"- Dar asta e o treabă la care nu m-am gândit în viața mea, să mă fi tăiat și nu m-aș fi gândit!
- Ei și?
- Cum ei și? Cum vrei să faci așa o negustorie la care nu te-ai gandit? Înseamnă că nu era de făcut!"
Într-un mic orășel de provincie de la 1900 se stârnește o furtună când doi tineri de religii diferite vor să se căsătorească: ea este evreică, el este ortodox și în micul orășel nu s-a mai văzut așa ceva. Furtuna din comunitate nu o vedem propriu zis, îi simțim ecourile ajunse până în familiile celor doi. Tinerii au copilărit împreună fiindcă prăvălioarele părinților lor erau ușă în ușă pe aceeași stradă, și crescând împreună au ajuns să se placă firesc, pe negândite.
O prietenie de o viață îi leagă pe tații lor, Tache și Ianke, precum și pe vecinul Cadâr, negustor și el. Un creștin, un evreu și un turc - pare începutul unui banc - sunt prieteni de-o viață și nu și-au pus niciodată problema diferenței de credință sau de cultură până când copiii lor, crescuți în această normalitate, au vrut să se comporte ca și cum lumea întreagă gândea ca tații lor. Dar lumea e dură și nu suportă căsătoriile de acest gen, comunitatea se opune și părinții sunt nevoiți și ei să se împotrivească pentru a nu fi ostracizați la bătrânețe.
Piesa este superbă ca scriitură, replicile sunt pline de umor și geniu, atmosfera de provincie leneșă, comuniunea mucalită între negustori, totul e de o perfecțiune greu de egalat în literatura dramatică română. Piesa aceasta atât de minunată a fost jucată de mai multe generații de monștri sacri, ca și cum fiecare generație simte nevoia să o monteze încă odată pentru a-și da măsura talentului său.
Înregistrare din anul 1960 Durata: 66 minute Distribuție: Ștefan Ciubotărașu, Jules Cazaban, Ion Manta, Octavian Cotescu, Anca Verești, Virginia Stoicescu Regie: N. Al. Toscani
"Eu i-am dat tainul obișnuit, cei 50 de bănuți pe zi, dar cu obligația să îmi servească de șambelan la viezuri. Om l-am făcut! Era săracul ventilator pe la diverse cafenele murdare pe Covaci-Gabroveni, pe la greci."
Piesa aceasta este o dramatizare extraordinară făcută de Pușa Roth după proza lui Urmuz, iar pentru cine știe cine este Urmuz nu mai este nevoie de nici un cuvânt în plus. Scriitor genial, având un stil ce îmbina suprarealismul cu absurdul și dadaismul într-un stil foarte personal, Urmuz era un funcționar mărunt ca și Kafka. Ca și cum oamenii se apropie periculos de tare de absurdul existenței când lucrează într-un birou anost cu hârtii fără sens.
Șambelan la viezuri nu poate fi descrisă fără a i se strica din farmec, nimic nu are sens în ea dar totul se leagă perfect, personajele de acolo trăiesc în lumea lor cu reguli ciudate, o lume în care are sens ca un copil de 4 ani să fie subșef de birou sau ca un șambelan la viezuri să călătorească până în insulele Majorca și Minorca pentru a spânzura o șopârlă de clanța ușii căpităniei portului. Textul nu are vreun mesaj subversiv sau ironic, pur și simplu este perfect în lipsa de sens atât de comică. Umor gratuit și fără mesaj dar perfect și genial - acesta este stilul lui Urmuz.
Pusa Roth-Sambelan la Viezuri
dramatizare de Pușa Roth Durata: 69 minute Distribuție: Cornel Vulpe, Magda Catone, Eugen Cristea, Ion Haiduc, Alexandru Bindea, Florin Tănase, Candid Stoica, Sorin Gheorghiu, Rudy Rosenfeld Regie: Leonard Popovici
"- Ce gânduri urate îmi dezvăluie uneori vorbele tale.(...)
- Eu nu pricep cum poți tu să te fixezi uneori la o anumită idee.
- Eu nu te înțeleg cum treci tu de la una la alta cu atâta ușurință. Pe tine nu te ating ideile, nu te mișcă. O coardă lovită în clavir și tot vibrează mai mult..."
Dan este singurul roman scris de Alexandru Vlahuță și este o carte care se citește cu plăcere pentru atmosfera de epocă și pentru ideile naive ale epocii. Vlahuță a fost un scriitor minor, celebru mai mult pentru prietenii săi (Eminescu, Caragiale, Delavrancea etc) decât pentru ce a scris el însuși: Cântarea României, poezii corecte metric dar fără suflu prea intens și romanul acesta care, deși cel mai necunoscut, este, paradoxal, și cel mai bun.
În Dan Vlahuță încearcă să abordeze o problemă care preocupa foarte mult pe scriitorii vremii sale sămănătoriste și pășuniste: omul inteligent și cult ucis de societatea care nu îl înțelege. Tema este romantică dar abordarea este pășunistă sau naivă propriu zis. Mulți scriitori români și-au încercat mâna cu romane ale ratării în care societatea crudă distrugea tinerii inteligenți dar modul în care au înțeles ei ratarea era specific românesc: eroii lor abandonau repede, fără luptă, ca și cum viața le era datoare cu aplauze și dacă ei nu le primeau imediat, gata, stop joc.
Totuși, subliniez asta, romanul lui Vlahuță nu este o carte ratată, este plăcut de citit, se vede că a fost scris cu o anume sinceritate și durere de către autor care a pus multe elemente personale în el (de pildă modul cum Dan scria poezii).
Dan este poet și june, umblă prin viață fără să știe ce vrea exact dar are toate visurile tinereții: faimă, iubire, celebritate literară. O întâlnește pe Ana și se îndrăgostește de ea iar Ana pare o tânără cu toată inocența lumii în privire și, speră el, îl va ajuta să creeze acele opere nemuritoare. Dar Ana este abuzată fizic de unchiul ei, rămâne însărcinată, vrea să moară, apare Dan care o salvează și se căsătorește cu ea. Apoi, cum nu se poate trăi din poezie, Dan primește un post de judecător de pace la țară.
În provincie lumea este ignorantă și meschină, demnă de disprețul unui om cult cum e Dan. Așa că el se retrage în casă ca să scrie, rupând legăturile cu societatea. Dar în casă este Ana care s-a schimbat radical: femeie măritată cu un copil, ea nu mai are naivitățile și idealismele de domnișoară, vrea să petreacă, să fie admirată la baluri, plimbată cu caleașca, vrea o societate aleasă. Dan descoperă uimit monstrul de lângă el și nu mai are unde fugi pentru că nu mai există ieșire: nu poate scrie și nu are prieteni așa că înnebunește.
Dan este un personaj naiv când crede că este un geniu literar, naiv când nu înțelege cine este femeia cu care se căsătorește, naiv când speră ca alții să îl salveze de el însuși. Dacă el însuși nu avea forța să scrie indiferent de împrejurări se aștepta cumva ca soția sa să aibă ambiție în locul lui și să îl împingă de la spate? Dan săvârșește aceeași greșeală psihologică pe care și oamenii de azi o fac: dă vina pe alții pentru eșecul lui în viață. Dar cei de lângă el nu sunt acolo ca să fie cârje și proptele, sunt și ei ființe umane cu aspirațiile lor.
Dan este la fel de inuman ca și soția sa în final pentru că o tratează ca și cum nu ar fi o persoană. Revolta ei contra lui avea un substrat inconștient dar corect pentru că probabil Dan nu o iubea atât de tare pe cât i se părea lui dat fiind că aștepta totul de la ea dar el nu îi dădea nimic, nici măcar nu căuta să afle cine era ea cu adevărat.
Durata: 58 minute Distribuție: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marcel Anghelescu, Nicolae Neamțu Otonel, Sorin Gheorghiu, Cella Dima, Aurel Rogalski,Nineta Gusti, Ioana Ciomârtan, Eugenia Bădulescu, Nucu Păunescu, Victoria Mierlescu, Ștefan Velniciuc, Gheorghe Colceag. Regie: Constantin Moruzan
"- Ascultă, Simina, abia azi am înțeles eu ca tu toată iarna și toată primăvara te-ai gândit la feciorul lui Busuioc.
- Taci tată, așa e.
- Și crezi tu că Iorgovan o sa te ieie de nevastă?
- Nu cred.
- Gândești cuminte. Rău ar fi dacă ai crede și mai rău ar fi dacă s-ar întâmpla una ca asta."
Pădureanca, nuvela lui Slavici dramatizată aici, pornește de la o premisă comună cu cea din Mara: doi tineri se îndrăgostesc deși nu le este îngăduit de comunitate. În Mara era o problemă etnică și religioasă, aici este statutul social care îi desparte; în Mara cei doi se căsătoreau împotriva tuturor și se alegeau cu o viață destul de nefericită, ajungeau copii ale părinților lor. În Pădureanca Slavici explorează cealaltă alternativă: cei doi nu se căsătoresc, urmează calea social acceptabilă și finalul pare ceva mai fericit.
Simina este o pădureancă, adică o fată venită de sus, de la munte, să secere pentru bogătașul Busuioc împreună cu tatăl ei. Busuioc are un fiu, pe Iorgovan, care o place pe Simina și ea simte ceva foarte puternic pentru el. Dar cum ei sunt doar zilieri acolo, Busuioc este indignat că fiul său ar putea să se însoare așa, cu o fată fără zestre. Apoi mai este argatul familiei Busuioc, Șofron, care și el o place pe Simina dar ea nu are ochi pentru el.
Cum familia Busuioc nu este una boierească, ci au fost și ei cândva țărani, prăpastia socială să zicem că nu este atât de mare, și Busuioc admite în cele din urmă să își însoare fiul cu Simina. Dar băiatul nu este atât de puternic pe cât l-ar vrea ea, o place dar nu știe nici el ce vrea, se îmbată și umblă de colo colo într-un fel de rebeliune adolescentină întârziată, iar Simina nu îl mai vrea. Îl va alege pe cel mai potrivit social cu ea dar nu din cauza asta, ci pentru că acela o iubea cu adevărat și nu se comporta ca și cum i-ar fi făcut o favoare prin căsătoria cu ea.
Slavici era un moralist incurabil și ne sugerează că asta este alegerea corectă dar scriitorul foarte bun din el știe să tempereze elanurile astea moraliste și, paradoxal, Slavici este cel mai bun exact când descrie pasiunea și încălcarea convențiilor sociale, adică lucrurile care pe el personal îl indignau.
Durata: 69 minute Distribuție: Magda Popovici, Emil Liptac, Stefan Iordache, Stefan Ciubotarasu, Silvia Dumitrescu-Timica, Matei Alexandru, Eugenia Eftimie, Dem Savu, Dan Damian, Marius Pepino Regie: Paul Stratilat
"- Dreptul pe care mi-l dă dragostea mea!
- Ce înseamnă cuvântul acesta?
- Înseamnă tot ceea ce la această oră mă sfâșie."
Prima piesă a lui Camus, Neînțelegerea vorbește despre două femei, mamă și fiică, care țin un han dar de fapt se folosesc de asta pentru ca să omoare călătorii singuratici și să le fure banii. Într-o zi apare la han fiul și fratele celor două plecat de mult de acasă dar, cum el refuză să le spună cine este cu adevărat, ele îl omoară ca pe orice alt străin.
Piesa nu are o miză morală, ci una existențială. Toate personajele din acestă piesă sunt singure deși umblă câte două, fiecare vrea altceva și așteaptă de la alții ceva ce ei nu pot da. Personajul fiicei este cel mai interesant, este un personaj nietzscheean, de o libertate inumană care o face să ucidă fără remușcări pentru dreptul ei de a fi fericită.
Albert Camus - Neintelegerea (1981) Durata: 72 min Distribuție: Beate Fredanov, Simona Bondoc, Stefan Iordache, Valeria Seciu Regie: Elena Negreanu
"Singurul lucru irealizabil este să robești pe vecie spiritul omenesc"
Romanul lui Steinbeck, Nopți fără lună, a fost publicat in 1942 și a cunoscut un succes instant pentru că vorbea despre un eveniment politic curent: ocuparea Franței de armata germană. Romanul a fost scris pentru a da curaj celor ocupați și a fost tradus și distribuit ilegal de rezistența franceză la acea vreme. Dar nu numai francezilor le-a dat curaj, ci tuturor care aveau de a face cu naziștii în acea vreme. E de înțeles de ce tocmai Sebastian a simțit necesitatea de a-l dramatiza la noi.
Piesa arată cum un mic orășel minier francez este ocupat de armata nazistă și cum reacționează oamenii sub ocupație; orășelul este prețios pentru naziști tocmai pentru că are resurse de cărbuni dar ei nu pot exploata singuri cărbunii aceia, au nevoie să folosească populația locală pentru exploatare și de aici conflictele inerente.
Piesa arată eroismul unor oameni simpli care nu știau că au posibilitatea eroismului în ei, se credeau normali dar istoria i-a silit să își riște viața și ei și-o riscă pentru că nu au de ales. De cealaltă parte, naziștii sunt și ei niște oameni complecși. Mircea Albulescu joacă un colonel supus ierarhiei, un om care își face doar datoria știind totuși că face rău, dar cumva și el se lasă dus de valul istoriei. Naziștii din această piesă nu sunt toți niște brute așa cum sunt reprezentați în filmele americane, sunt oameni complecși roși de îndoieli și vinovăție, umani dar nevoiți să își nege umanitatea.
John Steinbeck-Nopti fara luna(1980) Durata: 83 min Distribuție: Ștefan Radof, Mircea Albulescu, Ion Pavlescu, Tatiana Iekel, Dorina Lazar, Irina Mazanitis, Ion Marinescu, Ion Caramitru, Corado Negreanu, Mitică Popescu, Mihai Dinvale Regie: Titel Constantinescu
"Am totul în cap, e scris cu litere de foc lungi de un kilometru. Și nu o sa fie plăcut de citit, nu o să fie un cules de crizanteme ca la nenea Woodsworth. O să fie citit cu foc și sânge, cu sângele meu."
Provește înapoi cu mânie este o piesă celebră din motive mai degrabă politice decât artistice. Este piesa unei generații de tineri revoltați care observă că societatea nu le rezervase nici un loc în structura ei.
Acțiunea se petrece in anii 1950 în Anglia când Imperiul Britanic se prăbușise pierzâdu-și coloniile și istoria cerea o regândire a claselor sociale după al doilea război mondial. Personajul principal, Jimmy Porter, este un tânăr cult și inteligent, a absolvit o facultate dar își irosește viața vânzând dulciuri la o tarabă. Pentru că un om ca el nu ăși găsește locul în societate, nu i se oferă nici o șansă de a-și folosi inteligența sau talentul.
Jimmy Porter este un om incomod și neplăcut, teribilist chiar dar foarte sincer în teribilismul său, de-a lungul piesei aruncă aforisme și cântă la trompetă, este grosolan dinadins cu toată lumea, își manifestă revolta cu orice ocazie, inclusiv de față cu prietenii săi care nu au nici o vină pur și simplu pentru că sunt și ei în aceeași situație. Piesa are și niște intrigi sentimentale fără rost pe acolo dar trebuiau băgate pentru că altfel piesa ar fi băltit în mod îngrozitor și s-ar fi transformat într-un monolog. Oamenii din piesă iubesc fără vlagă, se despart moale și se întorc nu se știe de ce. Singura forță autentică din piesă este Jimmy Porter, restul sunt personaje satelit care stau acolo ca să aibă el de cine să își izbească replicile. Este o piesă celebră pentru ideile din ea, nu pentru scriitură sau frumusețe dar și pentru personajul principal aici jucat excelent de Ștefan Iordache.
"Ca să atingi desăvârșirea trebuie să fii întocmai ei, să lepezi orice patimă și orice omenească năzuință, să te faci una cu visul și cu dorul tău până la desăvârșire."
O piesă de inspirație și atmosferă eminesciană, Deliana preia legenda Luceafărului și o povestește din perspectiva fetei, aici numită Deliana.
Deliana este o prințesă blestemată (sau dăruită) de ursitoare cu obsesia desăvârșirii, prin urmare Deliana nu poate să se mulțumească cu standardul uman și pământean al perfecțiunii - adică cu Făt Frumos - ea vrea ceva mai mult și acela este Luceafărul. Dar pentru a ajunge să urce la nivelul lui, ea trebuie să devină ea însăși desăvârșită. Făt Frumos este sacrificat de ea mereu în căutarea perfecțiunii, el este cel ignorat și uitat până când la final el o găsește pentru că ea este sortită lui și nu se poate altfel și asta fiind o formă de perfecțiune: să faci ce îți este ursit.
Piesa se petrece în aceeași lume de basm și legendă ca Ostatecul lui Radu Stanca, o lume fantastică ce permite poetizări și metafore bogate.
Dan Bota - Deliana
Durata: 97 minute Distributie:Valeria Seciu, George Motoi, Leopoldina Bălănuță, Adrian Pintea, Adela Mărculescu, Mihai Mereuță, Cristina Deleanu, Mitică Popescu, Rodica Sanda țuțuianu, Eugen Cristea, Angela Ioan, Adriana Popovici, Jeanine Stavarache, Ruxandra Sireteanu, Mirela Gorea, Răzvan Ionescu Regie: Leonard Popovici
"te gândești ca va trebui să taci, să închizi telefonul, să recazi în gol... în întuneric"
O piesă monolog cu un singur personaj, o femeie recent părăsită are ultima conversație cu deja fostul ei prieten. Conversația e la telefon, auzim doar vocea ei, o voce sfarșită care încearcă să pară curajoasă, vocea disperării și a depresiei, o voce care se agață de un fir de telefon ca și cum ar fi ultimul lucru de pe pământ. Nu îl ceartă și nu îi reproșează nimic, ea este de o noblețe extraordinară deși pe parcursul piesei aflăm de ce a părăsit-o: pentru bani. El se va însura cu o milionară mai tânără, iată crudul adevăr.
Nu știm multe despre el decât că e puțin cam laș pentru că a preferat să aibă discuția finală prin telefon pentru că nu suporta să îi vadă lacrimile fostei, că e leneș și preferă confortul material al unui om întreținut, că are pregătite scuzele de rigoare, că el încă simte ceva pentru ea, dacă nu erau banii el ar fi rămas... El nu se poate abține, e o necesitate care îl obligă să o părăsească.
Iar ea ascultă cuminte toate minciunile lui, îl scuză chiar și față de el însuși, nu îl acuză și nu țipă la el, pentru că orice cuvânt al lui e mai bun decât tăcerea care va urma după ce va închide telefonul.
Durata: 46 minute Distribuție: Gina Patrichi Regie: Titel Constantinescu
"- Dar dă-mi cel puțin o clipă de răgaz, să mă orientez...
- Nici un minut! Nici o clipă! Moartea nu așteaptă și nici viața nu trebuie să aștepte.(...) Să știi că te vei prăbuși crunt dacă nu te vei trezi la vreme."
O piesă lentă, dramatizare a unui roman despre anumite stări sufletești difuze. Un cuib de nobili se învârte în jurul personajului principal, Lavretski, un nobil de 40 de ani care nu și-a trăit viața chiar așa cum trebuie, nu se poate lăuda cu nici o împlinire la viața sa și, cel mai rău, nu și-a urmat nici un vis.
Și deodată, când nu se mai aștepta, se îndrăgostește de o tânără fată care are încă toate visele lumii în ea. Se poate reface viața unui om de la zero? Se pot împrumuta visurile și idealurile de la o tânără? Eroul nostru pare să creadă că da. Dar totul are un preț. Compromisurile cu care un om matur s-a obișnuit, toate micile lașități sunt de neînțeles pentru ea.
Tocmai pentru că e tânără și curată ea nu suportă jumătățile de măsură și îi cere să fie nobil și bun așa cum înțelege ea termenii ăștia adică naiv și idealist. Dar a fi nobil și bun înseamnă a o sacrifica pe ea pentru o datorie morală abstractă față de altcineva care nici nu merită asta. Să sacrifici o tânără pură pentru soția infidelă și nedemnă? Da, pentru că altfel tânăra nu îl va mai respecta. Nu o poate câștiga decât pierzând-o și asta va face Lavretski la final.
Ivan Turgheniev-Un cuib de nobili(1976)
Înregistrare din anul 1976 Durata: 88 minute Distribuţie: Mircea Albulescu, Valeria Seciu, Clody Berthola, Victoria Mierlescu, Fory Etterle, Stela Popescu, Virgil Ogăşanu, Alexandru Repan, Victor Ştrengaru, Jeanine Stavarache, Adina Popescu, Ileana Şerban, Gheorghe Pufulete, Constantin Diplan. Regie: Dan Puican
