorghiu
Regie: Dan Puican

Maitreyi de Mircea Eliade

"- Iubirea noastră nu e îngăduită.
- Ce tot spui? Mama ta îmi cere să îi spun "mamă", tatăl tău m-a adus în casa lui... de altfel cred că e mai bine ca totul să fie imposibil. Tu ești o fată rară, peste fire de frumoasă, dar ca soție ai putea fi tot atât de mediocră ca oricare alta."

Allan, tânăr inginer european, este invitat să locuiască în casa șefului său indian, Narendra Sen. Aici cunoaște pe soția și pe fiicele lui Sen, dintre care Maitreyi, fiica cea mare, se va îndrăgosti de el. Allan crede la început că toată lumea i-o împinge în brațe pe Maitreyi, că i se aranjează o căsătorie pur și simplu pentru că toți sunt prea drăguți cu el - dar nici nu bănuiește că ei au alte planuri și nimeni nici nu se gândea să i-o dea pe Maitreyi. Apoi el se îndrăgostește la rândul să de frumoasa fată și află adevărul: că nu avea voie nici măcar să se gândească la căsătorie pentru că ei sunt din casta brahmană și Allan nu este pentru ei un egal. Allan este derutat de duplicitatea asta și de aici toate neînțelegerile: pe de o parte el nu este brahman, deci le este inferior, pe de alta toți îl tratează ca și cum le este superior doar pentru că e alb și european.

Când idila celor doi tineri este descoperită, Allan este alungat pentru totdeauna și totul se încheie fără măcar un rămas bun. Povestea lor seamănă cu a lui Romeo și a Julietei dar ei sunt despărțiți de ceva mai mare decât o rivalitate între familii, sunt despărțiți de culturile lor care sunt atât de diferite - și peste asta cu greu se poate trece. Allan nu poate să o facă așa că fuge pur și simplu.

Există o anumită aroganță în modul cum cei doi eroi principali își văd propriile culturi. Allan de pildă se consideră superior indienilor (la început cel puțin) pentru că el este alb, civilizat, și mai dezinhibat în legătură căsătoria. Și Maitreyi e arogantă pentru că devine prea familiară cu Allan convinsă că nu are cum să se îndrăgostească de el, el e prea inferior cu prejudecățile lui europene, cu libertinajul lui, el nici măcar nu înțelege poezia. Dar nici o cultură nu poate stăvili atracția pur fizică dintre cei doi și catastrofa se produce. Apoi este aroganța părinților care vorbesc foarte frumos de toleranța culturii lor indiene, de prietenia cu copacii -dar nu ezită să îl arunce pe Allan în stradă când li se încalcă codul lor de onoare; vorbesc despre copii ca niște oaspeți în casa părinților, o idee foarte frumoasă, dar pe Maitreyi nu o trateaza ca pe un oaspete, ci pur și simplu ca pe o proprietate, nu le pasă de ce ar vrea ea, ea nu are nici un cuvânt în fața lor.

Ca mulți oameni bigoți, părinții lui Maitreyi flutură cultura sus ca pe un steag și se mândresc cu toleranța lor până când un fapt îi contrariază: atunci uită să mai fie toleranți și buni, atunci steagul devine un băț cu care lovesc pe cel diferit de ei și îl alungă ca pe un câine.


Durata: 103 minute
Distribuție:Mirela Gorea, Adrian Pintea, Constantin Codrescu, Margareta Pogonat, Mihai Dinvale, Vali Ogasanu, Serban Celea, Anca Pandrea, Mihai Mereuta, Catrinel Dumitrescu, Violeta Berbiuc
Regie: Leonard Popovici

William Shakespeare - Hamlet

"Oh, carnea asta, mult, prea mult vârtoasă, de s-ar topi și s-ar preface-n rouă..."

"toţi vor să joace Hamlet!"
Mai toţi actorii, indiferenţi la cele întîmplate părinţilor,
vor să ia un craniu în mînă şi stînd într-un peş
să se întrebe: să dormi? să mori?
toţi ţin să dea sfaturi altor actori,
s-o alunge pe Ofelia " chit că în viaţa lor nu au refuzat nimic "
să se lăfăie între înţelepciunile lui Polonius şi Horaţiu,
toţi vor să joace Hamlet " (poem de Carl Sandburg tradus și parafrazat de Radu Cosașu)

Despre Hamlet, minunăția asta strivitoare de piesă, nu mai trebuie spus nimic, toată lumea cunoaște acțiunea. Se poate glosa eventual pe un subiect particular, cum ar fi nehotărârea lui Hamlet. Mulți spectatori se întreabă de ce Hamlet, odată ce are dovada crimei unchiului său, nu se răzbună odată, de ce trage atâta de timp. Sursa dilemei sunt chiar actorii care îl joacă pe Hamlet: sunt ceva mai în vârstă decât o cere rolul și au în ei o anumită inflexibilitate, o duritate și asprime date de rolul de justițiar asumat, strigă și fac morală celorlalte personaje, arată cu degetul. Mulți actori îl joacă așa pe Hamlet și publicul pierde ceva esențial. Un adevăr simplu și modest.

Hamlet era tânăr iar criminalul era unchiul său, un membru al familiei sale. Un tânăr de vârsta lui Hamlet nu poate fi atât de sigur pe sine încât să ia un cuțit și să își facă dreptate, pur și simplu încă era la faza când mai evalua lumea, când valorile impuse de familie, cum ar fi respectul ierarhic, îl dominau. Este un șoc pentru orice tânăr să afle că familia sa e populată de criminali și de femei ușoare, nimeni nu vrea să creadă asta, trebuie să mai cerceteze, nu poate fi adevărat... Hamlet este un tânăr nesigur care își respectă unchiul și care încă mai caută sensurile vieții. Și șoapta unei fantome sau un leșin la o piesă de teatru nu sunt de ajuns pentru a trece la fapte. Cine dintre spectatorii din sală și-ar ucide rudele chiar având certitudinea că sunt criminale? Cine măcar i-ar denunța la poliție? Îi cerem lui Hamlet să fie mai puternic decât am putea fi noi vreodată, îi pretindem chiar.

Apoi mai este o chestiune delicată, cea a puterii. În Danemarca, ca și în Țările Românești o bună vreme, succesiunea la tron nu se făcea de la tată la fiu, ci de la rege la frații săi. Multă lume crede că unchiul lui Hamlet a ajuns rege pentru că s-a însurat cu regina când de fapt el era succesorul legal și regina de fapt și-a păstrat poziția căsătorindu-se cu noul rege. Hamlet era abia al doilea la succesiune și dacă s-ar fi grăbit să își ucidă sau denunțe unchiul, multă lume ar fi interpretat asta ca o grăbită poftă de putere, ca și cum Hamlet o făcea doar pentru a ajunge rege.

Montarea de față, cu Constantin Codrescu în rolul titular, are această virtute extraordinară: ne prezintă un Hamlet tânăr și nehotărât, chinuit de îndoială și respect, un Hamlet cât mai aproape de adevărul istoric cu cât se putea; o montare aproape canonică.


Durata: 151 minute
Distribuţie: Constantin Codrescu, Ludovic Antal, Tanţi Cocea, Silviu Stănculescu, Ion Marinescu, Elena Sereda, Willy Ronea, Aurel Ghiţescu, Marcel Anghelescu, Teo Partiş, Marius Pepino, Mircea Corbu, Mihai Mateescu, Jean Reder, Jean Lorin Florescu, Ion Iliescu, Ion Anastasiad, Nicky Rădulescu
Regie: Mihai Zirra

Inspectorul broaștelor de Victor Eftimiu

"Trebuie să se sfârșească odată cu obiceiurile astea! Ai făcut servicii partidului conservator? Că mi-ai aprins țigara mie? Că i-ai ținut paltonul lui Munteanu? Că ai dat o notiță la gazetă despre șef? Astea sunt serviciile dumitale? Îți foarte mulțumesc! Să ceară recompense cel care a adus servicii țării, nu partidului conservator! Nu-ți plătesc conservatorii leafa, ți-o plătește țara!"

Inspectorul broaștelor este o comedie politică și de moravuri a cărei acțiune se petrece în interbelic. Un savant zoolog specializat în broaște vrea cu orice preț să își pună știința în serviciul țării, el a studiat broaștele și știe ce resursă economică total neglijată sunt acestea. În acest scop el a cerut unui ministru să creeze un post special de inspector al broaștelor pentru el. Postul s-a creat, de 12 ani chiar, dar nimeni nu i-l dă savantului. Miniștrii trec și vin, fiecare e bine intenționat, înțelege importanța valorificării broaștelor, toți îl bat pe umăr pe savant și îl asigură de stima lor, omul e clar sincer, nu e un arivist, dar tocmai de aceea nu primește postul. Orice nou ministru abia instalat are o mulțime de obligații și cunoștințe care trebuie răsplătite iar postul de inspector al broaștelor este perfect: iei o leafă fără să faci nimic. Iar savantul rămâne să spere că poate următorul ministru...poate de data asta măcar...

Victor Eftimiu a fost un dramaturg din interbelic, scriitor minor azi aproape necunoscut. Piesa aceasta este interesantă pentru jocul actoricesc și prin câteva replici comice, dar nu acesta este motivul pentru care am postat-o aici, ci altul: un exercițiu terapeutic de umilință.

La piesele lui Victor Eftimiu lumea bună din interbelic făcea săli pline și aplauda în picioare. Celebru la vremea lui, ignorat azi, Eftimiu va fi total necunoscut peste 100 de ani. Nimeni nu mai vrea să îi monteze piesele azi, are noroc cu cele câteva înregistrări la radio care nu se vor pierde niciodată și două montări la teatrul de televiziune. Pentru că Eftimiu pur și simplu este minor ca scriitor oricâte aplauze și urale a primit atunci. Este interesant să vedem azi ce făcea furori în anii 30 și să ne imaginăm ce scrieri de azi vor fi îngropate total mâine. Un exercițiu de imaginație.

Durata: 56 minute
Distribuție: Radu Beligan, Rodica Tapalagă, Nicolae Brancomir, Costache Antoniu, Nicolae Neamțu Otonel, Mihai Velcescu, Vasile Lupu, Mihai Stoenescu, Horia Șerbănescu
Regie: Paul Stratilat

Ilf si Petrov - Douasprezece scaune

"Ce idee! Să vâri într-un scaun briliante în valoare de 70.000 de ruble! Într-un scaun pe care nu se știe cine șade acum..."

După venirea comuniștilor la putere în Rusia, averile și casele nobililor au fost confiscate și naționalizate rapid. Aceasta s-a întâmplat și într-un mic orășel de provincie unde soacra mareșalului nobilimii Vorobianiniov a ascuns în căptușeala unui scaun o cutie cu bijuterii foarte valoroase, scaun ce a fost confiscat de comuniști împreună cu celelalte 11 din aceeași garnitură. Pe patul morții soacra îi mărturisește lui Vorobianinov unde a ascuns bijuteriile iar acesta pleacă în căutarea garniturii de scaune pe unde fusese repartizată de comuniști.

Pe drum Vorobianinov se întâlnește cu cel mai descurcăreț om din lume, cu Ostap Bender, un om fără căpătâi dar care are o însușire extraordinară: înțelege perfect lumea în care trăiește și știe cum să ia fiecare om astfel încât să obțină de la el tot ce dorește. Ostap este un psiholog intuitiv care în numai câteva secunde citește oamenii și își dă seama ce îi motivează apoi el se preface că le oferă exact ceea ce vor ei. Un escroc cu visuri mărețe, Ostap Bender ajunge personajul principal al cărții și el ne poartă prin case, orașe, cătunuri, în medii atât de diferite în căutarea scaunelor cu comori. În goana asta după scaune ascultătorul capătă o idee despre cum arăta Rusia comunistă la anii 1920, cum construiau amețiți comunismul oameni care habar nu aveau ce fac dar se supuneau și ei valului istoriei.


Înregistrare din anul 1967
Durata: 108 minute
Distribuție: Octavian Cotescu, Natasa Alexandra, George Groner, Alexandru Giugaru, Stefan Mihailescu Braila, George Trestian, Maria Burbea, Virginia Stoicescu, Cornel Dumitras, Mihai Paladescu, Mimi Enaceanu, Mircea Balaban, Coca Enescu, Draga Olteanu Matei, Emil Popescu, Rodica Tapalaga, Nana Ianculescu, Olimpia Tablan, Cornelia Turianu, Florin Vasiliu, Lelia Columb, Ion Ciprian, Stefan Niculescu Cadet, Stefan Florescu, Didona Popescu, Dem Radulescu, Mihai Mereuta
Regie: Paul Stratilat

Copacii mor in picioare de Alejandro Casona

"N-am nimic, numai inima... E atât de mică și câtă fericire și durere poate da. Numai să nu credeți că am amețit. Așa, o ceață..."

Ce se întâmplă când niște oameni buni care au muncit toată viața, corecți și cinstiți, nu primesc ceea ce meritau? Au crescut un nepot cu sacrificii, el a fugit când era adolescent și s-a făcut tâlhar iar ei au rămas singuri la bătrânețe cu o greutate imensă pe suflet. Oamenii aceștia buni nu merită singurătatea care îi sufocă și mai ales nu merită să moară cu gustul amar al eșecului. Nu au avut nepotul pe care îl meritau, dar nu e vina lor, asta e, viața e nedreaptă.

Dar nu trebuie să fie așa, spune cineva, trebuie să îndreptăm noi ceea ce soarta oarbă strică. Noi, oamenii, avem rațiune și înțelegere, noi vedem suferința și nu putem trece pe lângă ea, noi nu putem lăsa doi bătrâni să moară cu sentimentul că au fost inutili. Există în această piesă o agenție misterioasă, o asociație fără nume care se ocupă exact cu asta: cu punerea lucrurilor la locul lor, cu restabilirea ordinii umane în lume. Ei nu pot face dreptate dar pot reda măcar pentru câteva clipe iluzia dreptății, ei pot trimite pe cineva care juca în fața bătrânilor rolul nepotului risipitor întors acasă plin de regrete față de bunicii săi. Și actorul acela va spune cuvintele de scuze pe care dreptatea cerea ca nepotul real să le spună, și cuvintele acelea vor fi mai reale decât orice pe pământ pentru că vor fi umane și sincere. Dar ce se întâmplă dacă bătrânii află că acela nu era de fapt nepotul lor? Ce vor face ei atunci?



Durata: 100 minute
Distribuție: Marieta Sadova, Vladimir Maximilian, Radu Beligan, Elena Sereda, Nadia Ștefănescu, Boris Ciornei, Matilda Bărbulescu, Aurelia Sorescu, Mircea Constantinescu, Tudorel Popa, Dem Savu, Mircea Cruceanu
Regie: Constantin Moruzan