"Am luat-o pe Vera pentru că are o fire bună, potolită și se cade să-mi iubesc soția însă fără fleacuri sentimentale..."
Un prinț rus se căsătorește cu o tânără fată și nu știe să își arate iubirea altfel decât dăruindu-i coliere și bijuterii. Iar ea, deși s-a măritat cu el pentru bani, nu este fericită pentru că și-a trădat fostul logodnic, pe Iuri. Iuri este un fiu de moșier scăpătat, nu are avere dar are o educație și idealuri, umblă de colo colo acuzând lumea, întinzând degetul moralizator spre toți și mai ales spre fosta lui iubită măritată din interes. Piesa în sine nu este prea grozavă, acțiunea e haotică și dezlânată, conflictul nu are o explozie clarificatoare, dar totuși piesa aceasta rămâne interesantă prin colțișorul de Rusie provincială și bigotă pe care ni-l dezvăluie parțial, o Rusie în care oamenii idealiști ca Iuri se sting în tăcere fără nici un prieten care să îi înțeleagă.
Iuri este un alter ego al lui Lermontov și tot ca și el va muri in duel. Este ciudat dar Lermontov a scris mult despre dueluri, multe din personajele lui mureau în duel, și cum toate personajele lui principale masculine erau chipurile lui multiplicate literar, este ca și cum Lermontov s-a ucis pe sine de mai multe ori în opera literară înainte să moară în viața reală.
Mihail Lermontov-Chipuri din trecut Durata: 45 minute Distribuție: Victoria Mierlescu, Magda Popovici, Constantin Brezeanu, Ica Matache, Ion Lemnaru, Matei Alexandru, Boris Petroff, Mihai Niculescu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Ruxandra Sireteanu, Papil Panduru Regie: Titel Constantinescu
"Desigur că e cumplit să trăiești într-o nesiguranță atât de enervantă, nimeni dintre noi nu știe cum ar suporta o asemenea situație, dar tocmai de aceea mulți oameni își fac griji din pricina ta. Leopold, trebuie să înțelegi, cu atât mai mult se așteaptă de la tine, cu atât mai mult n-am suporta dacă tu într-un fel sau altul n-ai rezista, ne-ai dezamăgi."
Largo desolato este o piesă despre un intelectual ceh disident în vremea comunismului. Leopold a scris curajos, s-a întâlnit cu prietenii, a bârfit regimul, a trăit într-o bulă iluzorie de libertate până când au aflat organele și i-au făcut o vizită. Doi oameni misterioși vin la el și îi spun că va fi arestat foarte curând, asta dacă nu cumva se decide să colaboreze cu ele. Leopold intră într-o stare foarte ciudată, nu știe ce să facă, e speriat, e derutat, nu se gândește propriu-zis să colaboreze dar nici nu vrea să fie arestat așa repede.
Imediat dau buzna peste el prietenii, fanii muncitori, iubitele, și toți au așteptări de la el. Chiar și ezitarea lui firească în fond îi scârbește. Toți îi cer, îl somează chiar să fie erou, să sfideze regimul clar, pe față, toți stau în spatele lui și se simt exprimați de el. Dar nici unul din acești prieteni nu îi lasă loc omului Leopold să respire, nimeni nu îi pune mâna pe umăr să îl consoleze sau să îi zică că e ok să fie speriat. Pentru că toți l-au pus pe un piedestal și nu vor să îl coboare de acolo.
Leopold este filosof și a scris despre libertate, a scris frumos și curajos, a creat o anume imagine despre sine, a creat speranțe în cititorii lui, a încurajat masele de dizidenți cu teorii abstracte. Dar acum el nu mai știe cine e, nu se mai regăsește pe sine pentru că nu s-a gândit nciodată la sine ca la o ființă din carne ce ar putea simți durerea.
Piesa aceasta este extraordinară în primul rând pentru că noi, românii, nu știm cum arată o disidență adevărată, organizată, cum era de pildă aceea din Cehoslovacia iar piesa aceasta ne arată o imagine din interior. Apoi este umanismul piesei, abordarea atât de apropiată și personală asupra disidentului intelectual. Leopold nu arată ca un erou, nu vorbește ca un erou, e doar un om foarte dezorientat care a inventat niște idei mai mărețe decât el însuși. Și cel mai extraordinar la piesa asta este că ne face să înțelegem omul Leopold, să îl înțelegem atât de bine încât dacă la final Leopold alegea să colaboreze de exemplu, noi tot l-am fi înțeles și nu l-am fi condamnat.
O piesă despre o lume exotică pentru noi, lumea disidenței generalizate, a unei societăți demne în care muncitorii citesc cărțile intelectualilor și vin la ei să își ofere sprijinul moral împotriva regimului. O lume a libertății chiar și în mijlocul terorii.
Durata: 79 minute Distribuție: Ion Caramitru, Valeria Seciu, Virgil Ogășanu, Irina Mazanitis, Ana Ciontea, Paul Chiribuță, Șerban Cellea, Boris Petroff, Valentin Teodosiu, Răducu Ițcuș, Dan Bobe Regie: Titel Constantinescu
Luni, 19 aprilie, pe TVR 1 începând de la ora 21:10 va fi difuzată gala premiilor UNITER.
Pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic au fost nominalizate următoarele:
* Caii la fereastră de Matei Vișniec, regia Gavriil Pinte
* Delir în doi… în trei, în câți vrei de Eugene Ionesco, regia Atilla Vizauer
* Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre de Matei Vișniec, regia Mihai Lungeanu
Daca ar fi sa pariez pe ceva, ar fi pe cel de-al treilea spectacol, Despre senzatia de elasticitate ... e o piesă interesantă montată excelent. Dar cum 2009 a fost anul Ionesco, s-ar putea ca juriul sa dea premiu celui de-al doilea nominalizat, Delir in doi...
Pe de altă parte și Despre senzatia de elasticitate ... este tot despre Ionesco așa că i se dublează șansele.
Later edit: A câștigat Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre de Matei Vișniec, regia Mihai Lungeanu
În distribuție: Marius Manole, Irina Petrescu, Mihai Dinvale, Mircea Rusu, Manuela Ciucur, Coca Bloos, Constantin Draganescu, Constantin Dinulescu, Eusebiu Stefanescu, George Motoi, Adrian Nicolae, Alexandru Georgescu, Radu Amzulescu, Serban Cellea, Violeta Berbiuc, Constantin Cojocaru.
"- Ești vinovată (...) de când ai apărut în viața mea am uitat cărțile, studiile, idealurile mele le regăsesc într-un singur chip care întrunește albeața nordului cu flacăra sudului, chipul dumitale.
- E o replică dintr-o piesă?
- Nu, e adevărul meu."
Singurul roman al lui Eminescu, neterminat și nefinisat, lăsat baltă printre hârtii, Geniu pustiu este un roman de tinerețe și în el găsim toate subiectele care îl obsedau pe Eminescu când era june: dragostea perfectă, copila-înger, naționalismul, istoria glorioasă, decăderea societății, prietenia.
Chiar și așa neterminat este un roman complex care are mai multe personaje principale, fiecare cu povestea sa, ele își dau ștafeta narațiunii unul altuia, subiectul romanului se schimbă brusc, ba pare să fie vorba de o poveste de iubire nefericită, ba altă poveste, ba despre o revoluție în Transilvania, și această complexitate datorată nefinisării are farmecul ei. Dacă Eminescu ar fi avut timp, poate unea narațiunile și mai comasa personajele, dar așa, lăsat să se desfășoare ca o poveste fără capăt, romanul acesta ne arată ceva foarte interesant: cum visa Eminescu în tinerețe. Un roman nestăpânit despre un tânăr care purta în el toate idealurile lumii.
Durata: 86 minute
Distribuţie: Sorin Postelnicu, Alexandru Repan, Valeria Seciu, Gheorghe Cozorici, Virginia Mirea, Adrian Pintea, Mircea Anghelescu, Corado Negreanu, Papil Panduru, Andrei Codarcea, Ana Ciontea, Valentin Uritescu, Ştefan Hagimă, Alfred Demetriu, Mihai Mereuţă, Mircea Constantinescu, Şerban Cellea, Eugen Cristea, Liviu Crăciun, Cicerone Ionescu, Sergiu Demetriad, Violeta Berbiuc, Daniel Constantinescu, Gheorghe Pufulete, Ion Vlad, Nicolae Crişu, Dan Bobe şi copilul Mihai Tănăsescu
De azi găsiți o pagină nouă pe acest blog dedicată începuturilor dramaturgiei românești. Câteva piese montate excelent de cei din redacția teatru de la radio găsiți aici.
"- I-am dus un pahar cu ceai, parcă nici nu îl vede. Scrie tot timpul, mâzgâlește hârtii...
- Auzi Peseaghin? Pare să fie un exemplar periculos.
- Ce-ar fi să ne întoarcem?
- Nu fii laș!"
Ilf și Petrov au fost probabil cei mai mari umoriști ruși din perioada comunistă, tot ce scriau ei făcea haz de comunism și de noua ordine socială; îți trebuie geniu să faci haz de comunism în moduri atât de inventive încât să treci de cenzura comunistă iar ei reușeau asta pentru că în scrierile lor se legau mereu de oameni ciudați, nu spuneau nimic despre sistemul în sine, dar cumva toți oamenii aceia absurzi erau angrenați în marea mașinărie comunistă care genera tot haosul prezent în viețile lor mici.
În piesa de față, dramatizare după o schiță, doi juni reporteri de la revista Neurologul amator se duc să viziteze un nou spital de nebuni pentru un reportaj dar nimeresc din greșeală la o întreprindere oarecare. Cum nimeni nu se obosește să le spună unde sunt, toată lumea e prea ocupată, cei doi reporteri vizitează instituția cu inima cât un purice și văd peste tot semne de nebunie. Ei trec înspăimântați printre nebunii lăsați liberi care țipă, bârfesc, dorm, cântă și iar țipă. Nimeni nu le răspunde la întrebări, nimeni nu îi ghidează. Concluzia lor? E un sistem nou de tratament bazat pe încrederea în bolnavi și eliberarea lor din cămășile de forță.
Ajunși la redacție, după ce au dat articolul la publicat, află cu oroare ca spitalul de nebuni vizitat de ei era o instituție sovietică oarecare dar e prea târziu să mai repare ceva. Articolul lor are un succes real și nimeni nu află de eroarea lor până la urmă.
Piesa este de un umor nebun datorită dialogurilor savuroase și mai ales a înterpreților, o distribuție excepțională chiar și în rolurile cele mai mici. Durata: 30 minute Distribuție: Ștefan Mihăilescu Brăila, Marin Moraru, Florin Vasiliu, George Groner, Doina Șerban, Marius Pepino, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Dumitru Furdui, Mihai Stoenescu, Carol Cron Regie: Mihai Pascal
"- Dacă fata asta se lasă în voia ta pentru 6 luni pentru un experiment pedagogic, ea trebuie să înțeleagă ce face...
- Cum să înțeleagă? Nu e în stare. În afară de asta, înțelegem vreunul din noi ce facem? Daca ar fi așa, ne-am mai apuca vreodată de o treabă?"
Un lingvist și profesor particular de pronunție face un pariu cu un prieten: va învăța în 6 luni o florăreasă agramată să vorbească perfect astfel încât va putea trece drept o ducesă la balul palatului. Problema cu tânăra și naiva florărească este că are un accent foarte puternic de suburbie londoneză și acest accent trebuie gonit și înlocuit cu un accent perfect cum numai o prințesă ar putea avea. Apoi mai e desigur și problema educației și a vocabularului, dar acestea sunt aspecte secundare pentru distratul profesor Higgins.
Pentru un ascultător român nu prea pare o problemă transformarea aceasta de limbaj pur și simplu pentru că limba română nu are o varietate de accente și pronunții cum are cea engleză. Sunt câteva pronunții regionale dar în București de pildă nu întâlnim varietatea de accente specifice fiecărui cartier cum e cazul în Londra. Un accent se învață în primii ani de viață și apoi e foarte greu de eliminat de aceea sarcina profesorului Higgins este aproape imposibilă și tocmai de aceea și-o și asumă. E fascinat de ideea de a da o identitate complet nouă cuiva doar prin vorbire.
Din cauza limbajului piesa aceasta este un coșmar pentru orice traducător, pur și simplu nu ai cum echivala nuanțele și greșelile de vorbire pe care le face Eliza, toate modurile în care pocește ea limba. Dar și fără jocurile de limbaj piesa este fascinantă. În primul rând pentru că este scrisă de Shaw care era un om foarte inteligent și care adora paradoxurile și vorbele de spirit, ironiile inteligente. În al doilea rând, piesa nu este o simplă lecție de vorbire, nici pe departe; este povestea transformării spirituale a unei fete de condiție modestă, de la mahala, într-o domnișoară perfectă dar care nu își mai găsește locul în lume.
Pygmalion este legenda grecească a unui sculptor care s-a îndrăgostit de propria sa creație, o statuie feminină. Shaw se arată ironic chiar și în alegerea titlului pentru piesa sa deoarece aici raportul dintre personaje este invers: Eliza se îndrăgostește cu ciudă de creatorul ei pe când el rămâne rece și perfect mulțumit cu singurătatea sa de burlac. Experimentul uman i-a reușit, este mulțumit de asta, nu mai are nevoie de Eliza pentru că ea nu mai este o ciudățenie cu accent de mahala; odată ce a devenit perfectă, Eliza a devenit și inutilă.
Durata: 94 minute Distribuție: Alexandru Critico, Cloe Pan Cernățeanu, Virginica Romanovski, Alexandru Giugaru, Ion Manolescu, Silvia Fulga, Julieta Mărculescu, Florin Vasiliu, Lili Popovici Regie: Mihai Zirra
"- Guvernatorul, om cumsecade? E primul bandit din lume!
- Vai de mine, dar e meșter în broderia pe catifea! Și are o față atât de blândă...
- Un cap de bandit. Dați-i un cuțit și lăsați-l la drumul mare, te înjunghie pentru o copeică."
În Suflete moarte Gogol face o radiografie a societății rusești a vremii sale. După publicarea romanului mulți au fost șocați să descopere că ei parcă cunoșteau personajele acelea din roman, erau niște figuri rusești atât de caracteristice încât toți simțeau că le mai văzuseră undeva.
Pavel Ivanovici Cicikov este un escroc altfel om plăcut și fără cine știe ce calități personale, doar știința de a se face îndrăgit în orice societate - știință atât de necesară unui escroc. El colindă Rusia și cumpără de la diverși moșieri iobagi morți. Practic el cumpără doar pe hârtie dreptul de proprietate asupra lor și, fiind morți, îi cumpără pe nimic, apoi se duce și îi vinde la Stat care nu are habar că a cumpărat suflete moarte pentru că scriptele cu iobagii vii se actualizau foarte rar, cam la 30 de ani odată. O afacere perfectă și vicleană care îl poartă pe Cicikov în toate straturile sociale și pe noi odată cu el.
Există o ambiguitate în titlul romanului și Gogol a plasat-o deliberat acolo: nu știm dacă sufletele moarte sunt iobagii morți traficați în roman sau nu cumva înșiși cei care îi vând și se tocmesc pentru ei.
Durata: 94 minute Distribuție: Marin Moraru, George Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila, Virgil Ogăşanu, Stela Popescu, Ileana Stana Ionescu, Dorina Lazăr, Mircea Albulescu, Radu Panamarenco, Jorj Voicu, George Oprina, Elena Nica, Rodica Popescu, Mihai Mereuţă, Mihai Fotino, Victor Ştrengaru, Mitică Popescu, Boris Petroff, Papil Panduru, Dumitru Chesa, Candid Stoica, Theodor Danetti. Regie:Dan Puican
"Îl vreau pe Pasqualino al meu și nu pe marchiz, el mi se potrivește. Nu visez la mărire, nu sunt din alea care ar face orice ca să se ajungă. Titlurile nu-ți dau de mâncare. De câte ori nu se vede câte o nobilă din astea dând fuga cu câte o legăturică sub pulpană și cu câte un sfert de mălai într-o basma. Or fi și din alea care dau de noroc și din sărace ajung bogate dar pe urmă toți din casă se uită la ele ca la dracu, soacra nu le poate vedea în ochi, cumnatele se ceartă cu ele, slugile le iau în râs, bărbații se scârbesc și doamna își blestemă boneta din cap și pe ăl care i-a dat-o."
Fata cinstită este o altă comedie de Goldoni care are în centru un personaj isteț feminin, la fel cum era și Hangița. Bettina este o fată tânără și săracă ce are doi pretendenți la mâna sa: Pasqualino, un băiat sărac și fără căpătâi, și un marchiz mai batrâior. Bettina îl preferă pe Pasqualino și face tot ce poate să scape de marchiz mai ales că acesta din urmă nici nu se știe ce intenții are cu căsătoria, este probabil să o vrea pe Bettina doar pentru o distracție temporară.
Bettina este un personaj cu niște principii morale foarte ferme, nu doar că îl alungă pe marchiz și își bate joc de el cum poate, dar nici măcar pe Pasqualino nu îl lasă să o viziteze în casă pentru că Bettina nu suportă să își audă bârfe. Este o fată foarte puternică ce rezistă tentațiilor, șantajelor și presiunii tuturor, inclusiv a rudelor apropiate, inclusiv a propriilor sentimente. Pur și simplu nu se lasă doborâtă de nimeni, nu cedează nimic din ceea ce percepe ea a fi cinstea și corectitudinea la o fată iar la final ea câștigă totul.
Ce este remarcabil la piesa asta este totuși filonul comic autentic, Bettina, deși încăpățânată în dreptatea ei, nu este rigidă sau plictisitoare, situațiile în care intră ea sunt comice și chiar și cinstea ei obsesivă este comică adeseori. Dorința ei de cinste este dreaptă în ochii lui Goldoni dar modul cum alege ea să își apere această cinste certându-se cu toți este inevitabil comic și naiv.
Durata: 98 minute Distribuție: Virginia Mirea, Stela Popescu, Alexandru Repan, Ștefan Mihăilescu Brăila, Radu Panamarenco, Dorina Lazăr, Daniel Tomescu, Șerban Celea, Horia Căciulescu, Dem Savu, Candid Stoica Regie: Dan Puican
"- Fiind lângă dumneata la masă mă voi crede în sânul civilizației din Sadagura.
- Nu mai puțin eu, mă voi suvenarisî de străinătățile mele."
Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului este o piesă în 3 acte de Alecsandri însă, cum critica literară a convenit că doar primul act are valoare literară, ea a fost re-editată ca piesă într-un act și jucată tot așa și la radio. Acest unic act jucat aici are însă destulă materie dramatică pentru a sta de sine stătător și este una din cele mai bune comedii scrise vreodată de Alecsandri.
Piesa începe cu un unchi de la țară care își așteaptă nepotul, pe Iorgu, să se întoarcă acasă de la studiile finalizate în străinătate, la Sadagura. Unchiul e ros de dor după nepot, pregătește o petrecere mare la care invită toată nobilimea locală în fața căreia are de gând să se laude cu nepotul studios.
Cel care se întoarce însă este un alt om decât cel care plecase. Unchiul și vecinii descoperă uimiți un tânăr dezabuzat și cinic, atât de obișnuit cu rafinamentele occidentale încât nu mai suportă mâncărurile tradiționale și muzica lăutărească de petrecere. Cel mai rău este însă că nimeni nu înțelege în ce limbă vorbește băiatul: pare a fi moldovenească dar e atât de plină de neologisme încât le pare păsărească. Singura care îl înțelege pe nepot este cucoana Gahița, o doamnă trecută de prima tinerețe care a fost și ea prin străinătate. Spre groaza unchiului între Iorgu și Gahița se înfiripă o idilă amoroasă.
Piesa are în primul rând un comic de limbaj prin modurile atât de inventive în care Alecsandri își pune personajele să chinuiască limba românească. Iorgu și Gahița nu sunt în stare să rostească cele mai simple cuvinte fără să le atașeze sufixe și prefixe străine fără alt motiv decât acela că așa sună mai occidental.
Apoi este comicul de situație: Sadagura, orașul universitar de unde se întoarce Iorgu, este un biet orășel necunoscut pe hartă dar care nu are altă calitate decât că este peste graniță - doar asta și automat Sadagura devine un centru de civilizație. Doar o trecere a frontierei și Iorgu se simte în altă lume, capătă obiceiuri ciudate care lui îi par semn de civilizație dar totul este în capul lui.
Apoi mai sunt personajele de la țară, vecinii și unchiul, oameni vechi care încă mai purtau anterie, savuroși în uimirea lor naivă și în încăpățânarea lor de a-și păstra obiceiurile sănătoase strămoșești.
Este o piesă foarte bună a lui Alecsandri care depășește în complexitatea jocurilor de limbaj clasica Chiriță în provincie.
Durata: 29 minute Distribuție: Sergiu Tudose, Costache Sava, Ștefan Dăncinescu, Liana Mărgineanu, Dionisie Vitcu, Virgil Raiciu. Regie: Paul Stratilat
