"Prezidentul, urmat de un aghiotant, veni să vadă petrecerea noastră populară şi să spargă o oală cu poporul lui. Marele om ne zise câteva cuvinte, era încântat de purtarea bravilor săi ploieşteni care au ştiut ca totdeauna să se sacrifice pentru libertate."
Trei schiţe caragialiene legate de judeţul său natal, Prahova, într-o interpretare originală a lui Virgil Ogășanu.
Prahova natală răsare ici și colo în opera lui Caragiale, de multe ori în o aluzie ușoară, alteori este prezentă în trecutul personajelor sale, îngropată în copilăria lor (conul Leonida, Mița Baston) la fel ca și în aceea a lui Caragiale, dar de fiecare dată ea mai aduce un strop de pitoresc local.
Nu există o tipologie a prahoveanului fie el din Ploiești sau Mizil așa cum ar fi de pildă tipologia bucureșteanului prezentă prin Mitică. Prahova se poate lăuda însă cu altceva, cu aproprierea unui cuvânt: rivoluție. Caragiale nu poate să scrie cuvântul ăsta, nu îl poate gândi măcar fără să nu fie apucat de un acces de râs. Rivoluția nu poate fi decât de la Ploiești și nu poate fi decât inevitabil pompoasă și plină de elanuri lirice patriotarde și furios egalitare.
În Ploiești a existat, ne informează Caragiale, o statuie a libertății pe care era scrisă recunoștința poporului român față de ploieșteni; nu știm dacă românii la vremea aceea chiar erau recunoscători Ploieștiului pentru revoluția sa de o zi, dar noi îi rămânem recunoscători azi pentru fiul său rătăcitor care a scris aceste trei bijuterii de schițe: Grand otel Victoria Romana, Boborul şi O zi solemnă.
Durata: 48 minute Distribuţie: Virgil Ogăşanu Înregistrare din anul 2003
"Într-o seară venea singură și am oprit-o, i-am spus tot focul inimii. Mi-a dat două palme. Tata din groapă să mă fi pălmuit îl făceam fărâme, ei nu i-am zis nimic.(...) Am zis așa: nu se uită la mine că sunt scandalagiu și betiv, să mă fac om cumsecade să vadă cât mi-e de dragă. De 6 luni n-am mai băut în cârciumă și n-am zis nimanui "dă-te mai incolo" cel puțin. Și după 6 luni am venit s-o cer de nevastă."
Prin interbelic, când literatura românească era aproape sincronizată cu cea din Occident, scriitorii români își puneau probleme serioase de genul: cum poți să ai o dramă modernă dar cu specific românesc? Se săturaseră de imitat modele străine și voiau să dea ceva original dar valoros. G. M. Zamfirescu a găsit un răspuns original la această întrebare și s-a axat pe explorarea mahalalei în literatură.
Periferia sau mahalaua mai fusese exploatată literar de Caragiale dar în cheie comică. Zamfirescu însă a abordat din alt unghi filonul acesta literar, el s-a gândit că pur și simplu dacă oamenii vorbesc stricat sau analfabet asta nu înseamnă că ei nu pot avea probleme foarte grave sau adânci. Așa s-a născut Domnișoara Nastasia, piesa lui cea mai cunoscută.
Acțiunea piesei este simplă, o avem pe Nastasia, o tânără care a crescut în mahala dar s-a delimitat clar de mediul ăsta, ea citește cărți, visează să plece din mahala, are alte idealuri și numai dispreț pentru oamenii din jurul ei. Visele ei sunt stereotipe într-un fel, nu vrea decât să se mărite și să aibă o casă curată într-o zonă cu oameni civilizați, dar faptul că asemenea gânduri s-au născut fără nici o influență exterioară arată că Nastasia are o personalitate foarte puternică. Singură a stat și s-a gândit că oamenii din jurul ei trăiesc urât, singură împotriva tuturor s-a izolat și și-a judecat semenii,apoi a ales un om cu care să se mărite și l-a izolat și pe el de lumea proastă din jur.
Tocmai unicitatea Nastasiei, raritatea acestui caracter o face dezirabilă pentru șeful interlopilor din mahala, Vulpașin. Vulpașin este tot ce disprețuiește ea mai mult, încarnarea înrăși a spiritului de mahala - așa că fata îi va refuza cererea în căsătorie. Dar un om ca Vulpașin nu este obișnuit să fie refuzat, el nu se poate lăsa călcat în picioare. Se înfruntă astfel două caractere puternice și încăpățânate iar ceea ce iese din asta are la final aproape accente de tragedie greacă.
Durata: 80 minute Distributie: Raluca Zamfirescu, Costache Antoniu, Constantin Rautchi, Silviu Stanculescu, Stefan Banica, Neli Dordea, Dan Damian, Mircea Micu Regie: Constantin Moruzan
"-Domnule Lică, am o întrebare: dacă v-aș fi cerut 100 de galbeni din punga aceasta pentru vreun bătrân sarman, vreo văduvă cu copii, vreun biet artist, știu eu, vreo carte de tipărit, m-ai fi refuzat, nu-i așa?
- Domnule, eu....
- O clipa, nu te învinovățesc. Ai fi crezut pesemne că sunt vreun șarlatan, dar pentru domnul baron pe care l-ai văzut pentru întâia oară aveai toată confiența dumitale."
În a doua jumătate a secolului 19 lumea citea cu fervoare romanele foileton care erau pline de crime, răpiri și personaje deghizate (știm de pildă că Zița din O noapte furtunoasă era o cititoare fidelă a Dramelor Parisului) - era un mod de a consuma telenovele avant la lettre. Ei bine, Matei Millo, director de trupă de teatru, s-a gândit să scrie o piesă de teatru cu intrigi împrumutate din romanele foileton; în Prăpăstiile Bucureștilor apare un personaj misterios, diavolul, care dă lecții de viață unor tineri naivi veniți din provincie să își piardă averile la cărți și în mâinile femeilor vicioase. Bucureștiul este în această piesă un adevărat oraș periculos, asemeni Parisului, înghițind viețile și averile junilor naivi, un oraș care te distruge defintiv cu ispitele sale. Piesa este foarte interesantă pentru noi, cei de azi, care nu mai știm cum arăta un roman foileton, și beneficiaza de o montare excelenta la radio rasplatita cu premiul Uniter in acel an.
Durata: 87 minute Distributie: Ion Caramitru, Florin Anton, Ion Chelaru, Mihai Dinvale, Gabriela Popescu, Virginia Mirea, Mihai Bisericanu Regie: Mihai Lungeanu
"- Mi-a spus doftoroaia că i-ar fi spus Tanța Bălan că ai fi spus la primirea de la Valerica Avramescu că l-ai luat pe Ianache numai cu condiția să te ducă odată pe an la Paris.
- Și n-am dreptate? De când m-a luat nu m-a dus nici măcar până la Mehadia.
- Dacă o să am o recoltă bună anul asta, o duc pe Colette in Septembrie la Pucioasa.
- Nu merg la Pucioasa! Să mă duci la Paris, eu vreau să văd Parisul!
- De ce nu te-a dus tactu la Paris, că e boier? De noi spuneți în toate părțile că suntem țărani îmbogățiți. Mai bine țărani îmbogățiți ca noi decât boieri care n-au după ce bea apa că voi."
Încă o bijuterie a dramaturgiei comice românești, o piesă des jucată pentru că permite actrițelor să desfășoare un adevărat regal de interpretare la fiecare spectacol. Este un echivalent al piesei Tache, Ianke și Cadâr pentru actrițe. Ceea ce este însă cu adevărat interesant este că piesa aceasta nu a fost gândită de autorul ei neapărat ca o comedie, ci ca o dramă cu accente grotești uneori insuportabile; comicul este atroce pe alocuri, nemilos și inuman. Spectatorii fascinați de spectacolul mahalagismelor de provincie oferit de gaițe uită să fie atenți la povestea de iubire care împinge acțiunea înainte și dă toate semnificațiile morale acestei piese.
Regăsim drama cuplului în piesa aceasta dar așa cum puțini, foarte puțini autori dramatici s-au încumetat să o prezinte. Avem cuplul de tineri căsătoriți și viața lor monotonă. Ce se întâmplă după nuntă? se întreabă Kirițescu. Mai durează fericirea aceea extatică de la nuntă care nu lăsa loc pentru îndoieli? Cum se erodează o relație și de ce?
Margot, tânără venită la București, s-a îndrăgostit nebunește de ziaristul Mircea Aldea și s-a dus pur și simplu la el acasă ca să i se ofere. Tânărul, impresionat de atâta inocență, motivat și de cavalerism, a cerut-o în căsătorie. Apoi s-au mutat la ea acasă, la Craiova, unde familia ei de arendași, putred de bogată, l-a luat pe noul ginere sub aripa ocrotitoare. Din om muncitor, Mircea se simte ajuns un parazit. Reflexul cavaleresc și de milă se șterge treptat și Mircea se trezește lângă o femeie pe care nu o iubește. Da, a fost o clipă de impresie, da, s-a lăsat fermecat, dar pe un moment nu se poate construi o viață. Totuși Mircea nu își poate accepta atât de ușor eșecul sentimental, se încăpățânează să creadă că totul e la fel, doar soția s-a schimbat, e numai vina ei. Micșorat, redus de mediul sufocant provincial, Mircea începe să piardă simțul realului, al proporțiilor. O femeie ușoară cu iz parizian rătăcită prin oraș, Vanda, îl scoate din minți. Dacă ar fi întâlnit-o la București probabil nu i-ar fi dat atenție dar aici ea e un eveniment, ea e seducția, e libertatea, e păcatul, e tot ce nu are el acum.
Mircea era un om slab care nu a știut să se oprească la timp din elanul lui generos cu Margot, trebuie să fii un om foarte puternic ca să poți refuza tentația gesturilor mari, apoi a fost slab când s-a lăsat sedus de Vanda în loc să plece demn dintr-o căsnicie falsă, a fost slab când a aruncat toată vina eșecului pe soția sa, dar un singur moment de curaj a avut și el la finalul piesei, un gest de curaj față de toată gașca de rubedenii și gaițe care îi tocaseră până atunci nervii cu cuvinte otrăvite, gestul de a pleca demn condamnându-i pe toți. Condamnarea unui om slab și laș poate că nu valorează prea mult, dar dacă odată cu ea el devine mai puternic și se trezește la realitate....
Durata: 87 minute Distribuţie: Tamara Buciuceanu-Botez, Dorina Lazăr, Raluca Zamfirescu, Stela Popescu, Virgil Ogăşanu, Maia Morgenstern, Ileana Stana Ionescu, Maria Popistaşu, Adrian Pintea, Monica Mihăescu, Ion Lucian, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Violeta Berbiuc şi Milica Creiniceanu Regia artistică: Dan Puican
Înregistrare din anul 2002 Durata: 74 minute distribuţie: Silvia Dumitrescu Timică, Maria Wauvrina, Nineta Gusti, Stela Popescu, Carmen Stănescu, Nataşa Alexandra, Eugenia Popovici,Alexandru Giugaru, Colea Rădulescu, Coca Andronescu Regia artistică: Mihai Pascal
Înregistrare din anul 1966
Durata: 72 minute Distributie: Silvia Dumitrescu Timica, Cela Dima, Marieta Deculescu, Viorica Petrescu, Natasa Alexandra, Marina Vauvrina, Maria Filotti, Olga Tudorache, George Maruta, Ion Talianu, Nicu Dimitriu, Alexandru Demetriad regia: Constantin Moruzan
Înregistrare din anul 1956
"Toate greșelile domniilor voastre se rapoartă asupra mea. Pe de o parte îngrijesc de rolul meu, pe de alta a vă împinge de la spate la replică, a mă sfădi cu mașiniștii, cu lampiștii, cu toți bețivii ăștia trebuitori. Eu sufăr înzecit și tot sunt mai exact decât toți și nu vin, ia uite, cât e ceasul, 11 și jumătate, la repetiție!"
O repetiție moldovenească este o piesă foarte originală pentru vremea în care a fost scrisă (1844) pur și simplu pentru că nu are nici un model străin. C. Caragiale descrie aici cum se petrecea o repetiție obișnuită a trupei sale cu tot tacâmul de șicane ale directorului teatrului, cu toanele actrițelor și părerile mașiniștilor. O piesă de teatru despre teatru - un concept cu adevărat avantgardist pentru vremea sa. Piesa este plăcută și interesantă de ascultat și pentru un spectator contemporan, deschide ușa spre o lume care ar fi rămas poate un total mister pentru noi, lumea actorilor români de teatru de la 1840.
Durata: 54 minute Distributie: Stefan Iordache, Valentin Teodosiu, Sorin Gheorghiu, Eugen Racotzi, George Ivascu, Dumitru Rucareanu, Virgil Ogasanu, Ruxandra Sireteanu, Silvia Codreanu, Dumitru Chesa, Ioana Chelaru Regie: Cristian Munteanu
"- De ce persiflați oamenii și de ce vă legați de darurile sau cusururile lor naturale?
- Dacă barba domniei sale ar fi fost naturală, nu ne-am fi îngăduit nici cea mai nevinovată glumă. Noi îndrăgim natura, domnule inspector, dar am ghicit dintr-o ochire că domnia sa poartă barbă falsă! Vedeți dumneavoastră, o barbă naturală e o întregire firească a feței, treci pe lângă cel ce o poartă ca pe lângă orice alt muritor, barba dânsului însă țipă la vedere, e ca un semnal de alarmă, ca o firmă luminoasă, ca un om pe picioroange."
O piesă interbelică puțin absurdă, comedie non-conformistă și ciudată dar fundamental o utopie. Patru prieteni, foști colegi de liceu, decid să reinstanțieze starea de grație din adolescență și să se ia de lumea oamenilor mari uitând că ei înșiși sunt acum adulți. Patru oameni care trăiesc într-un copac ca și cum ar fi niște pirați, patru oameni care aruncă peste bord respectabilitatea, ierarhiile sociale, tot ce înseamnă stabilitate, patru oameni care decid să prelungească conștient și asumat revolta adolescenței.
Revolta lor nu este una metafizică, ei nu urăsc lumea, ci mai degrabă fac niște șotii unor oameni importanți și de aici rezultă consecințele grave. Ce urăsc acești patru adolescenți tomnateci? Impostura mai ales, importanța pe care și-o atribuie oamenii cu funcții, dezumanizarea, rutina, lipsa de veselie sau spontaneitate, dezobișnuința de a mai visa. Pe parcursul piesei ei vor încerca să scoată din rutină locuitorii unui mic orășel, le vor spune că trăiesc urât și conformist, vor face farse și vor mustra burghezii adormiți și, pentru că piesa este totuși o utopie, orășelul se va trezi din amorțeală și va trece de partea lor. Oamenii vor îmbrățișa non-conformismul și își vor trăi viețile puțin mai conștient de acum încolo.
Totuși, piesa nu este revoluționară într-un sens politic, acești oameni nu schimbă mentalitățile fundamental, nu se adresează cauzelor meschinăriei umane, ei doar luptă cu manifestările ei imediate, în fond războiul cel mare al piesei se dă cu barba unui ministru... O piesă foarte nonconformistă, unică în literatura românească, ceva nou ca idee chiar și pentru spectatorii de azi.
Înregistrare din 1982 Durata: 82 minute Distribuţie: Radu Beligan, Marin Moraru, Virgil Ogăşanu, Mihai Fotino, Mircea Albulescu, George Constantin, Ştefan Mihăilescu - Brăila, Victor Ştrengaru, Mihai Mereuţă, Tamara Buciceanu - Botez, Rodica Mandache, Ileana - Stana Ionescu, Jorj Voicu, Victoria Mierlescu, Dorina Lazăr Regia artistică: Dan Puican
"Măria-ta, slăvite, ai fost prevăzător
Să îndoiești cu țărnă tot ce-i pentru popor,
Cahvea și praf dă pușcă. Sîrmane, soitare,
Doar cu moloz tu vrut-ai pre vodă a-mpușcare..."
Cine a citit Levantul de Mircea Cărtărescu știe ce bijuterie literară filigranată, ce nebunie de detalii și aluzii zace acolo și mai știe că așa ceva nu se poate dramatiza ușor (deși acum câțiva ani montase Cătălina Buzoianu cu succes o adaptare a Levantului la teatrul Bulandra). Montarea de față de la teatrul radiofonic nu reprezintă o dramatizare a întregului roman, ci doar capitolul 11 care este chiar scris sub forma unei mici piese de teatru în genul comediilor pașoptiste, o jucărie dramatică cu aspect arhaic dar plină de aluzii spre actual.
Așadar doar un capitol din Levantul - pentru ascultătorul care nu a citit întregul roman e mai greu să își dea seama cine e cine, ce caractere se ascund sub nume, dar capitolul e gândit în așa fel încât nu prea contează. O lovitură de palat pe la anii 1800, un domnitor tiran care ține țara sub jug, niște revoluționari care vor să îl asasineze pe tiran, apoi dezamăgirea când află că moartea unui om nu înseamnă neapărat libertatea unei țări... Comedie politică ce face o reverență spre prezentul comunist (prezentul scrierii) montată cu pasiune și amuzament la radio.
Înregistrare din anul 2003 Durata: 65 minute Distributie: Mircea Cărtărescu, Florian Pittiş, Valentin Teodosiu, Mircea Constantinescu, Radu Amzulescu, Petre Nicolae, Diana Dumbravă, Annemarye Ziegler, Bogdan Caragea, ş.a Regie: Gavril Pinte
"- Ai vazut bunicul? Vrea sa se produca la televiziune.
- Trebuie sa aveti grija cu el, sa nu spuna una boacana. Trebuie sa va ganditi din timp la tot ce o sa spuneti, eu m-am si gandit ce o sa spun: intai va felicit, va dau florile, si pe urma dau citire angajamentului din partea colectivului fabricii. Colectivul nostru se angajeaza sa se bucure din toata inima de succesele tovarasilor obtinute in viata personala."
În Rusia comunistă exista, ca și în România, un cult exagerat al televiziunii pentru că ce era rar era prețuit. De aceea când doi tineri sovietici află că nunta lor va fi televizată, cerul le cade în cap de bucurie. Însă bucuria asta se spulberă repede pentru că o nuntă televizată nu mai poate fi o nuntă normală așa cum o visau ei: regizorul e un artist și are viziuni revoluționare, le modifică casa și dă indicații prețioase, bunicul vrea să cânte dar e total neprezentabil, mama plânge într-una, de altfel mai multe rude nu sunt prezentabile și trebuie gonite cumva de la nuntă, colegii de serviciu vin țepeni cu discursuri mobilizatoare, totul e atât de nefiresc încât regizorul decide să înlocuiască treptat rudele cu actori angajați să le joace rolul; tot înlocuind și înlocuind, regizorul ajunge finalmente și la mire - dacă punem un actor și în locul lui? Oare ce o să se întâmple?
Înregistrare din 1968 Durata: 57 minute Distribuţie: tamara Buciuceanu Botez, Dem Rădulescu, Mariana Mihuţ, N. Neamţu Ottonel, Dumitru Furdui, Eugenia Popovici, Carol Kron, Gheorghe Oprina Regia artistică: Ion Vova
"Orice s-ar spune, nu exista în Rusia un tânăr care sa nu își caute o logodnică bogată. Fiecare vrea să își rezolve situația pe socoteala nevestei."
Trei scenete nepublicate de Gogol, gasite în manuscrisele sale, trei scenete ce ar fi trebuit să facă parte dintr-o lucrare dramatică mai amplă dar au rămas nefolosite, trei scene din viața lumii mari (adică protipendada rusească, high-life) care deschid o fereastră nebănuită spre o lume ciudată, rigidă și absurdă, amar de comică dar și inofensivă într-un fel, trei mici bijuterii dramatice marca Gogol.
"Cu costumul ăsta de turc nu mă pot duce să îmi iau hainele mele... Cum să dau eu ochi cu nenea Iancu așa turc?... Mă ia la Ploiești, îmi zdobește cariera de la percepție."
La premiera piesei D-ale carnavalului s-a stârnit un adevărat scandal, lumea pleca din sală revoltată, a fost o cădere. Pentru timpul ei, D-ale carnavalului a fost o piesă revoluționară: nimeni nu se mai gândise să aducă mahalaua pe scenă deși mahalaua era omniprezentă, toți se împiedicau dezgustați de ea și nu voiau să recunoască cum că ea exista. Nouă azi ni se pare o piesă inocentă, nu ne jignește nimic în ea, dar să ne imaginăm cum ar arăta azi o piesă de teatru despre maneliști în mediul lor - cam acesta a fost impactul piesei la public. O categorie socială ignorată și disprețuită irumpea pe scenă, cerea atenție cu violență pentru că și ea exista, nu dispărea odată cu întoarcerea privirii în altă parte. Violența textului a fost intuită de Lucian Pintilie care a montat piesa în anii comunismului și apoi a realizat un film inspirat de ea; intuiția lui Pintilie a fost că același gen de oameni care apăreau în piesa lui Caragiale au preluat puterea după venirea comuniștilor, au îmbrățișat revoluția sovietică cu aceeași pasiune politică și au ieșit în față.
Azi noi vedem numai aspectul comic al piesei, farsa unor mitocani care își îșeală amantele cvasi-oficiale pentru altele ascunse, care schimbă costumele la un bal mascat și fug unii de alții - și vedem asta pentru că genul acela de oameni nu mai există azi, prostia lor nu ne mai poate face nici un rău. Am mai râde oare de ei dacă erau maneliști și consumatori de telenovele, ultrași fanatici iar balul mascat era înlocuit de un disco de la țară?
Durata: 74 minute Distributie: Niky Atanasiu, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Cella Dima, Carmen Stanescu, Dem Radulescu, Coca Andronescu, Armand Stambuliu, Puiu Mirea, Misu Fotino Regia artistica: Sica Alexandrescu Înregistrare din anul 1961
Durata: 99 minute Distributie: Mircea Rusu, Dan Astilean, Marian Râlea, Mihai Constantin, Ion Chelaru, Paul Talasman, Manuela Ciucur, Dana Dogaru, Lucian Ifrim, Felicia Pinte si Horia Serbanescu Regia artistica: Gavriil Pinte
"- Cum? Dumneata nu te uiţi niciodată pe cer?
- Ba da, uneori, ca să văd daca e înnorat, dacă nu plouă, ca să ştiu cum sa ma îmbrac. Ca să ştiu ce pantofi să pun.
- Ce pantofi să pui? Bine, dar la stele dumneata nu te uiţi, nu le vezi?
- Nu am timp, sunt foarte ocupată.(...)
- E îngrozitor. Ce fel de viaţă duci dumneata dacă nici Ursa Mare nu ai avut timp să o priveşti?"
Într-un orăşel de provincie un profesor de matematică şi astronomie a descoperit o stea nouă pe cer. Nimeni nu ştie, nici măcar nu bănuieşte, de descoperirea lui. Singurătatea cercetătorului se poate consuma oriunde în lume, şi într-un mare oraş, şi în orăşelul de provincie consumat de bârfe şi probleme locale. Profesorul Miroiu ignoră lumea în care trăieşte, este despărţit de comunitatea locală ca de o perdea nevăzută. În orășelul lui poposește o femeie superbă din lumea bună, apariție exotică și luxoasă care orbește cu frumusețea ei strălucirea orașului. Și imposibilul se produce: femeia străină rămâne acolo și se îndrăgostește de visătorul profesor. Doi oameni care nu erau potriviți unul cu altul, doi oameni din două lumi paralele se întâlnesc și se privesc față în față. Pentru lumea lor mică, evenimentul acesta este asemănător schimbării de orbită a unei stele: ceva imposibil, ireal aproape.
Montarea aceasta radiofonică, pe lângă calitatea excelentă, mai are un atuu: interpretul lui Miroiu este Radu Beligan, actorul care l-a jucat pe profesorul Miroiu la premieră, supervizat de Sebastian însuși. Când auzim replicile rostite de Beligan ne putem imagina că exact așa și-a dorit Sebastian să sune... O montare canonică.
Durata: 78 minute Distribuţie: Ştefan Mihăilescu-Brăila, Radu Beligan, Simona Bondoc, Silvia Dumitrescu-Timică, Sandu Sticlaru, Marcel Anghelescu, Ion Iliescu, Rodica Suciu, Florin Scărlătescu, Nucu Păunescu, Constantin Brezeanu Regia artistică: Mihai Zirra
"- Doamnă, mi s-a spus să nu fiu grăbit. Îi vine ușor să vorbească unchiașului...
- Nu-mi vine să cred că îți e așa de greu să aștepți, domnule, din politețe te arăți nerăbdător, abia ai venit. Dragostea dumitale n-a avut când să crească atât de mult, e cel mult o dragoste în fașă...
- Te înșeli, minune între minuni, un amor inspirat de dumneata nu stă mult în leagăn. Întâia-ți privire l-a născut pe al meu, a doua i-a dat puteri iar a treia l-a făcut băiat mare. Să cautăm să-l capătuim cât mai curând."
Acțiunea piesei se petrece pe la anii 1700. Silvia și Dorante au fost logodiți de părinții lor dar nu s-au văzut niciodată și urmează să se întâlnească pentru prima oară în vederea căsătoriei; însă ei nu sunt siliți să facă acest pas: părinții le-au dat libertatea de a rupe logodna în caz că nu se plac. Și fata și băiatul vor să se observe unul pe altul incognito și fără presiunea deiciziei imediate așa că le vine amândurora aceeași idee simultan: să se deghizeze în servitori. Iar servitorii lor vor face desigur pe nobilii în locul lor.
Un dublu travesti în care nimeni nu are habar cine e partea adversă. Cei doi tineri nobili se întâlnesc și se îndrăgostesc îmbrăcați în haine de servitori pe când slujnica și valetul își fac ochi dulci deghizați în nobili. Dar cum nici o parte nu știe că și cealaltă e deghizată, pentru ei e o adevărată dramă: o fiică de nobil nu se poate îndrăgosti de un servitor, un nobil nu se poate căsători cu o cameristă. Ce vor face? Vor da totul pe față la timp sau se vor despărți speriați de prăpastia socială?
Durata: 68 minute Distribuție: Alexandru Giugaru, Carmen Stănescu, Nineta Gusti, George Carabin, Dem Savu, Tudorel Popa, Ion Lucian Regie: Val Moldoveanu
"- Maître Jaques, m-am obligat ca în această seară sublimă să primesc oaspeţi. I-am invitat la mine la cină.
- S-a întîmplat o minune cerească.
- Ce-aţi putea găti bun pentru noi?
- Aş găti eu ceva bun, sărmanul de mine, dar de unde bani pentru asta?
- La dracu, bani, bani, mereu bani! Parcă v-ar fi crescut cuvîntul ăsta pe limbă. Cum deschideţi gura, cum vă iese din gură ca un porumbel. La dracu, de ce vorbiţi neapărat despre lucruri neplăcute? De cînd vă treziţi şi pînă mergeţi la culcare, nu pomeniţi decît despre bani. "
Avarul lui Molière este comedia clasică de caracter dar și ceva mai mult de atât; Molière nu face patologia avarului, ci îl pune în acțiune, îl obligă să iasă din vizuina lui, să interacționeze, să cheltuiască. Avarul acesta nu este un simplu hârciog ascuns într-o vizuină așezat pe sacii lui de bani, ci are o familie, are copii, slujitori, vrea să se însoare, dă bani cu camătă, aleargă să mai strângă bani, manipuleaza, șantajează, fuge.
Personajul este comic prin modul cum distorsionează realitatea, vede totul prin prisma banului iar cei din jurul lui se pliază cumva pe modul lui de a vedea lucrurile pentru că și ei depind de el; astfel se instalează o nebunie generală din care și fiul și fiica sa încearcă să scape cumva. Piesa este scrisă cu umor, replici și situații amuzante se succed, rolurile sunt scrise foarte bine chiar și cele secundare, un actor poate juca liniștit rolul bucătarului de pildă și să smulgă aplauze la secenă deschisă oricând.
Deși comedie, piesa lui Molière are partea ei de amărăciune, la final avarul rămâne singur cu lădița lui cu bani, o strânge și o mângâie spasmodic, și abia atunci ne dăm seama că omul de care am râs tot spectacolul era în fond un om bolnav iar noi râdeam de o infirmitate și atunci râsul spectatorului se transformă în rictus.
Durata: 79 minute Distribuţie: Ion Finteşteanu, Damian Crâşmaru, Valeria Gagealov, Alfred Demetriu, Mircea Constantinescu, Nicolae Gărdescu, Mihai Fotino Regie: Paul Stratilat
Înregistrare din anul 1957
"Sigur că e mai multe, soro, că nu era să gătesc o singură ciupercă!"
O comedie scurtă cu o distribuție excepțională, acțiunea se petrece într-o mahala de la început de secol. La o masă dată de o familie se adună diverși prieteni și rude care vor să petreacă până la ziuă. La masă se servesc și ciuperci iar metoda gazdei de a determina dacă acestea sunt otrăvitoare este originală: dă câinelui să mănânce câteva cu o oră înainte de masă și dacă nu moare...
De data asta câinele care trecuse testul se prăbușește în mijlocul chefului și toți sar panicați pentru că mâncaseră deja ciupercile. Convinși că vor muri, ei încep să își facă diverse confesiuni, ies la iveală adevăruri neașteptate și nebănuit de ridicole, micile mizerii cotidiene, răutățile ascunse ies la suprafață ca niște gunoaie. Dar cum aceasta este o comedie, nimeni nu moare la final, doar se fac cu toții de râs.
Durata: 25 minute Distribuţie: Virginica Romanovschi, Nae Roman, Sanda Toma, Alexandru Giugaru, Nineta Gusti, Dem Rădulescu, Nataşa Alexandra, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Rodica Sanda Ţuţuianu, Horia Şerbănescu Regie: Constantin Moruzan
Înregistrare din anul 1969
"Elei, frate!... cum o să-mi dau fetele după niște boiernași de țară? ...Fete frumușăle... tinerele... curățele... hărnicele... cu franțuzasca lor... cu ghitarda lor....cu cadrilu lor... gospodine bune... iconoame.... cetite... giucate.... procopsîte... să le fac eu pe una Brusturoaie șî, pe cealată, Cociurloaie?"
Prima piesă în care apare cucoana Chirița este piesa unor provinciali sosiți în capitală, adică la Ieși. Boieroaică de la țară, cucoana Chirița întreține anumite idei fixe și ridicole - de pildă că fetele ei trebuie măritate musai cu nobili și că nobilii se găsesc doar la Iași. Astfel Chirița debarcă fulminant în Iași cu o sanie hodorogită care se și înzăpezește în bariera Iașului blocând calea tuturor, și cu cântecele și mult scandal se pornește pe căutat gineri de neam mare. Cum aerul ei de provincială naivă era prea evident, ea va cădea în mâna a doi șmecheri măsluitori de cărți care au nevoie urgentă de bani așa că se vor da drept boieri iar Chirița, fără să verifice măcar, este gata să își dea fetele după cei doi.
Alecsandri nu uita niciodată când scria piese să își și educe publicul, nu doar să îl distreze, iar la 1848 educația ce se făcea prin teatrele Ieșilor era mai ales politică. Astfel Alecsandri nu pierde ocazia să împăneze chiar și o piesă inocenta ca aceasta cu mesaje politice și fitile contra autorităților - un gest de altfel foarte curajos având în vedere cenzura vremii și posibilitatea reală a închisorii pentru scriitorii care făcuseră asta (vezi cazul lui Alecu Russo). Așa că avem o Chiriță care critică și ironizează drumurile publice, iluminația, obiceiurile mondene dar și o roabă țigancă care își critică cu umor stăpânii - iar prin acest personaj Alecsandri se întorcea la o temă care îl pasiona mult la vremea aceea: eliberarea robilor.
Este greu de intuit cum o piesă atât de comică și plăcută cum este Chirița în Iași putea conține atâtea mesaje subversive și cum, prin câteva cânticele comice, libertatea lui Alecsandri era pusă în pericol. Curajul are multe forme care se schimbă de la o epocă la alta, uneori devine de nerecunoscut; pe vremea lui Alecsandri curajul însemna să scrii un cânticel comic în care criticai stăpânirea și să îl strigi în văzul tuturor la teatru; pe vremea aceea curaj era și doar să scrii teatru în limba română.
Durata: 72 minute Distribuție: Miluta Gheorghiu, Margareta Baciu, Ion Lascar si altii Regia artistica: Mihai Zirra si Miluta Gheorghiu
Înregistrare din anul 1960
"Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, suindu-mă la această tribună pentru a vă spune și eu ca orice român, ca orice fiu al țării sale, în aceste momente solemne mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei!"
O luptă între status-quo și reformă se duce în interiorul unui partid dintr-un orășel de munte, capitală de județ. Pe de o parte avem pe Trahanache, Tipătescu, Farfuridi și Brânzovenescu - ei au puterea, ei organizează alegerile, ei au poliția în mână și se vor îngriji să iasă cine trebuie pentru că oricum lumea votează cu guvernul și, dacă nu, se dă cu guvernul după alegeri.
Pe de altă parte avem grupul tânăr, enedpandant, progresist, reprezentat de Cațavencu și niște Ionescu, Popescu, popa Pripici. Ce vor ei ca reformă concretă? Un scaun de deputat pentru al lor Cațavencu și mai departe nu știu nici ei exact ce vor dar critică tot până obțin puterea. Reforma în capul lor înseamnă doar un transfer de putere. Probabil că alegătorii de pe vremea lui Caragiale erau la fel de perplecși în fața acestei alegeri imposibile: Farfuridi sau Cațavencu, un prost sau o lichea? Ce să alegi când detești în egală măsură ambii candidați?
Cațavencu, omul cel mai ipocrit din toată piesa, flutura iubirea de țară ca pe un steag și se însoțea peste tot cu profesori de istorie și preoți, plângea cu lacrimi de crocodili pentru viitorul țării și urla că să nu se bage Europa în treburile noastre, ce avem noi cu Europa? Și exact în același timp calcula și băga intrigi, șantaja cu scrisori și falsifica polițe, intimida și se lingușea - totul pentru scaunul de deputat atât de mult visat. Când oamenii urlă că România e în pericol mai mult ca sigur că nu asta e problema care îi apasă pe ei în suflet, ci e doar o momeală pentru naivii alegători care nu știu, nu bănuiesc ce lichea se ascunde sub pălăria unui Cațavencu.
Caragiale nu este iubit atât de mult de cititori cum este Eminescu de pildă - deși Caragiale a surprins esența românismului în cele mai diverse ipostaze fie ea la țară, la oraș, la mahala, în high-life. E înspăimântător cât de actual poate fi Caragiale azi și asta explică de ce mulți oameni (rromâni verrzi) au o aversiune față de el. Cu Eminescu poți sta la un pahar și lăcrima pentru viitorul țărișoarei, dar cu Caragiale nu poți pentru că privirea lui ironică te-ar țintui ca un pumnal. Caragiale este oglinda în care nu vrem să privim de teamă, Eminescu este cerul spre care înălțăm ochii sperând că o să vedem acolo reflexia noastră.
Durata: 120 minute Distribuţie: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Niky Atanasiu, Ion Finteşteanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Elvira Godeanu, Ion Talianu, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Ion Iliescu, Horia Şerbănescu, Niculae Enache Regie: Sică Alexandrescu
Înregistrare din anul 1952
Durata: 118 minute Distribuţie: Ion Lucian, Costel Constantin, Emilia Popescu, Horaţiu Mălăele, Mihai Fotino, Mircea Diaconu, Alexandru Bindea, Ilie Gheorghe, Virgil Ogăşanu, Eugen Racoţi, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Romeo Stavăr, George Grigore, Gică Andruşca Regie: Dan Puican
Inregistrare din anul 2002
"Trebuie să se sfârșească odată cu obiceiurile astea! Ai făcut servicii partidului conservator? Că mi-ai aprins țigara mie? Că i-ai ținut paltonul lui Munteanu? Că ai dat o notiță la gazetă despre șef? Astea sunt serviciile dumitale? Îți foarte mulțumesc! Să ceară recompense cel care a adus servicii țării, nu partidului conservator! Nu-ți plătesc conservatorii leafa, ți-o plătește țara!"
Inspectorul broaștelor este o comedie politică și de moravuri a cărei acțiune se petrece în interbelic. Un savant zoolog specializat în broaște vrea cu orice preț să își pună știința în serviciul țării, el a studiat broaștele și știe ce resursă economică total neglijată sunt acestea. În acest scop el a cerut unui ministru să creeze un post special de inspector al broaștelor pentru el. Postul s-a creat, de 12 ani chiar, dar nimeni nu i-l dă savantului. Miniștrii trec și vin, fiecare e bine intenționat, înțelege importanța valorificării broaștelor, toți îl bat pe umăr pe savant și îl asigură de stima lor, omul e clar sincer, nu e un arivist, dar tocmai de aceea nu primește postul. Orice nou ministru abia instalat are o mulțime de obligații și cunoștințe care trebuie răsplătite iar postul de inspector al broaștelor este perfect: iei o leafă fără să faci nimic. Iar savantul rămâne să spere că poate următorul ministru...poate de data asta măcar...
Victor Eftimiu a fost un dramaturg din interbelic, scriitor minor azi aproape necunoscut. Piesa aceasta este interesantă pentru jocul actoricesc și prin câteva replici comice, dar nu acesta este motivul pentru care am postat-o aici, ci altul: un exercițiu terapeutic de umilință.
La piesele lui Victor Eftimiu lumea bună din interbelic făcea săli pline și aplauda în picioare. Celebru la vremea lui, ignorat azi, Eftimiu va fi total necunoscut peste 100 de ani. Nimeni nu mai vrea să îi monteze piesele azi, are noroc cu cele câteva înregistrări la radio care nu se vor pierde niciodată și două montări la teatrul de televiziune. Pentru că Eftimiu pur și simplu este minor ca scriitor oricâte aplauze și urale a primit atunci. Este interesant să vedem azi ce făcea furori în anii 30 și să ne imaginăm ce scrieri de azi vor fi îngropate total mâine. Un exercițiu de imaginație.
Durata: 56 minute Distribuție: Radu Beligan, Rodica Tapalagă, Nicolae Brancomir, Costache Antoniu, Nicolae Neamțu Otonel, Mihai Velcescu, Vasile Lupu, Mihai Stoenescu, Horia Șerbănescu Regie: Paul Stratilat
"Ce idee! Să vâri într-un scaun briliante în valoare de 70.000 de ruble! Într-un scaun pe care nu se știe cine șade acum..."
După venirea comuniștilor la putere în Rusia, averile și casele nobililor au fost confiscate și naționalizate rapid. Aceasta s-a întâmplat și într-un mic orășel de provincie unde soacra mareșalului nobilimii Vorobianiniov a ascuns în căptușeala unui scaun o cutie cu bijuterii foarte valoroase, scaun ce a fost confiscat de comuniști împreună cu celelalte 11 din aceeași garnitură. Pe patul morții soacra îi mărturisește lui Vorobianinov unde a ascuns bijuteriile iar acesta pleacă în căutarea garniturii de scaune pe unde fusese repartizată de comuniști.
Pe drum Vorobianinov se întâlnește cu cel mai descurcăreț om din lume, cu Ostap Bender, un om fără căpătâi dar care are o însușire extraordinară: înțelege perfect lumea în care trăiește și știe cum să ia fiecare om astfel încât să obțină de la el tot ce dorește. Ostap este un psiholog intuitiv care în numai câteva secunde citește oamenii și își dă seama ce îi motivează apoi el se preface că le oferă exact ceea ce vor ei. Un escroc cu visuri mărețe, Ostap Bender ajunge personajul principal al cărții și el ne poartă prin case, orașe, cătunuri, în medii atât de diferite în căutarea scaunelor cu comori. În goana asta după scaune ascultătorul capătă o idee despre cum arăta Rusia comunistă la anii 1920, cum construiau amețiți comunismul oameni care habar nu aveau ce fac dar se supuneau și ei valului istoriei.
Înregistrare din anul 1967
Durata: 108 minute Distribuție: Octavian Cotescu, Natasa Alexandra, George Groner, Alexandru Giugaru, Stefan Mihailescu Braila, George Trestian, Maria Burbea, Virginia Stoicescu, Cornel Dumitras, Mihai Paladescu, Mimi Enaceanu, Mircea Balaban, Coca Enescu, Draga Olteanu Matei, Emil Popescu, Rodica Tapalaga, Nana Ianculescu, Olimpia Tablan, Cornelia Turianu, Florin Vasiliu, Lelia Columb, Ion Ciprian, Stefan Niculescu Cadet, Stefan Florescu, Didona Popescu, Dem Radulescu, Mihai Mereuta Regie: Paul Stratilat
"- Halal să îi fie Jivkăi, am știut eu că cineva din familia noastră o să se înalțe cândva în rândul miniștrilor.
- Așa e, dar nu văd ce folos are familia noastră din asta.
- Cum poți să vorbești așa? Tu nu te gândești că de acolo de sus ar trebui să îți cobori privirile și spre familia ta? Așa, să o aranjezi, adică să îi porți de grijă... Păi de ce ai mai ajuns ministru dacă nu ca să ai grijă de familia ta?"
Peste coana Jivka dă un noroc neașteptat: soțul ei este numit ministru în proaspătul guvern. Acum în sfârșit își poate împlini și ea visurile îndelung mocnite de putere și parvenire. Nu banii o interesează pe Jivka, ci faima socială, renumele, titlul de doamnă ministru, așa că își face cărți de vizită cu acest titlu, își îmbracă dinții perfect sănătoși în aur, se plimbă numai cu automobilul ministerial, învață să fumeze, să joace bridge și își ia un amant. Totul pentru a fi o doamnă de lume bună. Dar tot ce face ea este de un comic involuntar pentru că ea a trăit toată viața la mahala și nu înțelege ce face și de ce o face, se lasă influențată de toți, nu știe cum să facă mai bine pe nobila și tocmai efortul ăsta o scufundă în ridicol.
Comedia aceasta nu este despre politicieni, ci despre ceea ce stă în spatele lor: o familie adeseori stupidă care singură îi poate scufunda mai rău decât toate actele lor politice. Lumea măruntă de manevre și mișculații care se creează în spatele unui om proaspăt învestit cu putere este subiectul acestei piese, lumea aceea pe care noi nu o vedem niciodată, nici nu o bănuim, ploconelile în fața unei soții semidocte și ambițioase, rubedeniile care se înșiră la ușă să primească și ei ceva, pretendenții la mâna fiicei ministrului - deși fata era deja măritată, totul se întâmplă în spatele ușilor închise și totul este de un comic absurd dar atât de verosimil. Fojgăielile unor micro-organisme în picătura de apă studiată la microscop.
O piesă despre sentimentul balcanic al familiei, scrisă de un sârb dar atât de românească în fond.
Durata: 99 minute Distribuție: Maria Wauvrina, George Mărutză, Florin Scărlătescu, Nicolae Gărdescu, Toni Buiacici, Nae Roman, Maria Filotti, Silvia Dumitrescu-Timică, Mircea Constantinescu, George Mitru, Tina Ionescu Regie: Constantin Moruzan
"- Dacă fata asta se lasă în voia ta pentru 6 luni pentru un experiment pedagogic, ea trebuie să înțeleagă ce face...
- Cum să înțeleagă? Nu e în stare. În afară de asta, înțelegem vreunul din noi ce facem? Daca ar fi așa, ne-am mai apuca vreodată de o treabă?"
Un lingvist și profesor particular de pronunție face un pariu cu un prieten: va învăța în 6 luni o florăreasă agramată să vorbească perfect astfel încât va putea trece drept o ducesă la balul palatului. Problema cu tânăra și naiva florărească este că are un accent foarte puternic de suburbie londoneză și acest accent trebuie gonit și înlocuit cu un accent perfect cum numai o prințesă ar putea avea. Apoi mai e desigur și problema educației și a vocabularului, dar acestea sunt aspecte secundare pentru distratul profesor Higgins.
Pentru un ascultător român nu prea pare o problemă transformarea aceasta de limbaj pur și simplu pentru că limba română nu are o varietate de accente și pronunții cum are cea engleză. Sunt câteva pronunții regionale dar în București de pildă nu întâlnim varietatea de accente specifice fiecărui cartier cum e cazul în Londra. Un accent se învață în primii ani de viață și apoi e foarte greu de eliminat de aceea sarcina profesorului Higgins este aproape imposibilă și tocmai de aceea și-o și asumă. E fascinat de ideea de a da o identitate complet nouă cuiva doar prin vorbire.
Din cauza limbajului piesa aceasta este un coșmar pentru orice traducător, pur și simplu nu ai cum echivala nuanțele și greșelile de vorbire pe care le face Eliza, toate modurile în care pocește ea limba. Dar și fără jocurile de limbaj piesa este fascinantă. În primul rând pentru că este scrisă de Shaw care era un om foarte inteligent și care adora paradoxurile și vorbele de spirit, ironiile inteligente. În al doilea rând, piesa nu este o simplă lecție de vorbire, nici pe departe; este povestea transformării spirituale a unei fete de condiție modestă, de la mahala, într-o domnișoară perfectă dar care nu își mai găsește locul în lume.
Pygmalion este legenda grecească a unui sculptor care s-a îndrăgostit de propria sa creație, o statuie feminină. Shaw se arată ironic chiar și în alegerea titlului pentru piesa sa deoarece aici raportul dintre personaje este invers: Eliza se îndrăgostește cu ciudă de creatorul ei pe când el rămâne rece și perfect mulțumit cu singurătatea sa de burlac. Experimentul uman i-a reușit, este mulțumit de asta, nu mai are nevoie de Eliza pentru că ea nu mai este o ciudățenie cu accent de mahala; odată ce a devenit perfectă, Eliza a devenit și inutilă.
Durata: 94 minute Distribuție: Alexandru Critico, Cloe Pan Cernățeanu, Virginica Romanovski, Alexandru Giugaru, Ion Manolescu, Silvia Fulga, Julieta Mărculescu, Florin Vasiliu, Lili Popovici Regie: Mihai Zirra
.jpg)
